Putin vrea un războiaș

Foto: Getty Images

Războiele mititele a mai avut. A invadat Cecenia în 1999, Georgia în 2008 și Ucraina în 2014. De război îi este frică; oricât de nebun ar fi, știe că nu are cum să câștige în fața americanilor. Așa că acum visează la un războiaș, nici prea mare, nici prea mic, numai bun pentru a-i asigura o bătrânețe liniștită.

Căci și Putin îmbătrânește, iar dictatorii sângeroși nu au opțiunea de a ieși la pensie. Cel puțin dacă speră să nu-și petreacă ultimele zile într-o pușcărie sau în fața plutonului de execuție... Așa că „tătucul" e nevoit acum să-și găsească o asigurare pentru viitor, mai ales că politicile dezastruoase ale regimului său au șubrezit economia Rusiei și au produs inegalități sociale enorme. Mai mult, țara este amenințată și de o uriașă criză demografică; într-un cuvânt, Rusia lui Putin este o țară lipsită de viitor. Succesul unui atac asupra Ucrainei sau, și mai bine, obținerea unor importante concesii doar prin amenințarea cu războiul, i-ar încununa cariera și i-ar oferi o uriașă creștere de popularitate în țară, astfel încât să aibă peste câțiva ani opțiunea unui exit mai lin și mai sigur.

Poate și mai important din perspectiva establishment-ului de la Moscova ar fi efectul pe care l-ar obține în est, nu în vest. „Marea prietenie" ruso-chineză este frecvent afișată în mass-media și are o bază reală care ține de o anumită complementaritate economică a celor două țări, dar este departe de a fi o prietenie sinceră. În această alianță de facto, Moscova este partenerul junior și riscă să-și piardă foarte mult din influența pe care o are acum în orientul îndepărtat. Ca să dau un singur exemplu, în vara lui 2020, Rosneft a fost nevoită să abandoneze un proiect petrolier off-shore în Vietnam în urma presiunii politice a Chinei. Singurul punct forte al Rusiei în fața Beijingului este forța militară, iar un succes în Ucraina i-ar oferi Moscovei un statut ceva mai bun în negocieri.

Dar este posibil un astfel de succes militar? Depinde.

Fără îndoială, armata rusească este mult mai mare, mai bine echipată și mai pregătită decât cea ucraineană. În cazul unui atac pe scară largă, Rusia ar putea ocupa Ucraina, mai ales că aceasta este aproape înconjurată de trupele inamice. Însăși capitala este foarte vulnerabilă, căci se află la doar o aruncătură de băț (sau de rachetă...) de granița cu Belarus, acolo unde alte zeci de mii de soldați ruși așteaptă ordinul de atac.

Totuși, succesul sau insuccesul vor fi măsurate după un criteriu specific: eficiența armatei. Cât de ușor ar putea să învingă? Ce pierderi vor avea? Cât ar costa, mai ales din punct de vedere uman, ocupația? Dacă armata rusească ar suferi mii de morți, iar ocupația s-ar transforma într-un lung și costisitor război de gherilă, consecințele pentru Rusia ar fi catastrofale, iar regimul lui Putin s-ar prăbuși rapid. Iar rezultatele armatei rusești în luptele din ultimele două decenii sunt departe de a fi strălucite...

Bineînțeles că Putin a câștigat și în Cecenia, și în Georgia, și în estul Ucrainei. Dar cu ce costuri? Estimările variază enorm, dar chiar și în cazul în care luăm în calcul valorile minime avansate, numărul militarilor morți este impresionant. În cel de-al doilea război din Cecenia au murit peste 7.000 de oameni, circa 9% din soldații trimiși în regiune; în Donbas – un conflict de mult mai mică amploare și în care majoritatea pierderilor s-au înregistrat în cadrul trupelor paramilitare – armata „oficială" rusească tot a pierdut peste 2% din oameni (cel puțin 220 de morți, înregistrați în doar două bătălii, dintr-un total de circa 10.000 de soldați). Ca să avem un termen de comparație, în cel de-al doilea război din Irak - un război major -, trupele americane au pierdut doar 139 de oameni. Până și în micuța Georgie, rușii au avut probleme, pierzând nu mai puțin de 7 avioane de luptă!

Așa că Putin nu vrea un război, ci un războiaș. Vrea să obțină o victorie facilă, fără să fie nevoit să justifice, în fața acoliților și a poporului, pierderi enorme de vieți omenești și, la fel de important, fără a arunca Rusia într-o criză economică de proporții. Dar speranțele i se clatină în fața hotărârii ucrainenilor de a-și apăra țara și a poziției ferme a Occidentului, iar timpul nu lucrează în favoarea lui.

Tactica americană de a evita orice provocare și, în paralel, de a expune în public mișcările de trupe și planurile de luptă rusești a avut succes și l-a forțat pe Putin să tot amâne atacul. Până și Hitler s-a străduit din greu să fabrice un casus belli împotriva Poloniei, așa că devoalarea intențiilor sale a prins Moscova pe picior greșit. Pe zi ce trece, justificarea unei acțiuni militare împotriva Ucrainei devine din ce în ce mai trasă de păr.

Așa că Putin va fi forțat curând să ia o decizie. Primăvara se apropie, iar temperatura tot crește, pământul dezghețat tranformându-se într-un noroi gros, ce face dificilă deplasarea rapidă a tancurilor și camioanelor. Costurile mobilizării a peste 100 de mii de soldați sunt importante, atât financiar, cât și politic. Mai presus de orice, fiecare zi de întârziere afectează moralul trupelor, căci mă îndoiesc că soldatul rus obișnuit privește cu entuziasm perspectiva de a merge la război împotriva unui oponent motivat și hotărât să-și vândă scump pielea.

Intrăm într-o perioadă foarte periculoasă. Există un risc semnificativ ca Putin să joace totul pe o carte, ca să-și obțină războiașul mult dorit. În 1939, Hitler îi spunea lui Grigore Gafencu, ministrul român de externe de la acea dată: „Am 50 de ani. Aș prefera să am războiul acum, nu la 55 sau la 60 de ani". (*) Putin a împlinit deja 69 de ani și s-ar putea să nu mai aibă răbdare.

Doar că războiașele au voința lor proprie și vor mereu să crească. Asta mă îngrijorează cel mai mult...

(*) Antony Beevor, The Second World War

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp