După Revoluție, sistemul comunist a trecut printr-un proces de schimbare, niciodată deplin încheiat, încercând să devină un stat de drept cu instituții democratice. Românii și-au concentrat atenția pe cele mai vizibile dintre acestea, ca Parlamentul, Guvernul, Ministerele Publice sau partidele politice, dar nu au mai avut timp să se gândească la ceea ce s-a întâmplat cu Securitatea ceaușistă.
Din informațiile publice am aflat că în 1989 Departamentul Securității Statului număra 38.682 de angajați. Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a desconspirat din anul 2008 și până la data de 09.08.2016: „3.213 de ofițeri și subofițeri de Securitate și 457 de colaboratori ai Securități”. Foștii lucrători și colaboratori ai Securității, dacă au ghinion și sunt verificați de CNSAS, nu pot ocupa nicio funcție publică. Aparent, foștii securiști s-au evaporat în neant, iar dacă mai suntem interesați de acest subiect, ne gândim doar la perioada de dinainte de 1989.
În acest context al dispariției securiștilor, după 27 de ani de la revoluție, cred că este necesar să se stabilească prin lege ca toate persoanele angajate în sistemul public cu salarii de la stat să semneze o declarație pe proprie răspundere că nu au colaborat și nu colaborează cu serviciile secrete din România după 1990 și până în prezent. Această lege poate să contribuie la reforma administrației publice din România prin îndepărtarea din sistem a noilor securiști, coroborată cu regândirea rolului CNSAS.
În prezent SRI, urmașul fostei Securități, „are prevăzute în organigramă 12.000 de posturi”, fără colaboratori și informatori, și primește în fiecare an un buget mai mare decât cel al Ministerului Sănătății. Între statele membre NATO, în ceea ce privește numărul de angajați în serviciile naționale de informații, România se regăsește pe locul al doilea, după SUA. Celebrul „FBI (Biroul Federal de Investigații) înregistrează un număr de 35.344 agenți la o populație de peste 312 milioane de persoane”. În România abia dacă mai trăiesc 18 milioane de persoane, cu toate că de fapt nimeni nu știe exact numărul românilor rămași în țară, atât timp cât fiecare instituție publică se raportează la un număr diferit de persoane.
Mâna lungă a sistemului a făcut nenumărate victime de-a lungul timpului, dovedindu-și puterea și influența subterană.
„- Mă simt mai terorizat şi mai ameninţat astăzi de Securitatea lui Ceauşescu decât până în 1990. Eu nu am colaborat cu Securitatea, nu am fost urmărit, sunt o victimă azi. Însă ei m-au bătut şi m-au învins astăzi", spunea cândva, Emil Constantinescu, fostul președinte al României.
Restul este tăcere și istorie! Sistemul a învins un președinte care a schimbat destinul României, iar alegerile din anul 2000 au fost câștigate de Ion Iliescu, pierzându-ne cu toții încă 4 ani „în meandrele concretului”.
De atunci și până acum, sistemul s-a străduit din răsputeri să își păstreze controlul nefast asupra României.
Până la urmă cine și ce este sistemul? Are chip și glas să vorbească?
În ultima vreme parcă s-a întors lumea cu susul în jos și aflăm cu stupoare de pe burtierele televizoarelor că politicieni precum Traian Băsescu, Elena Udrea, Victor Ponta, Liviu Dragnea, Sebastian Ghiță, Călin Popescu Tăriceanu și mulți alții ca ei se luptă cu sistemul. Acești politicieni parcă și-au pierdut memoria, pentru că au uitat că ei înșiși sunt sistemul.
Sistemul nu este un obiect de mobilier impersonal și fără memorie care se trezește din letargie la fiecare patru ani să câștige alegerile. Dimpotrivă, sistemul este un organism viu, o rețea invizibilă care funcționează în fiecare zi, fiind format din oamenii serviciilor secrete din România, șapte la număr, infiltrați în administrația publică, partidele politice și în mediul de afaceri. Să nu ne facem iluzii ca să n-avem deziluzii, spunea cineva. În realitate, chiar dacă a făcut nenumărate eforturi de cosmetizare a imaginii publice, Securitatea, prin urmașii săi, nu a pierdut niciodată controlul asupra României, distribuind după bunul plac resursele țării cu ajutorul unor politicieni venali, precum cei menționați mai sus.
Instituțiile publice de la nivel local și central sunt populate până la refuz cu oamenii partidelor, dar și cu reprezentanții serviciilor secrete. Aceștia sunt funcționarii publici care reușesc să facă față la două locuri de muncă: unul oficial de angajat al respectivei instituții publice și al doilea de lucrător acoperit al unui serviciu secret.
„Securiștii” din instituțiile publice ocupă de obicei pozițiile de directori ai unor direcții precum Analiză și Statistică, IT, Tehnologia Informației, sau Control, Antifraudă, Fonduri și Proiecte Europene, Achiziții, Buget. Acolo unde sunt gestionați banii publici și proiectele majore de investiții, să fiți siguri că sunt și acești oameni.
Este de notorietate și a intrat în legenda urbană reală funcționarul care primește corespondența prin intermediul poștei SRI, deschide plicurile cu sigla serviciilor și are acces întotdeauna la conducătorul instituției, în cazul în care nu sunt colegi de serviciu secret. Atunci simbioza este perfectă pentru că administrația publică și serviciul secret sunt un tot unitar, sistemul însuși. Politicienii nu au curajul să-i înfrunte, pentru că se simt vizați și au prea multe lucuri de ascuns, iar „omerta” este codul lor de bază.
Putem presupune că achizițiile publice din domeniul IT și nu numai sunt coordonate de serviciile secrete. Caietele de sarcini, documentația de atribuire ale marilor proceduri de licitații publice sunt întocmite și verificate de către agenții acestor servicii. Și spectacolul nu se încheie aici, licitațiile publice care contează sunt câștigate de către firmele serviciilor secrete, pentru că legea le permite să deruleze activități economice pentru binele Patriei.
De ceva timp, am observat niște schimbări în viața serviciilor secrete, precum restructurarea DGIPI - Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, demisia surpriză a șefului SIE demonstrează că ceva se întâmplă și pentru prima dată este de bine pentru cetățeni.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) este instituția care forțează schimbarea sistemului. Succesul DNA în lupta anticorupție nu va fi palpabil decât atunci când va elibera România de sub controlul securist al serviciilor.
Sursa corupției din această țară și păcatul originar al democrației noastre sunt serviciile secrete nereformate, care controlează administrația publică prin intermediul funcționarilor acoperiți din instituții.
Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara din 1989 prin care se propunea ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate nu a fost niciodată aplicat și se vede cu ochiul liber dezastrul în care trăim.
Reforma reală a administrației publice din România implică pe lângă depolitizare, profesionalizare, debirocratizare și „desecuritatea sistemului” - eliberarea de sub controlul serviciilor. După atâția ani de la revoluție avem nevoie să respirăm liberi și să ieșim de sub dominația sistemului, care nu a murit, ci doar s-a reinventat prin același fel de oameni aserviți trecutului și comportamentului comunist. Această schimbare a sistemului poate fi făcută doar de către o nouă generație de oameni politici și nu de politicieni, oameni noi, care nu au scheleți ascunși în dulap și care nu pot fi manevrați de serviciile secrete.
Sistemul pierde controlul asupra noastră doar în condițiile în care ieșim masiv la vot, iar cea mai bună dovadă este ceea ce s-a întâmplat la alegerile prezidențiale din 2014.
Atunci sistemul a pierdut alegerile!
La aproape un an distanță, după data de 30 octombrie 2015, a avut loc o revoluție a implicării, cetățenii au priceput că s-a ajuns prea departe cu dezastrul corupției și că fiecare dintre noi poate să devină victima sistemului. Această dată este borna istorică de la care am depășit predemocrația și am pășit în etapa democrației reale, participative.
Ce se va întâmpla pe 11 decembrie 2016 depinde doar de noi și cât de mult ne dorim schimbarea acestui sistem ... securist.
Sistemul are nevoie de scanare pentru detectarea securiștilor din administrația publică, pentru că, parafrazând o vorbă celebră, „în primul rând nici nu știm câți sunt”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
.... orice numai sa nu fim noi de vina.
„Sursa corupției din această țară și păcatul originar al democrației noastre sunt serviciile secrete nereformate, care controlează administrația publică prin intermediul funcționarilor acoperiți din instituții.”
Deci instituțiile publice sunt populate până la refuz cu oameni de la partide și oameni de la servicii. Păi cum să meargă atunci bine lucrurile?
Bugetul SRI, mai mare decât bugetul Ministerului Sănătății... Super... Multă sănătate!