Corporația absurdului: În noaptea de luni spre marți, moșii mei, de 80 și 90 de ani, s-au trezit cu gazul tăiat

Doi bătrâni, de 90 și 80 de ani, și-au petrecut noaptea de luni spre marți fără gaze la sobă. Dacă vă întrebați, mesdames et messieurs, cum au supraviețuit – simplu, s-au dus în curte, au spart un lighean de lemne și coceni, le-au pus lângă ușă, să aibă și peste noapte, și în locul unde e arzătorul de gaze a trosnit un foc frumos, de vis de iarnă (geroasă).

„Ne-am descurcat, mamă”. Am răsuflat ușurat auzind-o de dimineață pe bunică-mea, dar neputând să nu mă gândesc la aburii pe care bătrânii i-au scos pe gură toată noaptea.

Vă spun că e vorba de bunicii mei doar pentru a vă confirma, din sursă sigură, că acest caz este incredibil de real. 

Suntem la vreo 50 de km de București, mergând pe șoseaua veche spre Pitești, într-un sat care se ține de un orășel despre care, ce să vă spun? Are gară de pe vremea lui Caragiale (de aici își lua Mița gogoși), iar în zilele noastre aici se află singurul centru tehnologic auto din S-E Europei (întâmplător, e franțuzesc). E după-masă și bătrânii mei stau în casă, ca toți bătrânii uitați ai ceapeului care nu mai au în bătătură decât câteva găini, care și-alea uită să se mai ouă iarna.

Deodată îi trece un fior pe la șale și își dau seama că teracota nu mai bagă căldură. Da, focul se stinsese! Nu se poate, la televizor nu s-a dat nimic că ar fi probleme cu gazu' prin jurul Bucureștiului și ei chiar se uită, imparțial, la tustrele canalele de știri. Se duc la poartă, unde găsesc sigiliu la robinetul de gaze și un aviz că li s-a tăiat, că n-au plătit. Cum, de unde?, încep discuțiile, ăl bătrân e convins că a plătit toate facturile de până acum, iar ultima avea scadență pe 6, nu se poate să-ți închidă după trei zile. Bani avea, că le lăsasem în weekend, doar că n-a putut omul să iasă din casă pe geru' ăsta, să se ducă până la gară (altminteri, are n-are treabă, el se duce la gară) că acolo e un centru al Distrigazului de care aparținem.

Marți pe la prânz lucrurile erau rezolvate – un vecin cu suflet bun a luat facturile, s-a dus dimineață, a plătit, a sunat până a găsit fir la call-center să dea confirmarea, de acolo au trimis o echipă să scoată sigiliu („n-am fost noi, bre, cu închiderea sunt alții, așa le-a ieșit pe calculator, că aveați datorii”). Acum rămâne să achităm taxa de reconectare, care e cam cât factura pe o lună de iarnă. Sigur, vom merge cu facturile, facem reclamațiile de rigoare, o să plătim dacă se va dovedi că am luat totul așa de à la légère și nu ne-am mai interesat de factura aia păcătoasă... bine că am scăpat și am trecut peste noaptea asta.

Dar vin spre dumneavoastră, mes chers lecteurs, cu o întrebare: este sau nu absurdă acestă situație?

Să trimiți un angajat pe un ger de să ți se lipească degetele pe robinetu' de gaz, să pună sigiliu la un „punct de consum” cu oameni înăuntru? Că sunt bătrâni, femei cu copii de țâță, evazioniști, fermieri, politicieni, IT-ști, urmăriți penal, NUP-iști ... înăuntru sunt oameni! 

Poate o fi fost doar în cărți, dar, în vremea lui, Jupuitu cel cu fonciirea se așeza pe prispă – „ai, mă, să plătești? Plătește cât ai, lasă că vă știm noi!

Vă rog să rețineți că nu pun cazul în care corporației (pardon, calculatorului) i s-a părut evident că, dacă moșii ăștia chiar n-au avut nicio penalizare până acum, evident că, odată prinși, se vor grăbi să plătească (și niște bani în plină iarnă, și pe deasupra geroasă, n-ar strica nici unui furnizor!)

Tocmai mă pregăteam să închei aici și să rămân la partea cu absurdul, asumându-mi ploaia de critici, justificate, de altfel, după standardele noastre capitaliste de azi – băi, nene, ai rămas pe vremea CAP-ului, revino-ți! Dacă moșii tăi au figurat în fișierele unei corporații ca neplătitori pentru serviciul primit, atunci, că ninge, că plouă, mamă-tată să le fie, i-au executat!

Așa aș fi zis și eu, mulțumindu-mă cu informația pe care am primit-o dimineață de la tânărul respondent de la call-center, că noi oferim 15 zile după data scadentă, în care consumatorul poate etc.

Dar ce ziceți de zvonul absurd pe care tocmai l-am auzit? Se spune că în Franța, de acolo de unde vin proprietarii Distrigazului de care vorbim, în perioada 1 noiembrie - 31 martie nu ai voie să întrerupi furnizarea de utilități (gaze și energie electrică, de apă rece nu mai zic), oricare ar fi starea consumatorului tău. Sigur că factura merge în continuare, dar îl execuți, îl bagi în postul plății datoriilor de-abia după o Lăsata Secului. De-abia după ce Mama-Natură se îmblânzește poți și tu, furnizor, să nu mai ai mamă față de monsieur consumatorul.

Așa e legea murăturilor pe la ei – îi zice la trêve hivernale. Era prin ‘954 când un preot activist, cunoscut ca abatele Petre, a lansat o mișcare pentru drepturile la adăpost ale nevoiașilor. Cam populist, am zice azi, dar statul francez a născut în câțiva ani acest drept al chiriașului de a nu fi aruncat în stradă pe timpul iernii. Din 2008, un drept asemănător se extinde și asupra consumatorului de energie care beneficia de un fond de solidaritate. Iar din 2013, dreptul acoperă orice consumator, fie că e un șomer cu tarif social, fie că e un Depardieu care a uitat să plătească gazul în patria-mamă și îl arde pe undeva prin patria drepturilor celor cu bani, Rusia.

În curând se vor face 20 de ani de când am pus pe hârtia de ziar două declarații despre care nu credeam atunci că vor da coordonatele lumii în care ne tot învârtim. Tocmai se privatizase IMGB-ul și, culmea, Conelul îi trage heblul pentru neplata datoriilor. Nu pot să uit imaginea dintr-un birou vechi unde prospătul director norvegian îmi zice – „și, la urma urmei, de ce să plătim noi, dacă nimeni nu plătește în țara asta?”. Cam tot pe atunci, Mircea Ciumara, fie-i țărâna ușoară!, ajuns ministrul Industriilor după un an în care fusese la Finanțe în cabinetul tatălui reformelor-fără mamă-fără tată, Ciorbea (ăl de e acum avocatul poporului, asta apropo de absurd) ajunge pe la Târgu Jiu. Și vorbește ministrul de reformă, de treaba aia care nu mai trecea poarta întreprinderii, când deodată răbufnește – „dacă nu facem asta și asta, atunci am chinuit degeaba un popor întreg un an de zile!”.

Asta era acum 20 de ani. Azi, cu toate că ne-am tot chinuit, am rămas undeva pe la nivelul economic al francezilor din La Réunion. Și, am verificat din mai multe surse, nu avem, printre altele, nici un moratoriu pe timp de iarnă pentru facturile europene de gaze și curent.

Dar cu toate astea aș mai încerca o întrebare absurdă: oare n-ar putea o corporație europeană să nu se românizeze și să vină la frații ei europeni cu aceleași standarde pe care le respectă și la ei acasă?

Aceasta nu e o întrebare care bate în radicala de ce ne-am privatizat Distrigazurile (francezii, de par exemplu, n-au făcut-o!), să ne învețe alții cum să ne facturăm gazul scos din adâncurile patriei? Pot înțelege că sunt lucruri care nu se pot spune chiar franc. (Să rămânem la o explicație indirectă pe care am găsit-o în memoriile unei românce franțuzoaice, căreia chiar îi doresc să fie un nou val în politica de pe la noi: „Trebuia să regândim toate procedurile din cadrul firmei, procedurile legate de business-ul nostru, de exemplu: cum se solicită branșarea la o condustă de gaz, cum se citește contorul, cum se facturează și cum se plătește, cum se face o reclamație și se constată o fraudă, cum se dau sarcinile de muncă fiecărui muncitor ...” – pag 103).  

Dar din această țară où tout est pris à la légère, nu-i așa?, nu știi cum, ușor-ușor, consumatorul ajunge să se înfierbânte, de să vezi, Doamne ferește, furia poporului. Într-o Anglie, o Americă, apoi, anul ăsta, poate și o Franță și o Germanie pline de furii, nu luați, stimate corporații, à la légère când politicieni dâmbovițeni se trezesc neîntrebați să se împăuneze cu declarații, incredibile acum 20 de ani, că nu vrem să dăm multinaționalele afară! Nu luați à la légère nici faptul că aici, pe lângă salarii lejere, mai e și internet de mare viteză, unde citești că politicieni de pe Sena se fac trumpiști și vor repatriera fabricilor.

Pe scurt, stimate corporații, mai țineți cont și de lecția părintelui absurdului, altminteri un franco-român ”Vous avez toujours tendance à additionner. Mais il faut aussi soustraire (…) C'est ça la vie. C'est ça la philosophie. C'est ça la science. C'est ça le progrès, la civilization”.

PS. Pentru cine se întreabă pe românește dacă ni s-ar scurtcircuita economia de la o inițiativă ca asta: Selon une étude du médiateur national de l’énergie menée en 2014-2015, la trêve n’avait pas généré d’effet d’aubaine pour les mauvais payeurs. Adică, rău-platnicii nu și-au luat-o în cap, nu s-au nărăvit. L’analyse avait en revanche démontré les difficultés croissantes d’un nombre important de foyers français à régler leur factures énergétiques, dans un contexte de hausses récurrentes des prix de l’électricité et du gaz. Un fel de-a spune că, până și Franța, mai sunt unii care, pe bune, nu țin pasul cu … reformele din facturi!  

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp