Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Schimbare importantă de atitudine a cetățenilor azi la Iași, de Ziua Unirii: pentru prima oară, oamenii au refuzat discursurile politice sforăitoare și au cerut răspicat o autostradă

Iași 24 ianuarie

(Foto: Violeta Cincu)

Minus 15 grade Celsius la Iași. Ora 9. Tramvaiul 8 oprește la Mânăstirea Golia. Câțiva tineri mirați întreabă vatmanul:

- De ce?

- E 24 ianuarie!

- Și ce dacă?

S-a închis strada Cuza Vodă pentru tramvaie. În Piața Unirii se strânge lumea. Sunt 159 de ani de la Mica Unire. În fața scenei oficiale, dincolo de gardurile păzite de jandarmi se întind bannere pe care scrie: „Cerem Autostrada Marii Uniri. Ungheni-Iași-Târgu Mureș”.

În dreapta, câteva sute de basarabeni. „Vrem Unirea“ scrie pe steagurile lor care flutură în aerul îngețat. Și ei vor autostrada.

Puțin câte puțin, în Piața Unirii se strâng peste trei mii de ieșeni. Nu par a fi fericiți. România pare să le fi înghețat și mâinile, și speranțele. „Când începe parada, mamă? “ întreabă un copil. Un bătrân îi răspunde: „Ai venit ca să îți amintești când vei fi bătrân?“

(Foto: Violeta Cincu)

Îl întreb ce înseamnă pentru el România. Îmi răspunde iute: „Iubirea mea!“ Bătrânul de alături, știrb și îmbrăcat cu o bundiță îmi face semn să deschid reportofonul. Are ceva de spus : „Să videm. Am venit ca în fiecare an. Doar să videm. Nu au făcut nimic. Io am acu’ 80 de ani. Nu am văzut unire. Unde e?! Toți odată, toți o apă. Ne amăgește ca pe niște copii: stai că îți mai au niște bomboane! Numai ni le ia! Asta nu e treabă. I-am vătat pe toți. Toți au greșit! Toți am greșit. Dar pentru noi nu face nimeni nimic.”

Un mesaj cetățeanului Klaus Werner Iohannis: „Să vă fie rușine. Să nu veniți la Iași să ne cereți votul în campania electorală!” Un mesaj cetățeanului Liviu Dragnea : „Pleacă! Dacă nu, ne vom duce cu toții, tată țara! ”

Se face tăcere. Vin politicienii. Grupul primarului dizident Mihai Chirica, urmat la distanță de parlamentarii PSD de Iași. Partea rezervată oficialilor e plină. Nu ai loc să arunci un ac. Președintele PNL, Ludovic Orban, se urcă pe treptele hotelului din apropiere. Alt politician, Daniel Constantin, preferă mulțimea, dar tot în primul rând, ca și fostul premier Victor Ponta care e însă înconjurat repede de primarii PSD din județul Iași. Mitropolitul Moldovei își face loc cu greu prin mulțime. Onorul i se dă consilierului prezidențial Alexandru Muraru. E reprezentantul președintelui. E stupoare în Piața Unirii din Iași. Notabilitățile urcă pe scenă. Mitropolitul e ascultat în tăcere. Urmează mesajul președintelui. Anunțul care a făcut Piața să scoată vuvuzelele. Se huiduie pe tot mesajul președintelui. De ce? „Am venit pentru că este Ziua Unirii. Trebuie să fim aici. Eu personal am venit pentru Autostradă. Nu se mai poate așa. Și dacă îmi permiteți i-aș transmite un mesaj cetățeanului Klaus Werner Iohannis. Să vă fie rușine. Să nu veniți la Iași să ne cereți votul în campania electorală. Din toate aniversările unirii, era asta era singura la care nu trebuiia să lipsiți. Centenarul e unic”, spune cu năduf o ieșeancă. Oamenii vor să vorbească. 

(Foto: Violeta Cincu)

„Suntem aici ca să cerem echitate pentru Moldova“, o completează un tânăr. Un alt ieșean vrea morțiș să îi transmită un mesaj cetățeanului Liviu Dragnea: „Pleacă! Să plece de la guvernarea României. Dacă nu pleacă, ne vom duce cu toții, toată țara“. Președintele Consiliului Județean Iași, președinte interimar PSD Iași, nici nu ridică ochii din foaie. În Piața Unirii din iași se aude doar „PSD! Ciuma roșie!”

Ministrul Culturii din Moldova e ascultat în tăcere. Iar primarul Iașului e aplaudat atunci când ajunge la politicieni și parlamentari: „Treziți-vă! Nu mai avem timp să ne jucăm cu destinul românilor!“ Custodele Coroanei Regale privește mulțimea de pe scenă. Gata cu discursurile. Trece repede și parada militară. La Horă! 

Hora dezbinării în Piața Unirii

În jurul statuii Domnitorului Alexandru Ioan Cuza se întinde un steag care împarte mulțimea în două. Și au fost două hore. Ei cu ei. Și noi cu noi! Indiferent de culoarea politică, politicienii au dansat Hora Unirii în jurul statuii. Nu l-am văzut pe fostul premier Victor Ponta să danseze. 

(Foto: Violeta Cincu)

Nici parlamentarii PSD de Iași nu au mai mimat patriotismul. Mulți au plecat după parade! Nu le-a mai păsat nici de transmisiunile live sau camerele de filmat. După steag, altă horă. A celor fără autostradă. A votanților. Gata! S-au tras cadrele! Notabilitățile dispar. Primarul Iașului, Custodele Coroanei, principele Radu Duda și oficilități locale au un alt program. În Piața Unirii ieșenii râmân. Singuri.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • domnul presedinte Klaus Werner Johannis pare-mi-se afectat de-o eclipsa totala de viziune politica... sau poate n-a avut-o niciodata (pe ea, viziunea) si doar disperarea m-a facut sa cred ca "neamtu-i altfel"? Eu stiu ca evenimentul istoric de la 24 Ianuarie 1859 s-a intamplat la Bucuresti, numai ca traditia sarbatoririi apartine Iasului, cu ale sale demonstratii studentesti din anii 70 pe care pana si institutiile de forta ale statului comunist le inghiteau... cu greu, dar le inghiteau. Daca actualul presedinte n-a vrut sa-si alature imaginea cu cea a politicienilor huliti, protapiti ciorchine pe scena evenimentului de la Iasi, se gasea loc suficient in multime, alaturi de cetateni. Era si un perimetru mult mai sigur, densitatea persoanelor condamnate sau cercetate fiind infinit mai mica decat in prezidiu. Sa ratezi ocazia contactului cu cetatenii in cadrul unui eveniment oficial important este, pentru mine, similar unei capitulari. Si asta in conditiile in care parea ultimul reprezentant al institutiilor statului dispus la relationarea cu cetatenii. Domnule presedinte, imi permit o referinta istorica: putini si-l amintesc pe Neville Chamberlain, cel care prin compromis si renuntare spera "sa aduca pacea vremilor sale". Toti il stiu pe Winston Churchill, cel cu " niciodata nu vom capitula"! Si n-a capitulat, chiar daca victoria a insemnat sfarsitul carierei lui politice...
    • Like 1
  • Daca incepeau in Moldova sa protesteze de acum vreo 15 ani, poate se schimba ceva. Dar au votat doar PSD , mandat dupa mandat, sunt unii sau au fost primari si prefecti in toata Moldova din 1990 pana azi... Ce-i drept, mai bine mai tarziu decat niciodata...
    • Like 0
    • @ Radu Andrei Malica
      la fel au facut si multe judete din sud, si totusi, ei au primit ceva autostrada. Moldova nu reprezinta nici un interes pentru nimeni, e depopulata si deconectata de la orice. Tinerii sunt plecati la cules de capsuni si sters babe si mosi la fund, au ramas majoritar oameni peste 50 de ani cu nepotii, care vor pleca curand si ei, unii de pe lumea asta, altii din tara. Din Moldova noastra nu poti sa te duci decat in Rep Moldova sau in Ucraina, de care nu ne pasa pentru ca sunt tari sarace fara schimburi comerciale majore.
      Singura dezvoltare e la Iasi si mai timid la Bacau, unde mai exista inca ceva. Autostrada e un tel prea idealist. Nu se va face niciodata. Eu as cere modernizarea cailor ferate, eventual latirea drumurilor la doua benzi intregi pe sens. Ba, m-as multumi cu orice investitie de infrastructura, dar sa se faca ceva.
      • Like 1
  • Anon check icon
    Imi place. Oameni care stiu ce vor si spun ce vor clar si la obiect. Respect!
    • Like 0
  • Eu visez de zeci de ani o autostrada Constanta-Tulcea-Galati-Barlad-Vaslui-Iasi-Botosani (Suceava) spre Cernauti, una Galati-Focsani-Targu_Mures-Cluj_Napoca-Oradea, o alta.... Of, visam si noi!
    • Like 0
  • Bravo, oameni buni.
    Bravo, Domnule În Vârstă.
    Era momentul să o mai lăsăm cu sforăiala sărbătorii sărăciei comune.
    • Like 0


Îți recomandăm

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult