Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Torționarul Vișinescu împlinește azi 91 de ani în Penitenciarul Spital Jilava și stă cu bagajul la ușă: „Stai că trebuie să plec să iau apelul deținuților”

Torționarul Alexandru Vișinescu împlinește marți 91 de ani. Primul torţionar comunist adus în faţa justiţiei, condamnat definitiv în luna februarie la 20 de ani de închisoare, se află în prezent în Penitenciarul Spital București - Jilava. Aici a ajuns după carantina de 21 de zile de la Rahova.

Fostul comandant de la Penitenciarul Râmnicu Sărat a fost găsit vinovat pentru că, în perioada în care era şeful închisorii, 12 deţinuţi politici au murit în chinuri groaznice. Aceștia au fost bătuţi crunt, înfometaţi şi lăsaţi fără medicamente, dacă se îmbolnăveau. Ancheta a fost declanşată de Parchetul General în iulie 2013, la 50 de ani de la comiterea faptelor.

Vișinescu beneficiază acum de toată atenția personalului medical din Penitenciarul Spital Jilava, având în vedere starea de sănătate precară în care se află. I se fac investigații medicale, îi sunt prescrise medicamente. Regimul său nu este unul special. De aceleași condiții se bucură toți cei aproximativ 500 de pacienți ai spitalului. Toți sunt îngrijiți la fel, indiferent de afecțiunea pe care o au sau de infracțiunea pe care au comis-o.

„Vă pot confirma că Alexandru Vișinescu este pacientul Penitenciarului Spital Jilava. A venit la noi după perioada de carantină. Toate diagnosticele se află sub secret medical, dar el se află sub supraveghere medicală având în vedere starea precară de sănătate și vârsta înaintată”, a declarat pentru Republica.ro subcomisar de penitenciare Monica Sandu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarul Spital Bucureşti - Jilava.

„Stă cu bagajul la ușă și are momente când spune « stai că trebuie să plec să iau apelul detinuților»”

Alexandru Vișinescu își va serba ziua de naștere într-un salon al Penitenciarului Spital București - Jilava, unde stă împreună cu alte trei persoane. „Își poate cumpăra și tort dacă vrea, de la magazin. Dar este o procedură mai specială, trebuie să facă o comandă”, ne spune purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Spital.

De ziua lui, Vișinescu nu are vreun drept special. Prevederea prin care deținuții puteau primi de ziua lor, precum și de ziua națională, un pachet suplimentar, a fost abrogată.

Ca și ceilalți condamnați, în fiecare lună Vișinescu poate cheltui în fiecare lună, la magazinul din incintă, două salarii minime pe economie.

Vârsta își spune cuvântul. Surse din Penitenciarul Jilava ne-au declarat că Vișinescu are perioade de rătăcire în care „se crede comandantul închisorii”.

„Are momente când o ia razna. Stă cu bagajul la ușă și are momente când spune « stai că trebuie să plec să iau apelul detinuților». Se crede comandantul pușcăriei”, ne-au declarat surse din Penitenciarul Jilava.

Ce dotări are salonul unde este internat Vișinescu

Salonul în care este internat fostul comandant de la Penitenciarul Râmnicu Sărat este dotat cu televizor, la fel ca toate saloanele din spital. Dreptul la informare este prevăzut prin lege.

„Au televizoare în cameră, acest lucru este reglementat prin legislație. Pe secția pe care este dânsul, numărul de pacienți este de patru într-un salon, condițiile sunt de spital, primește îngrijire medicală, beneficiază de investigații medicale. Sunt drepturi pe care trebuie să le asigurăm fiecărui pacient, indiferent despre cine este vorba și ce condamnare are”, ne-a precizat subcomisarul Monica Sandu.

Pacienții din penitenciarul spital au dreptul să iasă însoțiți la plimbare o oră pe zi, într-o curte.

„La noi în spital regimul nu este ca în penitenciar. Programul de plimbare se face în funcție de numărul de pacienți și în funcție de secție. Zilnic se face o programare. Pacienții ies în curtea de plimbare însoțiți, timp de o oră, în functie și de posibilitățile lor fizice”, adaugă subcomisarul Monica Sandu.

La fel ca în toate penitenciarele, și în Penitenciarul Spital Jilava deținuții-pacienți au dreptul să vorbească la telefon cu cei apropiați. Au la dispoziție câteva telefoane fixe.

„Dânșii primesc cartele pe care primesc bănuți de la familie și pot să sune ori de câte ori au nevoie. Este un drept pe care îl au absolut toți pacienții din spitalul penitenciar. Nu este o regulă specială pentru spitale”, ne-a mai precizat reprezentantul penitenciarului spital.

De regulă, o dată pe lună pot primi vizite.

„Vizitele pe care le pot primi deținuții se fac în funcție de regimul pe care îl au aceștia - închis, deschis, semideschis -, în funcție de activitățile pe care le desfășoară sau în funcție de asistența medicală pe care o au. De regulă vizitele sunt o dată pe lună”, mai spune purtătorul de cuvânt.

Cât cheltuie statul pe lună pentru un deținut

Suma pe care o cheltuie statul pentru fiecare deținut aflat într-un penitenciar spital nu este una fixă, ci depinde de ce fel de afecțiuni are bolnavul.

„Această informație nu poate să fie exactă dacă v-o dau. Suma (pe care o cheltuie statul cu un deținut -n.n.) depinde și de afecțiunea și de diagosticul pe care îl are un pacient. Sunt pacienți care necesită mai multe intervenții, necesită consult în spitale din Ministerul Sănătății, necesită tratamente pentru diferitele boli și atunci nu există o sumă fixă. Suma vehiculată prin presă în ultima vreme, când a fost acea campanie referitoare la penitenciare este o sumă aproximativă. Acum dacă vă spun o sumă aproximativă nu ar fi corect. În ceea ce privește spitalul, suma diferă de la pacient la pacient, pentru că sunt afecțiuni diferite și diagnostice diferite, boli care se tratează diferit”, spune Monica Sandu.

Potrivit unor informații oferite anul trecut de Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), costul mediu lunar pe deţinut este de 647,73 lei, iar costurile lunare pentru contribuţiile de asigu­rări de sănătate pentru persoanele custodiate este de 99,07 lei lu­nar/de­ţi­nut. 

500 de deținuți îngrijiți de 250 de cadre medicale. „Sunt oameni, indiferent de afecțiunea pe care o au sau de infracțiunea pe care au făcut-o”

În prezent în Penitenciarul Spital Jilava sunt internați în jur de 500 de persoane. Numărul de angajați ai spitalului este undeva la jumătate din numărul de pacienți din prezent, spune subcomisarul. 

„Spitalul penitenciar este un loc în care oamenii încearcă să își facă treaba și să îi îngrijească pe oameni, pentru că sunt oameni indiferent de afecțiunea pe care o au sau de infracțiunea pe care au făcut-o”, mai arată Monica Sandu.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Sa-i dea Dumnezeu viata lunga in puscarie.Problema este ca dupa lovitura de stat din '89 trebuiau inchisi pe viata toti si atunci ar fi simptit si ei ceva din ce au oferit altora.Prin toti inteleg toti visinestii care de la militian,anchetator,procuror,judecator,politruc au contribuit din plin la trimiterea nevinovatilor pe mana unui visinesc azi de 91 ani.
    • Like 0
  • Valentin check icon
    Oamenii stau la coadă pentru că medicii pleacă. Şi am amic bun care a emigrat săptămâna trecută. Medic de top. Dar mai sunt şi alte probleme. Oamenii stau la coadă şi datorită felului în care funcţionează sistemul de asigurări medicale. În America sistemul e privat. Dacă medicul îţi impune să te laşi de fumat, eşti obligat să te laşi, pentru că altfel compania care te asigură îţi retrage asigurarea. Cu alte cuvinte cei care vor să-şi deterioreze sănătatea o fac pe banii lor. La noi beneficiezi de asigurare indiferent de situaţie. Medicul îţi spune să te laşi de tutun, grăsimi, zahăr şi prăjeli şi tu poţi băga varză călită în cantităţi industriale. Ăsta este un alt motiv pentru care sunt 250 de bolnavi la uşa medicului.
    • Like 0
  • Nu am reușit și nici nu voi reuși să dau de o explicație logică pe baza căreia să înțeleg cum de 500 de nemernici (care da, sigur, sunt oameni) au parte de îngrijirea a 250 de cadre medicale, asta în condițiile în care în spitalele (ce stau să cadă) României la ușa unui medic se stă la coadă ca la pâine și ulei înainte de 89....unde este oameni buni democrația? Defapt, unde este logica?
    • Like 0
    • @ Daniel Pîslariu
      Valentin check icon
      Logica vine şi din sistemul de asigurări medicale. În America e privat, cu alte cuvinte dacă fumezi, bei şi bagi prăjeli industrial atunci firma îţi retrage asigurarea. Fenomenul de coadă nu se mai produce pentru că oamenii devin mai atenţi. La noi sistemul e de stat şi merge de la sine. Bei şi fumezi după pofta inimii şi asigurarea curge la vale. Pe o parte bagi ţigara, pe alta bagi medicamente.
      • Like 0
  • check icon
    În 1990, încă mai trăiau zeci, poate sute de asemenea torționari, mai exact spus asasini, la propriu. După aproape un sfert de secol, „miraculos”, „justiția” își aduce aminte de acești asasini odioși și mai găsește unul, pe acest Vișinescu. Dar timp de 23 de ani, ce d-zeu a făcut justiția română? Unde a fost? Că parcă dădusem jos comunismul. Sau nu l-am dat? Cred că încă nu l-am dat...
    • Like 0
  • check icon
    corect 100% postarea domnului Alexandru Ioan. totusi cred ca pct 0. trebuie sa-l reprezinte condamnarea comunismului ca filozofie de viata. comunismul ca si religia sunt filozoifi utopice, de un extremism dus la absurd - Dumnezeu îi cere lui Avraam să-i aducă jertfă pe fiul lui ! comunismul le cerea copiilor la scoala sa-si acuze parintii ! pe bune ? Dumnezeu accepta uciderea fiului sau Iisus ! comunistii considerau ca urmasii se vor dezice de parinti ! pe bune ? personal, ca om, cred ca ceva nu este in regula in aceste percepte ! sa ai puterea/taria/capacitatea/forta/morala sa iei viata altui om, asa pur si simplu ... si apoi sa dormi 50 de ani linistit ! interesanta filozofie/religie :( -. respectiv recunoasterea faptului ca oamenii nu sunt egali si in consecinta nu avem capacitati si nevoi similare pe baza carora putem fi tratati in mod egal, nici de sistemul comunist si nici de sistemul bisericesc (pai mai baieti, aceasi rugaciune o spune si tata maria pt piciorul ei si Alexandru Vișinescu pt intrega lui viata ! voi pe cine credeti ca va ajuta Dumnezeu ? in nici un caz Dumnezeul lui Avraam, ca ala ar fi in stare intai sa-l "ierte" pe ion iliescu si apoi pe tata maria ! ). abia apoi putem merge la nivel de sistem/regim politic, cu aplicatie nationala, specifica fiecarui popor. de aici incolo romania se despartim de celelalte popoare si incepe evaluarea istoriei comunismului intern. este fff adevarat ca noi, cei care am mancat salam cu soia si ne dam credinciosi la ceas de seara suntem inclinati, prin natura educatiei comuniste si a invataturii religioase, sa construim un al 2-lea experiment pitesti cu comunistii de ieri si popii de astazi (ca stim exact cine sunt). tocmai de aceea este necesar sa treaca 1-2 secole pana cand sa existe pct 0. ganditi-va la raul facut de religie, distrugerea culturilor antice, amerindienilor. asiaticilor, arderile pe rug si prigona evreilor, apoi prigoana dintre diferitele ordine manastiresti, ... desi au trecut 2 milenii de cand acestea au inceput, ele inca nu s-au sfarsit, si nu cred sa existe un pct 0, cand excesele religiei sa fie condamnate. daca cineva are senzatia ca prin ac postare ii apar pe comunisti, dupa ce mi-au distrus familia, se inseala profund, tot asa cum se inseala cei care cred ca, cu noi, supravietuitorii epocii multilateral dezvoltate, in viata, pot reinvia ceva, oricat de minor, din utopia comunismului :)
    • Like 0
    • @
      Am citit postarea dumneavoastră Andriescuus Lucian, un punct de vedere interesant, dar nu vă pot da dreptate mai mult de 50%. Foarte adevărat că trebuie condamnat comunismul ca filozofie de viața, și este foarte adevărat că o religie poate fi coruptă și nedreaptă. Totuși inchiziția a fost făcută în numele lui Dumnezeu, ci pentru impunerea catolicismului. O lungă istorie aici... Apoi, cu tot respectul, nu puteți compara comunismul cu Dumnezeu. În primul rând comunismul a persecutat orice om care se exprima diferit, fie prin religie, fie prin politică, pe când Dumnezeu lasă pe fiecare să facă ce vrea. Dacă vreți să intrăm puțin în profunzimea existenței lui Dumnezeu, atunci trebuie să vă spun că același lucru care l-a făcut pe Dumnezeu să lase ca Fiul Său să moară este identic cu cel care a lăsat pe Lucifer să trăiască. Dumnezeu nu l-a nimicit pentru că ar fi fost pus în postura unui Dumnezeu lipsit de dragoste, de tolerantă. Iar moartea Fiului Său a fost nu pentru că El a vrut, ci oamenii vremii au vrut ca El să fie omorât. El era împotriva oricărei legi, era incomod celor de atunci. Dumnezeu doar a tolerat dorința oamenilor, le-a respectat alegerea, dar pentru că era Fiul Său nu l-a lăsat printre cei morți, ci a fost înviat. Și de aici multe alte de scris... În final, a spune că trebuie să ne dezicem de orice fel de religie, sau credință, este la fel de grav ca și cum am promova comunismul.
      • Like 0
    • @ Alexandru Ioan
      check icon
      nu am spus ca "că trebuie să ne dezicem de orice fel de religie, sau credință", posibil pt ca nu avem ac tip de credinta, pare ca eu ma dezic de credinta :). oricum, multumesc pt atentia acordata. inteleg ca nu o merit si asta tocmai pt ca Dumnezeul dumneavostra nu "lasă pe fiecare să facă ce vrea", caci altfel stia ca suntem muritori si nu putem "să intrăm puțin în profunzimea existenței lui Dumnezeu". eu tocmai asta aratam : ca dreptul la exprimare este incriminat de biserica la fel ca si de comunism, deci, ramanem la 50% :) ... consider ca daca vrei ceva, trebuie sa ai dreptul sa primesti acel ceva, sa te arati demn de acel ceva, caci nu ai cum sa primesti libertatea si sa continui sa ramai incatusat. ca aici vorbim de incatusarea filozofica a dreptului de exprimare, in comunism sau in biserica pt mine este ac lucru. ca aleg sa respect niste conveniente este ceva, dar ca sunt pedepsit de statul/biserica al carui cetatean/credincios sunt daca nu le respect, este cu totul si cu totul dictatura. este dreptul dumneavostra sa nu fiti de acord cu consideratiile mele si sunt fericit ca ne putem exprima in acest sens. Dumnezeul meu este cu mult, mult mai ingaduitor si accepta idea ca suntem diferiti, El nu vrea sa converteasca, sa dovedeasca, sa ma ademeneasca viziunea rai vs iad ! Dumnezeul meu vrea sa ma faca fericit in fiecare moment si incearca continuu sa-mi "duca pasii gandirii" catre intelegere si iertarea celor care exagereaza. Dumnezeu dumneavostra sa va lumineze !
      • Like 0
  • Eu sper ca si abuzatorii si persecutorii de azi supranumiti "statul de drept" exact cum era si Visinescu la vremea sa, sa ajunga inainte de a parasi acest pamant sa stea macar 1-2 ani intr-un asemenea stabiliment ! Aici as nominaliza-o pe cucuveaua Stanciu, Pe Giumbix de la ANI si de asemenea Kovesi procurorii ei basisti adusi de ea special de prin tara ca sa-si implinesca fantasmele ei politice si neostaliniste ! Deci stalinistii dar si neostalinistii la puscarie !! :)
    • Like 0
  • Oribil. Nu pare cu nimic mai rau decat la un azil de batrani, unde nu se sta pe banii statului ci ai pacientului. Ar trebui sa i se asigure aceleasi conditii pe care le asigura el pe vremea lui.
    • Like 0
    • @ Matei Negriu
      Valentin check icon
      Nu, pentru că astfel am deveni ce au fost ei, şi asta nu vrem.
      • Like 0
    • @ Valentin
      si totusi, de ce sa stea in conditii de hotel - pe care poate nici acasa nu le are - pe banii mei? De ce sa nu folosim banii astia ca sa ajutam batranii nostri?
      • Like 0
    • @ Matei Negriu
      Valentin check icon
      Condiţiile nu sunt chiar de hotel, hai să fim serioşi! În rest umanitatea este foarte importantă.
      • Like 0
  • Internat la pru, ponta se crede seful guvernului. Sta cu bagajul facut, gata sa plece in campanie electorala pe banii statului.
    • Like 2
  • Sunt trei mari dileme pe care România nu le-a rezolvat. Evitând rezolvarea lor în România nu poate fi progres! În primul rând România trebuie să-și recunoască în mod oficial trecutul comunist, prin a face un muzeu al comunismului, ca generațiile viitoare să fie în cunoștiință de cauză asupra efectelor comunismului. Apoi interzicerea în a ocupa o funcție publică a tuturor celor care au fost membrii fostei securități. De asemenea indentificați și condamnați toți cei care au adus ostilități și au reprimat libertatea de expresie. ( toți torționarii).
    În al doilea rând dosarul revoluției. Un dosar cu adevărat greu, dar rezolvarea lui va arată că în România justiția este independentă și se respectă statul de drept.
    În al treilea rând, trebuie să vedem rezolvarea dosarului Mineriadei înainte de a pleca dintre noi Ion Iliescu.
    Plus alte zeci și sute de dosare care se alfă ascunse prin sertare, uitate de procurori.
    Dacă cel puțin acele 3 puncte ce le-am scris, se vor rezolva, atunci cu adevărat România a făcut un progres... Până atunci, vom trăi cu falsa impresie că ceva s-a schimbat.
    • Like 0
    • @ Alexandru Ioan
      Dosarul Mineriadei va rămâne închis și sigilat până la moartea lui Ilici. După ce forma asta de viață își va da duhul multe lucruri oculte vor fi scoase brusc la lumina zile ca printr-o pură întâmplare. V-om trăi și v-om vedea, dar sincer sper să nu am dreptate și sper ca Ilici să își găsească un deznodământ propice.
      • Like 0


Îți recomandăm

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult