Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Roxana și Mădălina, două tinere „librărese”, au găsit o soluție creativă pe Tinder ca să-i facă pe milenariști să-și găsească perechea potrivită printre personajele literare

Roxana și Mădălina

În februarie, luna asociată cu „sărbătoarea dragostei”, două tinere, grafic designer și specialist în marketing la o librărie, au facut o campanie de marketing online pentru a promova lectura în rândul tinerilor.

Sub hashtag-ul #swiperightpentrulectură, Libmag a prezentat personaje clasice din literatură sub forma unor profiluri de Tinder, aplicația matrimonială care a prins și la publicul român, pentru a fi mai aproape de publicul tânăr. După demararea campaniei, postări pe Facebook și Instagram, mii de români au reacționat pozitiv. Dintr-odată, personaje ca Vitoria Lipan și Lică Sămădăul au devenit atrăgătoare, „catchy” dacă vreți, pentru liceenii în prag de bacalaureat, obișnuiți mai mult cu eBook readere decât cu foi îngălbenite de cărți, cât și pentru ceilalți exponenți ai categoriei denumite de sociologi „generația millennials”. Lumea a început dintr-odată să vibreze în fața unei lumi de personaje devenite simpatice, avataruri reciclate creativ în 2019.

Într-o Românie în care profesorii se plâng că elevii nu mai citesc, soluția pentru a rezolva această lipsă de interes ar putea veni de la ideea avută de cele două tinere specialiste în PR: Roxana Chintbrauner și Mădălina Cristea. Libmag pune în legătură două teme diametral opuse: dezinteresul elevilor pentru lectură vs. interesul tinerilor pentru aplicațiile mobile de dating.

Dacă Andreea și Mihai au făcut match pe Tinder nu e lucru mare. Dar dacă Lică Sămădăul – „36 de ani, porcar de meserie, din vale” și Zoe Trahanache, „activistă din capital unui județ de munte” și-au dat unul altuia „swipe right”, atunci universul așezat al poveștilor din autori canonici se poate întoarce pe dos. Despre goana după pereche a personajelor literare am discutat cu Roxana și Mădălina, care au reușit ceea ce mii de profesori de Limba și Literatura Română nu au izbutit cu generații întregi de elevi: să îi facă pe adolescenți să prindă drag de personajele literare.

Cine sunt cele două tinere talentate care vor să găsească sufletele pereche pentru personajele din Literatura Română?

Roxana: Suntem două persoane cu dorința de a provoca și de a raspunde provocărilor. Eu sunt cea care se face responsabilă ca fiecare personaj să se desprindă din paginile de lectură și să capete formă în mediul online.

Mădălina: Mai mult decât sufletele pereche mi-ar plăcea să le găsim cititorii pereche! Nu pot spune că sunt talentată, ci mai degrabă că mă inspiră oamenii, lucrurile și situațiile din jurul meu. Cred că cea talentată este Roxana, deoarece ea le-a dat viață personajelor pe care i le-am propus. Mereu mi-au plăcut poveștile și mereu văd câte o poveste în tot ceea ce fac. Dacă cizmarul nu are cizme, eu nu am o poveste sau o descriere. De fapt, am, însă îmi este greu să o aștern pe hârtie.

A fost un moment „de revelație” sau o idee care e rezultatul unui brainstorming, care a fost punctul de pornire al acestei campanii în „luna îndrăgostiților”?

M: A fost un moment de revelație, cu siguranță. Aproape că am strigat Evrika atunci când mi-a venit ideea. M-am abținut doar pentru că mă aflam într-un tren de metrou.

Era perioada sărbătorilor de iarnă și vedeam în jurul meu tot mai mulți oameni interesați de aplicațiile de dating. Știi cum e, în noaptea dintre ani, nimeni nu vrea să fie singur. Am observat că, în vreme ce bărbații pun accent pe fotografii, pentru femei contează descrierea. Cu cât sunt mai multe cuvinte, cu atât mai bine. Mi s-a părut amuzant să mă gândesc cum s-ar fi descurcat marii scriitori într-un astfel de context. Ulterior s-a aprins o scânteie și m-a lovit un cluster de cuvinte: Enigma Otiliei, Baltagul, Moara cu noroc etc. Aia e! Personaje literare! Personaje care își caută cititorul pereche! Dacă oamenii se îndrăgostesc online de alți oameni, de ce nu s-ar îndrăgosti și de personaje literare? M-am gândit că Roxana sigur le poate da viață personajelor. Am avut dreptate.

Campania nu a pornit în luna îndrăgostiților, ci a început în ianuarie. Mi-am dorit să schimb un pic strategia de conținut din Social Media, însă nu printr-o componentă comercială, ci mai degrabă educativă. Mai mult decât atât, îmi doream ca cititorul să redobândească acea legătură intimă cu lectura, respectiv cu personajele.

Sunteți una dintre cele mai cunoscute librării online, cu mii de „followerși”, există o corespondență direct între vizibilitatea de pe rețelele de socializare și vânzări? Mai citesc românii?

R: Ne place să credem că ceea ce facem este un impuls pentru lectură. Și da, românii citesc!

M: Da, românii citesc, iar la Libmag ne place să încurajăm acest obicei sănătos prin noutățile și ofertele săptămânale pe care le facem vizibile în Social Media, dar și prin evenimentele pe care le organizăm în cadrul librăriei.

Cum a fost să concepeți fiecare profil? Ați reluat toate romanele din liceu pentru a sintetiza tipologia personajelor, datele lor biografice?

R: A fost interesant să reactivăm experiențele din liceu, să creăm conexiuni cu cititorii. Crearea avatarurilor este o aventură, iar în momentul creației mă transpun în povestea fiecărui personaj. Unii mă primesc fără ezitări, altora trebuie “să le câștig încrederea”.

M: Da, am reluat romanele și notițele din liceu, am căutat și ecranizări, pentru că ne-am dorit ca avatarurile noastre să fie autentice. Punctul de pornire a fost descrierea personajului preluată direct din opera din care face parte. Am urmărit nu doar referirile la aspectul fizic, ci și la vestimentație. De asemenea, am căutat citate reprezentative prin care să-i dăm impresia utilizatorului că personajul i se adresează direct, să declanșăm o reacție la nivelul celulelor, o conexiune.

Dacă ar fi Match între Ștefan Gheorghidiu și Zoe Trahanache, el intelectual, ea, țață, el mai tânăr, ea mai coaptă, ce relație ar ieși?

R: Putem privi personaje contemporane similare și realitatea va releva relația creată. Timpul nu modifică relațiile, doar le adaptează în noi contexte (ipostaze).

M: Ar fi o relație de scurtă durată. Oricât și-ar dori Ștefan să fie și el un domn G al cuiva, diferența de vârstă și spiritul aventurier al Zoei și-ar spune cuvântul la un moment dat. Parcă și văd cum dumneaei scrie greșit o adresă de e-mail, iar scrisoarea digitală ajunge unde nu trebuie…

Dacă ați avea o agenție matrimonial de tip clasic, cum ar suna anunțul de a-și găsi perechea pentru un personaj îndrăgit de voi?

M: Cred că Ion ar da un anunț de tipul: „Tânăr inteligent și arătos, caut doamnă cu stare, preferabil de la țară…”

R: Antreprenor, hai să-i spunem antreprenor…

M: Da, ar spune așa: „Tânăr antreprenor, inteligent și arătos, caut doamnă cu stare, preferabil de la țară, alături de care...”

R: „…Alături de care să-mi petrec tot restul vieții”. Descriere lui Zoe ar suna cam așa: „Doamnă distinsă, cochetă, inteligentă și ambițioasă, caut bărbat prezentabil, familist autentic, hotărât și iubitor. Ofer afecțiune și momente unice.”

De ce modelul Tinder?

M: Este modelul clasic al aplicațiilor de dating. Cred că oamenilor le este mult mai ușor să se asocieze sau să înțeleagă un lucru în care se regăsesc. Prin urmare, mi s-a părut firesc să îmbinăm două lucruri pe care aceștia le au în comun, adică folosirea aplicațiilor de dating și experiența literaturii clasice. Avem lumea digitală și atrăgătoare la care suntem conectați, de cealaltă parte avem moștenirea literară a scriitorilor, moștenire care, în anumite situații, poate fi considerată greoaie, mai ales de către elevii care se pregătesc pentru examenul de bacalaureat. Ne-am gândit că prin crearea acestor avataruri vom reuși să îmblânzim personajele, să le facem accesibile. Fiecare personaj are farmecul său, important e să știm cum să-i scoatem la iveală esența, să-i găsim cârligul necesar pentru a prinde cititorul.

Căror personaje masculine întâlnite pe o aplicație de dating online le-ați da „swipe right” și ar trece primul test? Motivul?

M: Cred că lui Păcală. Mereu l-am considerat un tip isteț, amuzant, modest, sincer, simplu și natural! Ce-ai putea să mai vrei de la un bărbat?
R: I-aș da swipe right lui Victor Petrini. M-a convins cu „dacă dragoste nu e, nimic nu e.”

Ce alte idei de „revitalizare” a dragostei pentru literatură vă mai gândiți să puneși în aplicare, aveți în plan și alte campanii de acest tip?

M: Avem în plan câteva idei, atât campanii, cât și evenimente, însă îi lăsăm pe cititori să le descopere.

Care a fost reacţia românilor la aceasta strategie de comunicare? Ați primit și critici?

R: Reacția oamenilor a fost fabuloasă. Personajele au fost primite cu brațele deschise, cu zâmbete și bună dispoziție.

M: Cititorii de toate de toate vârstele sunt încântați de campania noastră. Se etichetează în postări, dau share și like. Nu, nu am primit critici. Am stârnit curiozități și nostalgii, ba chiar am primit multe mesaje de apreciere.

Cum credeți că ar reacționa Caragiale sau Rebreanu, sau alți scriitori, dacă ar fi printre noi astazi, să vadă cum personajele lor capătă și o identitate în lumea virtuală?

M: Caragiale ne-ar invita la Capșa, la o prăjitură, unde am vorbi despre literatura de ieri și de azi și despre evenimentele politice. Cred că ar fi încântat că-i folosim personajele și poate că dumnealui și-ar dori chiar să testeze o astfel de aplicație.

R: Scriitorii ar realiza că au fost vizionari, au creat prototipuri care se nasc din nou și din nou. Personajele lui Caragiale le regăsim și în societatea actuală, ele ne sunt contemporane. Ion, adaptat la scena actuală, există.

V-ați încumeta să „abordați” și personaje din literatura contemporană cu autori activi, care încă publică romane și participă la târguri de carte? (Mircea Cărtărescu, Florin Lăzărescu, Doina Ruști, Tatiana Niculescu Bran, Andrei Ciobanu)

M: Da, de ce nu? Nu ne vom limita la clasicii români. Vom trece și la cei internaționali, dar și la cei contemporani. Cred că astfel am reuși nu doar să-i facem pe cititori să îndrăgească personajele, ci și să le acorde mai mult credit autorilor contemporani, să descopere opere literare de care încă nu au auzit, dar care merită să fie citite.

R: Scopul nostru este să atragem cât mai mulți oameni în lumea carților. Și da, avem autori remarcabili ale căror opere ar trebui să existe în biblioteca fiecărui om.

De ce ar utiliza un profesor de română de liceu ilustrațiile voastre?

R: Pentru a stârni interesul, pentru a crea „o relație vizuală” între cititor și personaj și pentru a-l face memorabil.

M: Pentru că sunt catchy. Dacă îți începi ora cu un afiș în care se află Felix sau Gheorghidiu, cu siguranță îți câștigi elevul pentru următoarele 50 de minute. Profesorii trebuie să le vorbească tinerilor pe limba lor. Cred că metodele de predare ar trebui să țină pasul cu elevii, nu viceversa.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Interesanta ideea, dar Tinder nu e o aplicație tocmai gratis. Cine știe cunoaște. Apoi, eu personal nu am găsit mare lucru acolo, adică nu pot sa spun ca inflorește cultura printre personajele de acolo. Unele femei au dificultăți în a răspunde la un banal salut, care tine de bun simt, ma îndoiesc, ca literatura e un punct forte dacă educația n-a fost.
    • Like 0
    • @ Radu Andrei Malica
      fc check icon
      ai atins o problemă capitală. ai dat peste cablul ăl mare, de șase kv. )). educația dezastruoasă din mediul nostru ”ortodox” ne ține încă în înapoiere. peste vreo 50-60 de ani ne vom dezbăra de sechelele acestei moșteniri ”culturale”. ceva generații. limba și literatura pot fi ele oricât câtă vreme au implementat softul. suntem în urmă. deși tehnologia și dorința de-a fi-n trend sunt atuuri, cu toate acestea interdictul este încă mai puternic. nu-i pledoarie pentru orgie ci spun că echilibrul este încă rupt. și asta aduce atingere sănătății populației. o populație (strict medical folosit termenul, nicidecum peiorativ-politic) cu sechele comportamentale-relaționale, cu concepții induse greșite, este o populație cu indivizi care la 56 fac infarct (masculii) și cancere în zone delicate (femelele). statisticile sunt necruțătoare. și prostia la fel.
      • Like 0
    • @ fc
      E foarte simplu, norocul a dat peste mine sa deschid ochii și sa stau de vreo 4 ani într-o țara cu peste 240 de naționalități. Pot spun din start, cele mai încuiate femei din toate punctele de vedere sunt cele din fostul bloc comunist, mai exact din partea mai estica: Romania, Bulgaria, Rep Moldova, Ucraina, Rusia. Numarul de prostituate creste exponențial cu cât citești mai spre dreapta enumerația mea. In cel mai pur sens al cuvântului. Pe locul doi sunt femeile care au nevoie de validare sociala și personala (lipsa crasă de stima de sine). Am întâlnit femei la 30+ de ani care considera tabu subiecte ce ar trebui tratate de la școala primara într-o țara normala la cap. De bărbați sa ne spună altcineva, eu nu sunt interesat :)
      • Like 1
    • @ Radu Andrei Malica
      fc check icon
      diabolizarea sexualității (căci ea a fost victima ultimă și supremă) a fost o foarte puternică formă de sclavagizare socială. și de rupere a relațiilor sociale. se mai vede sexismul primar în lumea arabă, cu accente tragice dar și ridicol-rizibile. în lumea menționată (estică, potrivit raportărilor vest-europene) spaima cea mai mare a femeii este eticheta stigmat „curvă” (termen, cum altfel, slav). deși sunt victime țintă și sunt slabe fizic, ele femeile, sunt singurele care pot debloca societatea din iobăgia relațională. pentru că, paradoxal, sexul tare este sexul feminin. ...o mare minciună a lumii moderne.
      • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult