Profesori obosiți, elevi mediocri. Și eu sunt profesor și văd cu câtă inocență studenții trăiesc în eroarea pe care le-a inoculat-o școala românească

Foto: Facebook Eugen Rădescu

Când ai un copil nu știi cum să faci să-l crești mai bine, mai frumos și mai adecvat lumii contemporane, că doar e al tău și e lumina ochilor tăi și vrei ce e mai bun pentru el - asta este prima deviză a oricărui părinte. 

Ei bine, eu nu am copii (fizic), dar am Bienala de Artă Contemporană București, copilul meu de suflet, născut și crescut din 2005. Greu, dar cu patimă și mult efort într-o lume mai degrabă potrivnică și nu pentru că realitatea s-a opus, ci pentru că arta contemporană nu este încă ușor de înțeles de către cei mai mulți. Dar ăsta este scopul meu. Nefiind un privilegiat, nici al familiei și nici al sistemului, nașterea BB a fost grea și complicată și lupta pentru fiecare ediție, ca ea să se întâmple, a fost una remarcabilă și, iată, a ajuns la a 10-a ediție, practic e la maturitate.

Și nu numai că e un copil curajos și emancipat, dar Bienala de Artă Contemporană București se pregătește să devină prima din lume care va fi curatoriată cu ajutorul Inteligenței Artificiale. Cea de-a zecea ediție a evenimentului va avea loc în perioada 26 mai - 3 iulie 2022 și va fi curatoriată de Jarvis, un program de Inteligență Artificială construit de echipa Deraffe de la Viena. Bucharest Biennale își propune să rezolve problema tradiției și a modernității, a prezentului și a trecutului, a localismului și a globalismului și încearcă să obțină un statut echilibrat între calitatea estetică/artistică și popularitate prin determinarea publicului de a trece peste sentimentul de îndepărtare de artă contemporană. Bucharest Biennale este o structura ce dorește să transforme Bucureștiul într-un câmp de acțiune artistică, să spargă izolarea culturală și să stabilească un parteneriat pe termen lung între capitala României – care este un oraș mărturie a implicării politice în fiecare element al vieții cotidiene și Europa.

Bucharest Biennale/Bienala București dorește totodată să încurajeze creativitatea artistică, accesul public la cultură, diseminarea artei, dialogul intercultural și cunoașterea culturii contemporane românești și internaționale.

Multe planuri cu puține resurse. Ajutor din partea statului avem spre 0, dar suntem încăpățânați și mergem mai departe. Ca în orice alt domeniu, acolo unde nu există un interes direct al birocraților, statul lipsește cu desăvârșire - nici nu e, dar nici nu încurcă. Noroc cu partenerii privați care, chiar dacă sunt criticați de ochii vigilenți ai celor ce se opun neoliberalismului, iată că sunt printre cei mai activi actori ai scenei de artă - multe dintre proiectele artistice de la noi nu se pot întâmpla fără parteneri din mediul privat.

Arta este frumoasă, când trebuie să o privești, atunci când trebuie să o faci ea devine greoaie, inoportună, poate chiar pe ultimele poziții în interesele celor mulți. Nu văd copilul meu ca fiind unul special, dar îl văd cu potențialul de a schimba lumea din jurul lui și asta este mândria oricărui părinte.

Sunt multe probleme pe care cultura română le are și articolele mele pe Republica vor vorbi exact despre toate aceste traume pe care sistemul educațional românesc încă le întreține, schimonosind istoria, creând false valori, inventând „personalități". Copiii învață la școală o istorie culturală falsă, prefabricată - uluitor de neadecvată, nesinceră și, cel mai trist și bizar, neadevărată. Pentru că cei care educă nu sunt tutori, sunt magiștri, în sensul cel mai ponosit și anacronic sens al termenului. Profesori obosiți, elevi mediocri. Și eu sunt profesor și văd cu câtă inocență studenții trăiesc în eroare, produsă de sistemul educațional de până la facultate - căci acolo începe tragedia.

Arta nu face excepții.

Și nici actorii din zona culturală. 

Toate valorile artistice naționale, valori în sensul concret - e un cuvânt pe care nu-l folosesc des pentru că e desuet și în limbajul simțului comun local - prin urmare, toate valorile sunt inversate. Avem Bălașa, dar nu știm cine e Eli Lotar, vorbim despre Grigorescu ca despre un mare pictor, dar habar nu avem de Isidore Isou și lista continuă, aproape de nesfârșit pentru că toate palierele culturii române sunt atinse de aceste inadvertențe istorice, unele inventate, altele perpetuate de școala românească decenii la rând. 

Este educație prin eroare, și este cea mai tristă dintre ele, pentru că eludează gândirea critică și posibilitatea de a pune întrebări. Una dintre cele mai frumoase priceperi ale minții umane este aceea de a chestiona realitatea, de a pune întrebări, de a gândi lucrurile de două ori, de a vedea și partea „nevăzută" - de a percepe corect ceea ce este în jurul tău. Copilul meu, Bienala București, vreau să fie crescut în deplina lui libertate. De-a lungul anilor am invitat curatori străini care să se ocupe de buna ei „creștere" și educație, să-i aducă o amprentă mai puțin locală și mai mult extinsă spre valori europene, spre o cunoaștere mai amănunțită și spre inocularea unui comportament corect. Fiecare copil trebuie lăsat să-și devină propriul tutore, prin alegerile lui, fie ele bune sau rele.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp