Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Povestea băiețelului din autobuz pe care l-am auzit vorbind la telefon cu mama lui și morala generației cu stresul la gât

Copil autobuz

Foto: Guliver Getty Images

- Parlamentul englez este format din Camera Lorzilor și camera oamenilor comuni.

- Regele Henric a înființat biserica anglicană pentru că Papa de la Roma nu l-a lăsat să divorțeze.

Zâmbesc. Băiețelul care stă în fața mea în autobuz zâmbește și el, în timp ce turuie răspunsurile la telefon, la intervale regulate. Cu cealaltă mânuță se ține de cap, împovărat de greutățile vieții de elev.

Este amiază și soarele de primăvară i-a aprins în ochi scântei ștrengărești pe care, din fericire, nicio lecție de istorie nu i le poate stinge.

„Ce cool!”, mă gândesc. „Probabil că s-a inventat o aplicație prin care copiii sunt ascultați la diverse materii.”

De parcă mi-ar fi citit gândurile, băiețelul își pune palma pe telefon și îmi dă conspirativ niște explicații, în șoaptă.

- E mama! Tot drumul spre școală vorbește cu mine la telefon. Da, mama, aștept!, îi spune cu voce tare, după care își continuă dezvăluirile fascinante. Când nu poate ieși în pauza de masă, mă sună tata. Dar cu el vorbesc doar despre jocuri!

Chicotește, probabil cu gândul la arenele de la Clash Royale. Brusc, redevine serios.

- Da, mama, știu că am test. Mai îmi spui despre războiul de 30 de ani?

Oftează și își reia poziția gânditoare, ascultând vocea mamei care-i povestește despre Franța și Cardinalul Richelieu.

Familia aceasta a găsit o soluție ingenioasă prin care „își conduce” copilul la școală, de la distanță, în fiecare zi: vorbind cu el tot drumul la telefon. Cu siguranță, s-a lovit și ea de problema care îngrozește majoritatea părinților fără bone sau bunici de serviciu în momentul începerii gimnaziului: cine va duce copilul la școală, la amiază? Și dacă merge singur, cum putem să-l supraveghem?

Au ales să-l însoțească povestind la telefon. Multitasking, mama profită și-l mai ascultă la istorie sau îi mai ține o predică de ultim moment. Tatăl încearcă probabil să recupereze din timpul de calitate pe care nu reușește să-l petreacă mereu cu fiul său, captivi în nebunia vieții de zi cu zi.

Mulți părinți din celebra generație cu cheia la gât se hotărăsc foarte greu să-și lase copilul singur pe străzi, în drumul spre școală. Cred că suntem o generație care își amintește mereu că toată libertatea care ni s-a acordat a venit la pachet cu o grămadă de bazaconii pe care le comiteam senini în timp ce părinții noștri erau liniștiți că nimic rău nu ni se poate întâmpla. Evident, traficul, pericolul, oamenii erau într-o altă balanță atunci. Copiii noștri sunt expuși la bazaconii mult mai mari, pe care ni le imaginăm cu groază când îi învățăm să nu vorbească cu străinii, dându-le exemple despre toate nenorocirile care se pot întâmpla. Și totuși, e greu să trăiești cu această lipsă de încredere care generează un dezechilibru permanent între tine și lumea ta, orașul tău și oameni, în general.

Aud mereu părinți spunând: „În copilul meu am încredere, n-am în cei din jur!” Eu știu că, fără încredere, visurile nu se desprind de pământ, oamenii nu se înalță deasupra condiției lor și relațiile nu cresc în prietenii sau căsnicii de-o viață. Una dintre cele mai mari pierderi ale noastre după Revoluție a fost încrederea, în noi și în ceilalți. Așa am ajuns să mergem suspicioși cu stresul la gât, căutând soluții ingenioase pentru a ne induce măcar o stare de liniște și de siguranță, pentru noi și pentru copiii noștri.

Mama băiețelului din autobuz ne demonstrează că tehnologia ne poate ajuta în unele cazuri mai mult decât ne-am imaginat vreodată!

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Părinții din orașele mai mari sunt mai stresați deoarece a dispărut „în fața / în spatele blocului” — locul de antrenament pentru descurcarea copilului pe cont propriu. Acum. aceste locuri au devenit în loc de teren de joacă niște imense parcări. Consecințe:
    1) Copiii nu mai pot ieși „în fața blocului” cu cheia de gât, ca să socializeze și să se joace în apropierea „vizuinii”. Asta înseamnă că nu mai sunt atât de "street wise" cum eram noi.
    2) Copiii mai mici nu mai pot merge pe jos la școală, dacă acest lucru presupune traversarea unor străzi mai mari, din cauza traficului mare și periculos la acea oră.
    Eu când mergeam la școală sau jucam fotbal pe lângă casă/bloc, era un eveniment când trecea o mașină. Acum e un eveniment când nu trece vreo mașină...

    Ca să nu mai vorbim de faptul că:
    1) Uneori ghiozdanul este supraîncărcat, prea greu pentru forțele copilului (ce poți să-i faci, dacă se dau zilnic teme din culegerile de mate și de română, atunci trebuie să le cari și pe astea zilnic la școală și înapoi acasă acasă).
    2) Temele sunt deseori la un nivel de dificultate peste posibilitățile copilului, astfel că acesta necesită ajutor din partea unui adult. Consecința este că ori îl lași la after school cu învățătoarea, în speranța că se întoarce cu temele făcute, ori îl duci undeva unde stă cineva pe lângă el, să-l poată ajuta la nevoie, ori îl abandonezi acasă îl lași să facă ce știe, după care te ocupi tu de el, după ce te întorci de la lucru.
    • Like 0
  • Exista o grija deosebita pentru copii dar asta se aplica în orașele mari. În orașele mici părinții ar trebui sa fie mai relaxați. Eu am luat autobuzul de acasă spre gradinita apoi școală, de la 6 ani. Nu știam nici ceasul. Îmi amintesc și acum ca aveam un ceas electronic gri și în fiecare zi ma grăbeam sa plec de la școală la fix pentru la aproximativ 12.15 venea autobuzul. Știam sa citesc puțin normal. Ca sa fiu sigura ca ajung acasă numărăm stațiile. Erau 5. Într o zi am pierdut autobuzul pentru ca am avut o lucrare prelungita. Eram în clasa 1. M-am speriat și am luat o pe jos spre casa. Cred ca erau 4 km drum drept. Din neatenție m-am lovit cu capul de un stâlp și mi-a curs sânge din nas. Pana am ajuns acasă eram plina de sânge pe pampoanele alea de pe cap, ștrampii albi și uniforma. M-am întâlnit aproape de destinație cu o vecina care m-a luat sa ma spele. Mi-am învățat lecția și de atunci nu am mai plecat pe jos spre casa. Simplu... Mama m-a certat. La fel și bunica, mătușa, tata.. Dar nici nu îmi amintesc certurile cât sperietura care m-a învățat minte.
    • Like 1
  • Valentin check icon
    Nu doar tânăra generaţie are stressul la gât. Toţi îl avem, pentru că lumea se mişcă mult mai repede decât suntem noi proiectaţi s-o înţelegem. Lumea se aseamănă cu un modul spaţial care intră cu repeziciune în atmosfera unei planete. Dacă nu-şi va deschide la timp trenul de aterizare s-ar putea pulveriza la impact. Este o terorie dezvoltată de sociologul american Alvin Toffler, o previziune care datează încă de la începutul anilor 70 (aşa-numitul "şoc al viitorului"). Faptul că acum suntem pe o pantă descendentă e vizibil pentru oricine, problema se pune cum aterizăm. Lin sau ne izbim? Sistemul educaţional - pe câmpul căruia Toffler a previzionat că se vor duce bătălii crâncene - nu poate fi mai coerent şi mai logic decât societatea în care trăieşte. Cei care laudă educaţia anilor 60-70 uită că lumea în care se desfăşura această educaţie era STABILĂ şi PREVIZIBILĂ, educaţia fiind doar un produs firesc al acestei lumi. Acum lucrurile stau altfel. Ce va fi în viitor e greu de văzut...
    • Like 2
    • @ Valentin
      D check icon
      Valentin, eu înțeleg ce vrei să spui și sunt de acord în mare parte, dar uneori nu e suficient doar să constatăm și să “reclamăm” problema. Trebuie să înțelegem că nu e nimeni acolo care să implementeze aceste lucruri. Așa că întreb: ce putem face concret noi, eu, tu, cu resursele și cunoștințele de care dispunem, să împingem lucrurile măcar un cm în direcția despre care ne vorbești?

      Lumea nu se schimbă dacă doar stăm și o comentăm, lumea se schimbă când mai mulți oameni se strâng laolaltă și o mișcă.
      • Like 4
    • @
      GabiC check icon
      Valentin, semeni cu un amic din Canada care, de vreo 10 ani, nu face altceva decat sa citeasca conspiratii si sa se pregateasca pentru "momentul acela". Are numai ganduri negative (de multe ori il ironizez- cu demonstratiile aferente) si si-a umplut timpul cu achizitii "valoroase" (zice el). Bunker AA, provizii si aparatura de scos apa/filtrat/sterilizat. Toolkit-uri pentru diverse activitati (neutilizate!), vreo 5 automobile vechi ("ca alea sunt bune, rezistente si se pot repara usor daca avem parte de Blackout ") s.a.m.d.
      Bani si timp consumati aiurea!
      Parerea mea e ca omenirea isi gaseste drumul singura. Si ca, in mare parte lucrurile sunt predictibile. In principiu- 2 mari scenarii. Ori-ori!
      In rest- daca nu ne descurcam...murim. simplu! Asa e natural- adaptarea face parte din viata.
      • Like 0


Îți recomandăm

Lasă-te sedus de o cafea prețioasă ca aurul

V-ați întrebat, vreodată, ce înseamnă pentru dumneavoastră o cafea bună? Are note blânde de pin? Conține arome de stejar și lemn dulce, sau de migdale prăjite, ori poate de nuci, citrice și fructe de pădure? Cea mai mare provocare a profesioniștilor cafelei este să-i aducă în fiecare zi iubitorului de cafea băutura pe care el o adoră și să-i ofere aceeași senzație la fiecare ceașcă.

Citește mai mult

Carmen Iohannis

Calitatea de primă doamnă, pe lângă faptul că aduce niște beneficii, vine la pachet și cu niște constrângeri de protocol și de conduită, dar mai ales cu niște responsabilități speciale. Ce ar trebui să înțeleagă cetățeanul de rând din gestul primei doamne? (Foto: Inquam Photos / Ovidiu Dumitru Matiu)

Citește mai mult

Nicolle Birta

- Maman, c'est du vrai chocolat? (mami, este ciocolată adevărată?). Întocmai ca în povești, băiețelul își lipise nasul roșu, înghețat de frig, de geamul vitrinei frumos decorate, cu prilejul Sărbătorilor de iarnă. - Mais bien sûr c'est du vrai chocolat, (desigur că este ciocolată adevărată), îi răspunsese mama.

Citește mai mult
sound-bars icon