Sari la continut
Republica
Comunicare

Educația mea a fost un miracol

Amalia Enache

photo icon Amalia Enache

Foto: Facebook Amalia Enache

Amalia Enache. Sau cum un copil dintr-un sat mic de munte din Ardeal devine o tânără care se poate așeza fără complexe la mese cu aristocrați, știind cum se ține conversația (în mai multe limbi), spatele, furculița, prietenia, principiul, mândria, știind ce scrie în cărțile din bibliotecile din salon și ce nu e scris acolo, dar e bine știut când ieși în lume.

Profesoara mea de franceză, o frumoasă doamnă evreico-maghiaro-română, brunetă, cu ochi verzi și ruj mereu de culoare intensă, o femeie desăvârșit de elegantă și cu un bagaj cultural vast, a făcut cu mine pe toată perioada liceului meditații fără niciun ban, la ea acasă. Prima casă în care eu am văzut obiecte foarte vechi, păstrate peste generații, o femeie angajată la curățenie și politețe în orice circumstanță. 

Nu îi cunoștea pe părinții mei, nu i-a cunoscut până după ce eu am terminat școala, doar remarcase la mine de la primele lecții, de când am început liceul, un fel de talent pentru limba franceză, o înclinație spre studiu, pentru lectură, o curiozitate și o creativitate care i-au părut pesemne de neirosit, ci de stimulat.

Știa că părinții mei sunt undeva, la țară, și cred că și din acest motiv pur și simplu n-a vrut să audă vreodată de bani. Nu mă pregătea pentru ceva anume, vreo facultate, ci mă pregătea pentru mine, să știu cât mai multe, cât mai bine, cât mai vaste. Dincolo de manuale, intram în lumea cărților și a culturii franceze. Era ceva foarte neobișnuit pentru mijlocul anilor ‘90, într-un orășel de provincie, în care în general meditațiile se făceau precis, pentru plecarea la facultăți clar alese, de cele mai multe ori de familia copilului. Cred că obiceiul acesta de a educa un copil pur și simplu era ceva de prin vechile familii nobile.

Mă uit în urmă și-mi dau seama că a fost primul gest sublim de generozitate de care eu am avut parte de la cineva care nu îmi era familie, un gest care mi-a influențat pe deplin viața. Nu doar că mi-a folosit franceza învățată, toate cărțile citite cu nesaț, toate referințele culturale deprinse atunci, dar inconștient, eu am învățat că locul, mediul în care te-ai născut nu e o fatalitate și că pentru a schimba în bine destine există oameni dispuși să îți ofere de la ei. Nu milă. Generozitatea nu e milă. E cu respect și dragoste pentru cel căruia îi oferi.

Prințesa Marina Sturdza, cu care m-am împrietenit mai târziu, avea o vorbă pe care mă străduiam să o diger: „Pe mine cel mai mult m-au ajutat străinii”, spunea prințesa.

Acum, chiar știu că unul dintre cele mai sănătoase obiceiuri e să ajut și fără să cunosc. Să pun la bătaie nu bani, ca în cutia milei, ci bucăți din ceea ce eu sunt și știu să fac. Know how-ul, în jargonul corporatist, e ce putem pune cel mai ușor în dreptul unui bine de înfăptuit.

Englezii i-au găsit nume celui care strânge tot felul de lucruri care nu-i sunt utile și de care nu se se poate despărți neam: hoarder. Acum, cu imaginea aceasta simbolică în cap, a caselor burdușite cu de toate, ca o groapă de gunoi ceva mai arătoasă, e ușor să ne imaginăm interiorul oamenilor care nu împart cu semenii din ce știu ei să facă. Să nu aglomerăm în noi putințe ce ajung să nu fie pe deplin folosite! Iubim prințesele care mai lasă din când în când diademele și rochiile de bal și iau un copil subnutrit din Africa în brațe. Iubim actrițele care umblă prin tabere de refugiați. Și îi admirăm pe colegii noștri care salvează pisici pe stradă și îi dau spre adopție. Dar cel mai mult îi admirăm pe cei care chiar schimbă destine. Că sunt prieteni care ajută un om drag să iasă dintr-o relație abuzivă, că sunt oameni care fac case pentru neajutorați, că sunt fundații care ne învață să punem și iubire în viețile orfanilor, pe lângă lucrurile concrete, palpabile. Fundația al cărei ambasador sunt, Hope and Homes for Children are un slogan: „Sunt aici”. Un obicei sănătos e să spui „sunt aici” unui prieten, vecin, coleg, necunoscut care are nevoie. Și chiar să fii acolo, măcar niște clipe. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Gabriel check icon
    E putin ciudat sa iti doresti sa faci din asta un obicei sanatos dar sa te referi in titlu la un miracol. Si sa stii ca nu profa a facut minuni ci cei care ti-au transmis intr-o forma sau alta pretiurea pentru lectura, pentru valorile de orice fel transmise din generatie in generatie. Profa doar a slefuit diamnatul si asta nu e un miracol. Meritul e ca a stiu sa recunoasca diamantul. Aproape oricine site sa slefuiasca diamante o face daca primeste unul. Putini insa stiu sa recunoasca unul neslefuit. Dar sunt de acord sa promovam ca un obicei sanatos slefuirea oamenilor, incepand cu puii lor.
    • Like 0


Îți recomandăm

 Vlad Predescu.

„Mi-am operat mama, căreia am pus o proteză de șold și mi-am făcut curaj, aș putea spune, câteva luni. După ce am intrat în intervenție și am reușit să mă detașez și să uit că o operez, lucrurile au decurs foarte bine. Slavă Domnului, e pe picioarele ei și merge în continuare”, spune medicul ortoped al cărui nume este sinonim cu excelența în chirurgia artroscopică și a genunchiului: Vlad Predescu. Imagine din arhiva personală a dr. Vlad Predescu

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Hadi Rahimian

Există copii în România născuți de două ori. Nu, nu e o greșeală de scriere și nici o eroare a serviciilor de stare civilă. Hadi Rahimian, un medic român, născut în Iran, operează feți aflați în uterul mamei oferindu-le viață. Cei mai mici dintre ei au 18 săptămâni gestaționale.

Citește mai mult

Fady Fady Chreih | Reginamaria.ro

De la etajul 17 al unei clădiri emblematice din Nordul Bucureștiului, orașul pare mai verde și mai ordonat. Fady Chreih, CEO-ul Rețelei private de sănătate Regina Maria, îmi povestește, într-un interviu pentru platforma republica.ro, despre cum s-a transformat o afacere locală lansată în toamna lui 1995 într-un motor al unei schimbări culturale- a redefinit ce înseamnă să fii pacient, medic și angajator într-o Românie care se caută încă pe sine și face eforturi să găsească răspunsuri la întrebări dificile în istoria sa de după 1990. În 20230, Regina Maria vizează afaceri de 1 miliard de euro, dublu față de astăzi.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  Cătălin Copăescu

„Nu am căutat să mă victimizez într-un sistem în care aveam nemulțumiri, dar am căutat să ofer pacienților mei intervenții chirurgicale cât mai performante”, spune doctorul Cătălin Copăescu, de al cărui nume se leagă excelența în chirurgia bariatrică minim-invazivă în România.

Citește mai mult