Despre „Factfulness”. Bill Gates: „Una din cele mai educative citite vreodată. Efectiv lumea ar fi mai bună dacă milioane ar citi această carte”

(Foto: Guliver/Getty Images)

„Ca să schimbi cu adevărat lumea, trebuie să te uiți mai mult la cum funcționează ea și mai puțin să vrei să pocnești pe cineva în față”.

Suntem, desigur, în plin sezon al căutării sinergiilor (1) de azi în faptele petrecute acum 2000 de ani. Dar mă grăbesc să vă spun că am pescuit paragraful de mai sus dintr-o culegere de predici tocmai apărute în America (imediat după Paștele lor). Bill Gates o consideră deja un fel de cartea cărților, „una din cele mai educative citite vreodată, și efectiv lumea ar fi mai bună dacă milioane ar citi această carte”. În sfârșit, se citește din acestă carte și la BBC (seria se găsește on-line aici, pe toată luna). 

Titlul: „Factfulness”, echivalent al satisfacției de a-ți fundamenta opiniile pe fapte și mai puțin pe emoții, presupuneri. Subtitlul anulează brutal cam orice subtext: „10 motive pentru care ne înșelăm asupra lumii și de ce lucrurile sunt mai bune decât crezi”. Non-ficțiune apărută postum.

Autorul (în colaborare cu fiul și nora): Hans Rosling - pofesor suedez de medicină, academician, implicat activ în cauze sociale la nivel global, cu zeci de ani de practică în Africa, devenit un statistician „în mâna căruia cifrele începeau să cânte”, dezvoltator prin fundația sa, al unui soft ingenios de vizualizare/înțelegere a datelor, folosit acum și de Google, vedetă la conferințe TED, multinominalizat pe liste globale de cei mai influenți 100, cei mai creativi 100 etc. A murit anul trecut, la 68 de ani, de cancer la pancreas.

Mesajul: trăim sub imperiul „instinctului unei singure perspective – suntem atrași de ideile simple, ca de pildă «toate problemele au o singură cauză și cu toții trebuie să fim împotriva» sau «toate problemele au o singură soluție și, evident cu toții trebuie să fim întotdeauna pentru». Problema e că în acest fel ajungem să nu mai înțelegem nimic din lumea asta!”. Povești lui cu tâlc vor să ne îndemne să nu mai privim lumea copilărește. Se și spune - „dă-i copilului un ciocan și va vedea totul în jur ca un cui”. (2)

Doctorului statistician îi plac cifrele, dar vrea să înțeleagă și realitatea din spatele lor. „În profețiile mele mă ajută cifrele, dar tot atât de mult mă ajută și să ascult și să vorbeasc cu oamenii”. Când un premier al Mozambicului s-a lăudat că poporul lui face progrese economice uriașe, suedezul l-a luat un pic de sus – adevărul e că voi și aveți statistică de încredere, nene. Te-ai uitat la PIB pe cap de locuitor? „Mă uit și pe cifre, mi-a răspuns primul ministru, dar mă uit și la manifestația de 1 Mai. La noi e o tradiție, toată lumea e pe stradă și oamenii pun ce au mai bun ei. Și mă uit la picioarele lor – sunt desculți, au încălțări proaste, au încălțări mai bune? E un indicator care spune multe - dacă toți sunt pe stradă, n-au de la cine să împrumute”.  

„Putem să măsurăm multe prin cifre – putem vedea câți sunt afectați de boli sau cum s-au îmbunătățit condițiile de trai. Dar scopul final al unei creșteri economice este libertatea individului și nivelul lui de cultură – valori greu de captat în cifre”. Doctorul arată cu degetul spre medicina modernă care și-a făcut o fixație din medicamente, mai ales anumite medicamente. Crede că americanii ajung la facturi spitalicești umflate și inutile pentru că ignoră măsuri elementare de prevenție. Mi-a plăcut pilda cu doctorul danez care prin anii 70 a propus ca soluție de eradicare a tuberculozei trimiterea de autobuze cu aparate de radiologie: se plimbă prin satele din India, îi scanează pe toți, îi găsește pe bolnavi și-i izolează... de i-a enervat pe bieții oameni care nu văzuseră în viața lor un doctor și fiecare s-a dus la autobuz cu ce-l durea - care cu buba, care cu diaree, care cu burta la gură... doar că danezul venise doar pentru TBC ca să facă lumea mai bună. Poate ar fi trebuit să-nceapă cu a le asigura accesul la medicina primară, ba achiar accesul la săpun, că e mai ieftin să previi, să vaccinezi etc.

La Karolinska-Stockholm, una din cele mai mari universități de medicină din lume, profesorul Rosling le explica studenților că marii producători de-abia dacă dezvoltă medicamente pentru malarie și deloc pentru boala somnului sau alte asemenea boli întâlnite la cei foarte săraci. Un tânăr entuziast din primul rând sare repede – să le dăm una la moacă (let’s punch them in the face). „Bravo, tinere, doar să-mi spui ce rezolvăm cu asta și, apoi, pe cine să caftim? Pe toți care lucrează acolo? Nu, nu, doar pe șefi, a venit răspunsul entuziastului”.

Rosling mai crede că acest „instinct de a căuta vinovați ne face să nu mai vedem faptele care ne-ar putea ajuta să-nțelegem lumea. Din momentul în care am decis cui să-i aranjăm mutra, ajungem să exagerăm importanța unui individ/a unui grup și încetăm să mai căutăm explicațiile în altă parte”. 

Și mai zice ceva suedezul: oamenii neștiuți – nu sunt politicieni, nu sunt nume grele de organizații – fac ca sistemul să meargă. A văzut cum lupta împotriva Ebola în Liberia a fost câștigată până la urmă tot de bravii angajați din serviciul public, care își făceau treaba – campanii publice, izolarea bolnavilor etc. Mai ales când sistemul funcționează, să le dăm credit, zice Rolsing.

Sigur că Factfulness e doar o carte, cu fapte, statistici, grafice ușor căzătoare în păcatul Pollyanna-ismului (un fel de a vedea doar partea plină a ... graficului) și de confuzare a spriritelor tari (suedezul a și fost numit statisticianul confuz de către confrați de la Stanford) . 

La urma urmei poți să scrii în Word, să-l îmbogățești de dl. Gates, și să nu fii de acord cu tot ce ne recomandă el să citim (3). Dar mi s-a părut interesant timingul – cred că noi, ca societate, am ajuns la punctul critic al pesimismului în care dacă nimic nu mai merge, poate încercăm și cu acest pollyannaism, măcar pe la încheieturi. Și mă gândesc aici la lumea noastră, nu mă mai duc hăt, pe pustiuri, în America, India ori Africa.

Acum câteva zile, chiar aici, pe Republica.ro, un contributor a spart gheața, ca să zic așa. A trecut o barieră psihologică și a ținut să ne împărtășească „uluitoarea experiență de la Matei Balș”. Un act de mulțumire și în același timp un act civic, arătând că niște oameni fac un mini-sistem să funcționeze – competență, un zâmbet, o floare și un săpun la baie fac ... minuni pentru pacient. Civic, pentru că, spunând public ce te mulțumește ca pacient/contribuabil etc, poate ești auzit și de alt spital/administrație etc, iar oamenii de acolo își vor zice – domnule, de ce n-am încerca și noi.

Sigur că avem în continuare cifrele paralizante – despre ineficiența, risipa din sub-sistemul de stat, despre conivența cu sub-sistemul privat: se scrie în rapoarte (Curtea de Conturi, DNA etc.), dacă nu se vede cu ochiul liber.

Dar ne paralizează atât de mult – suedezul i-ar zice prețios „instinctul destinului” (4) - că Soluția pe care am ales-o este să evadăm/să eludăm sistemul care, nu-i așa?, tot nu face nimic pentru noi – nu ne face bine, nu ne face drumuri etc. etc.

Mi se pare simptomatic un comentariu postat la articolul pomenit despre institutul Matei Balș: „Ceea ce în țară e o surpriză plăcută, în danemarca (sic) este normalitate. Sănătate”. Sănătate și dumneavoastră, domnule. Probabil că sunteți în țara care anul trecut a ieșit pe locul al doilea la fericire în lume, după ce în 2013, 2014, 2016 a fost pe locul întâi. (5) Poate lucrați în celebrul cluster Medicon Valley, de unde producătorii danezi exportă medicamente de peste 12 miliarde de dolari pe an (6), sau poate lucrați la unul din CAP-urile daneze care produc de mâncare cât să hrănească 30 de milioane de oameni (Danemarca având mai puțin de șase milioane - 7) , sau poate lucrați pentru marile-mici cărămizi cerute de toți copii lumii … și atunci sunteți parte dintr-un altfel de sistem. De ce nu-l avem (sistemul) într-o țară în care am ajuns să ne mai pricepem doar la export paralel de medicamente, lego industrial (a se citi asamblare) și eventual la făcut brânză cu lapte danez? Poate pentru că nu ne-am întrebat la timp cum e cu A fi sau a nu fi? Pentru că am rămas la to die, to sleep și poate să visezi. În monoloagele noastre, am ajuns doar să plimbăm prin gură niște nume de jalnice marionete moodoo, cu m de ... minovați, uitând că, indiferent de regizor și poate chiar de scenariu, noi suntem responsabili de cum jucăm/mimăm. Altminteri știm că, dacă ne holbăm doar la abis, riscăm să intre în noi, să ne paralizeze. 

Au trecut 2000 de ani de la acele Fapte pe care ne bazăm și azi. Doar că azi nu ne vine nicio chemare să ne urcăm pe cruce, să ne sacrificăm (Doamne-ferește) pentru … societate. Dar măcar atât mai putem face – să ne urcăm pe un deal de unde să încercăm să privim mai în ansamblu lumea, sistemul nostru. Cât suntem jos, rămânem doar la nivelul de aruncatul pietrei.

PS. Pentru cei care în aceste zile libere se gândesc să încerce un joc roslingian de tipul 10 (cinci/trei) lucruri pe care le facem mai bine față de acum 20 de ani (sistemul de referință – la alegere), eu mă spăl pe mâini și recomand siguranță suedeză: jocul să se deruleze doar sub supravegherea ... adultului din noi. Pentru că, de suntem sau nu mulțumiți de rezultat, tot el, adultul, e responsabil.

Note:

(1) SINERGÍE s. f. Asociație a mai multor organe sau țesuturi pentru îndeplinirea aceleiași funcții. – Din fr. synergie. (Dexonline.ro)

(2) Acolo unde nu sunt date alte surse, citatele provin din seria difuzată de BBC Radio4, în principal din episodul al patrulea.

(3) Va fi vorba mereu de percepție. Pentru un doctor care a văzut suferința la față, e fantastică reducerea la jumătate, în 20-30 de ani, a ponderii populației care trăiește în extremă sărăcie. În schimb, alții nu vor uita să adauge că, în același timp, a luat proporții bogăția extremă: 88% din averea lumii se găsește în buzunarele a 10% din populație. Și tot mai avem peste un miliard de oameni care trăiesc cu mai puțin de un dolar pe zi.

(4) Pe românește zis – fatalitate: lucrurile sunt așa cum sunt și n-au cum să se schimbe, în veci. Suedezul zice că poate acesta a funcționat ca un instinct de conservare de-a lungul vremii, dar în ziua de azi faptele arată că zone din Africa, spre exemplu, s-au mișcat atât de repede, în comparație cu viteza Vestului, încât n-ar trebui să mai vorbim de sărăcie ca destin.

(5) Nu e clar ce s-a întâmplat anul acesta sau în 2015, de au căzut pe locul al treilea. Întâmplător însă, 2015 e anul când au avut parte de un scandal tip Cambridge Analytica pe date confidențiale medicale, de toată frumusețea. Și că veni vorba de clasmentul fericirii, unde credeți că e Suedia?

(6) Date oficiale culese de la americani, care suferă că au un defict de 3,1 miliarde de dolari în comerțul cu medicamente cu micul stat nordic. De departe, vedeta danezilor este medicația pentru insulină. En passant și apropos de conivența de care vorbeam mai sus, anul trecut americanii au acuzat gigantul danez Novo Nordisk de marketing interpretabil în relația cu halatele albe: în spatele unor programe de educație (”Educatori Certificați pentru Diabet”) s-ar ascunde scheme de vânzare a unor medicamente scumpe, acoperite de asigurările de sănătate.

(7) O broșură oficială spune: Danemarca, țara hranei și a fermierilor: A Food and Farming Country. Micului stat nordic în care de-abia poți să zâmbești la soare, îi place să spună că de la foamete a ajuns Mecca hranei.   

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp