(Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)
Declarațiile de presă de la miezul nopții au fost doar o încercare ratată a liderilor PSD de a salva aparențele a ceea ce a fost în realitate, la CEx: o bătălie cu halebardele fluturate deasupra capului, urlete, demisii, înjurături, ieșiri din sală, întoarceri din drum, demisii acceptate, demisii anulate prin votul colegilor, demisii date, deși toată lumea se ruga în genunchi ca cei trei să rămână.
PSD a mers, din decembrie 2016, de când a câștigat alegerile parlamentare, pe un drum finit, cu o fundătură în capăt. O cale care nu ducea nicăieri. Deși își dădeau seama că la un moment dat nu vor mai avea pe unde să o ia, că nu pot merge înainta la nesfârșit, membrii adunării CEx a PSD au continuat să facă pași cu OUG 13, declarații de susținere a președintelui și deciziilor lui, demiterea propriului Guvern Grindeanu prin moțiune, beția de promisiuni și măsuri anunțate de partid și apoi trecute de Executiv la uitate (taxa pe solidaritate, naționalizarea Pilonului II, TVA split).
În această săptămână, principalul partid al României a ajuns în fundătură, în beznă, cu un zid mare în față. Unul care nu poate fi nici spart, nici dărâmat, nici sărit, nici ocolit pe la stânga sau pe la dreapta.
La miezul nopții, membrii CEx, în frunte cu Liviu Dragnea, au făcut singura mișcare care se poate face în fața unui zid care nu e prevăzut cu nicio ieșire: pașii înapoi pe drumul invers, în căutarea unei soluții laterale, care să-i scoată la lumină.
Spiritele în PSD nu se vor liniști în perioada care vine, iar rădăcina tuturor relelor este că președintele formațiunii e liderul (aproape) suprem, dar nu poate lua sceptrul în mână și nu se poate așeza pe tronul de premier. E șeful, e recunoscut, e de temut, a câștigat alegerile, dar face combinațiile în culise, nu are autoritatea oficială, nu se poate întâlni cu alții ca el. Iar PSD nu e o haită care să accepte o conducere bicefală, în care oamenii să asculte în mod egal atât de liderul formal care nu poate fi prim ministru, cât și de liderul informal care este premierul și pretinde pe bună dreptate să-și facă singur echipa și să-și pună trezorierul de încredere să administreze banii așa cum vrea.
În miezul nopții, am văzut doi șefi care au încearcat să încapă pe același tron, care își iau sceptrul din mână unul celuilalt. Epuizați de bătălia de etapă, păstrează încă aparențele. Au vorbit unii despre alții pe numele mic pentru a da o dimensiune umană bătăliei la sânge- Liviu a zis / Mihai a dres/ Sevil nu mai suporta presiunea/ Rovana a decis că pleacă.
Altfel, declarațiile de presă au fost o înșiruire de propoziții care au fracturi de logică și se bat cap în cap. A reieșit că Sevil Shhaideh, Rovana Plumb sunt extraordinare, că au plecat la dorință proprie, deși nu le-a cerut nimeni asta, că și-au dat demisiile încă de luni-marți chiar dacă nici premierul nu prea dorea asta (deși a ieșit la mai multe televiziuni și a spus clar că le vrea plecate). Doamnele ministru și-au menținut deciziile și comunicat în CEx, dar colegii au votat împotrivă, instituțiile de la Bruxelles le felicită și le trimit bezele, liderul Liviu Dragnea le vrea în Executiv.
Și atunci de ce au plecat și de ce a fost nevoie de atâta circ, dacă demisia este un act unilateral și oamenii aceștia și-au anunțat plecările încă de la începutul săptămânii?
Cât despre Răzvan Cuc, din declarațiile de joi noapte am aflat că acesta este o lumină, a făcut lucruri ieșite din comun la Transporturi, a realizat extrem de multe minuni, văzute, dar mai ales nevăzute. Culmea, aberant (acesta din urmă nu are nici probleme penale), împotriva tuturor argumentelor, rugăminților, realizărilor care ar fi trebuit să-l păstreze în funcție, și-a dat demisia, chiar dacă el însuși a plecat nemulțumit de această decizie.
Peste toate, membrii CEx s-au dus acasă supărați toți, Mihai e un premier bun, Liviu este un președinte bun, cu susținere, a fost o problemă de comunicare, PSD a trecut printr-o cumpănă foarte mare. Evident, și de acestă dată, criza din PSD a fost declanșată de oameni din afara partidului- urmează să aflăm în zilele acestea că a fost Soros, multinaționalele, binomul, agenturile, străinii, americanii, ambasadele.
Vineri are loc o nouă ședință CEx, se stabilește cine le va lua locul demisionarilor. E de urmărit cine-și impune oamenii și mai ales dacă Liviu Dragnea mai reușește să-și planteze în cele mai bănoase ministere, care stau pe sacii cu bani, apropiații intimi, loiali până la capăt, de calibrul personajului Sevil Shhaideh. E de urmărit, de asemenea, în săptămânile care vin, câte din măsurile de guvernare vor mai fi comunicate de la partid și contrazise apoi în programul Executivului, conectat la realitatea economică și cu acces la resursele financiare. Și- să nu uităm- cum se rezolvă marea reformă a Justiției căreia i se opun în scris mai bine de jumătate din magistrați.
Un semnal puternic despre direcția în care o iau Partidul și guvernarea va veni atunci când se va lua o decizie foarte clară cu privire la trecerea contribuțiilor angajatorilor la angajați- măsură despre care se anticipează că va scădea salariile cu până la 20%. Cât despre componența Guvernului, dacă PSD a luat-o pe drumul înapoi dinspre fundătură spre lumină, e de așteptat să asistăm la o nouă remaniere până spre final de an, când vor fi împinși afară din barcă Olguța Vasilescu și Carmen Dan de la Interne, ambele considerate oamenii lui Liviu Dragnea.
Și dacă e să luăm în serios remanierea de joi noapte, e stranie păstrarea în actuala echipă a lui Liviu Pop la Educație și a lui Florian Bodog la Sănătate, dacă ne raportăm la demisia inexplicabilă a lui Răzvan Cuc, această tânără speranță cu parcurs de cometa Halley despre care am aflat că a avut rezultate nemaipomenite la Transporturi, dar pleacă. Iar acesta este un semn foarte clar că miza bătăliei de ieri a fost remanierea portofoliilor cu cei mai bogate bugete, unde se decide cine primește bani și nu neapărat schimbarea incompetenților.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Moțiunea simplă depusă de USR împotriva fostului ministru al transporturilor a avut succes!
Un fel de bombă cu explozie întârziată care s-a declanșat în spatele ușilor închise ale CEx-ului PSDist în orele târzii ale nopții.
Uite că face și opoziția ceva!
Pe de alta parte - sa fim seriosi, pesedeul nu este un partid de stanga. Este doar o gasca formata dintr-o suma de indivizi dubiosi, sustinuta de un corp de membri multumiti cu niste firimituri cazute de la masa bo$$-ilor si pentru care moralitatea reprezinta o notiune straina si fara rost. Pretinsa lor ideologie de stanga este doar masca sub care manipuleaza electoratul dispus sa inghita povesti de genul celor servite de respectivii.