Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Românul care nu a mai prins loc pe lista de priorități și un control care ne va arata ce știm deja

Pacient cu arsuri

Foto: Captură Digi24

În ziua în care în Parlament cuvintele goale zburau ca așchiile la tăietor, un conațional s-a stins pe un pat din Bruxelles. Pentru el “dezbaterea” din Parlament a venit prea târziu. Și dă-i și luptă cu mize mici, cuvinte mari și ascuțite în căutarea de vinovați.

Bărbatul care a suferit arsuri grave în portul Constanța și care a fost transferat cu întârziere în Belgia a murit. A fost internat în România în trei spitale. Locul la clinica din străinătate a fost găsit de familie, iar transferul a fost amânat cu zilele

Cât de defectă e această înlănțuire de evenimente: trei spitale, trei infecții. Disperarea unei familii care a primit atenție abia după ce totul a început să se vadă – un drum fără întoarcere pe care a plecat cu un avion stricat, deși proaspăt ieșit din reparații. Revolta unui medic român, gata să intre în pământ, văzând că un conațional al său ajunge în Belgia aproape batjocorit cu rănile arse necurățate, deși trecuse mai bine de o săptămână de la accident. Dar s-a bătut ca un leu – spune medicul.

Apoi mai e un reflex: acela al Statului care rezolvă probleme cu controale. Noua sperietoare care produce rapoarte uitate în sertare e instituția Corpului de Control. Ce sens are să mai controlați ceva ce știți deja. După Giulești, Colectiv – situații precum cea din Neamț sau Balș trebuiau să fie cel mult niște scenarii de exercițiu.

Nimeni, nu a fost curios până să se stingă acest om prin ce a trecut? Plimbarea prin trei spitale, întârzierea cu care au plecat de ce au devenit abia acum subiect de Control? Și după ce controlul e gata, ce? Ce țară e aceea care e incapabilă să ridice un spital cu anii?

Mai e ceva: forță familiei care a avut încredere în tot sistemul de sănătate până în ultimul moment, chiar și așa umilită. Pe lângă pierderea uriașă a unei vieți, cel mai de preț bun de care v-ați bătut joc în toți anii aștia este încrederea acestor oameni.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Liviu check icon
    Ieri a fost un spectacol grotesc inimaginabil din partea intregii clase politice - au demostrat inca o data, daca mai era cazul, ca nu dau doi bani pe viata neimsemnatilor din popor.
    In loc sa aiba demnitatea sa iasa in fata, sa lase capul jos si sa-si asume ca o parte importanta din moartea acestui om le apartine lor tuturor, s-au balacarit ca niste mahalagii.
    Iar, din pacate, V. Voiculescu a inceput sa ma dezamageasca la fiecare iesire publica. Am inteles placa USR cu PSD e de vina bla bla, incepe sa se invecheasca. Nu am vazut niciun plan, o terapie de soc pe care sa o aplice acestei constructii care incet incet se prabuseste si omoara oameni nevinovati.
    "O sa" verificam, "o sa" controlam"..., asta suntem, tara lui "o sa".
    • Like 1
    • @ Liviu
      Nume check icon
      V. Voiculescu nu pare o persoana conflictuala, chiar si atunci cand se cearta se cearta frumos si elegant. De aceea nu cred ca alegerea lui a fost potrivita pentru acest minister in aceasta perioada de criza pentru ca este nevoie de altfel de abilitati. Cangrena a ajuns la os. Trebuie curatat tot si peste tot. Pentru acest lucru ai nevoie de o persoana din sistem care intelege foarte bine cum functioneaza, sa fie extrem de intransigent si dur in decizii, incapatanat si sa nu dea inapoi.
      Este o misiune sinucigasa care iti va crea numai dusmani - inclusiv din cei la putere - si ideal ar fi o persoana care nu mai are nimic de castigat si nici de pierdut pe linie profesionala/materiala. Cineva care doreste sa faca bine pentru reputatia sau multumirea sa personala. Si abia dupa ceea ar putea sa vina V. Voiculescu si cu atitudinea lui pozitiva si constructiva sa inceapa sa construiasca ceva.
      P.S. Cam asta va fi problema cu toti ministrii USR care provin din alte medii si este greu sa te adaptezi mediului toxic din institutiile publice din Romania. Noi asteptam ca ei sa taie in carne vie, dar ei nu stiu cum sa o faca
      • Like 2
    • @ Nume
      Delia MC Delia MC check icon
      Corect.
      Cand peștele se împute în așa hal, de obicei nu mai are rost să-l cureți. Trebuie să arunci tot peștele. Ori capul e altul decât cel care crezi, acela de unde să începi curățarea. E vorba de o gangrenă psihică și de mentalitate și ăsta ar fi de fapt "capul". Trebuie tăiat în carne vie dar nu știu unde-i bai și nici de unde s-o apuce. Trebuie s-o apuci simultan din interior și exterior. E nevoie de o schimbare fundamentală și asta-i cel mai greu de înfăptuit. Pentru început ar fi bine să vadă pe cine se pot baza: cadre medicale tinere și entuziaste ori care au lucrat deja după alte standarde, care să refuze orice șpagă și să pornească de la INTERESUL PACIENTULUI. Să fie toți obligați să urmeze cursuri de reactualizare a cunoștințelor și de comunicare. Gata cu tataie ori mamaie. Afișe pretutindeni cu " nu primim șpagă ". În fiecare secție un astfel de nucleu. Plus, evident, pedepse. Inerția celorlalți să fie depășită de elanul celorlalți. Și când masa critică va înclina balanța ar fi prima victorie dintr-un război ce va dura, fără dubii, ani.
      Și bineînțeles, spitale.
      PS: dl Voiculescu are cel puțin 2 însușiri care-l fac deocamdată nepotrivit: e "bunuț" și nu-i medic, adică nu cunoaște sistemul din interior. După părerea mea, ar trebui un medic ce lucrează în sistem și a cunoscut și alte sisteme de sănătate.
      • Like 1
    • @ Delia MC
      D-na Delia. O mica corectare. "Pestele de la cap se-mpute, dar de la coada se curata"
      • Like 2
    • @ Nume
      Liviu check icon
      Parerea mea e ca V. Voiculescu nu este destul competent pentru un rol atat de complex. Asta spune atitudinea lui defensiva si pierduta atunci cand a iesit sa comunice dupa ultimele tragedii din sistem.
      Este nevoie de un om de genul Ilie Bolojan, care sa ia bisturiul in mana si sa taie tot tesutul canceros. Iar pe langa a curata ce e stricat, sa puna bazele unei noi infrastructuri. Nu e simplu, dar cu oameni decisi se pot incepe schimbarile.
      • Like 2
    • @ Stefan Grozav
      Delia MC Delia MC check icon
      Dvs vă închipuiți că această comparație funcționează 100% și ăsta ar fi un pește care se poate curăța de la coadă? Nici nu mi-am pus problema. E un pește împuțit total pe care trebuie totuși să-l salvezi că-i indispensabil.
      Plus, în zicala românească sunt 2 afirmații separate. Dacă peștele s-a împuțit deja degeaba îl mai cureți de la coadă...
      Îmi dau seama că n-are rost să mai continui ori dacă o mai fac, o voi face așa, de sanchi. Ca lumea se ia de detalii dar pierde ansamblul și puteți fi sigur că am destulă bază să fac propuneri.
      În online dai din păcate fie de idioți ( nu-i cazul dvs) fie de chițibușari ori de troli. Dvs ați fi în a doua categorie. În toate cazurile ideea scapă.
      • Like 0
  • Nume check icon
    A mai prins media inca un subiect pentru click-uri: nu avem spitale noi...
    Atat de ne tot vaicarim degeaba ca nu am facut nici un spital nou in ultimii 30 de ani (parca unul la Mioveni totusi).
    Oricum, noi nu avem nevoie de un spital nou, noi avem nevoie de 50 de spitale noi!
    Dar, nu aceasta este problema cea mai mare, ci cei care opereaza in aceste spitale. Sa inteleg ca in toata lumea civilizata se schimba spitalele vechi cu spitale noi la fiecare cinci ani ca masinile in RO? Nu cred, Si acolo sunt spitale vechi si foarte vechi, si nu cred ca au problemele noastre. De ce? Pentru ca omul sfinteste locul!
    Medicul roman din Belgia a spus ca nu a fost curatat deloc, Nici macar cu apa si sapun. Cine trebuie sa faca acest lucru? "Spitalul nou" sau cadrele medicale prin cele trei spitale pe unde a umblat?
    Aici este toata discutia. Toti cred daca ne schimbam lucrurile vechi cu noi, se rezolva totul. Banii de la UE ne vor scoate din saracie. Prostii!
    Daca esti un sofer nepriceput, indiferent ce masina conduci, tot nepriceput ramai. Si noi avem multi soferi nepriceputi.
    • Like 5
    • @ Nume
      Asa este, este vorba aici despre deontologia profesionala a cadrelor medicale. Stiu din proprie experienta, cu tatal meu bolnav si imobilizat in spital, ca sunt asistente si infirmiere carora parca le e sila sa puna mana pe bolnav. Pai bine, femeie, daca ti-e sila, de ce ti-ai ales meseria asta? Doar pentru spaga, nu-i asa? Si chiar nu e nimeni sa te vada, sa iti faca o evaluare profesionala pe bune, sa ti se spuna pe sleau ca daca esti ce esti, trebuie sa faci ce se cuvine, sau daca nu-ti convine, du-te si angajeaza-te casiera la supermarket, sa vezi cum e sa stea sefii cu ochii pe tine, sa nu ai nici o spaga si sa fii nevoita sa traiesti dintr-un salariu modest.
      • Like 4
    • @ andreea dragusin
      Delia MC Delia MC check icon
      Silă? Dar de salariu nu le este? Nu cumva când li se bagă banul în buzunar dispare sila că prin farmec?
      Pacientul ăla de care le e silă le plătește lor leafa, el e interesul și nu domniile lor grețoase.
      • Like 2


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult