Portret al designerului de modă la tinerețe. Bravo, ai (avut) stil de a trăi frumos până la capăt!

Trist... Să nu fim ipocriți, mai ieri toți îl boceau virtual pe Lagerfeld și-i compătimeau pisica îndoliată. Nu o fi fost Răzvan al nostru de talia lui Karl la nivel internațional, dar a scris pagini importante în moda autohtonă. În plus, mi-a plăcut enorm forța de asumare a ceea ce nu era convențional, în acord cu dogmele învechite ale unei țări marcate de comunism, de privațiuni, în care mamele noastre aveau în șifonier haine de blănuri și bluze tricotate, model „doi pe față, doi pe dos”, „bob de orez” și „romburi”. Să recunoști că nu ești ca ceilalți într-o Românie a anilor 2000 nu e ușor.

Și l-am ascultat odată într-un interviu, cutremurător fără doar și poate, indiferent de unitatea proprie de măsură a suferinței. Designerul povestea cum a pierdut tot la un moment dat, dar tot, a luptat cu dependențele, cu propriul eu, cu depresia, bulimia, cu drogurile... Că intrase în colaps total, pierduse rând pe rând, casa, mașinile, afacerile, prietenii... Nu îl mai căuta nimeni, nu mai exista pentru nimeni. Că a dormit timp de două luni pe o canapea a unei cunoștințe, fiind fără sens, vitalitate, sprijin, speranță. Era depresiv, deconectat, voia să dispară, spunea că era ca o legumă care nici măcar nu mai era curioasă când durerea se va neantiza. Apoi, ca un personaj de basm, fără Sfinte Vineri și Duminici, și-a scuturat armura ruginită și a luat-o efectiv de la capăt. S-a ridicat și s-a reinventat, a construit din nou, ne-a dat iar lecții de stil și de umanitate.

Eu nu am avut bani de rochiile lui, dar a fost parte din toată copilăria mea. Măcar mă uitam la TVR Iași, copil fiind, mereu dădea interviuri cu Irina Schrotter, era prietena lui dragă, colabora „într-un mare fel”. Și așa am învățat că nu e ok să te îmbraci în mov din pampoane până-n dresuri, să nu amesteci bulinele cu dungile, materialul cadrilat cu poka dots, cel fluid cu o stofă de Apaca provincială, și tot așa, chestii elementare, care îmi prind bine și acum.

Când mă uitam la „Surprize, Surprize", zână era îmbrăcată predominant de același creator de modă, era recognoscibil stilul, mult satin, rochii de nașă, de prințesă, creoline scurte-n față, cu trenă-n dos. Uneori purta câte o creație de-a lui Răzvan (+/- Irina) și chiar era o schimbare radicală. În bine! Se potrivea cu revelația feminității descrisă atât de fain și comercial de Cărtărescu: „Numai că zânele lor și-au scurtat rochiile, și-au taiat părul care le ajungea cândva la călcâie și au învățat să fie femei, ceea ce e mult mai complicat și mai periculos decât meseria de zână...”

Moartea absurdă a lui Sir Răzvan Ciobanu (dacă ar fi fost în Regatul Reginei pasionate de compleuri, voalete și pălării) vine ca o binecuvântare pentru tabloide în a doua zi de Paște. Nu tu divorțuri ale vedetelor, nu tu masacre în Sri Lanka, catedrale care ard... Deși e ca un blestem, să ai sclipire de geniu și să te stingi atât de tânăr, cu atâtea încă de oferit altora.

P.S.: Am căutat sursa imaginii pe Google (Adevărul) și era salvată cu denumirea de „gentleman”. Deloc întâmplător...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp