Foto: Dinu Lazăr
Pe 21 decembrie 1989, un prieten l-a sunat pe Mihai Călin: „Hai, că a început!” Actorul Teatrului Național era student la momentul izbucnirii revoluției. Tot auzise păreri care spuneau că ceva trebuia să se întâmple, că românii trebuie să scape cumva de dictator.
La Universitate avea să vadă, în aceeași zi, prima oară în viața lui, trupe ale Unității Speciale de Luptă Antiteroristă (USLA).
Se spărsese mitingul oficial și erau deja sute, poate peste 1.000 sau 2.000 de oameni pe Bd. Magheru, între Arhitectură și Teatrul Național. Atunci Mihai Călin a auzit pentru întâia dată oameni strigând contra dictatorului și regimului comunist.
„Era senzațional să strigi « jos Ceaușescu! ». Aș putea să spun că a fost cea mai fericită zi din viața mea. E un sentiment de eliberare să strigi în fața USLA-șilor. Te simți puternic, zbori. Alergam pe trotuare și strigam la cei care asistau spectatori să vină cu noi pe bulevard. Asta le urlam: dacă acum nu veniți cu noi, nu mai aveți dreptul să criticați nimic, niciodată. Apoi s-au complicat lucrurile, au trecut TAB-urile, unii au fost loviți, au început să tragă cu trasoare și lacrimogene”, a povestit actorul Mihai Călin la emisiunea „În fața ta” de la Digi24.
În mulțimea ieșită pe străzi, înainte de a se lăsa intunericul, a cunoscut o fată. Au devenit buni prieteni. Ulterior, ea avea să plece „afară”, petrecându-și acolo 28 din cei 30 de ani care au trecut.
Tânăra era orfană. „Îmi spune frati-miu, iar părinților mei - mami și tati. Ea mă știa de la Teatrul Podul, fusese la niște spectacole, și așa a intrat în vorbă cu mine. Era de o exaltare incredibilă. Voia să se urce pe baricadă la Universitate, să stea în fața TAB-urilor. Fiind mult mai nebună decât mine, s-a transferat un fel de responsabilitate și atenție către ea. Ca ea au fost probabil mulți dintre cei care au murit în acele zile”.
„La 11:30 am văzut cum TAB-urile se apropiau și mi-am dat seama că e o schimbare, primiseră o comandă. I-am zis: « Hai să mergem ». Ea nu voia, i-am dat o palmă și am plecat. La un sfert de oră după ce am plecat eu, la miezul nopții au început arestările”, spune Mihai Călin.
Actorul a povestit cum, în mijlocul evenimentelor, s-a întâlnit cu tatăl său care a aflat atunci că fiul său fuma.
„În mulțimea aia de oameni am dat nas în nas cu tata. Nu știam unul de celălalt. Era pe 22 decembrie. Ne-am îmbrățișat, era fericire. Brusc, tata s-a oprit și-a zis: « Ce faci, mă, fumezi? » Aveam țigara în mână. Fumam, nu mult. După aceea, toate celelalte zile au fost un amestec de fericire cu multe multe picături de jale. Era o emoție foarte puternică”, a descris Mihai Călin.
„Când a apărut Ion Iliescu, noi eram pe străzi. Mi s-a părut tare ciudat. Tata mi-a zis să nu mă mai duc la Televiziune, că e o diversiune. De Iliescu se vorbea de câteva luni. Era pregătit să fie el Gorbaciovul României”, spune actorul.
Emisiunea „În fața ta” de la Digi24, moderată de Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu, poate fi urmărită sâmbăta și duminica, de la ora 14.05.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nu iti contrazic sentimentul pomenit mai sus. Dar deși am strigat si eu, insa pe 22 decembrie dimineața, la inimă am sunetul din Piața Universității de peste cîteva luni:" Jos comunismul"...
V-ati muiat de tot. Pai trebuia s-o iei la suturi. Ce stie ea, femeie proasta, ce e o revolutie! Trebuie invatata de barbati adevarati, revolutionari cu tigarea in gura cum se schimba sistemul. (Dar marlanul ba)
Si fetei i-a fost mai multa frica de o palma decit de TAB-urile armatei despre care stia autorul ca “primisera ordin”
Asta da sistem educational.
P.s. Ma gandesc cum ar arata la dvs. , o recenzie la "Cenusareasa" , sau la "Alba ca zapada" :)
Nu e niciodata recomandat sa palmuiti o persoana care trece printr-un atac de panica. Informati-va.
Nici macar starea de lesin nu se trateaza asa.
Oricum, in istoria noastra nici una din situatii nu se aplica.
Concluzia generala e ca cei care nu au avut norocul sa primeasca niste palme au stat pe baricade in timp ce palmuitii au asteptat infaptuirea revolutiei asa cum spune o alta doamna, mai sus.
Foarte relevant: Cenusareasa si Alba ca Zapada sunt asociatiile naturale la Revolutia Romana. Mai aveti comentarii pe tema asta?
Dar daca va intereseaza recenziile mele, ambele sunt povesti stupide, despre copii abuzati, din care copiii din ziua de azi nu pot trage decit concluzii daunatoare.