Sari la continut
Republica
Prevenție

Reli Gabor, antrenor de aerobic la 68 de ani: Omul trebuie să vină cu plăcere la tine la sală, să conștientizeze că mișcarea îi face bine, că nu-l mai dor genunchii, nu-l mai doare spatele, nu îl mai doare ceafa, nu mai amețește

Pe Reli am cunoscut-o în vara aceasta când o prietenă m-a dus în luna pe care mi-am petrecut-o în Arad, la sala de sport unde merge de câțiva ani.

Ne-am întâlnit dimineața la 8 fără un sfert în fața sălii, am intrat: nimic fancy, o sală de sport clasică, înaltă, dotată, dar foarte simplă: oglinzi, bară, spaliere, câteva rafturi cu de toate, mingi, elastice, greutăți medii, bastoane. Toată lumea vorbea, fetele întrebau de copii, soți, planuri, nimicuri. M-am simțit puțin stânjenită, dar mi-a trecut repede, pentru că atmosfera relaxată și firească m-a făcut să mă simt rapid parte din grup.

La intrarea în sală doamna Reli blondă, cu o ținută perfectă, mă scrutează rapid, mă întreabă ce sport am mai făcut și dacă am vreo afecțiune, apoi mă trimite la salteluța mea și îmi spune „Cum umbli, spatele drept!”. 

Cumva mă emoționează toată atmosferă de acolo. Sala e ticsită de fete, unele tinere după standarde, fit, altele mai mature, mai puțin după standarde. Mixul acesta de femei atât de natural și de firesc, m-a făcut să mă gândesc că toată povestea asta care mi-a fost băgată în cap cu sportul cu scop precis - corp de manechin la orice vârstă - a distrus plăcerea și naturalețea sportului. Pentru prima dată în ani mi-am reamintit în sala lui Reli că sportul este pentru sănătate și pentru a te simți bine în corpul tău.

Reli a împlinit 68 de ani în una din zilele în care am fost la sală. Flori, bomboane, îmbrățișări.

Așa că era o zi festivă am aflat rapid că predă din 1978, ca peste 200 de mii de cursanți i-au trecut pragul în anii aștia, că după ce a ieșit la pensie de la Institutul de proiectare din Arad, n-a mai ieșit din sala de sport. Că face sport în aceeași sală de 32 de ani, fiind singurul antrenor al sălii. Apoi am făcut sport și când să ies din sală, un grup de senioare vesele intrau în sală. Era miercuri și senioarele aveau oră. Cea mai vârstnică din grup e o doamnă care are 85 de ani și face sport cu Reli de 15 ani fără întrerupere. Sala asta de sport a lui Reli a fost poate una dintre cele mai bune lecții pentru mine, în care am înțeles că sportul nu are limite de vârstă, de corporalitate, că e o metodă de conectare excelentă la ceilalți și la noi înșine.

În sală la Reli am devenit dependentă de sport și mai ales de forma asta normalizată de sport unde mergem să fim bine în primul rând și abia după aceea să dăm bine.

Foto: Profimedia

Am întrebat-o pe Reli cum a fost călătoria ei în ăștia 40 de ani.

Interviul pe larg:

Care a fost motivația ta pentru a deveni trainer de aerobic?

Am iubit sportul dintotdeauna, am făcut gimnastică de performanță în copilărie și ulterior am zis haide să pornesc, asta însemnând prin 1978, 1979.

Atunci ai început?

Da, atunci am început. Am urmărit-o mult pe Jane Fonda. În Ungaria începuse deja cursul de aerobic. Mi-am făcut rost de un manual de gimnastică aerobică din Ungaria și așa am început.

La unitatea unde lucram era o sală de sport și cu colegele mele făceam drafting gimnastica aerobică. Deci asta era în 1978, începutul anilor '80.

Cum era atunci să faci sport în România?

Acest gen de sport nu prea era obișnuit. Aradul a fost printre primele orașe și eu printre primii antrenori din țară. Prin 1980 și, dacă mă uit pe diplome, eu eram deja calificată ca instructor sportiv la vremea aceea.

Cum s-a schimbat de atunci și acum felul în care oamenii fac sport, din ce ai observat tu?

Am observat că lumea a început să înțeleagă fenomenul, că este un factor de sănătate, doar că se îndreaptă spre două direcții. Practic, cei care vin pentru sănătate și cei care merg pentru look și văd din alt punct de vedere sportul de masă, cum i se spunea pe vremuri, sportul pentru toți sau sportul de masă. Adică ceea ce faci cu oamenii ca sport de agrement, mă refer, este una, te adaptezi posibilități lor și ceea ce faci pentru look este cu totul altceva.

Este o vârstă potrivită când trebuie să începi sportul sau poți începe oricând?

Sportul poți să-l începi oricând. Depinde ce vrei să faci, depinde cum ești evaluat ca putere de a lucra. Un antrenor, când te primește la sală, te întreabă ce afecțiuni ai, ce vârstă ai, ce sport ai mai făcut. În primul rând, afecțiunile, în funcție de asta, îți creează un program special în care lucrează cu tine. Adică sunt exerciții care îți pot corecta postura. Sunt exerciții care solicită mai mult cardio și tu stopezi în momentul în care vezi că omul are probleme de hipertensiune și este foarte important să știi să dozezi efortul. Dacă ai pe sală un număr mai mare de cursanți, să vezi care sunt vârfurile, care este media și să adaptezi exercițiile în funcție de asta.

Filosofia ta despre sport cam care este? Povesteai la un moment dat, când am vorbit, despre diferența dintre cum faci sală ca să arăți bine și pentru sănătate.

Filosofia mea este sănătate, în primul rând. Nu poți trage de un cursant să facă exerciții sau să lucreze cu 100 de kilograme, pentru că-i distrugi coloana. Acel om nu este obișnuit să împingă 100 de kilograme la placă sau, mă rog, la orice altă formă de mișcare, sau să ridice o halteră cu greutăți de 30-40 de kilograme. Mă refer în special la femei. Este femeia obișnuită să care 5 kilograme din piață și obosește urcând 4 etaje. Trebuie să ținem cont că omul obișnuit are nevoie de mișcări obișnuite și firești. Tot ce facem noi este firesc. Ținem cont de anatomia corpului, de kinetica mișcării și în funcție de asta lucrăm. Nu forțăm nimic. Totul trebuie să vină firesc, ca prin sport să-l aduci pe om să vină cu plăcere la tine la sală, să conștientizeze că mișcarea îi face bine, că nu-l mai dor genunchii, nu-l mai doare spatele, nu îl mai doare ceafa, nu mai amețește. Toate astea, dar pentru asta trebuie să îl preiei la intrare și să știi ce probleme are. Mai este un lucru foarte important în timpul antrenamentului, toți cursanții trebuie să fie supravegheați. În momentul în care execută greșit un exercițiu, trebuie neapărat corectat.

Am văzut la tine de când vin la sală diverse vârste. Pe mine m-a surprins. Eu am crezut despre mine că pot să fac sport și fac sport la fel ca alte doamne care sunt mai în vârstă sau au altă conformație și fac sport mult mai bine decât mine și mi se pare că sunt mai bine în corpul lor. De fapt, despre asta e sportul. Dar tu cum ai reușit să aduni așa o varietate de persoane, de diferite vârste? Cumva mi se pare că a trebuit să convingi oamenii sau cum ai făcut de au venit oamenii la tine?

Despre asta vorbeam. Adaptez exercițiile în funcție de pregătirea cursantelor care sunt pe sală. Nu este voie ca o cursantă care vine la sală să se simtă jenată că nu știe să execute corect, că nu poate să facă tot. Eu lucrez pentru toată lumea și pentru fiecare în parte. Este o artă, pe undeva câștigată în 50 de ani de experiență. N-am știut de la început, să știi. La început și eu făceam cardio ca și Jane Fonda. Dar nu acesta este sportul pentru agrement. Sportul pentru agrement este în momentul în care ai intrat pe sală și lucrezi cu plăcere, competiția este cu tine, nu cu cei din jur. Invidie nu există. Nu avem costume de nu știu care. Suntem oamenii obișnuiți care venim de la policlinică, de la spital, de la tribunal, de la catedră, de oriunde venim, noi suntem aici la fel. Adică aici toată lumea vrea să lucreze, aici este cursantă și gata.

Am avut grupe de femei însărcinate cu asistență medicală, cu medic ginecolog, câțiva ani. S-au născut copii absolut natural. Venea la mine pe sală dimineața, de exemplu și zicea mă doare un pic aici, zic ai o problemă. Da de unde? Am trimis-o acasă și după masă a născut natural. Sunt foarte multe care au venit ani de zile la sală. Au rămas însărcinate și au venit până în ultima zi. Însărcinate. Bineînțeles că în acel moment celelalte cursante lucrau în program și ei îi spuneam „faci aia, faci aia”, îi dădeam alte exerciții. Și nășteau natural. Toate au născut natural care au urmat programul. Nu am avut niciuna care să zic așa să nască cu cezariană sau programat.

Am avut grupe de bărbați, tot la fel, numai bărbați. Ei au reușit să slăbească așa în 6, 7, 8 luni. Într-un an de zile am avut cel mai mult 40 de kilograme. Și acum vine domnul care este stabilit în străinătate. De câte ori vine în concediu, vine la sală.

Am avut sportivi de performanță, au fost sportivi de la tenis de masă, olimpicii. Otilia Bădescu, mulți alți sportivi de înaltă performanță au fost aici, la pregătire la sală. Dana Dodean, de exemplu, campioană la tenis de masă. Și acești sportivi de performanță vreau să spun că au simțit că este ceva în plus ca pregătire fizică pentru ei, este altceva. Tot ce facem noi aici solicită toate grupele musculare și toate articulațiile. Am senioarele care sunt în al nouălea an de antrenament.

Ce vârstă au senioarele? Dacă poți să ne spui.

Pot să vă spun vârsta maximă, 85 de ani, 85 cu tot felul de afecțiuni. Am cursantă operată pe cord deschis. Și vine la sală cu avizul medicului. Deci am cerut avizul medicului. Cardiologul știa că vine aici și ce face. Și a depășit și momentul psihic, de după operație.

Deci a fost mai ușor prin sport?

Da, categoric. Te deconectezi psihic, te rupi de toată lumea și ești aici cu noi, cu exercițiile, cu corecție, cu glumele noastre, cu râsul nostru, cu relaxarea noastră. Asta este foarte important.

Foto: Profimedia 

Am cu neuropatie diabetică, persoane care au venit în baston și persoane care astăzi umblă pe stradă cu spatele drept. Este vorba de voința lor și de conștientizare. Acesta este cel mai important lucru.

Nu se prea promovează acest gen de sport. Asta-i durerea, pentru că vrem să obținem rapid rezultate. Cu de toate și nu e în ordine.

Tu aici ai, dincolo de o sală de sport, ai o comunitate. Crezi că asta ajută? Mai ales acum că vorbim foarte mult despre depresie, anxietate, singurătate. După pandemie, oamenii se simt din ce în ce mai singuri. Cred că, de fapt, eu ce am simțit aici, venind astea trei săptămâni este că e o comunitate care s-a format, te simți bine în sala asta. Este o familie.

Sala asta este deschisă de treizeci și doi de ani, doar sala asta cu un singur antrenor la toate grupele. Am 4, 5, 6, 7, 8 ore pe zi. Cu fiecare grupă mă ocup la fel de bine, cu fiecare persoană în parte la fel. Și ele au format într-adevăr o familie. Dacă una are o problemă se ajută între ele. Petrecerile pe care le facem de câteva ori pe an sunt de pomină. Doar noi, fetele.

Practic, asta este a doua mea casă. Eu toată ziua sunt aici, acesta este adevărul. Întotdeauna am visat să fac asta și după ce am ieșit la pensie am zis „gata acum o să fiu toată ziua” și toată ziua sunt pe sală. Înainte de pensie eram la birou de la 8 la 4, la 4 și 10 eram deja pe sală și plecam seara la 8 de aici.

Deci practic e viața ta.

Practic e viața mea.

Și cum te face sportul pe tine să te simți?

Este un soi de mulțumire. Nu se poate explica. Simți ceva, că ai făcut pentru ceilalți. Este extraordinar și simți aici.

Cam câți oameni ai văzut la tine în sală?

Din '80, '90, 2000, 2020 în 40 de ani. Imaginează-ți o medie, să zic așa, medie de 5 ore pe zi ori o medie de 10 cursanți în 40 de ani, 5 ore pe zi, 50 de cursanți pe zi ori 52 de săptămâni. Cred că înconjuram globul pământesc de multe ori. Mi-a și propus una dintre fete să solicit la Guinness Book.

Ai putea. Toate aceste cifre astronomice.

Cred că la ora actuală sunt cel mai vârstnic antrenor fără întrerupere.

Și dacă cineva vrea acum să înceapă să facă aerobic, dar nu ca practicant, ci ca trainer, ce ar trebui să facă și unde?

Păi ar trebui să urmeze niște cursuri. Cursurile pe care eu le-am urmat inițial mi-au fost organizate de Federația Română Sportul pentru Toți din cadrul ministerului. Am început prin '91 cursurile, după care am organizat cursuri.

Tu mai organizezi cursuri?

Nu, pentru că e foarte greu să găsești formatori pregătiți și oameni dedicați. Și atunci am zis nu și am zis că mă ocup aici. Cu antrenorul personal, de exemplu, eu nu sunt adeptă. Le-am spus fetelor care mi-au solicitat asta. Am spus „draga mea, ce fac așa personal fac și pe grup și este mult mai bine pentru psihicul tău să vii în grup”

E o comunitate.

M-ai întrebat despre depresii. Sunt foarte multe persoane cu depresie. Dar, și-au revenit aici. Atâta psihologie am făcut, încât îmi dau seama când o cursantă are o problemă și o abordez așa cum știu să o abordez, până când ajung la punctul important și atunci discutăm și se schimbă total atitudinea. Și asta e foarte important, să le fii aproape, să poată să spună orice și să știe că nu se aude nimic.

Am avut probleme și cu persoane care nu mai voiau să mănânce, anorexice. Și să știi că și-au revenit și vin de 15 ani.

Ai cursante care vin de fapt de așa de mulți ani.

Da, am cursante care vin de 40 de ani, de la început. De 30 de ani. Sunt cursante care au venit cu copilașii, îi puneau acolo la oglindă și acum copiii au 30 și de ani. Sunt persoane care vin cu copiii, care vin cu nepoții deja. Deci trei, patru, cinci generații. Și satisfacția mea când le văd. Aoleu, zic, tu ești fiica, tu ești nepoata.

Extraordinar. Mulțumesc frumos! 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult