Sursa foto: Facebook/Ministerul Culturii
Azi am dat peste îndemnul sau invitația Feliciei Filip să citim românește. Vorba unei prietene, cu bucurie mare la lectură: „dacă îndemnul ăsta circulă, mulți se vor lăsa de citit. Dacă l-aș lua în serios, m-aș lăsa și eu”.
În principiu, precizăm limba în care citim dacă este o limbă pe care am învățat-o și nicidecum dacă este limba maternă. Sau pot preciza „citim românește” copiii români care studiază în alte țări și folosesc pentru viață și educație alte limbi decât româna.
Nu știu cine a alcătuit, construit textul dar, dacă a gândit din capul său, rău a gândit și dacă a fost sfătuit de către careva, rău sfătuitor a avut.
Este a nu știu câta oară când se pare că pe politicienii noștri, pe funcționarii din ministere nu îi interesează să folosească o limbă română corectă. De data aceasta, este și mai grav pentru că este vorba despre Ministerul Culturii, dar și pentru că lectura în propria limbă ar trebui să ducă și la o mai bună cunoaștere și utilizare a respectivei limbi. Iar cuvintele pe care le alegem când construim mesaje trebuie să fie adecvate. Se vorbea la lecțiile de română și de ceea ce se numește proprietatea termenilor („Calitate a unui cuvânt, a unui termen, a stilului etc. de a reda exact ideea sau noțiunea exprimată” DEX)
Numai că, dacă îndemnul se face printr-o construcție incorectă, își va pierde puterea.
Exista deja pe FB, o pagină creată în 2015 Citim românește, unde apar fotografii care îndeamnă la lectură în general, ceea ce nu este un lucru rău. Numele e ales ca și cum s-ar adresa studenților străini care învață română, deși nu străinii reprezintă destinatarul paginii. Dar să zicem că persoana care a creat-o nu aparține Ministerului Culturii. Această pagină nu are legătură cu noua campanie publicitară culturală.
Am mai găsit la o căutare pe Google Cum să citim și să scriem românește, unde este vorba despre învățarea limbii române, deci utilizarea lui românește este corectă, Vorbim românește, citim românește, transmisie făcută în legătură cu niște donații de carte pentru Valea Timocului din Serbia, unde oamenii au nevoie să vorbească și să citească românește pentru că, de fapt, acolo, scriu și citesc în altă limbă.
Mai apare pe YouTube, la un irlandez „Vorbesc românește. Vorbesc despre timpul meu în România.”
Am găsit și pe un blog al unei profesoare de limba și literatură română cu mărturisiri cam ciudate un articol: În an centenar, să citim românește.
Oare domnia sa i-o fi inspirat pe cei care au decis această campanie asumată de Ministerul Culturii din România?
Am consultat Gramatica limbii române, I, Cuvântul, Ed Academiei, 2008, pentru a reda fidel ceea ce apare în legătură cu aceste adverbe. Și iată rezultatele: „adverbele de tipul bărbătește, frățește, românește sunt considerate uneori ca derivate de la adjectivele bărbătesc, frățesc, românesc”. (GLR,I, p 588)
„Adverbele de tipul românește, franțuzește, englezește, când determină verbe tranzitive ca a vorbi, a învăța, a ști, pot fi considerate un caz special de substantivizare. Ele sunt echivalente cu sintagmele limba română, limba franceză etc”, (GLR,I,p 605)
Prin urmare, putem spune:
Vorbesc românește = vorbesc limba română
Învăț românește = învăț limba română
Știu românește = știu limba română
Scriu românește și citesc românește sunt echivalente cu scriu și citesc în limba română, pentru că am învățat românește / limba română și nu pentru că sunt vorbitor nativ de limba română.
Definiția lexicografică pentru românéște adv. Indică „În felul românilor, ca românii; în limba română. Lumea care se credea aristocrată nu vorbea niciodată românește, chiar dacă știa. CAMIL PETRESCU, N. 48. Mai rămăsese o școală... unde se învăța încă românește, aproape de Iași, în monastirea Socola. NEGRUZZI, S. I 4. ”Din DLRLC(1955-1957)
Să se refere oare îndemnul susținut de Ministerul Culturii „să citim românește!” la a citi în felul românilor, ca românii (deși îmi este destul de greu să identific modul de lectură specific românesc)?
Oare nu citim în limba română și traducerile textelor scriitorilor străini?
Nici îndemnul „Cumpără-le cărțile!” nu e fericit ales. Structura este ambiguă: „cumpără cărțile lor, ale scriitorilor!’ sau „cumpără-le lor cărțile, pentru că ei singuri nu și le pot cumpăra!”…?
Și poate că în postarea din 11 iunie, de la ora 11.53, va apărea un semn al exclamării după Susține scriitorii români în loc de punct. Prin urmare, nu scriem „Susține scriitorii români.’ (pentru că, dacă scriem așa, mesajul este cineva susține scriitorii români), ci trebuie să scriem „Susține scriitorii români!’, ca să funcționeze ca îndemn sau invitație „Susține și tu scriitorii români!’.
Dincolo de lipsa de corectitudine lingvistică, cele două invitații la susținerea scriitorilor români și la cumpărat cărțile lor sunt jenante, umilitoare pentru scriitorul român care nu se așază la masa de scris pentru a se oferi spre vânzare în acest mod. Și nici cititorul nu se așază la citit ca să facă opere de binefacere. Ca să nu spunem că se cam creează și un grup comun în care intră toți scriitorii români fără nicio deosebire între ei. Cam miroase din nou a „toți suntem/sunt egali”. Iubitorul de carte cumpără fix ce carte dorește, pentru că de-abia așteaptă să o citească. Iar invitația aceasta forțată și incorectă nu doar din punct de vedere lingvistic nu va face pe nimeni să se apuce de-acum de citit. Acest îndemn care, probabil, va fi tot mai des prezent în mass-media va duce și la construirea unui mesaj fals în mintea celor care nu au nicio legătură cu cititul: „Uite-i și pe ăștia cum vor să le cumpărăm cărțile! Când noi nu avem ce mânca…” Nu știu cărui strateg aparține inițiativa, dar ne cam lasă perplecși.
Se zice într-o postare FB pe pagina ministerului că având „sprijinul Libris.ro, „Citește Românește” va câștiga un nou public și va putea să extindă promovarea literaturii române.”
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu spune: „Campania Citește Românește, demarată de noi, atrage tot mai mulți parteneri de valoare și ne bucură faptul că este apreciată și susținută. Într-un timp foarte scurt, de numai o săptămână, pe lângă marile platforme de comerț online care ni s-au alăturat am descoperit, în mod plăcut, că sunt și persoane din zona social-media care se implică și promovează campania.” Oare acesta să fie scopul campaniei: să aibă cât mai mulți susținători și să extindă promovarea literaturii române? Și apoi?
Las pentru o altă ocazie textul mesajelor din videoclipuri. Dar, oameni buni, funcționari în Ministerul Culturii, haideți să începem cu dumneavoastră o utilizare corectă, adecvată la situație a limbii române! De multă vreme tot cred și spun că instituțiile noastre au nevoie de un bun consilier lingvistic ca să evite astfel de apariții în spațiul public. Dar evident că nu mă ia nimeni în seamă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Gellu Naum a supravieţuit admirabil şi e iubit de mulţi, mai mari şi mai mici. Puţin şi Vlad Muşatescu. Radu Tudoran, poate Vladimir Colin.
Prea puţin pentru o literatură de tineret.
Cum altfel s-ar putea -logic- traduce injuraturile neaose?
A.B.
PS. Nu sunt linqvist ci doar un fost cititor din vremuri mai vechi. In prezent invat Limba Romana de la televizor, ceea ce imi produce de multe ori senzatia ca nu am vorbit aceasta limba niciodata iar acum invat sahili.
Din vanzarea acelor doua carti, cam de netradus in alte limbi straine ? Doar intreb si eu asa ca un analfabet multifunctional.
Romanii din valea Timocului, din Serbia, ca sa ajunga in structurile administrative a Serbiei trebuie neaparat sa stie limba sarba (scris/citit/vorbit), ceea ce nu e valabil si in Romania cu unele minoritati, oare de ce ?
Şi rezultatul e rău. Rău de tot.
Aceeaşi problemă şi cu cititul. În timp ce sistemele normale la cap încurajează lectura şi scrierea creativă prin exerciţii la clasă, al nostru se scaldă în sosul gros şi greţos al criticii literare. Atât de adâncă este mlaştina criticii literare, încât la bacalaureat deprinzi o limbă păsărească pe care o uiţi imediat ce ieşi din şcoală.
Tot mai mulţi pedagogi de marcă spun răspicat că sistemul e un fel de Frankenstein, cu părţi care, deşi luate separat sunt bune, nu funcţionează în totalitate.
Şi nu e de mirare, când programele sunt dizarmonice. Suntem probabil singurul sistem de pe planetă în care se predau forme complexe de verb - la limba engleză sau germană - înainte să se fi predat verbul la limba maternă.
Dar lasă că merge. Merge şi aşa. Merge româneşte. Hai că se rezolvă. Punem de toate, să fie mulţumită toată lumea. Să fie acolo.
De văzut: https://www.youtube.com/watch?v=q364uhFKOZ0
Plăcerea si curiozitatea de a citi tin si de familie si de scoala. Pana la liceu, unde am intalnit un profesor de limba română fantastic, scoala nu mi-a deschis pofta de a citi. Dar părinții mei citeau, cumpărau carti. Imitandu-i, ca orice copil, am citit si eu. Pana la urma, nu putem pasă răspunderea pentru educatia copiilor nostri în întregime la stat. Ar fi simplu, dar nu merge asa. În alte țări, nu stiu, nu am trăit decât în România, iar aici oamenii trebuie să aibă grijă de copiii lor mai mult decât hranindu-i. Poti da vina pe stat ca nu ii merge bine copilului, dar la ce iti foloseste?
Nu e o situaţie singulară. La educaţie plastică se predau noţiuni de fizică optică în clasa a V-a, în timp ce fizica începe cu un an mai târziu.
Ce să facă minsiterul? Există o programă şi o metodică, iar profesorul e silit să urmeze metodica.
Aţi văzut vreodată o carte de metodică pentru uzul profesorilor? E horror! Anii 60 în limba păsărească.
Ce să ne adresăm când asemenea probleme sunt semnalate până şi în manualele de pedagogie?
Uitaţi aici: https://adevarul.ro/news/societate/academia-romana-frana-modernizarea-educatiei-1_5df12a055163ec4271eca9f4/index.html
Şi aici: https://www.youtube.com/watch?v=CIIeZYoDk-0&t=2030s
În esență, profesorii unei clase trebuie să se coordoneze, unii o fac, unii nu.
În programa scrie articol hotărât, dar programa mi se adresează mie în principal, nu copilului, iar eu am libertatea sa predau noțiunile cum cred eu ca e mai eficient. Nu suntem siliți să urmăm metodică. La urma urmei nici programa nu o voi parcurge în întregime daca nivelul clasei nu imi permite.
E adevarat, însă, ca pe mine nu ma presează o evaluare la gimnaziu. Doar la liceu, pentru celebrele si inutilele competente.