Să zicem bogdaproste că e doar Șoșoacă...

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sunt prea multe campanii electorale în care opţiunea politică a fost determinată pe principiul „alegem răul cel mai mic” ori „să salvăm ţara de hoţi”. Poţi mobiliza electoratul speriindu-l cu „noaptea ca hoţii” sau „veţi avea iar guvern de analfabeţi”, dar de câte ori merge ulciorul la apă cu aceleaşi refrene?

Strategii de campanie ştiu că temerile induse populaţiei, crearea unui duşman care sapă la rădăcina societăţii mobilizează cel mai bine electoratul. Acesta a fost succesul campaniei în urma căreia a câştigat Donald Trump chiria pe patru ani la Casa Albă. Viktor Orban o practică cu succes de ceva vreme, reuşind să transforme Ungaria în „cetatea asediată” de emigranţii arabi trimişi în valuri să spulbere credinţa şi vieţile tihnite ale maghiarilor de evreul Soros. Salvatorii noştri au transformat România într-o republică ameninţată de la interior de talibanii pesedişti ai lui Dragnea, Firea sau Dăncilă.

Doar că, să marşezi campanie după campanie aţâţând frica de Ordonanţa 13, Iordache, Năstase, nepotisme şi corupţie, devine din ce în ce mai puţin credibil şi motivant. Cu atât mai puţin când aceleaşi metehne şi aceleaşi priviri goale pot fi văzute şi la actualii ministeriabili ori la oamenii lor de încredere recompensaţi rapid cu scaune directoriale pe la instituțiile din ţară.

Preocupaţi să ne speriem, am uitat să mai schiţăm proiecte. Degeaba vorbim despre „România educată” când, după sinistra Ecaterina Andronescu, urmează o doamnă ministru al Educaţiei care se întrece în a stâlci limba română, când inspectorii şcolari sunt numiţi după bunul plac al mahărilor locali cu conexiuni în guvern, când din primăvară ştiam că toamna va veni cu şcoală online, dar nu am fost în stare să comandăm nişte amărăte de tablete sau să dotăm şcolile cu conexiuni internet. Care este proiectul nostru pentru generaţia care acum învaţă? Care este proiectul nostru pentru Sănătate? Dar pentru Justiţia care am aşteptat un an să fie tratată după malpraxisul „ievaluatorului” Tudorel? Mai putem spera că vom reprezenta ceva în politica internaţională, că vom reuşi să coalizăm alte state în jurul unor idei de colaborare regională?

Nu doar speranţele ne lipsesc de ani buni, ci şi liderii. Preşedintele Băsescu a spart hegemonia baronilor roşii, dar nu a putut vreodată să joace mai mult decât un fundaş care degajează mingile în tribună şi îşi cotonogeşte adversarii. Preşedintele Iohannis a rămas blocat în ameninţarea PSD, cu un discurs fad, care nu a mai ieşit din clişeul seriozităţii germane în contrapoziţie cu mitomania lui Ponta. La PSD se succed lideri care ar putea, cel mult, îndeplini funcţia de şefi de sală, cu limbaj bolovănos şi figuri de ştabi din oraşe miniere. Ludovic Orban şi ceilalţi lideri liberali pot părea orice, mai cu seamă stâlpi de cafenele, dar nu pot inspira seriozitate şi decenţă. Dan Barna se doreşte elitist, dar nu reuşeşte să iasă din schemele cazone ale unui funcţionar.

Nimeni care să trezească din amorţire electoratul, care să vorbească mai multor categorii de votanţi, să stârnească pasiuni, să insufle speranţă, să ne încoloneze în urma sa pentru proiecte care să ne facă să simţim că trăim istoric.

La câţi români au plecat în străinătate pentru a putea trăi, la câţi tineri au crescut cu bunicii, plângând după ziua în care îşi vor vedea părinţii, la ce „valorile” li se livrează încă din şcoală prea multor copii, la ce „vedete” care ni se oferă ca modele, suntem totuși un popor binecuvântat că încă nu am am îmbrăcat „veste galbene” şi ne-am mulţumit cu elucubraţiile doamnei senator Şoşoacă şi cu slujbele Înaltului Teodosie. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp