Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Școala și colectivizarea sufletelor

„Așa te-au învățat la școală să te porți?” „Dar la școală nu ți-au spus cum să dai bună ziua?”, „Ce, la școală așa vă spune să faceți?”

Toată copilăria mea am auzit asta - de la vecini, de la prieteni, de la trecătorii de pe stradă – la adresa copiilor care deranjau cumva ordinea lucrurilor. 

Tot ce nu mergea bine în manifestările noastre publice sau sociale era pus pe seama instituției școlare care, fie nu-și făcea treaba, fie urma să intervină reglator, cu autoritatea presupusă de majoritate. În ecuația comportamentului prost nu intra prea mult familia. 

Școala publică avea grijă să întărească, prin sintagme stereotipe și larg implantate în conștiința individului, că rolul formării noastre, ca oameni, a fost predat, fără drept de apel, statului. 

Am trăit o jumătate de secol - și poate și acum -în inerția unei idei extrem de toxice, transportată cu inocență de la unul la altul, în aparent inofensive forme de limbaj de tipul ”școala te face om”. Am trăit predând responsabilitatea devenirii noastre individuale în mâinile statului. 

Pentru că familiile erau ocupate să construiască socialismul, era, desigur, de presupus, că de educația copiilor se ocupă altcineva. Transferul ăsta de putere a însemnat, în timp, diminuarea vocii fiecărui individ și creșterea noastră în spiritul celei mai docile turme. 

Frica și rușinea erau instrumentele ținerii noastre în frâu. Despre profesorii mei nu îndrăzneam să mi-i imaginez în viața lor privată, cu slăbiciuni, funcții și ritmuri umane. 

Nici astăzi școlile nu au renunțat la aroganța instituțională. Le-a rămas structura de rezistență a epocii de aur – așezare pe verticală a rolurilor, cu ultima linie alcătuită din copii – una peste care se suprapun interese politice, administrative și de portofoliu personal. 

N-am reușit să preluăm responsabilitatea creșterii noastre individuale din mâna statului. Nu am ieșit din paradigma colectivizării sufletelor.

Cea mai urgentă nevoie este strângerea comunităților de părinți în jurul școlii.

Profesorii au fost, ce-i drept, coborâți de pe piedestal, umanizați până în măduva oaselor, destituiți de solemnitatea rolului lor, lăsați fără instrumentele controlului extern. Mulți plâng își cerșesc acum respectul fluturându-și titlul, pentru că așa am fost obișnuiți să credem, că rolul dat nouă de sus fixează, fără drept de apel, ierarhiile.  

Școlile sunt imperfecte prin definiție. Problemele educației sunt întotdeauna crize de actualitate, peste tot în lume. La noi însă, negocierea inteligentă cu viitorul – adică grija pentru copiii noștri – nu s-a așezat pe principiul umanist al colaborării, al participării, al angajării familiei și a comunităților locale.

Oricât de perfectibile, peste tot, în lumea civilizată, școlile sunt organizații deschise – o intersecție de resurse cognitive, afective și de acțiune. Școlile sunt deopotrivă și biblioteci, și asociații active de părinți, și centre de informare, cercetare și consiliere; sunt focare de sprijin, de programe personalizate sau pe nevoi speciale, sunt ateliere de dialog social și comunitar, incubatoare de idei și inovație.

În România încă, părinții, profesorii, copiii și administrația stau pe baricade diferite, pe poziții de ostilitate declarată sau servilism clientelar. Nici unii nici alții nu au viziunea lucrurilor către care se îndreaptă, doar inerția convingerii nechestionate despre școala care ”te face om”.

Școala – așa cum o vedem astăzi – este, de fapt, statul român. Unul de care nu ne place, pentru împrospătarea căruia am ieșit recent în stradă. Discursul mulțimii a fost și este despre participare, vigilență și responsabilitate. Același lucru trebuie transportat, cu toată urgența, către comunitățile noastre școlare.

Peste jumătate din copiii noștri se zbat, la țară, cu probleme de apă curentă și căldură. Peste jumătate din copiii noștri aspiră la maximul nivel al unei alfabetizări care le-ar aduce, eventual, șansa de a-și lua un carnet de șofer și câștiga pâinea familiei. Copii care nu văd dincolo de orizontul propriei ulițe și de amenințările tatălui alcoolic. Copii pentru care școala nu a reușit să contureze un viitor posibil, cu un pas în plus față de părinții lui.

Până nu descoperim ce ne dorim de la propriii copii, nu vom merge înainte

De 26 de ani încercăm să facem reformă doar cu acțiuni gândite din perspectiva aceluiași stat disfuncțional. Fără implicarea familiilor, fără așezarea copiilor în centrul intereselor noastre, fără ajustarea programelor la lumea imediată și la nevoile specifice fiecărei realități sociale. De ce? Pentru că încă nu ne-am descoperit vocea. Pentru că nu am preluat puterea din mâna unui organism conceput să uniformizeze și să stingă individualitatea în fiecare dintre noi. Nu am adus-o către centrele noastre de reflecție, către nevoile și aspirațiile noastre despre copii și viitorul lor.

Cea mai urgentă nevoie este strângerea comunităților de părinți în jurul școlii. Creșterea mentalităților și a viziunii lor despre ce contează. Până nu descoperim ce ne dorim de la propriii copii, nu vom merge înainte. Nu e suficient să credem că rutina zilnică a trimiterii la școală îi va face oameni. Nu poți construi viitorul copiilor tăi după ce ai transferat responsabilitatea în mâna statului.

Lipsa de dialog profesori-părinți, răceala instituțională din tabelul cu programul de audiențe la directorul școlii, reflexul defensiv al cancelariei și cultura blamării – sunt toate metehne ale trecutului. Unul în care exista interes pentru programarea minților noastre întru abandon și neasumare.

Comunitățile de pretutindeni trebuie să își crească părinții înainte de a-și crește copiii. Este singura noastră șansă de a aduce schimbare în definițiile noastre nechestionate încă despre valoarea individului, despre diversitatea modelelor de succes, despre cum viitorul este în mâinile fiecăruia dintre noi.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • In scoala unde lucrez ma enervez in fiecare an de mii de ori caci singurii elevi pentru care ne batem constant capul sunt corigentii si cei apropiati de corigenta.Ca sa nu ne ramana pe cap inca o data si inca o data.Elevilor buni nimeni nu le ofera nimic in plus.Ei ,care ar putea lucra,carora le-am putea da ajutor in cunoastere si in realitate-sunt tratati cu nepasare.Ce sa zic de articolul dumneavoastra...sunati ca un parinte care nu-si vede defectele....doar pe ale celorlalti.Scoala si-a pierdut radacina si profesorii,orice spuneti,sunt esenta scolii,dar nimeni nu-i lasa sa-si faca meseria.Mass media este noua dascalime globalizata si din pacate e oribila,asa cum vor deveni si copiii lumii acesteia.Stiti desenul animat Wall-E.Asta se intampla cu ei si dumneavoastra va imaginati ca stiti despre ce vorbiti.
    • Like 0
  • Am citit cu interes si satisfactie articolele dvs. pe tema invatamanatului. Imi permit sa fac insa o observatie de principiu. Cauza primara nu este cea pe care puneti degetul - implicarea familiei si a comunitatilor, etc. sau perpetuarea sistemului din perioada hai sa-i zicem comunista (exact acelasi sistem inca se praxctica si in US si creaza aceleasi nemultumiri, deci a da vina pe comunisti este o eroare). Cauza primara este faptul ca s-a demantelat sistemul de dinainte de '89 si, sub diverse lozinci, care mai de care mai aberante, s-a inlocuit un sistem cu o fantoma a lui, cu haosul generalizat. Problema importanta nu este implicarea comunitatii si a parintilor (despre ce comunitati vorbim in zecile de mii de sate depopulate in care batranii sunt ramasi cu copii de scoala, parintii fiind la munca in tarile "libere" ? ) ci este vorba in primul rand despre explodarea sistemului si in cadrul sistemului, ala nenorocit din vremea comunistilor !, de considerarea fiecarui elev / student in p[arte ca o ibndividualitate cu potential aparte ce trebuie dezvoltat. Sunt perfect de acord cu problema ce rezulta chiar din titlul articolului dar asta se face nu numai cu parintii ci mai ales cu specialisti in educatie. Problema continua sa fie o boala de sistem. Nu avem un sistem pus la punct de pregatire a specialistilor in educatie, cum exista in Finlanda de exemplu. Nu avem un sistem de recompensare / retribuire a acestor specialisti pe masura importantei lor in societate. Nu avem o societate care sa ofere tinerilor, de la cele mai fragede varste, formule de succes atractive ci numai o imagine a esecului global si individual. Cum poate familia si comunitatea - in general oglinda a frustrarilor acumulate intr-o viata plina de nedreptati sociale si esecuri individuale sa ofere formule care sa inlocuiasca expertiza unor cadre didactice dedicate. Cum putem vorbi de cadre didactice dedicate, atunci cand profesorii sunt tratati ca masa de sarcificiu de niste politicieni fara educatie ! Dezbaterea pe tema educatiei (probabil ca nici termenul acesta nu mai este de actualitate !) trebuie sa fie purtata nu de banditi sau frustrati si persecutati ci de specialisti (sir Ken Robinson ar trebui invitat, de exemplu, pentru a conferentia in parlament) iar invatamantul ar trebui declarata domeniu de prioritate ZERO si problema de securitate nationala.
    • Like 0
  • Stimată Oana Moraru,
    ați ridicat indirect una din problemele fundamentale ale școlii de azi: neimplicarea părinților și/sau a comunității. Fără ca părinții, cei mai mulți indiferenți față de problemele școlare ale propriilor copii, nu se va ajunge și la o responsabilizare a profesorilor. Pe acest fond, multora dintre acești profesori nu le mai pasă de calitatea actului didactic.„Dacă părinților nu le pasă, eu de ce să mă implic!”, își zic mulți în sinea lor. Există, ce-i drept, așa numitele consilii de administrație ale entităților școlare, în care ar trebui reprezentați și părinții, dar totul are un caracter formal. Atât timp cât, din vedere bugetar, școlile depind de primărie, care își stabilește alocările bugetare și investițiile în raport de interese obscure, nici o instituție școlară nu va performa. Abordarea managerială în sistemul educațional trebuie diferențiată pe categorii de învățământ: primar/gimnazial, unde importanța comunității ar trebui să fie mai mare, majoritatea elevilor fiind din proximitate; liceal, unde abordarea trebuie gândită în raport cu municipalitate, dată fiind frecventarea acestor licee de elevi dintr-o arie extinsă și universitar, unde trebuie abordat integrat. Descentralizarea managerială, acordarea unei autonomii manageriale trebuie făcute în raport aceste criterii. Ar mai fi multe de zis, dar mă opresc numai la acest aspect.
    • Like 5
  • Doamna draga.Dumneavoastra faceti trimitere(involuntar poate) la modelul catolic de familie.Care este breathtaking de frumos !Sinceritatea si dezinvoltura cu care adultii impartasesc lucruri destul de complexe ,incepand de la sexualitate si pana la politica si chiar bârfă ordinara,cu copiii lor este ceva deosebit.TOTUL la ei se invârte in trinomul parinte-copil-profesor si nimic nu transpira" in exterior.
    Ei sunt O FORTZA in materie de familie.Noi?atât de departe...(
    • Like 0
  • Ioana check icon
    Aceasta este doar una dintre problemele învățământului, dar nu cea mai gravă. Ce facem cu atitudinea profesorilor care nu își mai fac treaba, sau o fac cu jumătăți de măsură, conform ideii ”merge și așa” și susținuți de argumentul remunerației umilitoare? Ce facem cu părinții care se simt obligați să trimită din când în când câte o ”atenție” pentru profesori ca...”așa se face”? Ce facem cu profesorii care cheamă elevii la meditații pentru că ”trebuie”? Credeți că vom putea stârpi corupția și servilismul din școli? Sunt sute de probleme de semnalat și foarte puține soluții. Ceea ce propuneți este foarte viabil într-un sistem bine definit și funcțional dar nu în haosul care domnește în școlile românești. Ar trebui sa redefinim conceptul de educație înainte de orice...
    • Like 0
    • @ Ioana
      Păi, profesorii "merge şi aşa", sunt cei care fie au dat examenul de titularizare cine ştie când, fie cei care abia au reuşit să-l promoveze şi nu doar pe el, şi facultatea tot trrrrrrâită tare de tot au reuşit să o finalizeze, desigur cu un dar pe ici pe colo, un copiat mai mult pe ici mai puţin pe colo şi cum-necum, s-au nimerit să fie "dascăli". Însă, adevăraţii dascăli sunt de mult plecaţi din ţară ori reorientându-se profesional spre alte domenii, căci un om bine pregătit, nu acceptă să fie plătit în seminţe, iar cei care acceptă, fie au găsit mijloace de a se descurca şi aşa, după cum aţi scris mai sus, fie au un soţ potent financiar. Însă nu vă imaginaţi că, de exemplu, o familie de doi profesori, extraordinar de bine pregătiţi, atât în materia respectivă cât şi la nivel pedagogic, are să accepte să fie umiliţi cu seminţele aruncate de statul român şi să se bucure cu tristeţe la cadourile de 1-8 martie. De asta, au rămas, cei care... dar ştiţi foarte bine.
      • Like 0


Îți recomandăm

Bursa BT Roberto Marzanati la Executive MBA University of Hull

Competiția la Executive MBA University of Hull din Cluj-Napoca, program acreditat internațional, este deschisă celor care doresc să facă un pas înainte în dezvoltarea profesională şi personală, indiferent de domeniul în care lucrează, public sau privat. Candidații trebuie să aibă cel puțin 3 ani experiență în management după terminarea studiilor şi să cunoască limba engleză la nivel avansat.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Allkimik

În urmă cu 12 ani, a plecat în India, în vacanță, cu un aparat digital scump și un altul ieftin, pe film, cu care a făcut poze mai mult seara, fără să aibă nicio așteptare de la ele. Când le-a developat la un atelier, a rămas surprins de profunzimea imaginilor și, ținând în mână diapozitivele, a avut revelația prezenței fizice a fotografiei.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult