Prostia umblă prin şcoli fără chiloţi, dar cu nasul pe sus

(Foto: Guliver/Getty Images)

Începe şcoala,

acoperă-mi, Doamne iartă-mă, ochii cu ceva,

cu ora de religie

sau mai bine cu Năpasta ta.

Asta au ajuns toate manualele ... nişte reviste! Cu texte puerile, neapărat cu tâlcul la vedere. Prostia umblă prin şcoli fără chiloţi, dar cu nasul pe sus. Copiilor trebuie să le dai ce vor ei, sunt deştepţi, aşa am citit pe Facebook. E bine să ne facă ei, nouă, educaţie. Ce am învăţat noi în şcoală e perimat, uite ce am făcut din ţara asta, de deştepţi ce suntem! Am păstrat librăriile şi bibliotecile. La ce bun? Nu calcă nimeni pe-acolo. Îndeletniciri falimentare.

Şi mai sunt şi ghiozdanele ... Domnule, ce cară în ele? Pietre de moară? La şcoală e de ajuns să-ţi duci propria persoană. Într-o lume ideală, biblioteca şcolii ar trebui să le ofere, pe rând, copiilor cărţi de citit, în manuale să existe doar scurte fragmente, care să incite. 

Dar ce te faci cu matematica? Cu geografia? Dacă nu ar fi manualele, ai învăţa doar puţinul vorbit în 45 de minute? Şi ăla după ce s-a făcut prezenţa, după ce s-a râs un pic şi dacă ai fost atent.

Mare parte din părinţii engleziţi dau exemplu geanta aproape goală a elevilor britanici. Cantitatea de informaţii absorbită zilnic e la fel de subţire. Pentru că nu au manuale, iar caietele cu teste şi eseuri sunt păstrate la şcoală până la sfârşitul anului, nu ştii niciodată ce, cum şi cât învaţă copilul tău. Are probleme cu înţelegerea unui anumit subiect? De ce nu întreabă de clasici? De cei mari, când oferta e de ordinul extraordinarului! Trebuie să-mi trag copilul de limbă, ca să aflu despre ce a mai învăţat pe la şcoală, şi chiar şi atunci informaţia e puţină, dată cu reticenţă. Noroc cu temele acasă! Săptămânale, dar care la cererea părinţilor şi a copiilor, deopotrivă depresivi, vor fi, probabil, curând eliminate. Noroc cu ele, totuşi, că mai aflu şi eu cum stă la matematică. În rest, mă voi trezi, precum o prietenă de-a mea, că la 15 ani fie-sa nu ştie unde e Maroc-ul, nici europeana Maltă. Despre Portugalia mi-e şi ruşine să mă exprim. 

Măcar Olimpiadele şi Campionatele Mondiale de Fotbal să fi făcut copiii curioşi! La ce bun să ai atâta bogăţie de cunoaştere, dacă nu vrei să ai de-a face cu ea? Dacă nu e facilă, dacă nu intră singură în cap, fără să-ţi obosească ochii şi mintea, la citit ...

În România ajung să conducă doar cei cărora nu le-a plăcut şcoala. Şi prin alte ţări e un procent destul de ridicat, dar la noi cum e prins câte unul cu cartea-n mână, e dat de pământ şi făcut să plece. Noi plagiem aceleaşi lucrări de doctorat, deşi nu interesează pe nimeni subiectele, doar ca să ne vedem doctori. Nu eşti un om împlinit dacă nu eşti doctor în ceva, că şi salariul te place mai mult când eşti. Iar ăstora care nu le-a plăcut şcoala, cum ar fi putut să le placă exerciţiile din Gazeta Matematică, comentariile literare sau extemporalul la istorie? Ce să caute dincolo de text, când lor nu le-a plăcut nici recitarea la prima vedere?

Creierele nici nu mai sunt încurajate să absoarbă informaţii, d-apoi să le proceseze! Procesează pentru noi maşinile şi Google. Dar ce ne facem când n-o mai şti nimeni să se ocupe de Google şi de maşini?

Peste toată hărmălaia, că nu mai e demult erudiţie în sălile de clasă, nici lui Dumnezeu nu-i plac orele de religie. Da, aţi citit bine, lui Dumnezeu nu-i plac orele de religie. N-a spus el: „Crede şi nu cerceta!"? Se referea la el. Nu-i place să fie bârfit, disecat, redus la împlinitor de noroace. Ne-a dotat cu creier în speranţa că îl vom înţelege şi dincolo de text. Acolo stă puterea lui: în inimă, în profunzime. Creierele sunt pentru cercetat lumea, pentru inovat, creat, îmbunătăţit. Asta a gândit El, când ne-a făcut asemeni Lui. Că dincolo de El vom iubi viaţa, o vom înţelege, o vom învinge, vom crea la rândul nostru şi nu ne vom lăsa umiliţi de întuneric.

Când geanta elevului e goală, ai grijă să nu-i rămână şi mintea la fel! În Marea Britanie şcoala le oferă copiilor cărţi de citit, din cele pe care le deţine, donate de editurile care se promovează pe la târgurile organizate şi în incintele şcolilor. A început să fie aşa şi în România, doar că aici, pe la unele şcoli, copiii sunt obligaţi să cumpere cărţile autorilor în viaţă, „dacă vor o notă mai mare”, pentru 10 carevasăzică. La fel ca şi în lumea medicamentelor, cele cu comision dau din coate pe piaţă. 

Copiii citesc astfel, în UK, cărţi care lasă ceva bani şi şcolii. Nu mai contează calitatea lecturii, ci supravieţuirea economică. Nu, nu sunt lecturi suplimentare, ci cele care îţi definesc copilul. Clasicii s-au dus dracului, nu mai au nevoie de bani, noi ne împletim interesele pentru gloria celor vii. Cine hotărăşte care e un scriitor bun? Bun de studiat la şcoală. Vreun critic literar? Vreun for de academicieni? Piaţa liberă? Nu. Interesele. Prieteniile. Cumătriile. Toate prostiile. 

Pe lângă toate astea, manualele de sport sunt şi ele de ajutor cuiva: celor care stau prea mult pe scaune prin ministere. Plecaţi la vestiare, să începem şcoala cu o pauză!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp