Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Tot soacră-mea m-a învățat și despre iubire

Bebe

Foto: Guliver Getty Images

Tot soacră-mea m-a învăţat şi despre iubire, despre cea mai frumoasă, mai frumoasă chiar şi decât cea din cărţi. Ea şi David al ei erau la început de drum. Ea - o tânără profesoară de limba engleză, el - chimist, prins în nişte proiecte de cercetare. Pentru prima oară părinţi. O fetiţă - deloc impresionată că a fost trimisă în ţara ploii. Sperând să fie returnată, plângea mult, mai ales noaptea. Dar Dumnezeu nu face treabă de mântuială, le rupe copiilor eticheta la plecare, să nu vedem cât avem de plătit.

Când copilul începea să plângă, soacră-mea o îmbrăca, o instala comod în cărucior, dimpreună cu un căluţ troian plin cu lapte şi o plimba prin cartier până adormea. Pentru ca David să se bucure de odihnă. Noroc că David le-a recuperat înainte de a da declaraţii la Poliţie pentru tulburarea liniştii publice. Vecina de alături îşi dăduse deja sistemul de alarmă în grija Poliţiei, se umpluse cartierul de somnambuli. David, de fapt, nu putea dormi dacă nu le auzea prin casă, una plângând, cealaltă şoptind nimicuri sau murmurând cântece vechi de leagăn. Şi cu asta cred că am spus totul despre iubire. 

Se anunță un nepot

Înclin să cred că Dumnezeu nu numai că preferă lemnul şi spaţiile mici, dar e fluent în engleză. Un copil a fost trimis, cu Big Bang personalizat, la bisturiu, căci se crease prea multă tensiune. Până la Craciun am trecut prin fazele: 'nimic', 'numai mere' şi 'numai pere'. Abia o începusem pe cea 'numai portocale'. Englezii fac de Crăciun, şi nu numai, cele mai nefolositoare cadouri. Ajunsesem să am un dulap plin cu lumânări parfumate, pe care îmi era frică să le aprind la baie, după cum eram sfătuită, de teamă să nu arăt ca un cimitir în noaptea de Înviere. Soacră-mea mi-a lăsat sub brad, împachetat în hârtie lucioasă cu Moşi Crăciuni şi legat cu panglică roşie de mătase, un sac de 10 kg de portocale. Nici nu aveam nevoie de altceva.

La spital, apare soacra cu un ursuleț albastru

După naştere, la spital, m-au instalat în vârful patului, între o perfuzie şi două pungi de plastic. N-am avut timp să mă minunez de curăţenie că a apărut prinţesa Xenia, asistenta care făcea vânt oboselii. Ne-a spălat, ne-a îmbrăcat cu ce aveam mai bun, mi-a aranjat părul şi m-a machiat. Când mi-a vârât sub nas o oglindă de buzunar, mi-a venit să plâng, eram grasă, dar frumoasă. Şi ea nu avea buzunare la uniformă. Abia atunci avea să deschidă uşa musafirilor. I-am spus că se obosise degeaba, soţul meu asistase la naştere, mă văzuse deja. S-a indignat. Avea informaţii precise că nu-şi ridicase prea mult ochii din pământ, ajunşi acolo tuturor le era frică de leşin. Dar asta nu era tot, mai era cineva care abia aştepta să ne vadă - soacră-mea. Am cerut rujul.

A apărut zâmbitoare, dosise între produsele unui întreg galantar de cofetărie, un ursuleţ albastru. Tatălui îi interzisesem să apară cu balonaşe-inimioară şi jumătate din grădină, ca în filmele americane. Pentru că pe timpul sarcinii pufăisem doar una, după o vizită la dentist, speram să ne aştepte acasă cu un pachet de ţigări şi un cappuccino. Soacră-mea adoptase ursuleţul din magazinul unei fundaţii, dar îl dăduse o tură uţa în maşina de spălat, să nu ne atace nişte germeni. Copilul plângea zi şi noapte, indiferent la toate. Nu era nevoie să ies pe străzi, ne auzea toată lumea.

Îi pregătise o lădiţă plină cu cadouri. M-a lăsat fără cuvinte. „Jucăriile” erau cutii de margarină, de iaurt, de budinci umplute cu macaroane, orez, linte sau fasole uscată. Făceau un zgomot îngrozitor

Când a împlinit doi ani, l-am serbat acasă la soacră-mea. Doamna soacră suferise un mic accident, se izbise cu motoreta pensionarilor de un raft cu mazăre, în timp ce încercase să evite un preşcolar pe trotinetă. Îi pregătise o lădiţă plină cu cadouri. M-a lăsat fără cuvinte. „Jucăriile” erau cutii de margarină, de iaurt, de budinci umplute cu macaroane, orez, linte sau fasole uscată. Făceau un zgomot îngrozitor. S-au jucat pe săturate, cât noi ne-am dus cafelele la plimbare. Bunica şi nepotul împărţeau fără zgârcenie aceeaşi fericire. Eu îi cumpărasem maşinuţe cu telecomandă, jucării premiate internaţional, gândite să tenteze geniul latent, animale de pluş de 2 metri. Vecina soacră-mii îi împletise un pinguin, cu loc pentru suzetă în plisc, să nu-i ducă dorul când ieşeam la plimbare. M-a lăsat să gust dezamăgirea până la plecare. Atunci mi-a dat plicul. Deschisese un cont de investiţii pe numele fiului meu, când va ajunge la maturitate să-şi poată împlini un vis. Un avans pentru o casă, o maşină, o călătorie. 

De a doua zi am început să fac plăţi lunar în contul deschis cu cele 250 de lire, făcute cadou la naştere, fiecarui copil, de guvernul britanic. Avea nevoie şi de bani pentru studii. Bineînţeles că i-am cumpărat Wii şi X-box şi tabletă, dar nu i-au adus pe chip aceeaşi fericire ca acele cutii cu orez. De fapt până la 3 ani cel mai mult i-au plăcut hârtia de ambalaj şi gustul coperţilor de carte. Cercetătorii britanici descoperiseră între timp că achiziţionarea şi amplasarea în camera copilului a unei table şi a unei cutii de cretă colorată reduce la aproape deloc, pictura murală naivă. S-a apucat în schimb de desene cubiste pe ecranul televizorului, folosind batoane de brânză gen caşcaval, îmbunătăţite cu calciu şi vitamina D. 

Supusă contactului cu căldura emanată de programele pentru copii, brânza devine un ciment bio. Poate fi dat jos doar cu şpaclul. Am acoperit ecranul televizorului cu şerveţele umede, cu speranţa de a salva a doua mare comoară a familiei - plasma. 

Cheltuim pentru copiii noştri enorm, să aibă ce nu am avut noi, dar avem la picioare atâta cunoaştere aproape gratuită. Am început cu o poveste de dragoste şi închei tot cu ea. Dragostea e simplă, natura e bogăţia de care trebuie să ne pese, natura umană e singura complicaţie.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Sper că n-aţi uitat sugestia de a vă strânge textele într-o carte, nu?
    Aţi reuşit să mă întoarceţi cu 30 de ani în timp... câtă nostalgie! :)
    • Like 1
  • Felicitări pentru text, minunat!
    • Like 0
  • check icon
    Am fumat o țigare alãturi de o doză măricicã de "L.W." (Republica si CATCHY) Mi-a picat tare bine! Mulțumesc.
    • Like 1
    • @
      Asta ați înțeles?
      • Like 0
    • @ aurora oncescu
      check icon
      Eu am înteles exact ceea ce si-a propus autoarea sã înțeleg. Stiu cã sunteți un "monument" de inteligența ,înțelepciune si fine subtilitãți,dar vã rog sã nu mã plictisiți cu întrebãri anoste!(chiar dacã,ea, întrebarea s-a vrut ironicã) P.S.-autoarea va înțelege,fãrã probleme,comentariul meu.
      • Like 0
    • @
      Regret că v-am plictisit însă trebuie să fiți conștientă că senzațiile pe care le-ați avut după lectură sunt citite de restul comentatorilor, așadar se impune o oareșicare igienă a comunicării.
      E îmbucurătoare siguranța că autoarea va pricepe, dar insuficientă!
      • Like 0
    • @ aurora oncescu
      check icon
      "Oareșicare igienã a comunicãrii" :))) Uauuuuu! Le-ați pritocit mult, doamnã?
      • Like 0
    • @
      Nu!
      • Like 0
  • Dan Dinu Dan Dinu check icon
    Frumos. Mulţumiri!
    • Like 1
  • check icon
    Finalul, sinplu dar realist ca o certitudine, umor uşor, reconfortant. Mulțumim.
    • Like 1


Îți recomandăm

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult