Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Povestea ca viață. „Unchiu Culiță... the beginning of a beautiful friendship”

Cascada de la Părăul lui Galeș abia picura. (Se pusese o secetă cruntă, de parcă blestemul meu asupra ploii, când cu cei trei măgari, s-ar fi prins. „E ca după război, ofta Buna, arde și mama ierbii”.) M-am așezat pe malul Jiețului, m-am descălțat. Voiam să traversez râul, să urc, pe lângă cascadă, la grota din stânci. Mintea-mi era aiurea și n-am auzit tropăitul lent al potcoavelor pe șosea.

- Hooo! a răcnit un glas gros. Ho, fire-al dracu cu otiu tău hăla alb!

Era Unchiu Culiță, fratele mai mic al Tușii Anuța. M-am ridicat să-l salut.

- Noa așeee, băăă, glăsui el râzând, binie că te-ntălni! M-am temut io că dau de tinie p-ici! O dzâs mamică-ta că iești în Roșiile de doauă dzâle. Haida, sui aci, nu măi sta, că ni-i grabă!

Să râd sau să plâng? Avusesem de gând să mai stau la munte o zi dar mă răzgândisem, fără niciun motiv, și coborâsem pe vale.

- Păi unde vă grăbiți?

- Ies, băăă, la brânză, șî n-am gasât nicion tatari să-l ieu agiutori. Îs care-ncatro. N-are, băăă, cinie-mi scoate oile-n strungă, șî-s de mireazu lumii...

Căruța era plină cu desagi; peste ei, șeile cailor. Semeț, cu daplaiele-n mână, Unchiu dădea impresia că merge, de fapt, la război.

- Înculță-te, băăă, nu măi sta. De dohănit dohăni?

Și-a dus mâna la buzunarul de la piept al cămășii, a scos un pachet de Carpați și-o brichetă. Țigara i s-a lipit de buza de jos, în colțul drept al gurii. De acolo, cu limba, a mutat-o în colțul din stânga și a aprins-o. Dintr-un singur fum a ars-o până la jumătate. Am privit cu fascinație.

- Nu, m-am lăsat.

Era una din desele tentative, motivul pentru care plecasem în munți. Dar, în acele clipe, îmi simțeam plămânii striviți.

- Binie faci! Așe trăbuie! mi-a încuviințat hotărârea. Na, mi-a întins pachetul, ia, pipă șî bagă-le-n bozonari. Foc ai?

Felul în care vorbea, cu vocea groasă și râzând în același timp, m-a făcut să sar în căruță fără să stau pe gânduri. Unchiu Culiță avea o carismă cum n-am văzut pe nimeni să aibă.

- Nu, n-am brichetă.

- Cum, băăă, să n-ai? Ce om i-ahăla fara foc, fara brișcă șî fara ceas?

Ce om să fie? Un prăpădit, așa ca mine. N-aveam decât briceag.

- Noa așeee, băăă, mă temui că nu vrei să vini...

Sorbeam Carpațiul cu fumuri mici, ușor amețit de tăria tutunului. Unchiu nici măcar nu scruma; când a simțit că-i arde buza, a scuipat în lături chiștocul, cu scrumul întregii țigări ușor curbat dar intact. Pe drumul leneș până la Slăvei, trebuie c-a fumat jumate de pachet. Aveam impresia că, la fiecare țigară arsă, mi se ardea mie, în piept, o tristețe. În clipa când am coborât din căruță, eram atât de ușor că mi-aș fi luat zborul.

- Băăă, pe lume-ntăi șî-ntăi mi-o fost dragi oile. După aia muierile, după aia caii șî după aia cânii. Pe alceva n-am pus preț. Din școală nimica nu mi-o fost drag afar de geografie.Știu atlasu din cap, am acas doauă, unu mare șî unu mic. Țara am umblat-o cu oile din Baragan, pe Lunca Dunării, Banat, până-n Câmpia de Vest, dincolo de Oradea. Da dac-ar fi să mi să-mplinească tri dorință, aheștea ar fi: să văd cascada Niagara cu otii miei, să merg în Delta Amazonului șî să umblu cu trenu de la Moscova la Vladivostok, cum o umblat Kim Ir Sen când o fost în delegație la Kremlin.

Spre deosebire de Unchiu Niculaie, Unchiu Culiță aflase rețeta ideală a traiului în mijlocul lumii, profitând din plin de tot ceea ce lumea îi putea oferi (”De muieri m-am lasat, daca mă mai las de beut, de țâgări șî de cafei, după dracu să mai trăiesc?!). Dacă lumea e făcută din vorbe, pentru dânsul vorbele erau de un singur fel: de duh. Fiecare vorbă a sa era o maximă (”Saracia o fost pretină bună cu tata, șî cu minie tot așe”), pentru fiece întâmplare găsea o anecdotă , din orice lucru hâd făcea, din vorbe, un lucru șod (”Nu-i urât, băăă, berbecu, da o avut trai rău”) , din tot necazul scotea la iveală doar hazul. Fermeca pe oricine și ieșea mereu din orice situație, din orice-ncurcătură, cu straița plină. Cât te-ar fi enervat, cât te-ai fi necăjit pe el, era suficient să râdă ușor și uitai totul pe dată pentru ca, în câteva clipe, să îl adori pur și simplu.

Trei zile, cât am stat la brânză, am muncit mai ceva ca un rob. Unchiu nu făcea decât să mulgă cu ciobanii, să închege laptele și să ia, din căldare, urda; în rest, stătea întins pe cojoace, fuma țigară din țigară și asculta ”la aparat” (un radio mic, de care nu se despărțea niciodată și care mergea de vreo doi ani cu aceleași baterii ”americane” pe care le găsise abandonate pe-o stâncă, în Zănoagă) toate știrile de pe toate programele și frecvențele posibile. Din când în când, ațipea și țigara îi cădea, aprinsă, pe pieptar. Eu scoteam oile la strungă, spălam gălețile și străcătorile, tăiam lemne de unul singur cu joagărul de două persoane, le căram în spinare la stână, le spărgeam și întrețineam focul. Făceam mâncarea, spălam vasele, căram apă, aduceam cepi pentru urdit și mestecam în zăr până ieșea urda. N-am dormit mai mult de trei ore pe noapte; de ațipit pe zi, nici vorbă. Dar mărturisesc că am făcut totul cu voie bună și deplină seninătate.

În același timp, cum îmi era obiceiul, observam lucrurile în amănunt, cu cea mai mare atenție.

- Unchiule, l-am întrebat odată, am văzut că toți ciobanii mulg câte două găleți și dumneata abia umpli una.

- Păi așeee, băăă, așeee!

- Nu puteți mulge?

- Nu pot pe dracu... Da la ahăștia, dacă umpli galeata naintea lor, li-i ciudă, c-așe-s narozî. Cân umplu iei, să-mbucură. Șî, pân la urmă, dă-i dracu, tot iei să tinuie!

- Păi da, dar am văzut că, între ei, se râd de dumneata...

- Lasă-i, băăă, să să râdă! Ori crezi că de la râs li să umflă mânile? Nu, băăă, de la muls!

În prima seară, ciobanii de rând s-au mirat că Unchiu lasă caii liberi în poiana stânii.

- Leagă-i, nea Culii, că-i mâncă ursu!

Unchiu și-a scos tacticos o țigară, a aprins-o, a râs ușor și-a zis:

- Ierea, băăă, unu care cumpara fân tot anu, că nu-i agiungea. Înt-o iarnă n-o măi cumparat. Pe primăvară, s-o-ntălnit cu hăl cu fânu. ”N-ai măi vinit dupa fân...” ”Nu, n-am măi vinit, c-o dat Dumnezău de mi-o murit iapa!”

Două seri mai târziu, Unchiu le-a spus ciobanilor:

- Băăă, audzâț, dzâsă la aparat c-o pus o doamnă ministru!

Ciobanii au râs, crezând că e glumă.

- Dzău, băăă, nu vă râdeț.

Anca Boagiu devenise ministrul transporturilor. Oprit brusc din râs, unul din ciobani a-ntrebat:

- Cum drac o muiere, ce drac, on om n-or gasât?!

- Păi așeee, băăă, așe să face în democrațâie!

- O fi, dă-i dracu cu democrațâia lor, da di ce o muiere?

- De-aia, băăă, că are picioru măi fain!

Țuica era pe terminate; atât s-au amuzat ciobanii, că nici nu au mai luat în seamă paharele pe jumătate goale.

Din vorbă-n vorbă, din râs în râs, vremea zbura. Ciobanii se simțeau ca la spectacol și n-aveau alte griji decât ursul și seceta. Pe mine mă ignorau complet. În cea de-a doua seară, m-am trezit și eu să spun că, peste noapte, va ploua. Nu m-a-ntrebat nimieni de unde știu; în schimb l-au întrebat pe Unchiu:

- O anunțat la aparat?

- Nu, băăă, n-o dzâs!

- Ș-atunci țâganu hăsta de unie știe?

- Știe, băăă, a spus Unchiu serios, că-i șoloimânar.

Au izbucnit toți într-un hohot batjocoritor. Pe la trei dimineața însă, s-a stârnit o furtună de-ai fi zis că cerul apasă pădurea și culcă brazii la pământ. A plouat zdravăn până dimineața la șase și, în mod straniu, n-a plouat decât pe Slăvei. În sat și pe munții dimprejur nu fusese măcar un nor. La muls și la masă a fost o liniște deplină. Abia după ce au plecat ciobanii, Unchiu s-a pus pe râs:

- Mânce-mi-i dracu, ce oti or facut! Da cum ai știut, băăă, că plouă?

- De unde să ştiu? Am zis şi eu aşa...

Minţeam. Cu câţiva ani în urmă, în timpul cinei în familie, s-a pornit o furtună. Am alergat în dormitor să scot televizorul din priză și, chiar atunci, un fulger a trăsnit antena agățată la fereastră. Am văzut roșu, am căzut jos dar nu mi-am pierdut cunoștința. Singurele urmări au fost că televizorul s-a ars iar eu am rămas cu o sensibilitate ciudată: mă durea capul cu câteva ore înaintea furtunilor. Dar asta nu era tot; anterior, în aceeași vară, se mai petrecuse ceva. Mă aflam în vacanță, la țară. Era sfârșitul lunii iunie, săpam porumbul, iar bunicul din partea mamei se plângea că, din cauza secetei, recolta va fi slabă. Într-o noapte, am visat că udam lanul de porumb cu o stropitoare. Căram apă din Visa, de la aproape un km. Arșița și efortul făceau să îmi zvâcnească tâmplele. O voce m-a oprit:

- Stai, nu așa! Plantele au nevoie de o altfel de apă!

M-am trezit. Stăteam pe pat, în genunchi, mă rugam. Cum m-am rugat, nu am putut să-mi amintesc, dar afară începuse o ploaie liniștită de vară. „Aor și arjint”, cum avea să spună Bunicu. Din cauza acestei întâmplări, n-am știut niciodată sigur dacă ploua fiindcă mă gândeam eu sau pur și simplu presimțeam venirea precipitațiilor.

- Dar ce-i ăla șoloimânar?

- On om măiastru de poartă ploile, călări pe balaori.

- Există așa ceva?

- Măi știe dracu, măi demult ierea, acu, de-o vreme, nu s-o măi audzât.

Abia atunci am înțeles de ce se amuzase Unchiu văzând reacția ciobanilor.

Din păcate, când i-am cerut să-mi spună ce mai știa de șoloimânari, s-a încruntat și a schimbat subiectul:

- Băăă, trăbuie mers dupa cepi. Bagă-te-n gios, pe la cotețu lu Mărcuț, că îi acolo on brad cazut, are cepii buni.

Am luat toporul și m-am întors cu o cârcă de cepi groși ca mâna, fără pic de coajă.

- Oooo, a râs a dezamăgire, facuș on drac!

- Păi de ce?

- Îs prea groși, băăă, ce drac să faci cu ahăștia, să dai foc la stână?

De pildă, să pun mâna pe unul și să-l încing pe baci...

- Păi nu-i nimic, că-i crăp...

- Crepi tu pe dracu... Du-te de adă alțî.

A intrat în stână și s-a pus pe cojoc. Ce-i venise? Doar adusesem și până atuncea cepi... M-am dus iar în pădure și-am revenit cu cepi mai subțiri.

- Noa, Unchiule, l-am strigat de-afară, să nu-mi zici că nici ăștia nu-s buni!

A scos numai capul pe ușă și-a glăsuit, somnoros:

- Nu dzâc, băăă, nu dzâc că nu-s buni! Că iei ar fi buni, da ore tu nu vezi că-s cu coajă șî plini de lichieni?

- Și eu ce să le fac?

- Du-te, băăă, șî adă unii cum trăbuie, ce drac, că doară nu iești andicapat, dzău...

Am umblat hectare de pădure să găsesc un brad căzut, cu cepi fără coajă și, mai ales, de grosimea potrivită. Unchiu era în fața stânii, agăța o străcătoare pe culme. Cum a pus ochii pe mine, a și zis:

- Țâpă-i, băăă, dă-i dracu, nu-i măi cara pân-aci!

- Dar la ăștia ce vină le mai bagi?

- Ore nu vezi că-s uzi?

- Nu-s uzi, îs umezi pe deasupra, de la ploaie...

- Nu-s uzi on drac... Să vede, băăă, cu otii mari!

Am trântit sarcina unde eram, m-am așezat pe ea și mi-am aprins „on dohan”. Unchiu a trecut pe lângă mine, ironic, a luat securea și-a intrat în pădure zicându-mi:

- Stăi, băăă, să-ț arăt io cum trăbuie cepii, că la urdă, dac-o greșești cu focu, poți s-o țâpi la câni!

Dacă tot se eliberase stâna, m-am gândit să profit și să trag un pui de somn. Mi-am aranjat cojocul, bodogănind, m-am ghemuit în el, dar n-am putut închide ochii de ciudă. Își bătuse joc de mine și trebuia să mă răzbun.

Unchiu s-a întors după o jumătate de oră, cu o cârcă de cepi de tot soiul: și cu coajă, și groși, și uzi, și cu licheni. Ofta a dezamăgire. Îmi venea să râd, dar n-am scos un sunet. Mă prefăceam că dorm. Unchiu a așezat cepii pe vatră, tacticos, a luat o gură de țuică, și-a aprins o țigară.

- Băăă! a țipat dintr-o dată, unie drac îi dzăru?

- Ce zăr?

- Din caldare!

- L-am pus pe vălaie, la câini.

- Cum drac să-l puni la câni? Păi n-o fost urdit!

- Nu?

- Nu, băăă, cum drac să fie?!

- Păi eu am crezut că, până am umblat eu după cepi, dumneata ai urdit, n-ai stat degeaba...

- Ai crezut on drac... Păi cum, băăă, să nu vezi că-i dzăru nefiert?

- Of, dă-l în mă-sa!... am făcut pe vinovatul dezamăgit. Lasă, Unchiule, că nu-i bai! Urda asta o treci în contul meu de simbrie și gata. Am greșit, plătesc!

- Plătești tu pe dracu! a râs, dintr-o dată vesel. Noa dă-l dracu, îi bun ș-așe!...

Am legat cu Unchiu Culiță o prietenie frumoasă. Nu mă pot gândi niciodată la el fără să zâmbesc din adâncul sufletului. Încă mulți ani apoi, fiecare colaborare, fiecare vorbă schimbată cu el a fost o adevărată lecție. Nu zic, am plătit cu vârf și îndesat pentru toate, dar am făcut-o cu bucurie.

- Băăă, mi-a povestit odată, ieream la bună-tu, popa, ș-o vinit Miclăuș, țâganu, șî i-o cerut o sută de lei. „Nu-ț dau, o dzâs popa, că măi ai detorie patru sute”. Atunci țâganu s-o rugat că să fie cinci sute șî s-o giorat că-i aduce pe toț. „Bun, o dzâs popa, da altufeli să nu-mi măi calci pragu!” Cân o plecat Miclauș, l-am întrebat pe popa că di ce i-o măi dat daca știe că nu-i aduce? Ș-o dzâs popa: „Acu l-am facut să să gioare, cu ahasta m-am scapat de iel.” „Da cu atâța bani?” „Păi, Culii, să știi de la minie că orice învațatură de minte coastă!”

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Frumoasa limba romana de la munte... ce placere sa o auzi, caci textul reproduce asa de bine vorba plina de talc si de umor a unchiului cioban! Si gustul nepotului pentru ea e evident. Multumim pentru ocazia de a face cunostinta cu lumea aceasta, ce mare nevoie avem de autentic si natural!...
    • Like 0
  • rcc check icon
    Frumos. Totusi basm, sa fim clari.
    • Like 0
  • Frumos. Mulțumesc!
    • Like 0
  • Valentin check icon
    O felie foarte frumos decupata. Ma uitam la cateva obiecte de desing romanesc care se inspirau din motive populare traditionale. Arata foarte modern si mi se pare o idee foarte buna.
    • Like 0
  • Un text absolut superb!
    • Like 1


Îți recomandăm

Dan Byron_FB

Se numește Daniel Radu, are 43 de ani și a copilărit într-un bloc lung, aflat lângă un altul, în ruină, de pe Șoseaua Pantelimon din București. În lumea aceea, mulți copii săraci, jefuiți de către soartă de dragoste și siguranță, căutau să recupereze ceva de la viață din buzunare străine și să egaleze scorul lovindu-i pe cei mai slabi decât ei.

Citește mai mult

OnLaptop

Cu o experiență de aproape 15 ani în business-ul IT, Valentin Morlovea a intrat pe nișa reparațiilor de laptop-uri în 2015, o afacere a cărei dezvoltare depinde fundamental de viteza de răspuns în soluționarea problemelor clienților. În prezent, 70% din laptopurile care intră în OnLaptop Service Center&Shop din București, sunt reparate în maxim 24 de ore, lucru care este posibil datorită dezvoltării unui soft dedicat.

Citește mai mult

iziBAC

„Am primit mesaje după ultima sesiune de Bac, pe unul dintre ele chiar l-am postat. Era o fată care nu a putut să se pregătească pentru biologie și a învățat la această materie doar cu iziBAC și în contextul acesta a luat 9.20”, povestește Adrian Stratulat.

Citește mai mult