Școala online - ore cu camera video închisă, copii care se joacă Fortnite, profesori care mențin cu greu disciplina: calea către un electorat tembel și manipulabil

Foto: Getty Images

Școala online a fost opțiunea salvatoare pe principiul ca decât deloc e bine și atât. Startul în educația online s-a făcut după posibilități, după gradul de adaptabilitate a profesorilor imigranți digitali la noua realitate, după dorința lor de a continua să educe și alți factori. Unii elevi s-au bucurat! Să stea în fața calculatorului/tabletei adică acolo unde părinții le dădeau voie limitat era ca și cum școala a venit pe terenul lor de joacă. Și o bună bucată de vreme chiar ei erau cei care îndrumau profesorii cum să butoneze aplicațiile. Entuziasmul, elementul de noutate s-a topit când toți au înțeles că școala online nu e o măsură temporară, are tendința să devină un canal de educare de lungă durată.

Ca într-un mariaj forțat toată lumea a primit ceva, dar nimeni nu e cu adevărat satisfăcut. Despre impactul școlii online vorbesc profesorii pe la colțuri, căci ei își cunosc elevii, îi simt. Mai vorbesc psihologii pe ici pe colo. Și strigă părinții – dar câți sunt auziți? Probabil că va veni o vreme când se vor face și studii bine argumentate – până una alta iată câteva observații personale. Le fac în baza implicării mele în programe de educație în public speaking cu copii din întreaga țară – atât din sistemul de învățământ public, cât și din cel privat, dar din postura de părinte a trei elevi de școala primară și gimnazială. 

1. Educația timpurie a fost lovită crunt. Părinții au evitat înscrierea copiilor în grădinițe – unele și așa aglomerate. Copii de 2-3 ani stau acasă și interacționează cu copiii de vârsta lor sporadic. Impactul în dezvoltare și mai ales în dezvoltarea limbajului și a interacțiunilor sociale va fi probabil aproape de amploarea copiilor mici ținuți în izolare în orfelinatele românești din anii ’90 cu deosebirea că ei, copilașii de azi, au părinți, dar de când cu lucrul de acasă – acești părinți muncesc și mai mult, petrec uneori în fața ecranelor mult mai timp decât în dialog cu proprii copii.

2. Comunicarea de tip WhatsApp. Comunicarea elevilor de școală primară devine laconică – de tip WhatsApp. Pentru că acesta este modul preferat în care ei comunică între ei, modul în care profesorii comunică cu ei între ore și uneori modul în care noi părinții comunicăm cu ei. Cât de greu le este să dezvolte un subiect, să-și structureze mesajul, să exprime emoții în cuvinte și nu cu ajutorul emoticoanelor. De altfel într-un mic sondaj efectuat cu elevii școlii noastre marea lor majoritate preferă să comunice pe WhatsApp sau mai nou pe Discord (tărâmul elevilor în care părinții nu și-au băgat încă nasul).

Dar marile examene școlare pe sistem românesc cer exprimare coerentă, detaliată în limba română și handicapul ce se construiește sub ochii noștri îi va lovi pe acești copii în momentele decisive ale vieții lor școlare.

3. Problemele emoționale și mentale. Adolescenții și tinerii studenți au fost probabil cei mai afectați emoțional de imposibilitatea de a-și face noi prieteni, de a interacționa fizic cu amicii lor, de a practica sport, de a face școala așa cum și-o imaginau când trăgeau tare pentru examenele de admitere la facultate. E ca și cum încerci să stingi un vulcan cu foc. Toată această presiune se reflectă în adolescenți însingurați ce au găsit o refulare în jocurile video sau se exprimă abundent pe canalele social media din dorința de a atrage atenția sau suferă în tăcere neștiuți de nimeni, somatizând apoi în felul lor.

Aveți idee cât timp își petrece un copil din România azi în jocuri video? (nu întreb câți adulți mai nou, asta e o altă discuție interesantă). Ei nu doar se joacă acolo, acolo se iluzionează că au prieteni și dialoghează cu oameni din lumea întreagă. Probabil că cei de la Fortnite ne pot da o statistică relevantă. Atunci când îmi întreb clasele de elevi din toată țara care e pasiunea lor, dacă în alți ani era sportul, cititul, dansul etc. azi sunt jocurile video – ele tronează indubitabil în topul pasiunilor. Și stiți de ce? Pentru că părinții capitulează ușor, ușor. Dacă înainte erau fermi cu timpul petrecut online al copiilor lor acum școala este online – ce să mai cuantifici? Au picat multe reguli sănătoase, pentru că mami e acum într-o conferință sau tati – lucrând de acasă – are nevoie de liniște ca să se concentreze pe un subiect important de la serviciu. Qustodio – aplicația de monitorizare a timpului petrecut pe internet de propriul copil a devenit pentru mulți părinți – inutilă. Nu numai problemele mentale și emoționale ale tinerilor noștri ne vor lovi în viitorul apropiat, dar și cele de sănătate – copii aduși de spate, copii cu probleme de vedere, copii obezi… Nu mai menționez de un alt tip de problemă stimulată de școala online – securitatea cibernetică, vulnerabilitatea copiilor în fața a tot felul de prădători prin supraexpunerea lor în online.

Niciun părinte nu a fost pus în postura să gestioneze în epoca noastră un astfel de tip de cenzură socială. Fiecare se descurcă cum poate. Mulți au însă nevoie de ajutor. Tot timpul mi-am spus că medicii sunt acum în linia întâi, însă va veni rândul psihologilor să vină în linia întâi și să oblojească sănătatea mentală a tinerilor noștri, dar și a părinților lor.

4. Școala online – scade apetența pentru învățare, curiozitatea elevului nu mai este stimulată. Pentru mulți elevi de școală primară școala online a fost așa ca o joacă, pentru că în mintea lor, tableta, calculatorul (canalul prin care vine acum ”educația”) era instrumentul cu care ei se jucau pe diverse aplicații/jocuri. Nivelul lor de atenție fără privirea atentă a profesorului scade dramatic. Întrebați-vă profesorii/învățătorii – câți dintre elevi se joacă jocuri video în timpul orelor? De plictiseală sau pentru că le e la îndemână, pentru că nu pot rezista tentației sau pentru că nu e niciun adult care să le spună că nu e ok… Un creier nestimulat se îndobitocește. Un tânăr care își pierde curiozitatea devine un adult limitat.

Orele de clasă desfășurate cu camera video închisă, ore în care profesorii mențin cu greu o disciplină sau orele în care profesorii pur și simplu au renunțat să mai încerce, deși s-au străduit o vreme, vor crea ceea ce-și dorește orice clasă politică – un electorat tembel și manipulabil. În niciun caz nu vor reconstrui România. Pe mulți părinți îi așteaptă o vacanță de primăvară prelungită – o lună de zile în care sute de mii de creiere vor fi puse pe pauză și se vor alimenta cu inutilități. Cuantifică asta dacă poți!

Articol preluat de pe amaliasterescu.ro

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp