(Foto Guliver/Getty Images)
ll privesc pe Jacques Chirac la televizor, anul de grație 2004. Sunt studentă la Paris și încerc să mă integrez, să înțeleg psihicul băștinașilor, să pricep cum funcționează ei la ei acasă.
Chirac vorbește despre probleme curente, criza economică, sindicate, și din când în când zice „după cum știm de la revoluția din optzeci și nouă"... Mai vorbește despre dușmanii lui politici, face câte o glumiță pe seama lui Sarkozy, și între ele „după cum vă ziceam, la revoluția din '89...". Ciulesc urechile. Zic - ia uite, vorbește despre noi. Mi-a luat câteva minute să înțeleg că pentru el „revoluția din '89" era revoluția din 1789, Revoluția franceză, la care se referea ca și când fusese ieri.
În psihicul acelui popor, revoluția franceză nu a fost nici ieri nici alaltăieri, nu a fost acum 200 și de ani, ea este de azi, din prezentul continuu. Pentru acea mare nație, istoria lor este un fel de lichid atemporal în care înoată cu toții, în care Napoleon și Robespierre sunt vii și agili, se țin de mână cu Macron și Jeanne d'Arc, într-o horă în care timpul nu se oprește niciodată, în care sutele de ani sunt clipe și viitorul se întinde nesfârșit.
La noi Revoluția din '89 nu a fost demult, nu a fost degeaba, ea nu a fost deloc. Cea mai mare dezbatere dusă despre '89 la noi este acel „a fost sau n-a fost". Ca niște fantome ale istoriei, avem nu numai viitor, ci și trecut incert.
S-au dus oameni nechemați de nimeni să moară pentru libertate în '89? S-au dus. Ei au făcut-o pentru ca să aibă și copiii noștri un cui roșu înfipt în axa timpului: un '89 care și în anul 2300 să fie de aici, de aproape, de acum. Un act constitutiv, un big bang autohton. Să spui că atunci au fost „evenimente", „agitație", „loviluție”, că big bangul a fost fâsâială și aia au murit „ca proștii", înseamnă să te arunci pe tine însuți într-o gaură neagră a istoriei.
Dacă istoria e o poveste și orice poveste e pe undeva o minciună, atunci în istoria mea în ’89 în România a fost Revoluție, și asta e mai important decât orice adevăr...
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
In primele 3 săptămâni după 21 Decembrie a fost o anarhie totala. Adică, daca vroiai sa dai cu bată in cap dusmanilor tai, foarte bine, nimeni nu te-ar fi putut opri, decât rudele și prietenii dușmanului tău. De ce? Pentru ca Miliția se baricadase in sediile ei, Armata se făcea de ras in a se împușca unii pe alții pe la Otopeni și aiurea, și domnea o anarhie totala (nu mai exista autoritate de stat).
Pentru toți bolnavii de scenarita: când ai anarhie totala in țara, se numește Revoluție!
Libertatea este un cuțit cu doua tăișuri. Unii taie, alții se taie. Adică, degeaba ai libertate dacă nu știi ce sa faci cu ea. Dimpotrivă, libertatea prea multă îți da dureri de cap. Pentru acești semeni, Revoluția nu a fost prea buna. Le-a ‘stricat’ socotelile și au pierdut sentimentul ca un ‘tatuc’ puternic ii apăra și ii protejează, Și acum ei sunt ai nimănui, la mila dușmanilor de tot felul. Săracii! :(