De Ruxandra Burcescu și Nicoleta Rădăcină. Fotografii de Alexandra Crisbăşan
INTRO: Povestea unui băiat, a unei fete și a unei fotografii care le-a dat peste cap viețile. Citiți aici primul episod din serie.
ÎNDRĂGOSTIREA / “NE VEDEM MAI ÎNCOLO”
Povestea Evelinei, a lui Răzvan și a fotografiei în care toată școala a văzut-o dezbrăcată a început cum încep mai toate iubirile de liceu: frumos. S-au cunoscut la școală, în spatele sălii de sport, în locul în care toată lumea se aduna în pauze la fumat. Era septembrie târziu, Evelina era într-a IX-a pe-atunci - și ieșise, ca de obicei, să fumeze. Lângă ea a venit un băiat cu fața rotundă - își amintește că a observat încă din ziua aceea că, atunci când zâmbea, ochii lui negri luau formă de semilună. Era solid, avea o urmă de barbă nerasă și multe tatuaje care-i dădeau un aer de bad boy. A întrebat-o dacă poate să se așeze lângă ea; i-a răspuns alb că da. El a băgat o mână în buzunar, a scos un chiștoc și-a cerut un foc; în cealaltă mână avea un caiet cu copertă albastră și un pix. ”Mă uitam așa... cu milă parcă”, își amintește Evelina. “I-am dat eu o țigară și un foc, că muream... îmi ziceam «ia uite, Evelino, ultimul aurolac lângă tine»”.
S-a apropiat de ei, își mai amintește fata, și Marius - fostul prieten al Evelinei. L-a alungat repede. A mai tras câteva fumuri, în tăcere, după care a luat caietul albastru din mâna lui Răzvan și și-a scris acolo numărul de telefon. Nici azi nu știe de ce a făcut asta. A fost un impuls de moment, i s-a părut amuzant atunci.
A primit, în aceeași zi, un SMS de la el. ”Bună, sunt Răzvan.” I-a luat un pic să proceseze numele ăsta nou.
Și-apoi toate s-au întâmplat atât de rapid. A doua zi Răzvan a intrat după ea în baie la fete, a sărutat-o val-vârtej și i-a spus ”ne vedem mai încolo”. A încremenit. Nu știa care era faza, dar gustul lui îi rămăsese pe papile.
Nu era neapărat atrasă de el atunci, la început, dar îi plăcea cum se purta cu ea. O aștepta mereu după ore; chiuleau sincron, să stea mai mult timp împreună; el îi lua mereu pateuri cu vișine de la magazin - știa cât îi plăceau. ”La un moment dat a venit cu o idee care mi-a plăcut maxim”, spune Evelina. A zis «hai să facem o poză în fiecare zi în același loc!»”.
Era o idee drăguță, doar că nu s-a întâmplat niciodată.
Ce s-a întâmplat, în schimb, a fost altceva: s-a îndrăgostit nebunește, deodată parcă, de el. Au început să-și facă planuri de viitor - cel puțin asta își amintește Evelina. Într-o zi i-a cunoscut chiar familia. Ăla a fost, pentru ea, primul moment de “WTF?”.
DORINȚA / “SĂ NU MĂ MINTĂ, SĂ NU MĂ ÎNȘELE, SĂ NU MĂ BATĂ”
Își amintește că era inundată de emoții înainte să dea ochii cu mama lui. Minute în șir a stat în fața porții, cu un buchet de flori în mână, neștiind la ce să se aștepte. A intrat până la urmă, i-a dat cu «săru’ mâna, mă bucur să vă cunosc», i-a întins florile și a răsuflat ușurată: cel mai penibil dintre momentele posibile, socotea ea atunci, trecuse deja.
Chiar atunci, în acea seară, mama lui Răzvan a întrebat-o ce vrea ea de la un bărbat. O luase pe nepregătite.
- “Să mă respecte și să aibă grijă de mine. Să nu mă mintă, să nu mă înșele, să nu mă bată”.
- “N-ai să găsești așa ceva la Răzvan”, i-a spus mama iubitului ei.
A parat atunci, cât s-a priceput, cu un zâmbet politicos. Avea dreptate Răzvan, deci, când îi spunea că maică-sa e o scorpie care nu îl susţine niciodată. Și-a promis sieși că ea nu-i va face niciodată așa ceva lui Răzvan - să nu-l susțină, de exemplu.
Își proiecta viața alături de el, se vedea construind împreună cu acest băiat o familie și trăind amândoi fericiți, în armonie - chiar și în momentele în care armonia dintre ei nu mai funcționa. Se certau tot mai des de la o vreme - și, își amintește Evelina azi, indiferent care dintre ei pornise cearta ea era mereu cea care trebuia să îl împace pe Răzvan şi să-l asigure că îl iubeşte. El îi spunea că mama lui nu-l iubește și nu are grijă de el, că de când se recăsătorise era rece, nepăsătoare, chiar rea; ea îl asculta, îl mângâia, încerca să-i arate că era de partea lui.
Într-o zi lui Răzvan i s-a stricat telefonul și, pentru că mama lui n-a vrut să-i dea bani să-și cumpere altul, Evelina i-a împrumutat un telefon nou pe care-l luase pentru sora ei. ”Pentru că-l iubeam, dar și pentru că știam cum e relația cu maică-sa, eu am încercat mereu să-i fac pe plac cu tot ce am putut”, se justifică acum. “Telefonul era nou-nouț și i l-am dat să-l folosească așa, cât are nevoie. Dacă îmi spunea că îi trebuie bani, mergeam și luam de la maică-mea din geantă dacă era nevoie, făceam orice”.
Doar că ei doi, Evelina și Răzvan, deja nu mai petreceau la fel de mult timp împreună. Versiunea Evelinei e că el devenise agitat, irascibil și începuse să bea prea mult. ”Într-o zi, m-am pus lângă el în pat și mirosea a băutură de îmi venea să vomit. Mai era și cu spatele la mine”. Versiunea lui Răzvan e că, de la un moment dat încolo, a simțit-o altfel.
RUPTURA / “AM SIMȚIT CĂ, UȘOR-UȘOR, SE TERMINĂ TOTUL”
Ultimele săptămâni din iubirea lor seamănă cu o oglindă spartă din care s-au pierdut, pentru totdeauna probabil, câteva bucățele. Evelina susține că el se plictisise de relația lor; Răzvan spune că Evelina a fost prima, dintre ei doi, care a rupt încrederea.
Răzvan își amintește că era decembrie - și era seară. Evelina îi scrisese că se culcă și-i urase noapte bună, doar că ceva l-a făcut să n-o creadă. A intrat, deci, pe Facebook. Avea parola ei, după cum și ea avea parola lui - nu se fereau, n-aveau de ce să se ascundă, iar schimbul de parole era dovada supremă a onestității relației lor, a încrederii pe care-o aveau unul în celălalt. “You show me yours, I show you mine”.
S-a logat, în acea seară, pe contul ei. Voia să verifice dacă într-adevăr a plecat și ea la somn - așa cum i-a spus - sau a rămas pe net și vorbește cu altcineva. A așteptat, a așteptat, a așteptat. Iar la un moment dat presimțirea i s-a confirmat: Evelina era trează și începuse să discute pe Facebook cu un fost prieten. ”Îi spunea că îi e dor de el, că îl iubește, că încă îi pare rău. Cum trimitea, cum ștergea mesajul. Și am simțit că, ușor-ușor, se termină totul”, spune Răzvan.
A confruntat-o a doua zi, dar ea s-a dezvinovățit. I-a spus că a fost doar un moment; că discuția aceea n-a însemnat nimic pentru ea.
INTIMITATEA / ”DACĂ NU TE DEZBRACI ACUM ÎNSEAMNĂ CĂ NU MĂ IUBEȘTI”
Au trecut, una câte una, și alte zile. Evelina își amintește, retrospectiv, că era o după-amiază înghețată și cețoasă de week-end - și ea era singură acasă, în pijama cu ursuleți, ronțăia niște cipsuri și se uita la un serial. În colțul din dreapta al ecranului a anunecat, lin, o notificare: ”Ești online?”.
Era Răzvan. A pus pe pauză filmul și i-a răspuns; în ziua aceea nu se putuseră vedea - el era pedepsit.
”Mi-e dor de tine. Dă-mi webcamul să te văd”, i-a scris Răzvan. A sărit îndată din pat, și-a tras o perie rapid prin păr, și-a verificat fața în oglindă. Nu era aranjată ca pentru o întâlnire, dar nici rău nu arăta - n-avea cearcăne, n-avea coșuri de acoperit. A dat drumul la cameră și s-a așezat astfel încât să nu i se vadă, totuși, pijamaua. Ea doar îl auzea pe Răzvan, nu-l vedea pentru că el îi spusese că i s-a stricat webcam-ul. Au vorbit ce-au vorbit - iar la un moment dat i-a cerut să se dezbrace. ”Dacă nu te dezbraci acum înseamnă că nu mă iubești”, i-a spus el - mai degrabă în serios decât în glumă.
Evelina spune că n-a mai făcut asta, într-o discuție pe Skype cu Răzvan, niciodată. Dar că nu voia să-l supere sau să-l dezamăgească - și că, în plus, doar el o mai văzuse dezbrăcată de-atâtea ori. Așa că și-a dat jos pijamaua; apoi s-a așezat în diverse poziții, așa cum îi cerea el; apoi s-a atins. Un fel de “știți voi ce...” la distanță, cumva - dar fără “știți voi ce...”.
N-avea de unde să știe totuși că, în timp ce ea se învârtea dezbrăcată prin cadru, Răzvan a făcut - fără să-i spună - câteva capturi de ecran. De ce le-a făcut? ”Mi-am zis că e bine să le am şi ca o să le țin acolo, nu fac nimic cu ele”, spune el. Că “o să le țin acolo”.
De certat s-au certat imediat după această conversație nocturnă - dar înainte de Revelion. Răzvan, spune Evelina, i-a spus că o să stea de Revelion acasă, când de fapt - după cum avea să afle ea ulterior din bârfele prietenilor - iubitul ei s-a dus la o petrecere, a cunoscut acolo o altă fată și a înșelat-o cu ea. În primele zile din ianuarie a fost tot mai distant, își amintește Evelina; îi spunea “m-am plictisit, m-am săturat, nu se mai poate”. Semn, pentru ea, că relația lor se cam încheiase.
Ar fi fost totul, dacă lucrurile s-ar fi oprit aici, doar una dintre miile și milioanele iubiri de liceu care încep incandescent și sfârșesc uneori abrupt, alteori inexplicabil, întotdeauna dureros.
RĂZBUNAREA / “PROBLEME MARI”
În oglinda făcută bucăți a relației lor nu se vede nici azi, cu claritate, cum au ajuns exact imaginile cu trupul gol al Evelinei în cercul comun de prieteni - și, de-aici, în tot orașul. Una dintre cele mai bune prietene ale Evelinei, Maria, povestește că un băiat de la Răzvan din clasă a contactat-o și i-a spus, cu o seară înainte, că Evelina va avea “probleme mari”. N-a înțeles exact, atunci, la ce anume se referea - doar ulterior s-a prins că băiatul respectiv văzuse deja fotografiile într-un fel de preview, alături de diverși alții cărora Răzvan le arătase - dar înainte, totuși, să ajungă pe net.
Răzvan spune că nu e el cel care le-a postat pe net. Admite că a pus o imagine ca wallpaper pe telefonul pe care urma să i-l returneze Evelinei doar așa, drept amenințare. Și că a trimis fotografiile unei singure persoane - fetei pe care o cunoscuse în noaptea de Revelion, care i-a promis însă că nu le va arăta nimănui. Doar că, după ce le-a primit, acea fată le-ar fi postat pe net, crede Răzvan.
Evelina n-are nicio certitudine despre cum s-au petrecut lucrurile în acele zile; nu știe ce să creadă - și, oricum, nici nu mai contează “cum” au ajuns pozele pe net. Ce știe ea e că s-a dezbrăcat într-o seară, pe Skype, în fața iubitului ei - în care avea încredere. Că el a făcut, fără să-i spună, niște capturi de ecran. Că după aceea s-au despărțit. Și că, după ce s-au despărțit, el a dat lumii pozele cu ea. Că le-a dat unui singur om, sub legământul că acel om nu le va da mai departe, sau că le-a postat el însuși pe Facebook - aproape nu mai contează. Rezultatul e același: prietenii și colegii ei, profesorii ei, familia ei, peștii din blocul ei au văzut acele poze.
MARGINALIZAREA / “LUMEA SE PURTA ALTFEL CU EA, TOATĂ LUMEA O ȘTIA DE CEA MAI NAȘPA FATĂ”
Mai știe, Evelina, că din cauza asta luni în șir n-a mai putut ieși în pauze de-adevăratelea. A învățat să-și petreacă minutele dintre ore în bancă, fără pateuri cu vișine, cu căștile pe urechi, confecționându-și un aer nepăsător - atât cât se poate pricepe un adolescent să-și confecționeze un aer nepăsător. A învățat, mai apoi, să iasă la fumat cu câteva zeci de secunde înainte să se sune de intrare. A observat ea că acolo, în locul de fumat din spatele sălii de sport - locul în care îl cunoscuse pe Răzvan, cu chiștocul lui scos din buzunar - nu rămânea nimeni până-n ultima clipă a pauzei; și că, dacă avea un pic de noroc, putea fuma și ea o țigară fără să se uite în ochii unui străin care-o judeca - și care-o văzuse, cel mai probabil, goală. A mai învățat, Evelina, și să-și ia mâncare de-acasă - ca să nu mai fie nevoită să traverseze holul liceului, până la magazin, pentru un pateu sau două. Și-a mai învățat, în plus, să-și ceară voie la baie în timpul orelor. Știa că în pauze fetele se strângeau acolo, la toaletă - iar ea nu mai voia să fie, niciodată, față în față cu fetele.
Cât despre Răzvan, a văzut și el, luni în șir, cum arăta noua viață a Evelinei. N-a îndrăznit nici măcar să încerce să vorbească cu fata pe care-o iubise; ce-ar fi putut să-i spună? S-a răzbunat pe ea, da, cu pozele alea. S-a răzbunat pentru relația destrămată; și pentru că auzise că Evelina l-ar fi vorbit de rău prin liceu.
”Din cauza asta au ajuns pozele peste tot, din supărarea mea”, spune Răzvan azi, la distanță de aproape doi ani. “Am observat apoi că lumea se purta cu ea altfel, vorbea prost cu ea, toată lumea o știa de cea mai nașpa fată. Din câte am înțeles, niște băieți i-au făcut un cont pe Facebook. La un timp după, au și scos [la imprimantă] poze și le-au lipit pe scară - totul s-a propagat foarte repede...”.
SOLIDARITATEA / “Am pus o poză cu noi două la cover-ul de Facebook”
De cealaltă parte, însă, au crescut și câțiva muguri de solidaritate. Maria, de exemplu, și-a pus în cap s-o apere pe Evelina: era prietena ei, până la urmă, și era exact aceeași - cu sau fără pozele alea care electrizaseră tot liceul. Nu știa precis, Maria, ce anume putea să facă s-o apere pe Evelina, așa că a făcut ce s-a priceput. “În ziua aia chiar am pus o poză cu noi două la cover-ul de Facebook”, își amintește. Evelina i-a spus că nu, să nu facă asta - a zis “că mă fac de râs cu ea”, continuă Maria, “dar eu am spus că nu mă interesează, că de-aia nu mai pot eu de ce zice lumea”.
Și ce zicea, de fapt, “lumea”? “Că e curvă, că de-astea”.
Imediat după ce și-a schimbat poza, pe Maria a sunat-o un băiat “cu [număr] privat” și i-a spus că-i de la ei din liceu și că îl cunoaște; Mariei nu i se părea totuși, după voce, cunoscut. “M-a întrebat de ce am pus poză cu ea, că nu mi-e rușine că o să mă facă lumea că umblu cu o curvă și o să mă creadă şi pe mine așa? I-am zis că nu e treaba lui ce fac eu, că e treaba mea cu cine umblu. Apoi i-am închis în nas”.
Și-a mai fost, în perioada aceea, Vladimir - “prietenul tocilar” arhetipal al oricărei adolescente băiețoase, energice și prietenoase. Se știau din școala generală, el și Evelina - stătuseră chiar în aceeași bancă. În liceu s-au dus către școli diferite, dar au rămas, chiar și așa, prieteni.
Până să prindă curaj să vorbească, Vladimir pare că ar prefera să tacă - dar atunci când se pornește nu se mai oprește: vorbește de-a valma despre profesorii care-i plac, despre cărțile pe care le citește, despre facultatea suedeză la care visează să învețe. Pozele Evelinei? I-a fost tare greu atunci. Nici nu s-a putut uita la ele la început, când colegii îi tot băgau sub nas ecranele cu Evelina goală - să vadă și el „cine e prietena lui cea mai bună”.
Nici n-a vrut, la început, să creadă că-s autentice pozele acelea. “Mi-a venit să plâng când am auzit că ea era”, spune. Ar fi vrut să vorbească cu ea despre asta, s-o întrebe cum s-a întâmplat - dar nici s-o facă să se simtă prost nu voia. Așa că a tăcut. A încercat, cumva, să-i fie alături fără să deschidă subiectul. „Atunci a trecut [Evelina] printr-o perioadă, un fel de metamorfoză”, își amintește Vladimir. “Era foarte rănită, adică nu știa în cine să mai creadă, nici mie nu-mi spunea tot. A fost ca și cum am început de la zero”.
În cea mai mare parte din timp, însă, lângă Evelina nu era nimeni care s-o apere. Nici Maria, care se răstea la cei care-o luau peste picior și le închidea telefonul în nas așa, de-a naibii; nici Vladimir, care știa să tacă alături de ea și să-i înțeleagă metamorfoza.
Dădea piept cu “lumea” numai atunci când n-avea încotro. Dimineața pleca spre școală, la prânz se întorcea, trecea prin ușa apartamentului, se prelingea spre camera ei. Acolo, în camera ei, era cât de cât bine - acolo nu era nimeni care s-o judece. Mai ieșea câteodată la magazin, să-și ia una-alta. Într-o zi, de exemplu, voia niște cipsuri. A intrat, a luat o pungă de raft, s-a așezat la coadă. Era, acolo, și o vecină de-a ei de la etajul doi - o femeie pe la vreo treizeci și ceva de ani cu colanți și-un maiou cu imprimeul estompat de-atâta purtat. A strigat-o de la raftul cu murături. Evelina a întors capul, i-a făcut din mână și-a pus punga pe tejghea. Vecina s-a apropiat, s-a uitat prelung la ea și-a întrebat-o dacă are ceva, că i se părea că nu se simte bine.
- “N-am nimic, mi-e puțin rău”, a răspuns Evelina.
- “Oi fi borțoasă, cine știe”, i-a aruncat femeia în gura mare - după care a început să râdă.
S-a uitat spre ea, cu privire cercetătoare, și vânzătoarea de la magazin. I-a picat cerul în cap. A lăsat punga cu cipsuri acolo, pe tejghea, și aproape c-a fugit spre bloc, spre apartamentul părinților, spre cei patru pereți ai camerei ei. Pentru ea, până și cipsurile se dovedeau cu mult mai costisitoare decât cei câțiva lei înscriși pe bonul de casă.
SINGURĂTATEA / “Mama încă mă jignește, din zdreanță și parașută nu mă scoate”
Și nici acasă, ferită de ochii vecinilor, n-avea pace deplină. Cele mai rele erau zilele de weekend, când toți ai ei erau liberi iar ea n-avea voie să iasă nicăieri. Săptămâni, luni întregi din adolescența ei s-au topit fără rost între cei patru pereți ai camerei; scurtele evadări rapide, silențioase, către baie ori bucătărie nu-i făceau oricum nicio plăcere. Se furișa; se străduia să fie invizibilă, să nu cumva să atragă atenția.
Tatăl ei nu-i vorbea deloc, oricum, de când văzuse pozele - era dureros pentru ea, dar măcar era relativ simplu. Doar grimasele pe care i le vedea pe față când se întâmpla să dea cu ochii de ea îi semnalau că n-a devenit, încă, invizibilă. În camera ei tata nu mai intra demult; perimetrul devenise o insulă pe neașteptate desprinsă de continentul locativ al familiei - asemeni unei debarale în care-ți înghesui lucrurile de care nu mai ai nicio nevoie, dar pe care nici să le arunci nu te înduri: bicicleta stricată, toaster-ul ars, revistele pe care nu le vei mai reciti niciodată, jucăriile iubite pe vremuri - dar cu care știi, în sufletul tău, că nu se va mai juca niciodată nimeni.
Cu mama era mai complicat. O biciuia cu vorba de câte ori putea; așa se descărca ea pentru rușinea ce-i fusese dat s-o trăiască. Intra în camera Evelinei și începea: “Faci videochat? Ai făcut bani cu pozele alea, nu? Te și culci cu băieți pe bani?”. Fata îi răspundea, din nou și din nou, că “nu, nu, nu”. Urmau insultele: “Ești o zdreanță, o curvă, o parașută”. Sunt vorbe pe care le mai aude și azi, la aproape doi ani după ce cineva - nici nu mai contează cine - a pus în circulație capturile de ecran pe care iubitul ei Răzvan i le făcuse pe Skype, fără să-i spună măcar, într-o seară de decembrie. “Încă mă jignește [mama], din zdreanță și parașută nu mă scoate - adică încă e prinsă în povestea aia. Știu că le zice la nervi, dar tot mă afectează. E mama, pană la urmă”.
Undeva, la rădăcina acestei suferințe pe care-o trăiesc deopotrivă fiica și mama, e premisa de la care toți părinții, indiferent de generație, pornesc. Copiii sunt văzuți, ca regulă, drept făpturi fără sexualitate, explică Diana Vasile, psihoterapeut şi preşedinte al Institutului pentru Studiul şi Tratamentul Traumei. Doar că lucrurile nu se petrec, în viața reală, așa: indiferent de generația din care fac parte - vezi “Sburătorul” lui Ion Heliade Rădulescu, scris înainte de revoluția pașoptistă și studiat azi în școală - copiii încep încă din adolescența timpurie să-și exploreze sexualitatea; și o fac întotdeauna și dintotdeauna, cu sau fără consimțământul părinților lor.
“Dacă lumea n-ar mai condamna sexualitatea, un trup gol și o întâlnire erotică între doi adolescenți”, spune Diana Vasile, “atunci ea n-ar mai fi atât de blamabilă, de umilitoare ca expunere. Iar oamenii nu s-ar mai strădui să expună în felul ăsta. N-ar mai fi o miză pentru revenge porn”. De-aici și vine, în fond, și bariera de netrecut dintre adulți și adolescenți, explică și Teodora Stoica de la Salvaţi Copiii. Cum să-i spui părintelui tău că ai impulsuri sexuale, când știi că sexualitatea îți e interzisă? Cum să nu-ți fie frică să le ceri sfatul? Cum să le povestești ce ți s-a întâmplat și să le ceri ajutorul - inclusiv să-i rogi să meargă cu tine la Poliție, de vreme ce ești minor și fără ei nu poți depune plângere în caz de abuz, șantaj și altele asemenea?
CRUZIMEA / “Filmezi? Bravo!”
În lunile pe care le-a petrecut în camera ei, lungită în pat, Evelina s-a gândit mult. A învățat să evite telefonul și laptop-ul; nu mai voia să afle, în fiecare zi, pe unde au mai ajuns pozele și cine anume ținea neapărat s-o anunțe că le-a văzut. Își amintește, și azi, de prima notificare prin care a aflat că a fost tag-uită într-o poză. A dat click, bănuind vag despre ce era vorba. Iar când și-a văzut, pentru a suta oară, trupul gol, urmat de textul „vai de capul ei”, l-a întrebat pe cel care-i pusese tag de ce a făcut asta - că doar ea nu îi făcuse niciun rău. Așa îl îndemnase o colegă de-a Evelinei, i-a răspuns el.
N-a mai scris nimănui, de-atunci, să pună întrebări, să ceară explicații, să facă apel la empatie și la “și tu poți ajunge, cândva, în locul meu - că și tu o să te dezbraci la un moment dat în fața persoanei iubite”. A început doar să dea “hide” și “block” - deși vedea că fiecare postare blocată era urmată altele noi. A învățat, în final, că se poate trăi și fără Facebook. Își dorea doar ca totul să se termine odată.
Sunt mii de Eveline în lume - și pentru fiecare povestea se termină altfel. Anul trecut, de exemplu, la un an și jumătate după ce câteva videouri în care făcea sex cu prietenul ei au ajuns întâi pe net și-apoi pe site-uri porno, o tânără italiancă s-a sinucis. Îi dezvăluiau, postările pe Facebook și pe site-urile porno, până și numele întreg: o chema Tiziana Cantone, avea 31 de ani, iar tragedia ei a alimentat, în parlamentul italian, dezbaterea pe tema “dreptului de a fi uitat”; o dezbatere pe care politicienii o începuseră în 2013 - atunci când se sinucisese, din aceleași motive, o fată de 14 ani.
Tiziana a capitulat în final, dar nu înainte însă să se lanseze într-o bătălie juridică cu Facebook, căruia i-a cerut să șteargă video-urile; să se mute din casa în care stătea; să-și schimbe numele. Video-urile viralizate și fotografiile cu ea făcând sex erau însoțite, aproape stereotip, de cuvintele “Stai facendo il video? Bravo” (“Filmezi? Bravo!”) - care au ajuns, în epocă, un fel de glumă națională în Italia. “Oameni buni”, a scris jurnalistul Saverio Tommasi anul trecut, după moartea tinerei, “Tiziana Cantone s-a sinucis - și vinovați suntem noi”.
Noi, cei care arătăm cu degetul fără să ne gândim vreodată că și noi ne dezbrăcăm, de fapt, în fața celor pe care-i iubim; că și noi am putea fi fotografiați, filmați și expuși pe net - în toată goliciunea trupurilor noastre - în fața lumii întregi.
****
Acest proiect a fost realizat în cadrul Burselor Superscrieri/Avon pe tema „violenţa domestică”. Programul este un parteneriat între Fundația Friends For Friends și Avon România
----
Citiți, în episodul de miercuri, 8 noiembrie, cum și-a găsit Evelina resurse pentru a merge mai departe. Ce spun colegii ei, ce spun profesorii - și cum putem face noi, cei din jur, ca “revenge porn” să înceteze să mai facă victime.
Dacă sunteți în București și vă interesează subiectul, vizitați expoziția “Și au trăit fericiți până la prima poză” de Alexandra Crisbășan (lucrările sunt expuse la Gallery, București, strada Leonida, nr. 9-11). Alexandra a privit da capo al fine, prin lentilă artistică, tot demersul nostru jurnalistic - și și-a construit întreaga viziune despre “revenge porn” pornind de la povestea Evelinei.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ceva îmi spune nu doar că ai întâlnit mentalități sănătoase in vest, îmi dă impresia că te-ai și "refugiat" acolo.
Este trist că tinerețea și rebeliunea adolescenței in Romania nu își găsește înțelegerea nici măcar în sânul familiei.
Fătucă asta o să rămână cu urme care probabil îi vor deforma cursul normal al vieții.
Cat de primitivă poate fii mentalitatea generala in această țară care a umplut străzile occidentului de prostituție ieftină.
O mentalitate care nu studiază cauza ci doar efectul, cauterizand orice curaj și ambiție.
O mentalitate care te îndrumă sa faci cat mai multe compromisuri în viață, care îți dă peste degete cu rigla atunci când ieși din rândul oamenilor noi care votează că vitele
Biografia ei fiind perfect ilustrată în "fermă animalelor"
Mă doare să văd cum șantajul este aplaudat de către mentalitatea de tip comunist.
Apoi ne întrebăm de ce sunt fetele noastre la produs.
Sunt pentru că au trăit într-un sistem prostituat iar implementarea acestui tip de practica chiar de către Ministerul care ar trebui sa disiclineze mentalitate, pe care o numesc "educație"
Nimeni nu își pune întrebări de ce noi acceptăm umilința?
O acceptăm pentru că este materie principală în aceast lagăr.
Prostituatele noastre nu au in mentalitate nici o fărâmă de luptă ori logică.Nu au gena curajului, pentru că toate acestea sunt schilodite de mentalitatea de rahat care predomină România.
Ne întrebăm de ce suntem unde suntem?
chiar în momentul asta urlu, pentru ca asta se numește disperare.
Romania noapte bună!
devine personală după ani de "școală" in care ți se impune, nu ți se cere părerea pentru că părerea nu e încă acceptată din partea mucoșilor.
Nu uita că dacă ți se spune sistematic niste aberațiile ori sistematic ți se taie avântul ori ambiția ori...orice altceva ce ajuta la dezvoltarea ta atunci devi vulnerabil la exploatare.
Este un algoritm pe care după ani îl accepți că fiind propria decizie.
Mai mult de 80 la sută dintre români sunt vulnerabili la orice e sănătos.
Un om prost informat va fi mult mai vulnerabil decât unul bine informat.
Înțelegi la ce duce dezinformarea sistematică ? La vulnerabilitate iar asta e mortala, atât din pct de vedere moral cât și social.
Încearcă să vezi orizontul:)
In care da, am facut videochat adult, ca da, pornache ca pornache, dar persoana iubita e...altfel. Eu nu am inregistrat ce mi-a aratat el. Poate el a inregistrat ce a vazut de la mine. Daca peste cinci ani sau zece, ne despartim, e OK ca el sa trimita acele inregistrari mai departe? Sa zicem, angajatorului meu? Inseamna ca nu am avut sentimentul rusinii si al vinei? Sa inseamna ca am avut incredere intr-o persoana in care aveam tot dreptul sa am incredere.
Singura responsabilitate a fetei a fost ca a fost prostuta si manipulabila. Dat fiind ce stim acum despre mediul familial, nu ma indoiesc ca avea si ea o oaresce dorinta de rebeliune, dar de la asta pana s-a intamplat ce i s-a intamplat e o cale lunga.
Nu dati vina pe Evelina, a fost deja victimizata suficient.
Mie nu mi se pare deloc in regula sa incluzi camera video intr-o relatie. E ca si cum ai include o terta persoana sau ...chiar un grup intreg (un regiment) sau o lume intreaga (sex in grup).
Stiu ca poate e fancy si incitant si trandy si cum vreti sa-i mai ziceti... dar nu e ok! Iar fetele (mai ales fetele) care permit asa ceva, fie pentru motivele de mai sus si chiar si dintr-o simpla slabiciune de moment... se vede ca regreta amar dupaia. Mai ales in relatiile de astazi care se schimba precum vremea. Oricata incredere poate insufla persoana respectiva, nu poti garanta pentru ea si mai ales pentru viitorul in care va fi acea persoana si in care foarte probabil nu vei fi.
Pana in momentul in care vom fi inconjurati de camere video incat nu te vei putea ascunde nici in gaura de sarpe de ele (dar atunci sunt sigur ca va exista o legislatie mult mai specifica pe tema asta) pana atunci a te expune chiar si persoanei celei mai de incredere prin intermediul camerei video... este in sine o tradare a sinelui, o tradare pe care o faci fata de propria persoana. E ca si cum i-ai da o bucatica din tine celuilalt cu gandul ca poate ii ajunge pe moment pana cand te va vedea fata in fata... dar nu-i asa. Chiar deloc. Daca te iubeste... e in stare sa te astepte pana in momentul de fata in fata (nu-i spun offline ca nu-i asa).
Si, personal, mi se pare "strigator la cer" ca unii propun o demistificare a sexualitatii, o expunere mai mult pe toate gardurile si in toate varstele ca chipurile oamenii sa fie mai "obisnuiti" cu asta si sa nu reactioneze asa.
Niciodata!
Daca nu te respecti nu te astepta sa te respecte alta persoana. Expunerea corpului nud este o dovada de incredere pe care o dai cu discernamant - asa cum nu-i dai "prietenului" codul cardului bancar sau cheia de la apartamentul parintilor nu-i da nici posibilitatea sa dispuna de imaginea ta.
Expunerea indecenta pe retele de socializare este, la fel ca decizia de a te cupla cu primul golan dispus sa te "scape de pacostea virginitatii", o dovada de lipsa de respect pentru propria ta persoana si nu de DESCHIDERE LA NOU SAU DE EXPLORARE A SEXUALITATII. Singura "explorare" a fetei prostute este legata doar de explorarea conditiei subumane si umile specifica prostitutiei nu unei tinere la inceputul vietii.
Imi aduc aminte insa ca atunci cand mi-am inceput viata sexuala, cam la aceeasi varsta cu Evelina, intr-o tabara la munte, a aflat diriginta (o tipa geniala) si a chemat-o pe mama la scoala, impreuna cu parintii impricinatului - eram colegi de clasa.
NU ca sa le faca morala, sa le spuna sa nu ne mai vedem, sau altceva; doar ca sa le spuna ca nu am facut ore de educatie sexuala, si in principiu, daca am inceput, e bine sa ni se povesteasca despre pasari si albine. De altfel, in luna care a urmat, a 'sacrificat' doua ore de dirigentie (de obicei faceam mate, la dirigentie :) ) ca ii aduca pe cei de la SECS (Societatea pentru Educatie Contraceptiva si Sexuala) sa vorbeasca intregii clase despre pasari si albine, boli cu transmitere sexuala, etc..
Gestul dirigai a facut valuri - si pozitive, si negative. Cei de la SECS au fost invitati sa puna un prezervativ pe o banana si la clasa paralela de info. O clasa de la mate-fizica a facut plangere (Cum sa vada ingerasii nostri asa ceva?!), profa de religie isi facea cruce de fiecare data cand trecea pe langa clasa noastra (cu un an inainte fentasem orele de religie obligatorie facand cerere, in masa, sa studiem budismul...), in fine.
Cu noi, 'catalistii', lucrurile au avut un final fericit, desi mama a venit acasa undeva intre 50 de nuante de rosu, si mi-a zis vreo doua - Vezi tu cand vine taica-tu, ce rusine, las' ca vezu tu! (am aflat ulterior ca la discutia cu diriga venise tatal prietenului meu :P) si a fost suparata pe mine vreo luna. Se maritase fecioara, sau ma rog, il iubise numai pe tata, era foarte jenata de incident, si, ma rog, ca toate mamele, se temea ca o sa mi sa intample ce i s-a intamplat Evelinei - ca o sa ma stie toata lumea de cal breaz.
Tata, in schimb, a fost usor amuzat, si i-a zis intr-o discutie pe care ei o credeau privata (si ar fi fost, daca nu as fi ascultat cu paharul la peretele bucatariei) - mai femeie, nici eu nu am fost usa de biserica in liceu, si evident, nici fetele pe care le-am iubit nu au fost, ca nu ma iubeam cu fete de la facultate, as fi vrut eu...
Credeam ca ii da cu o tigaie in cap :)
Mi-a facut, intr-adevar un pic de morala si tata, dar a fost de gura mamei si nu foarte convingatoare; am avut conversatia despre pasari si albine, l-am asigurat ca stim ce si cum, a zis - OK, dar daca Doamne Fereste, se intampla, vii la mine si la maica-ta, nu te duci la vreuna cu acele de tricotat, da?
Singurele chestii pe care le-a spus foarte serios si un pic amenintator au fost - aveti grija de scoala, si acum, cand sunteti in focuri, si cand o sa va despartiti. Ca nu o sa ramaneti impreuna, sunteti prea tineri, si despartirea o sa doara, pentru ca sunteti in aceeasi clasa si o sa va vedeti, vrand nevrand, in fiecare zi, o sa va vedeti unul pe celalalt cu viitorul/viitoarea.
Asa a fost, a durut, insa suntem prieteni pana in ziua de azi; am luat bacul cu note peste 9.50, amandoi, am intrat la facultate 'la stat' - el la medicina, eu in Poli, si desi au fost reactii de tip cal breaz (din partea unor profesoare) si cateva mistouri fine (A pai daca nu e la clasa D., nu e nici Maria, hehe, invata anatomie in alta parte...), cam asta a fost.
E drept, pe vremea aceea nu aveam Facebook, si nici nu a fost o despartire cu nabadai...
Ce doare la povestea Evelinei, in afara de reactia absolut de neinteles a parintilor - copilul face o boacana, il bati o data (alta generatie, eh), da' nu il tii in suturi, zicea bunica-mea - e faptul ca nici pana acum nu avem ore de educatie sexuala/pentru relatii in scoli.
Adolescentii au hormoni, se indragostesc, fac dragoste - sunt, fiziologic, adulti, dar nu au discernamantul unui adult...si, sa fim seriosi, nici adultii nu sunt perfecti in zona sexului.
Un curs de sase ore, nu vorbesc despre o ora permanenta de educatie sexuala ar fi putut preveni ce i s-a intamplat acestei copile. Un curs in care sa li se spuna/arate, pe langa cum sa puna prezervativul pe banana, ca din nefericire tot ce faci pe net e public, si va ramane acolo pentru totdeauna. FB poate sa dea jos niste poze sau filme, dar o data ce sunt in eter...s-a terminat. Nu stii cine o sa le vada, descarce, distribuie.
Nimeni nu e in siguranta - vezi hack-ul de iCloud al lui Jennifer Lawrence si Scarlett Johanson - deci nu deveni si mai vulnerabil(a) lasandu-te fotografiat(a) in ipostaze intime.
Nu e victim blaming (sper), si sunt de acord cu Zugravu Mircea, de mai jos - daca mie mi s-ar fi intamplat ce i s-a intamplat Evelinei, ai mei se duceau peste acest Razvan cu mascatii (de la politie sau nu)...
Cu internetul te mai joci, mai glumesti, dar...
Poate explica tatal in cauza de ce "nu s-a casatorit" cu una dintre acele fete ce nu erau "usa de biserica" si a ales-o pe mama care se "maritase fecioara, sau ma rog, il iubise numai pe tata..." ? Raspunsul ar putea sa fie util pentru multe fete. In ciuda hormonilor, mult invocati, drumul in viata este hotarat de caracterul si inteligenta tinerei fete .
In plus, relatia dintre ai mei a inceput la 18 ani si s-au casatorit la 24.
Mentalitatea tatei n-a fost niciodata - cum o prind cum o ard/eu fac ce vreau, dar nevasta-mea trebuie sa fie fecioara (imi pare rau ca astfel de mentalitati inca mai exista).
Daca ar fi fost asa, nu se termnina bine nici cu mama. Ca doar se culcase cu el inainte de nunta - cu ani buni inainte, inainte.
Si mama avusese o iubire napraznica in liceu, si cateva mai marunte, asa, de o vara; reticenta ei fata de sex atunci nu venea din rusine sau credinta, per se. Ea venea dintr-un oras mic de la munte, era hotarata sa scape de acolo, si vedea cum in liceu, si-n staga si-n dreapta, fetele ramaneau gravide si se maritau cu primul cioban...Erm, literalmente, de unde venim noi asta era indeletnicirea majoritara, si nu era rau, ciobanii si inca sunt bogati. Ea isi dorea insa, altceva.
Si da, inteligenta si caracterul determina drumul in viata, nu istoria sexuala. :)
Sunt bariere de comunicare intre persoane si bariere suplimentare intre persoane de sex diferit. Nu spun ca reprezint parerea tuturor barbatilor dar cred ca o parte gandesc asemanator ( fie si partea cu idei invechite ).
Sa spunem ca mananci la restaurant si, inainte de a termina ce ai in farfurie, te ridici de la masa ( de ex. sa fumezi ). Te intorci si termini restul de mancare. Sunt 2 variante posibile:
1. Constati ca mancarea este mai rece si te grabesti cu mancatul
2. Constati ca ai incurcat farfuriile si mananci resturile altui consumator care a plecat.
Cam asta este deosebirea intre casatoria cu prietena ta si casatoria cu fosta prietena a altuia ( altora ). Nu este legat de igiena ( poate celalalt "comesean" este mai sanatos ca tine ) ci de respectul de sine al masculului ( vrem nu vrem sunt persoane pe care nu le incanta ideea de a lua de nevasta femeia gasita "necorespunzatoare" de altii ).
Dupa cum scriam si mai jos, mama baiatului nu mi se pare un erou. Sunt mame care isi cresc baietii (sau fetele) pe un soclu de marmura, si altele care ii/le cresc facandu-i vinovati de toate relele lumii.
Cunosc o femeie care a suferit oribil cu primul sot (batuta, inselata), care ii striga in mod constant fiului ca a) e a doua cea mai mare greseala a vietii ei, b) o sa moara in sant, ca tac-su si c) ca ea o sa isi traiasca rusinea de a-l fi nascut pentru eternitate, cand o sa devina hot/violator/criminal.
Baiatul avea 10 ani.
Copilul ala nu avea cum sa iasa intreg din chestia asta, si nu a iesit; daca o persoana iti spune, in mod constant ca esti un animal, pana la urma incepi sa te comporti ca un animal.
Nu cred ca e OK sa vorbesti astfel cu un copil; daca o faci consistent de la 6-8-10 ani, nu cred ca te astepti ca la 16 ani copilul ala sa fie...bine.
Si nu are treaba cu muschii sau cu tatuajele; e o teama pe atat de simpla cat e de cultivata. Ca adolescent, de ambele sexe, ai face orice sa fii parte din turma. Nu vrei sa fii tu ala care moare singur.
Daca mama ta iti arata si iti spune ca nu te place, cauti un om/grup care te place, si un tatuaj doare mult mai putin decat o respingere a unui parinte. E un rationament facil, dar normal.
Studiu Monştrilor În 1939, 22 de copii orfani, dintre care 10 care sufereau de bâlbâială, au fost separaţi în două grupuri egale. Primul dintre ele oferea o terapie „pozitivă” copiilor, răsplătind toate progresele în exprimare, iar celălalt grup pedepsea în mod sistematic orice greşeală. Din nefericire, cei din al doilea grup le-a fost afectată atât de mult sănătatea psihică încât în 2007 şase dintre ei au fost recompensaţi cu peste 900.000 de dolari, drept despăgubiri pentru experimentul psihologic.
Sub porcaria pe care a facut-o Razvan e o durere ascunsa. Nu justifica actul, dar mie mama lui nu mi se pare un erou. Daca un copil se simte parasit, neiubit, singur, si tu, ca parinte, nici macar nu incerci sa diminuezi impactul acestor sentimente, nu e de bine.
Baiatul asta va avea probleme cu femeile toata viata.