Protecția mediului. De afaceri

„Caii și trăsurile vor rămâne, dar automobilul e doar o curiozitate, o modă” – Sfatul unui bancher de la Michigan Savings Bank către avocatul lui Henry Ford

Anul 2015. Peabody Energy e cel mai mare producător privat de cărbune din lume. Declară în raportul anual că va „sculpta o platformă de succes pe termen lung”.

Anul 2016. Peabody declară faliment. Sistemul energetic mondial trece prin transformări dramatice, iar lecția lor e clară: trebuie să salvăm mediul de „ecologiști”. Schimbările climatice sunt o problemă financiară, amenințând investiții, industrii și pensii în valoare de trilioane de dolari.  

Ce știm

Un mecanism simplu, ingineresc: emisia de gaze cu efect de seră (în principal dioxid de carbon, metan și oxid de azot) în atmosferă captează energia soarelui, ducând la creșterea temperaturii medii pe Pământ. Pe cât de simplu mecanismul, pe atât de complexe consecințele, de la impactul crescut al dezastrelor naturale (furtuni mai puternice, secete prelungite) asupra infrastructurii și agriculturii, la riscurile geopolitice ale migrației forțate.

Avem deja o „criză” a refugiaților sirieni; cum vom descrie o lume în care sosesc constant refugiați din Orientul Mijlociu și Nordul Africii devenite prea fierbinți pentru a fi locuibile? Iată câteva din motivele pentru care Pentagonul consideră schimbările de mediu ca fiind o problemă de securitate națională, și care au stat la baza Acordului de la Paris privind încălzirea globală, semnat de 179 de state. Mizele sunt uriașe. Dar, după cum ne spun economiștii, „responsabilitatea tuturor e responsabilitatea nimănui”. Așadar, în cele ce urmează propun să vorbim despre bani și profit, nu despre uragane și specii pe cale de dispariție. Dacă mizați pe un fond de pensii - public sau privat - care să vă asigure un venit stabil zeci de ani de acum încolo, sau dacă dețineți acțiuni în companiile energetice (două categorii care, de altfel, se suprapun seminificativ), cele de mai jos vă privesc în mod direct.

În esență, investițiile care contribuie cel mai mult la exacerbarea încălzirii globale vor deveni neprofitabile. Dacă prăbușirea sectorului imobiliar american a tras după sine economia globală, cum vor arăta piețele când investitorii abandonează industriile uriașe ale petrolului, gazelor și cărbunelui?

O paralelă: criza financiară

Desenele animate oferă o bună ilustrație pentru începutul crizei financiare din 2008: Wile E. Coyote putea sfida legea gravitației, alergând în aer deasupra canioanelor, cât timp nu se uita în jos. Realitatea putea fi ignorată, o vreme, cu succes. Ipotecile toxice (subprime mortgages), care împânziseră bilanțurile băncilor în anii de dinainte de 2008, apăreau la „activ”, ca bunuri de valoare, deși multe din ele fuseseră vândute cu bună știință unor persoane în inabilitate de plată. Mai mult, prețul locuințelor care ar fi trebuit să servească drept garanție s-a evaporat în momentul în care toți creditorii încercau să deposedeze locatarii și să le vîndă casele. Când băncile s-au „uitat în jos”, castelul de cărți s-a năruit cu o viteză uluitoare.

Ce legătura au toate astea cu mediul? În esență, investițiile care contribuie cel mai mult la exacerbarea încălzirii globale vor deveni neprofitabile. Dacă prăbușirea sectorului imobiliar american a tras după sine economia globală, cum vor arăta piețele când investitorii abandonează industriile uriașe ale petrolului, gazelor și cărbunelui? Fără îndoială că multora sugestia le va părea alarmistă, cât timp o astfel de schimbarea nu poate surveni în câteva luni, ca în 2008. Dar procesul a început deja: industria cărbunelui din SUA a pierdut aproape 80% din valoare în ultimii 6 ani, sub asaltul reglementărilor anti-poluare și a tehnologiilor noi, competitive: fotovoltaice, eoliene, fracturarea hidraulică. Acești doi factori – politicile publice și tehnologia – sunt Scylla și Charibda între care combustibilii fosili nu vor putea naviga. Să îi luăm pe rând.

Să ne cântărim bugetul

Cercetările științifice au demonstrat că, pentru a evita efectele cele mai periculoase ale schimbărilor climatice, există o cantitate limitată de carbon care poate fi emisă în atmosferă: aproximativ 800 de gigatone. Acest „buget de carbon” e limita maximă compatibilă cu menținerea încălzirii globală sub 2°C față de epoca pre-industrială - ținta adoptată în unanimitate de guvernele lumii în Acordurile de la Cancun (2010) și Paris (2015). Odată epuizat acest „buget de carbon”, încălzirea este ireversibilă. Problema e că doar o treime din cărbunele, petroleul și gazele de pe glob pot fi arse fără a depăși acest buget. De ce e asta important? În primul rând, din cauza consecințelor fizice non-lineare. Diferența dintre 6°C și 2°C poate fi comparată cu un salt de la etajul 6 sau de la etajul 2: dacă supraviețuirea e în joc, prima opțiune nu e doar de trei ori mai rea decât a doua, ci, la limită, infinit mai rea (esența așa-numitei „teoreme sumbre” – the dismal theorem – propusă de un economist de la Harvard).

În al doilea rând, din cauza consecințelor financiare. Dacă două treimi din combustibilii fosili de care știm sunt inutilizabili, trilioanele de dolari investite anual în explorarea pentru noi resurse, multe din ele în condiții extreme (în Arctica, în zone marine adânci și „ultra-adânci”, în nisipurile bituminoase din Canada etc.) nu vor aduce niciun beneficiu financiar investitorilor. Un studiu recent a identificat 2 trilioane de dolari de investiții în proiecte noi care ar putea deveni „active devalorizate” (stranded assets) într-o economie decarbonizată. Până și Arabia Saudită – unul din cei mai mari producători de petrol și gaze din lume – anticipează un viitor fără combustibili fosili. Așadar, din perspectiva politicilor publice, supraviețuirea companiilor ca ExxonMobil, Shell și Chevron în forma lor curentă e posibilă doar dacă guvernele lumii nu își respectă angajamentele publice și permit schimbări climatice periculoase.

La trecutu-ți mare, mare viitor?

Un sceptic ar putea obiecta că, și în cel mai rău caz, schimbările cele mai periculoase nu vor fi simțite în viitorul apropiat. Dând deoparte realitățile observabile azi - 2016 se prefigurează a fi cel mai cald an înregistrat, recordurile precente fiind 2015 și 2014 - e adevărat, se poate și mai rău.

Însă efectele financiare, fiind o funcție a informației, pot surveni cu mult timp înainte: un teren poate să piardă în valoare azi, dacă se va construi o gropi de gunoi lângă el în zece ani. Un studiu de la Cambridge arată că, dacă investitorii decid brusc să evite sectoarele care sunt expuse la riscuri de mediu, portofoliile ar putea pierde până la 45% din valoare. Și nu vorbim de scenarii pur ipotetice: deja, acționari ce dețin 3.4 trilioane de dolari au declarat că își retrag definitiv acțiunile din cărbuni, petrol și/sau gaze, iar 2 din 3 manageri monitorizează atent riscul de active devalorizate. Așadar, paralela cu criza financiară, deși imperfectă, nu e exagerată. Drept dovadă, Mark Carney – guvernatorul Băncii Angliei și directorul Financial Stability Board (instituția responsabilă de stabilitatea piețelor în grupul de economii avansate din G20) – a avertizat că o astfel de reevaluare a sectoarelor precum cel al petrolului ar putea destabiliza piețele. Dată fiind mentalitatea de grup (sau „exuberanța irațională”) care definește o mare parte din sistemul financiar, riscul e unul real, mai ales cât timp – istoric vorbind – avem de a face cu sectoare foarte profitabile. Spre exemplu, o treime din companiile listate pe indexul FTSE100 se ocupă cu extragerea resurselor naturale. Oferind dividende mari, acestea au fost destinațiile tradiționale, sigure, preferate de fondurile de pensii și alți investitori mari.

Întrebarea cheie, însă, e dacă viitorul va arăta ca trecutul. Locomotive cu aburi, casete video, filme Kodak: istoria e plină de sectoare întregi falimentate de schimbări rapide în tehnologie. Cine mai scrie azi la mașină sau face poze pe film? Schimbarea normelor sociale poate avea același efect: comerțul cu sclavi era mai valoros decât toată industria americană de la începutul secolului 19.

După cum a aflat Chevron la Pungești și nu numai, pe măsură ce „sustenabilitatea” trece de la neologism cu iz străin la practică răspândită social, firmele trebuie să se adapteze. În plus, avem deja semnele unui model de afaceri care se poticnește: companiile petroliere ajung să se împrumute pentru a menține dividendele mari care le asigură reputația. Sigură pe sine, industria nu are îndoieli că va ieși victorioasă din furtuna prețurilor mici, în apele calme ale profitului. Nu demult, Petrobras, compania braziliană de stat, a oferit investitorilor o obligațiune cu termen de un secol! Deși tehnologiile definitorii de azi (de la extragerea gazelor de șist, la panouri solare) nu existau acum o sută de ani, iar jumătate din companiile din topul Fortune 500 din anul 2000 nu mai există azi, Petrobras mizează pe un veac de status quo. Iar aici intervin tehnologiile perturbatoare.

Gaz vs. Google

Când populația lumii e în creștere, lumea continuă să cumpere mașini și să zboare, nu e absurd să presupui că vom abandona petrolul și gazele? Care e alternativa? Răspunsul stă chiar în numele – înșelător! – al „energiei alternative”. În fața progresului spectaculos al panourilor solare, al eolienelor și al tehnologiilor de stocare, devine clar că energia regenerabilă e mult mai mult decât o alternativă disponibilă „la caz că”. 

Costurile unui modul solar au scăzut cu 99% față de 1976, și cu 80% față de 2008. Și chiar și într-o perioadă în care petrolul, gazele și cărbunii erau la prețuri record de joase, investițiile în electricitate din regenerabile au fost duble față de cele în combustibilii fosili. În linii mari, dinamica e simplă: pe de o parte avem tehnologii, ale căror costuri scad cu timpul, pe măsură ce învățăm să le producem mai bine și mai eficient, iar pe de altă parte avem resurse, ale căror costuri cresc cu timpul, pe măsură ce devin mai rare sau mai greu de extras (petrolul și gazele așa-zis „neconvenționale”). După cum o descrie Agenția Internațională de Energie, e o cursă între gaz și Google. Digitalizarea joacă un rol major aici, de la echilibrarea cererii și ofertei de electricitate în timp real (smart grids), la descentralizarea care separă barierele dintre consumatorii și producătorii de energie (contribuind energie neutilizată în rețea, de exemplu). Recunoscând, tardiv, acest trend – care a dus la pierderi mari – E.ON își vinde centralele pe cărbuni și gaz, concentrându-se pe distribuție și regenerabile.

Și, ca un semn că niciun domeniu nu e imun față de impactul digitalizării, transportul – un sector bazat în principal pe petrol – e și el în schimbare. Apple investește mai mult în dezvoltarea unei mașini electrice decât a investit în iPhone, iar proiecțiile pentru prețul și capacitatea bateriilor arată că, în mai puțin de 10 ani, automobilele electrice ar putea fi la fel de ieftine ca cele cu combustie internă. Deja, Renault se așteaptă ca până în 2020 motoarele diesel să dispară din majoritatea mașinilor vândute în Europa. Dată fiind sensibilitatea piețelor de petrol la mici schimbări în cerere sau ofertă, automobilele electrice pot disloca destul din piață cât să ducă la o prăbușire permanentă a prețului petrolului.

În plus, succesul fulminant al Airbnb sau Uber arată că, în „economia informației”, accesul la servicii câștigă în importanță față de posesia produselor. Or, la ora actuală, automobilele noastre sunt parcate mai mult de 90% din timp. De aceea, devine clar de ce expertiza în IT de la baza Apple și Tesla se concentrează pe subminarea modelului tradițional al transportului. Anul acesta, Apple va începe să vândă energie iar Tesla a achiziționat fabricantul de panouri solare Solar City – doar câteva exemple din cursa de a combina costul marginal zero al energiei regenerabile cu eficiența digitală. Chiar și unele companii de petrol anticipează schimbările: Total, gigantul francez, se pregătește pentru un viitor decarbonizat, achiziționând Saft, o companie de stocare a energiei, cu 1 miliard de dolari.

În condițiile în care România utilizează de două ori mai multă energie/unitatea de PIB față de media UE, eficiența energetică trebuie să fie o prioritate strategică. Cuvântul „strategic”, aici, e folosit în plin sens geopolitic, implicând posibilitatea de a reduce importurile actuale de gaz rusesc

A arde etape, nu cărbuni

Exemplele precedente sunt menite să dea motive de speranță, dar nota generală nu e una de optimism. După cum am menționat în introducere, investitori privați și fonduri de pensii, la ora actuală, finanțează echivalente ale ipotecilor toxice din lumea energiei. Spre exemplu, un studiu de la Oxford plasează România pe locul 9 în lume pentru cele mai multe centrale termoelectrice ineficiente, din punctul de vedere al emisiilor de carbon. Mai mult decât atât, jumătate din energia primară și din electricitatea României provin din cărbuni și petrol. Date fiind trendurile pomenite mai sus - politicile publice (la care România subscrie, ca membru UE) și tehnologiile alternative - e clar că statul român nu își poate permite să piardă bani ignorând riscurile de mediu. FMI-ul s-a referit exact la spectrul de „stranded assets” (active devalorizate) planând asupra centralelor ineficiente ale Termoelectrica. Industria americană a cărbunelui s-a prăbușit în doar câțiva ani - ce viitor pot avea proiectele noi de centrale pe cărbuni ca cele plănuite la Galați sau Rovinari? În mod neintenționat, distrugerea infrastucturii industriale comuniste a însemnat și o decarbonizare forțată, ajutând țările din Europa de Est să nu depășească limitele internaționale de carbon. Măsuri paliative, însă, comparabile cu tăierea părului pentru a pierde în greutate, cât timp nu folosim avantajul spre a arde etape în adoptarea de tehnologii.  

Concluzia e clară: în condițiile în care România utilizează de două ori mai multă energie/unitatea de PIB față de media UE, eficiența energetică trebuie să fie o prioritate strategică. Cuvântul „strategic”, aici, e folosit în plin sens geopolitic, implicând posibilitatea de a reduce importurile actuale de gaz rusesc, cu volatilitatea politică și economică aferentă. Momentan ierarhia e pe dos: România a alocat sub 500 de milioane de euro pentru eficiența energetică, și peste 1 miliard de euro pentru conducte noi de petrol și gaze.

Ecologiști pe cale de dispariție

Concluzia articolului poate fi reformulată astfel: „ecologiștii” trebuie să devină o specie pe cale de dispariție. Percepția publicului că există cineva responsabil de situație (cine? „ăia cu mediul”, desigur!) contribuie la o stratificare în care oamenii „serioși” (din afaceri, din ministerele de finanțe) nu se preocupă cu „frivolități” verzi. Oricum, e vorba doar de reciclare și schimbarea de becuri, nu? Dimpotrivă: riscurile de mediu pot afecta băncile centrale, investitorii și cetățenii de rând. În definitiv, cu toții depindem de fondurile de pensii pentru „cana cu apă” de la bătrânețe. Și nu o spun doar eu: de la Banca Angliei până la cea mai mare bancă din lume, sunt semne că sistemul financiar începe să își întrezărească limitele ecologice. Un mediu de afaceri protejat e un mediu protejat de afaceri.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp