Plagiatul lui Bode ne arată din nou cât de relativă e meritocrația

Foto: Inquam Photos / Alex Nicodim 

A avea putere politică este cu siguranță un lucru plăcut, ofertant și tentant. O știm chiar și noi, cei care nu avem și (probabil) nici nu ne dorim o astfel de putere, însă reacțiile unor politicieni precum Lucian Bode la verdictul de plagiat ne arată că nu ar renunța la privilegiile lor pentru aproape nimic în lume. În urmă cu mai bine de doi ani, întâlneam ambiții politice similare și în cazul altor membri P­NL, cum ar fi directorul de la acea vreme al Administrației Bazinale de Apă Prut-Bârlad, care se descria ca fiind un “animal politic”, care nu-și pune limită la aspirații și care se vedea “cel puțin minsitru”.

Lucian Bode este deja ministru de mai bine de trei guverne, iar aspirațiile sale sunt greu de ignorat, chiar dacă el nu obișnuiește să le exprime la fel de tranșant. După ce inițial s-a arătat mulțumit de verdictul dat de Universitatea Babeș-Bolyai tezei sale de doctorat, ministrul Bode a decis să dea în judecată Universitatea atunci când aceasta a anunțat că reia analiza tezei sale, în urma suspiciunilor din spațiul public. Subit, cele 2.95% procente de conținut plagiat s-au transformat în constatarea că “suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate”, adică undeva aproape de 20% (Benea, 2023). 

Din nou, analiza Emiliei Șercan se dovedește a fi una corectă și, la fel ca în cazul plagiatului lui Nicolae Ciucă (despre care nu mai vorbește nimeni), s-a zgândărit un cuib de viespi dintre cele mai agresive cu putință. Asta ne arată din nou că asistăm la un fel de “caracatiță” care nu funcționează pur și simplu prin privilegii politice, ea a devenit o caracatiță chiar în sensul epistemologic: toți politicienii cu plagiate dovedite se consideră victime ale unor atacuri recurente, nicidecum niște politruci dispuși să calce pe cadavre în moduri pe care numai Pareto le-ar putea anticipa.

Acest “bias al diplomelor” în lumea politică este bine documentat de către Adrian Wooldridge, în cartea sa intitulată “Aristocrația Talentului. Cum a creat meritocrația lumea modernă”. În această carte, aflăm că meritocrația politică este dată de numărul cât mai mare de diplome, iar această situație a grupurilor privilegiate educațional duce la formarea unui set particular de așteptări și principii, în care nevoile clasei muncitoare sunt neglijate complet (dat fiind faptul că niciun om politic nu mai face parte din această clasă). Fuga după diplome în rândul oamenilor politici nu este un fenomen pur românesc, el reflectă tendințe vizibile în Europa sau America. Un exemplu concret este oferit de Wooldridge (2022) privind guvernele germane anterioare “În al treilea cabinet al Angelei Merkel învestit în 2013, 14 din 15 miniștri aveau echivalentul unui masterat, nouă aveau doctorat, șapte fuseseră angajați ai unei universități și doi fuseseră profesori titulari înainte să intre în politică” (p. 320).

Problema nu este (neapărat) obținerea diplomelor per se, ci cu totul alta: răspunsul politicienilor atunci când sunt prinși cu derapaje etice și deontologice profunde. Cu siguranță mai toți politicienii cu plagiate dovedite au răspuns rapid, dându-și demisia, însă știm deja că în România acest lucru nu prea se întâmplă, ceea ce spune foarte multe despre ce înseamnă cu adevărat “meritocrația” pentru elitele politice de la noi.

În condițiile în care ni s-a promis de atâtea ori o Românie Educată, se pare că nu doar noi, oamenii simpli, trebuie să ignorăm elefantul din magazinul de porțelanuri, ci însuși proprietarul magazinului ne îndeamnă să nu mai vorbim niciodată despre acest elefant. Cum liderul machiavelic nu prea cunoaște limite, presiunile exercitate de Lucian Bode se rezumă la a da în judecată instituțiile care îndrăznesc să ateste, chiar și parțial, faptul că avem de-a face cu un ministru lipsit de principii etice, dispus să calce peste cadavre pentru a-și menține privilegiile politice. Iar ministrul Bode și-a format deja o rezistență acerbă la antibioticul investigațiilor etice și deontologice, încă de când era ministru al Transporturilor.

Pentru a rezista la presiunile care planează la o conduită lipsită de scrupule, este necesar să pui presiuni la rândul tău, iar modul în care apropiații ministrului Bode fac acest lucru a fost frecvent documentat în literatura de specialitate. Această metodă vizează punerea la îndoială a competențelor unor experți, mai ales atunci când potențialul lor verdict ar putea confirma suspiciunile din spațiul public. Un astfel de exemplu este, desigur, cel al rectorului Academiei SRI, care este și conducătorul tezei lui Lucian Bode și care consideră că numirea lui Corneliu Bjola în comisia pentru investigarea acuzațiilor de plagiat “este cel puțin îndoielnică” (Duca și Tolotan, 2023).

Care ar fi motivele pentru care opinia rectorului SRI ar putea fi considerată superioară în această speță de către mulți cititori? Ei bine, folosind bine-cunoscutul mesaj al lui Marshall McLuhan, știm că “Medium is the message”, iar “medium” în acest caz nu este altul decât rețelele de socializare. Pe Facebook, indiferent de subiectul abordat, părerea unui expert cântărește la fel de mult ca cea a oricărui utilizator, astfel că încrederea în expertiza unora (profesorul Bjola în acest caz) poate fi cu ușurință umbrită de diferite campanii sponsorizate, menite să discrediteze eforturile anterioare. Vezi un astfel de exemplu în captura de ecran de mai jos.

Figură 1. Un exemplu de postare sponsorizată din spațiul public, menită să aducă îndoieli asupra analizei experților

Este ușor să discreditezi eforturi precum cele realizate de Emilia Șercan, folosindu-te de atuurile rețelelor de socializare. Acest mecanism este descris de Tom Nichols (2022) în cartea sa: “Sfârșitul Competenței. Discreditarea experților și campania împotriva cunoașterii tradiționale”, atunci când afirmă că: “internetul accelerează distrugerea comunicării dintre experți și oamenii obișnuiți oferind o aparentă scurtătură spre erudiție... volumul imens al internetului și imposibilitatea de a separa cunoașterea semnificativă de zgomotul de fond fac ca informațiile bune să fie întotdeauna acoperite de date fără valoare și devieri stranii”.

Cu siguranță, era în care internetul era prietenul nostru a apus, însă din păcate a devenit în ultimii ani prietenul politicienilor populiști și fără prea multe repere morale, care au înțeles cât de ușor pot fi discreditați cei care aduc dovezi pentru a face dreptate. Probabil multe dintre consecințele nefaste ale acestei ere le vom resimți începând cu 2024...

Benea, I. (2023, 11 Ianuarie). UBB despre teza ministrului de interne Lucian Bode: „suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate”. Europa Liberă România. Preluat de pe: https://romania.europalibera.org/amp/plagiat-bode/32218691.html?

Duca, D. & Tolontan, C. (2023, 13 Ianuarie). DOCUMENT. Rectorul Academiei SRI contestă „competențele” profesorului Bjola de la Universitatea Oxford de a analiza doctoratul ministrului Bode. Libertatea. Preluat de pe: https://www.libertatea.ro/stiri/document-rectorul-academiei-sri-contesta-competentele-profesorului-bjola-de-la-universitatea-oxford-de-a-analiza-doctoratul-ministrului-bode-4410582 (Accesat pe 15 ianuarie 2023).

Nichols, T. (2022). Sfârșitul Competenței. Discreditarea experților și campania împotriva cunoașterii tradiționale. Iași: Polirom.

Wooldridge, A. (2022). Aristocrația Talentului. Cum a creat meritocrația lumea modernă. Iași: Polirom.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp