Așa arată capitala României pentru orice om care nimerește aici, crezând că își va forma o părere despre București. Încercați să vă imaginați ce este în mintea unui om de afaceri străin care încearcă să afle unde va sta cazat în vizita sa sau care sunt taxele dacă vine să facă business.
Acesta este website-ul Primăriei București: litere mici, inghesuite, o platformă care este făcută să te descurajeze, să nu găsești nimic, să îți pară cât mai puțin prietenoasă, cât mai încâlcită. Să te oblige să te deplasezi la Primărie, să iei contact cu un funcționar plictisit, să stai plecat în fața gemulețului, iar el să te trimită la alt etaj pentru că tu, în calitate de contribuabil esti cam sărac cu duhul și îl deranjezi în timpul programului. Nu vei găsi aproape nicio informație despre cât a costat un metru de piatră cubică, de unde a fost cumpărată, în ce stadiu sunt lucrările de prin oraș. Pentru că nu ai acest drept.
Așa arată poarta de intrare pe net a capitalei Moldovei, Iași. Cele două orașe mari ale României - dar și alte reședințe de județ din țară - au câteva lucruri în comun. Website-uri care trădează dorința de a fi cât mai opac în cheltuirea bugetelor publice, investiții aberante în panseluțe scumpe. Și - evident - primarii acestor urbe care sunt îngropați în dosarele DNA. De fiecare dată când veți întâlni un site al instituției publice de pe care nu aveți acces la informație, să fiți siguri că acolo banii voștri sunt furați, alocați discreționar, virați prin licitații trucate.
Cel mai mare dușman al corupției este transparența. Cel mai bun prieten al transparenței este tehnologia.
În 2016 urmează alegeri locale, iar românii ar trebui să le ceară viitorilor primari să facă website-ul instituției si să treacă acolo fiecare leu cheltuit. În acest fel, bănci și coșuri de gunoi cumpărate la suprapreț cum a fost cazul primarului Robert Negoiță, așa cum am mai scris, nu ar mai fi posibile. Aveți site-ul de la Sectorul 3 aici. Conține mai multe poze, dar nu și cheltuielile publice detaliate. Nicăieri nici măcar un cuvânt despre firele de panseluță - fiecare cât trei alocații de școlar.
În stânga alineatului este o captură a site-ului Primăriei Amsterdam. Respectă normele elementare ale oricărei aplicații sau website care se vrea transparent și accesat de vizitatori. Este „user-friendly” și te duce exact unde vrei. Tot ce trebuie să faci este să spui din ce categorie faci parte: ești localnic, ești în vizită sau ești om de afaceri care dorește să investească în capitala Olandei. Informațiile de care ai nevoie sunt toate acolo - de la transport în comun, până la regimul impozitelor și muzeele din oraș. Intrați, jucați-vă, veți fi încântați de experiență.
Un anunț făcut de fostul primar al Bucureștiului, la începutul anului trecut, șoca tagma specialiștilor și programatorilor IT din România. Sorin Oprescu era dispus să dea - atenție - 1 milion de euro pentru un nou site al orașului. Mai multe despre specificațiile pe care le menționa au fost publicate aici. „Dați-ne un milion de euro și legăm site-ul Capitalei la serverele NASA", exclamau doi prieteni care programează baze de date și au lucrat la firme de soluții pentru plăți cu cardul, știute pentru exigență la nivel internațional.
România face performanțe inexplicabile. Este în top 15 la viteza internetului worldwide (statistici pe 2015), are specialiști, programatori și administratori de sisteme recunoscuți ca printre cei mai valoroși din lume de Apple, Microsoft și firme din Silicon Valley. Cu toate acestea, când vorbim de bani publici, lansează sisteme, aplicații și baze de date care costă enorm, durează ani la rând să fie gata, ca să nu meargă. Cardul de sănătate a fost peste 180 de milioane de euro, iar la câteva luni de la lansare, aflăm că CNAS nu are mentenanță asigurată și că, de fapt, toată arhitectura funcționează foarte greu.
În haosul din ultimele două decenii, timp în care corupția s-a înfipt adânc în fiecare instituție a statului, România joacă într-o piesă de teatru absurdă: a reușit să-și facă două rețele de infrastructură la suprapreț, fără ca acestea să existe în fapt: sunt autostrăzile cu cel mai scump kilometru din lume și aplicațiile publice IT atât de costisitoare, dar care nu se mișcă. Pentru că ambele domenii au fost căpușate de firme apropiate politicienilor, date netransparent, iar în prețuri au fost incluse și șpăgile.
Un Guvern sau o autoritate care vrea controlul absolut asupra fiecărui ban public cheltuit nu trebuie decât să urce toate informațiile pe net. Organizațiile non-profit, jurnaliștii, cetățenii vor înlocui orice instituție de verificare.
Transparentizarea prin tehnologizare ar împiedica și rostgolirea pietrelor de moară la economia României. Puțini cetățeni ai acestei republici știu că, de exemplu, RATB (Regia Autonomă de Transport în Comun București) este menționată în toate rapoartele Băncii Mondiale și FMI, ca fiind unul din cei mai mari datornici. O companie de stat, administrată de stat, care nu are nicio șansă să se reformeze vreodată. Atâta vreme cât entități precum RATB sunt lăsate să funcționeze în această fraudă perpetuă, lupta împotriva evaziunii fiscale și creșterea ratei de colectare a banilor la bugetul de stat sunt o glumă cinică.
Am început acest text arătându-vă câteva exemple de website-uri ale primăriilor din Europa. Iată cum arată site-ul RATB. O regie care avea anul trecut datorii de peste 60 de milioane de euro la bugetele statului. Informațiile nu sunt actualizate, vizitatorul nu are un orar cu mijloacele de transport în timp real.
Există voci în RATB spun că singura soluție pentru România și București ar fi lichidarea totală, concedierea tuturor angajaților, casarea a 90% din autobuze, trolee și tramvaie. Instituția este atât de viciată și are probleme atât de grave, încât vatmanii au ajuns să îi agreseze pe colegii care scot timpi buni pe traseu, iar multe femei de serviciu fură hârtia iginenică de la baie și puținele produse destinate curățirii vehiculelor.
În depouri, cei care nu trag cu furtunul combustibil cot la cot cu șefii și șoferii ca să-l vândă sunt de numărat pe degete. Despre punctualitate nu se pune problema. Imaginile cu stațiile RATB din Capitală după ce a nins arată foarte clar dimensiunea catastrofică a acestei companii, care alături de alte câteva, trebuie pur și simplu desființate și șterse. În locul lor ar trebui construite altele, de la zero, cu salariați selectați prin concurs. Dacă șansa transportului public din București este să aduci șoferii de la UBER în autobuze, atunci așa să fie. Fiecare minut stat în plus în rond la cafele și țigări de actualii RATB-iști, fiecare litru de motorină sustras sunt din bani publici tocați cu bună știință, iar această situație trebuie oprită.
Veți spune că RATB pierde bani pentru că Primăria subvenționează mult și nu plătește sau că tarifele de călătorie sunt prea mici. E adevărat, nu poate exista transport european de calitate dacă o călătorie costă 1,3 lei, adică mai puțin de un sfert de Euro, în jur de 20 de Eurocenți. Dar aceasta este altă discuție (ca în cazul TVR). E ca atunci când ai pacientul pe masă: oprești hemoragia mai întâi.
În dreapta, o captură cu website-ul companiei de transport din Londra. Oferă informații despre mașinile aflate la lucru în timp real, la secundă. Îi construiește clientului traseul optim dintr-un punct în altul al orașului. Este prietenos și vorbește cu vizitatorii. Afli fiecare tarif și care este cel mai convenabil, ești pus la curent cu vârfurile de trafic și cum să le ocolești.
Mai mult, pe site se vinde inclusiv publicitate, adică această platformă a devenit și sursă de bani.
În strategia pe care Guvernul Cioloș o pregătește pe fiecare minister, între primele măsuri în top ar fi tehnologizarea României și tuturor companiilor care au capital public. Website-urile trebuie aduse la zi, aerisite, prietenoase pentru vizitator. Pe aceste portaluri ar trebui să vedem- așa cum scriam alte dăți- de la cât a costat un bec în Pașcani sau o coală A4 în Tulcea, până la câți funcționari are direcția de protecție socială a primăriei. De asemenea, fiecare om care are slujbă ar trebui să știe câți asistați sociali beneficiari ai venitului minim garantat există în localitatea lor.
Dacă primăria pune pavele în oraș, votanții plătitori trebuie să știe cât a costat fiecare cărămidă și lucrarea în ansamblu. Trebuie să poți depune hârtii pentru autorizații sau să plătești orice din fața calculatorului. Tehnologizarea înseamnă transparentizare. Iar punctul zero de plecare către orice reformă, inclusiv a sistemului bugetar, indiferent de domeniu, este tehnologizarea. S-ar putea să constatăm că avem prea mulți tăietori de chitanțe și purtători de dosare dintr-un birou în altul.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Echipamentele erau musai IBM cu toate ca erau cele mai proaste din serie deja depășite tehnologic și cu soft proprietar. IBM a făcut multe marsavii în sistemul public romanesc, inclusiv divizarea în mai multe firme mici prin care obținea contractele sa nu bata la ochi).
Costul estimat de noi: 22-24.000 EUR.
Software-ul pentru proiect era tot IBM (logic). Preț de lista: 33.000 EUR.
Proiectele europene trebuie sa aibă o viata de viata de minim 3 ani. Software-ul respectiv intra in faza de End of Life in câteva luni de la achiziție (lucru clar specificat de IBM pe site) ceea ce însemna ca rămâneam fără suport tehnic 2,5 ani. Dacă se strica ceva nimeni nu ne putea ajuta.
Hardware-ul (serverele) trebuiau sa funcționeze in regim de redundanta adică dacă cădea unul, celălat trebuia sa preia automat funcțiile celui căzut.
La primul test făcut de noi a căzut tot sistemul si le-a luat "specialiștilor" de la compania care făcea implementarea 2 saptamâni sa-l re-pună in funcțiune.
Am aflat apoi ca caietul de sarcini era făcut chiar de firma care făcea implementarea ( se presupune ca intri la închisoare pentru asta... Dar in România totul e posibil).
Am avut o întâlnire cu firma in care le ziceam ca nu-și respecta angajamentele si in mai putine cuvinte ne-au făcut incompetenți. Le-am zis ca nu semnam si ne retragem din proiect si ca caietul de sarcini e făcut de ei si ca nu-s in stare sa ne dea ceva funcțional. Ce sa mai vorbim. A semnat șeful meu de atunci, noi am refuzat. Platforma a funcționat fix 2 luni.
Povestea furtului unui milion jumate de euro din fonduri europene nerambursabile.
De aia nu se întâmpla nimic in Romania. Atâta timp cât exista schema IBM-SIVECO si companiile căpușa create de ei nu se va întâmpla nimic bun.
Softuri contabile, platforme de elarning, softuri de personall, de librarii, CRM-uri. Le-am văzut pe toate. Hoții peste Hoții dealingul anului.
Ratb este administrat de Primarie. Care tot primarie poate face banda unica in 1 luna. Deci acum primaria de fapt isi da cu tesla in...
Dar facuta serios: banda galbena pe toate rutele imediat. Politie in intersectii sa dea amenzi.
Situl iti ofera destul de multe info si destul de lejer. In timp real este imposibil fara banda unica.
Se va reduce si traficul auto si aglomeratia din mijloacele de transport.
Exista si app pt mobil: moovit care iti spune in timp real cand vine autbuzul.
De PMUD ati auzit?
Ps: cu wget poti obtine mai multe info de la un site.
Cat despre dispretul fata de lege, acum cateva luni am analizat site-urile tuturor ministerelor. Singurele care nu ofereau o adresa de email de contact, desi legea o cere, erau Ministerul Sanatatii si cel al Educatiei. Situatie cunoscuta de ani de zile, de altfel. Am scris Primului Ministru, la Sanatate mi s-a sugerat sa scriu pe adresa pentru mass-media (pour les connaisseurs...), iar la Educatie li s-a rupt. De-abia dupa venirea dlui. Curaj a aparut o adresa de email si la ei si ma indoiesc ca va rezista prea mult.
In concluzie, atata vreme cat nu va exista raspundere individuala a functionarilor publici, lucrurile vor continua sa functioneze prost.
In companiile abonate la contracte cu statul exista chiar o politica de inhibare a oricaror intiative care a putea conduce catre produse mai bune. Nu doar ca nu esti lasat a faci lucrurile ata de bine cat poti, dar chiar esti incurajat sa n-o faci. Astfel produsele pentru domeniul public sfarsesc prin a fi ele insele corupte, la propriu si la figurat. Nici un soft de tipul asta nu respecta regulile tehnice de arhitectura si design a unui produs de buna calitate. Toate aceste produse contin capcane, si backdoor-uri toate destinate sa asigure contracte de mentenanta banoase pe care sa nu le poata derula decat aceste companii. Niciun client(institutie) nu detine codul sursa al produselor pe care le cumpara, iar in cazul in care il detine, acesta este atat de prost scris, fara documentatie si de cele mai multe ori cu parti lisa, de regula cele esentiale, incat oricarei alte companii i-ar fi aproape imposibil sa continue munca la acel produs, iar de cele mai multe ori solutia este sa o ia de la capat.