În toată trăncăneala și retorica găunoase, dar competitive ale guvernanților și ale partidelor parlamentare pe tema măririi salariilor și pensiilor în contextul tuturor scumpirilor vieții, nu se face referire nici un moment la pensiile „speciale” ale țăranilor agricultori, foști CAP-iști. Nimeni nu bagă în seamă că două sute de mii de agricultori, din care țăranii CAP-iști sunt mult mai puțini, au o pensie medie de 700 lei. Aceste pensii sunt „special” de mici à rebours cu pensiile speciale ale magistraților, parlamentarilor, milițienilor, securiștilor și militarilor, al căror număr este echivalent, adică tot două sute de mii de cetățeni republicani.
Față de această lume a țăranilor marginalizată și exploatată de regimul comunist nu s-a găsit până în prezent nici un politician de după 1989 care „să fie bun și blând, mai ales pentru aceia pentru care mai toți domnii au fost nepăsători sau răi”, vorba lui Mihail Kogălniceanu la alegerea ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza. S-ar face o mare dreptate dacă s-ar mări pensiile țăranilor agricultori CAP-iști care sunt cei mai năpăstuiți de statul român comunist din trecut și necomunist de astăzi, dacă ar primi la pensia de 700 lei o sumă care ar putea varia între 500 și 800 de lei pentru a acoperi pierderea utilajelor și animalelor confiscate și distruse de regimul comunist (se știe, de exemplu, că zeci de mii de cai au fost uciși de regimul comunist pentru a fi înlocuiți cu tractoarele CAP-ului), dar mai ales pentru a acoperi remunerația penibilă a țăranilor de 0,25 bani/zi muncă/normă la CAP-uri. Ar fi o reparație pentru această masă umilă, anonimă și tăcută în comunism, supusă și astăzi tuturor manipulărilor și înșelăciunilor electorale ale politicienilor. Numărul acestor țărani se împuținează an de an în progresie geometrică. Cei care și-au jertfit tinerețea și sănătatea în muncile colectiviste pentru alimentarea orașelor industriale, tentaculare și supradimensionate de politica economică a statului comunist, ar merita mai multă atenție din partea politicianului „urban și orășean”. Aceasta pentru că umili, cuminți și ascultători, ei rămân din ce în ce mai puțini în satul care moare.
Oare câți dintre orășenii noștri, prim miniștri și președinți de țară, au înțeles lumea rurală românească, câți dintre ei au ascultat și perceput „greul pământului”? În schimb, toți aceștia au parafrazat etnografic și festiv viața la țară într-o ipocrizie fără rest. Niciunul dintre ei n-a avut o capilaritate cu viața de la țară, cu lumea țărănească plină de tristeți și de nevoi. Asemenea acestor politicieni, primarii satelor, alogeni, străini de lumea țărănească, care își revendică câine-câinește pensii speciale, au devenit mici dictatori ai satelor cu puteri discreționare față de această lume țărănească. Primarii îmbățoșați și primăriile infatuate provoacă zilnic eroziunea democrației, preocupați doar să-și vopsească în portocaliu, galben și roșu sediile cu termopane, ca sfidare fără seamăn a satului și a țăranilor pensionari care duc o viață second hand.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.