Foto: Profimedia
În februarie se vor deschide porțile celui mai important eveniment anual din industria fructelor și legumelor proaspete, Fruit Logistica, în Berlin. Trei zile în care aproape 3.000 de expozanți din peste 90 de țări își prezintă produsele, tehnologiile și viziunile despre viitorul agriculturii. Un loc unde Spania vine cu sute de companii, Italia își umple hale întregi, Franța și Olanda își organizează pavilioane naționale care arată ca niște mini-târguri în sine, iar China, Turcia, Egiptul își cresc an de an prezența și influența comercială. Trei zile în care tot ceea ce mișcă în domeniul horticol mondial se întâlnește sub același acoperiș. Și tot trei zile în care România, una dintre cele mai mari țări agricole din Europa, va fi absentă. Niciun stand, niciun steag, nicio prezență oficială în afara de timida participare a unui oficial din Ambasada României în Germania. Ca și cum pentru noi agricultura s-ar fi oprit la plug tras de boi și coasă. Ca și cum…
Pentru cei care mă cunosc sau care au citit articolele recente, știu că am revenit în România pentru un proiect ambițios fix în acest domeniu, cel horticol. Particip așadar, alături de alți profesioniști din domeniu, la Fruit Logistica tocmai pentru a învăța, pentru a ne conecta și a înțelege încotro se îndreaptă piața globală. Voi participa având însă un gust amar: merg să reprezint ceva ce țara mea natală nu pare să vrea să reprezinte și singură. Vor fi, desigur, câțiva profesioniști români care vor ajunge la Berlin, dar doar ca vizitatori, nu ca expozanți. Diferența este uriașă. Ca vizitator, te plimbi, faci schimb de cărți de vizită și admiri. Ca expozant sau ca potențial investitor, exiști pe hartă.
Privesc însă spre Republica Moldova, că tot e la modă zilele acestea, și văd alt film. De ani buni, Asociația Moldova Fruct mobilizează producători și exportatori moldoveni, le oferă platformă de advocacy, acces la târguri internaționale și suport tehnic. Cu peste 290 de membri, asociația aceasta își face treaba și obține rezultate palpabile: exporturile de mere au crescut cu 12% doar în ultimul an, iar exporturile către Uniunea Europeană au explodat cu 87%. Moldova a ajuns în top 20 mondial la exportul de prune, nuci, cireșe și caise. Fructele moldovenești se găsesc acum în peste 50 de țări, iar prezența lor constantă la evenimente ca Fruit Logistica, Fruit Attraction sau Anuga le-a deschis ușile unor piețe pe care România abia visează să le acceseze.
Fruit Logistica 2024, Berlin / Foto: Profimedia
Și atunci îmi pun o întrebare pe care mulți o vor considera eretică: poate că nu România ar trebui să se unească cu Moldova, ci invers? Poate că, dacă tot vorbim despre reunificare, ar fi cazul să ne uităm mai atent la ce funcționează dincolo de Prut. Vinuri premiate, struguri de calitate, o forță de asociere pe care noi nu am reușit-o, un președinte cu o imagine internațională solidă, coerentă, pro-europeană. Maia Sandu a fost realeasă într-o țară cu presiuni imense din Est, asigurând astfel o direcție clară și predictibilă, oferind chiar României o lecție greu de digerat în acest sens. Așa că poate „unirea" ar trebui privită nu ca o absorbție, ci ca o șansă să importăm un know-how care nouă ne lipsește.
Dar, revenind la agricultură, trebuie reamintit și faptul că în ultimele zile, tratatul Mercosur a fost pe buzele tuturor. Ne-am plâns pe la televiziuni că vin sud-americanii cu produse „pline de chimicale", că sunt standarde duble, că ne sufocă importurile. Am cerut măsuri de protecție, am ridicat tonul - acordul e în discuții de peste 25 de ani dar noi abia acum, de câteva zile, ne-am trezit că avem păreri. Și apoi, cumva, Guvernul a găsit „soluții", Ministerul Agriculturii nu a avut nici el multe de adăugat, acordul a fost votat, la limită, și am trecut mai departe, ca de obicei, fără a rezolva nimic structural. Scandalul a fost pentru noi suficient, altceva nici nu ne doream. Căci adevărata problemă nu este ce vine din afară, ci ceea ce noi nu producem înăuntru.
Europa își dorește produse agroalimentare cultivate cu mai puțină intervenție chimică, pe suprafețe mai mari, cu trasabilitate și sustenabilitate demonstrate. Regulamentele devin mai stricte, cererea de bio crește, iar cine nu se adaptează rămâne pe margine. În contextul acesta, România, cu terenurile ei generoase și clima favorabilă, ar trebui să fie un jucător serios. În schimb, producția de fructe a scăzut constant de decenii, iar decalajul dintre cererea internă și oferta locală se acoperă tot mai mult din import. Am transformat o țară care putea hrăni jumătate de continent într-un importator cronic.
Ce ne trebuie ca să devenim competitivi? Mai întâi, asociere. Fermierii trebuie să învețe să lucreze împreună, să-și construiască cooperative care să le dea putere de negociere. Moldova e un exemplu, nu cel mai bogat, nu cel mai puternic, dar unul care funcționează. Apoi, prezența. Nu poți vinde ce nu arăți. Fruit Logistica nu este doar un târg, este un termometru al seriozității. Cine lipsește, nu contează. Iar România lipsește.
Fruit Logistica 2024, Berlin / Foto: Profimedia
Pe lângă infrastructură de procesare și stocare, laboratoare de analiză fitosanitară, acces la finanțare pentru reconversie ecologică ne mai trebuie și o viziune. Nu planuri pe hârtie făcute să atragă fonduri europene, ci o direcție coerentă, asumată politic și susținută în practică. Cine va lua această decizie? Cine va spune, în sfârșit, că România trebuie să fie prezentă acolo unde se întâmplă lucrurile?
Fruit Logistica se deschide pe 4 februarie. Acolo se vor întâlni cei care conduc industria fructelor și legumelor la nivel mondial. Iar România, o țară cu pământ negru și soare din belșug, va privi de pe margine, întrebându-se de ce alții reușesc și noi nu. Răspunsul nu e complicat. Reușesc cei care apar. Cresc cei care încearcă. Și câștigă cei care înțeleg că a fi prezent nu e un lux, ci o condiție de supraviețuire. Iar dacă România va vrea ca într-o bună zi să vorbească serios despre agricultură competitivă, despre dezvoltare rurală reală, despre industria procesatoare și exporturi, atunci va trebui să înceapă cu o întrebare simplă și inconfortabilă: vrem, de fapt, să jucăm în liga mare sau ne e mai comod să rămânem la cal și căruță, plângându-ne că „nu ne lasă alții”? Până nu răspundem onest la asta, orice discuție despre potențialul nostru agricol rămâne doar atât: o poveste frumoasă spusă la marginea câmpului, în timp ce altcineva semnează contracte, la Berlin.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.