Școala galopează după rezultate, topuri, individualism, în timp ce companiile pun accent pe strategii de rezolvare a situațiilor dificile. De ce au tinerii nevoie de voluntariat

Foto - Inquam Photos

Adolescenții (15+) care merg în internship-uri au ocazia să intre în contact cu mediul de business și să înțeleagă cultura muncii. Cei care au participat la astfel de programe în companii au venit cu impresii care nu au ținut atât de mult despre informațiile primite, cât despre cum s-au simțit, cum s-a interacționat cu ei, câtă implicare a fost din partea adulților pentru ca ei să se simtă bine primiți. Îmi aduc aminte când, în studenție, am fost nevoiți să facem voluntariat. Prima formare fiind în economie, am fost repartizată la o primărie. Nimeni nu ne-a făcut turul instituției, nimeni nu ne-a întrebat nici măcar cum ne numim, nimeni nu ne-a dat ceva de făcut. Stăteam pe un scaun 6 ore, citind și lucrând la referatele pentru facultate. Nu am învățat nimic bun din acea experiență (sfârșitul anilor ‘90). 

Nu am înțeles scopul pentru care trebuia să fac asta în afară de a primi adeverința de voluntariat. Procesul a fost unul atât de eronat implementat încât nu am putut înțelege adevărata valoare a contextului. Peste ani, revenind pe băncile facultății, la o altă specializare, am ajuns să fac voluntariat din nou, tot într-o instituție a statului. Teoria a fost solidă, însă practica a fost iarăși greșit implementată. Ni s-au pus în față dosare din care trebuia să identificăm erorile și să facem o metaevaluare pe avizele date de inspectorii instituției. Colegii mei mai tineri nu aveau cunoștință de diferența dintre personalitate juridică și cea fizică, dintre un CUI și un CIF etc., ceea ce era poate de înțeles ținând cont că erau abia ieșiți de pe băncile facultății. Le-am simțit neputința și i-am sprijinit, cu toate că știam că adulții din instituție trebuiau să se asigure că avem la cine apela.

Voluntariatul, în cazul studenților, este o experiență pe care o recomand, însă nu așa cum am experimentat-o eu. Tinerii au nevoie de mentorat, de scopuri clar prezentate. Un astfel de proiect nu trebuie doar bifat la nivel de management, ci trebuie asigurate resurse reale, printre care formarea adulților în mentorat. Cred că există multe inițiative foarte bune, dar care se pierd pe drum din cauza lipsei de interes în implementare și monitorizare.

În cele mai multe situații, tinerii realizează că, pe lângă cunoștințe, ai nevoie de o multitudine de competențe transversale și abilități cognitive (logice și lingvistice) pentru a te adapta unui astfel de context. Elevii au nevoie de specialiști în domeniile de interes pentru a putea corela informațiile învățate în școală și aplicabilitatea lor practica.

Școala, în sine, nu oferă un suport real în aceasta direcție, ceea ce duce deseori la lipsa de performanță a tinerilor. Dacă nu dezvoltă o cultură și un climat adecvate, nu creează valorile căutate, mai târziu, de companii. Există disruptivitate între cele două în modalitatea de implementare a direcției. Școala galopează după rezultate, topuri, individualism, în timp ce companiile pun accent pe abilități metacognitive (strategii de rezolvare a situațiilor dificile) și non-cognitive (empatia, autoreglarea emoțională, perseverența și reziliența).

În majoritatea cazurilor, lumea educaţiei şi zona de business folosesc o terminologie diferită atunci când discută despre competențe necesare pe piața muncii din prezent și din viitor. Zona educațională tinde să se refere la competențe ale viitorului, în timp ce cea din business folosește mai des termenul competențe 4.0, care rezultă din transformarea digitală și schimbările actuale din industrie numite, în general, a 4-a revoluţie industrială. Diferențele de terminologie se referă la modul în care sunt definite aceste competențe. În mediul de business se referă la:

(1) competențe tehnice; (2) competențe cognitive și (3) competențe sociale.

În mediul educațional se face diferențierea mai clară între abilități, cunoștințe și competențe.

Abilitățile sunt capacitățile cognitive cu care putem analiza și comunica informația: prin formularea întrebărilor, gândire critică, limbaj și creativitate. Acestea sunt dezvoltate în strânsă legătură cu viteza de procesare și memoria de lucru de scurtă durată. Ultimele două, corelate cu primele două, ne arată și asincroniile senzoriale pe care copiii le pot avea la nivel tactic, de orientare vizual-spațială, kinestezică, de auz, de văz, de miros, de gust și aromă.

Cunoștințele sunt cumulul de informații pe care le învățăm pe parcursul procesului formal (în școală), dar și informal (mediul în care ne desfășurăm activitatea de zi cu zi).

Competențele sunt de două feluri: cheie (citit, scris, socotit) și transversale (de a cerceta, de a-ți gestiona viața personală, de a colabora, de a avea inițiativă, de a crea strategii etc).

Școala se uită, de cele mai multe ori, spre cunoștințe, în detrimentul abilităților și al competențelor. Observăm că accentul cade, în formarea inițială, spre a ști ce să predai și foarte puțin cum să predai și să transferi competențe transversale. Cunoștințele pe care astăzi le învățăm la o materie s-ar putea să fie depășite peste 10-15 ani, când o generație termină studiile. În foarte multe domenii există o volatilitate crescută, mai ales după apariția internetului și a inteligenței artificiale.

Mediul de business se referă la competențe ca la un cumul dintre abilități și cunoștințe:

• Competențe digitale și tehnice;
• Competențe manageriale: managementul echipei, coordonarea sau conducerea echipei, antreprenoriat;
• Competențe cognitive și de gândire: analiza și găsirea de soluții la situații complexe, creativitate, gândire critică, adaptabilitate;
• Competențe sociale și psihologice: lucru în echipă, colaborare, leadership, flexibilitate, adaptabilitate, interdisciplinaritate;

E necesar ca, în primul rând, să privim spre beneficiarii direcţi ai educaţiei, elevii şi studenţii de azi – două grupe importante de populaţie, care, în 10-20 de ani de acum înainte, vor deveni categoria cea mai dinamică a societăţii, definindu-i caracteristicile dezvoltării socio-economice. Formarea, la generaţiile tinere, a unui comportament bazat pe valori, printr-un echilibru înţelept între cunoştinţele, deprinderile şi atitudinile dobândite în şcoală reprezintă provocarea principală a modelelor educaţionale ale următorului deceniu. În al doilea rând, e necesar să privim schimbarea şi din perspectiva personalului didactic, categorie profesională cu dublu statut, ce are nevoie de o analiză din perspectiva furnizorului de servicii educaţionale și de beneficiar al ofertei de dezvoltare profesională pusă la dispoziţie de sistemul educaţional. Unul dintre proiectele transformării şcolii ca sistem în România este cel privind strategia dezvoltării resursei umane în educaţie, privită din două perspective: filieră didactică şi, respectiv, carieră didactică.

Pentru a le putea da oportunitatea profesorilor să se dezvolte, am identificat câteva aspecte importante ce ar trebui să se reorganizeze la nivelul instituțiilor școlare:

• Definirea clară a filozofiei școlii și transmiterea către echipă (profilul elevului, setul de valori transmise, scopul și misiunea)
• Leadership și setul de reguli interne (disciplina, comunicarea, relația dintre profesori și elevi)
• Management financiar (dotări în baza materială, investiții)
• Colaborarea echipei profesorale și curriculum propus elevilor (recurența întâlnirilor, curriculum, programa propusă, design de curs)
• Formarea echipei profesorale (calendarul formărilor interne și externe)
• Evaluarea elevilor și a echipei profesorale (politică de etică, dotările sălilor de examen, modalitatea de evaluare)
• Comunitatea școlii reprezentată prin părinți și alți factori (mediul de business, ONG, decidenți etc.)

S-ar putea ca instituția de învățământ să nu poată îndeplini toate criteriile, ci doar să adere la o parte dintre aspectele enumerate mai sus, important este să pornească de undeva. A produce o schimbare profundă ȋn climatul educaţional şi a determina asumarea punerii lor în fapt până la capăt înseamnă, în termenii lui Dean Williams, gestionarea unui set distinct de provocări de leadership participativ (Reengineering). M-aș uita la proiectele unor școli pilot, m-aș uita la elevii școlilor care reușesc să dea societății nu doar tineri înnobilați cu informații, ci și tineri cu o filozofie solidă de viață (seriozitate, altruism, respect, comunicare asertivă, empatie, toleranță, integritate, curiozitate, entuziasm etc.)

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp