Foto Inquam Photos / Casian Mitu
Școala a început de doar două săptămâni și așa cum era de așteptat, lucrurile nu se petrec așa cum ne-am dorit cu toții. 14 septembrie 2020 a fost ziua în care sistemul educațional și-a dat examenul de capacitate.
Pe 14 septembrie am văzut într-un an de pandemie abilitatea instituțiilor de a colabora, planifica și executa un scenariu coerent de lucru; instituțiile cheie implicate fiind: unitatea școlară și managementul ei, inspectoratele școlare Județene, direcțiile de sănătate publică, primăriile și consiliile locale, Guvernul. Arhitectura asta de instituții implicate este în fiecare țară mai stufoasă sau mai simplă, în funcție de claritatea gândirii celor care le-au conceput. Cu toate acestea, senzația lăsată de sistemul educațional românesc rămâne an de an aceeași: reînceperea școlii ne ia prin surprindere de fiecare dată.
În general începutul școlii reprezintă un stres uriaș pentru părinți. Debutul anului școlar înseamnă automat participarea la ședințe cu părinții, achiziționarea unor lungi liste de rechizite și manuale (deși legea prevede ca acestea să fie gratuite), trezit mai devreme, tras și împins copiii spre școală, sute de mesaje de citit de pe grupurile de comunicare ale părinților, aglomerație, trafic, organizarea transportului și activităților sportive ale copiilor, adeverințe medicale și o stare generală de epuizare la final de zi. Ultimele lucruri de care au nevoie părinții sunt haosul și incertitudinea.
Ca în fiecare an, sunt în contact apropiat cu foarte mulți părinți. Anul acesta, prin lansarea portalului scolipregatite.ro, au ajuns la mine zeci de reclamații și sesizări despre lucrurile care nu merg bine în școală. E greu de ales între ele, căci toate sunt importante, dar cazul unui părinte al cărui copil învață la o școlă din sector 3, București, m-a impresionat cel mai puternic.
Copilul este elev în clasa a doua și primii doi ani a avut o învățătoare absolut admirabilă, care cel mai probabil s-ar fi pensionat la finalul ciclului primar al clasei curente. Pe 14 septembrie a avut loc prima întâlnire cu copiii, iar părinților li s-a transmis lista de rechizite necesare. Pe 15 septembrie, aceiași părinți au fost informați că doamna învățătoare se pensionează anticipat și că elevii nu mai au învățător. Au urmat trei zile de haos în care părinții scandalizați se întrebau de ce nu a fost anunțată această schimbare din timpul vacanței de vară, tocmai pentru ca la examenul de titularizare acest post să poată fi scos la concurs, iar școala să poată angaja o nouă învățătoare pentru clasa lor.
După primele zile de revolte ale părinților, timp în care copiii au fost supravegheați la clasă de diferite cadre didactice, spre finalul primei săptămâni de școală, părinții au fost anunțați cine va fi învățătoarea locțiitor. Peste week-end, părinții s-au interesat și au aflat că doamna propusă nu are studiile ncesare pentru a fi învățătoare și au decis ca la începutul celei de-a doua săptămâni să depună contestație, solicitând ceea ce pentru ei era o normalitate: un cadru didactic calificat și specializat pentru învățământul primar. Ecourile acțiunii părinților și-au spus cuvântul, iar școala și-a retras propunerea de înlocuire, lăsând din nou neclarificată soarta acestei clase. În timpul zilelor care au urmat, colectivul clasei a fost supravegheat de un al treilea cadru didactic, o persoană tânără și prietenoasă, care a câștigat imediat inimile copiilor. Părintele care a făcut sesizarea pe scolipregatite.ro m-a anunțat cu bucurie că joi, 24 septembrie, a fost hotărât în cele din urmă numele învățătoarei cu experiență, care va prelua clasa lor, spre ușurarea tuturor părinților.
Luate la rece, datele acestui caz sunt simple, în doar două săptămâni de școală, copiii au avut 4 învățători și mai mulți profesori supraveghetori. Imaginați-vă în toată această perioadă stresul și agitația suportate de părinții până la soluționarea problemei lor.
Cine e vinovat pentru toată această situație e greu de spus. De ce oare prima doamnă învățătoare nu a anunțat din timp decizia de pensionare anticipată, nu a vrut sau nu a fost lăsată? De ce oare managementul școlii a făcut o propunere de înlocuire neconformă cu legea educației naționale? De ce oare, într-un an precum acesta în care sunt ușor de intuit efectele pandemiei asupra colectivelor profesorale (pensionări anticipate, concedii medicale, alegerea cadrelor didactice de a se proteja prin predarea exclusiv la distanță), Ministerul Educației și Cercetării nu a dispus de un plan de rezervă care să includă recrutarea de cadre didactice suplimentare? De ce oare e nevoie de intervenția concertată a părinților, pentru ca prin sesizări și reclamații să obțină ceea ce ar fi trebuit să fie prima prioritate a managementului școlii (educație de calitate)?
Indiferent de răspunsurile la întrebările de mai sus, cel puțin două probleme sistemice pot fi identificate cu ușurință: cea la nivel de management al unității școlare și cea la nivel de management ministerial. Cea de-a treia problemă, mai greu identificabilă, este cultura sistemului educațional. Când spun cultură mă refer la modul în care s-au obișnuit să ia decizii și să se comporte profesorii, directorii, părinții, inspectorii, miniștrii. Profesorii s-au obișnuit ca vocea lor să nu fie auzită și părerea lor să nu conteze. Altminteri nu-mi imaginez de ce a fost nevoie de prima zi de școală ca un învățător să-și dea seama că vrea să se pensioneze. Directorii s-au obișnuit să amâne rezolvarea problemelor și să găsească cele mai ușoare soluții, nu cele mai sănătoase. Părinții s-au obișnuit să nu mai aibă încredere în managementul școlilor. Ei ajung să se lupte pe viață și pe moarte pentru binele copiilor lor. Inspectorii și ministerul s-au obișnuit cu faptul că e imposibil să faci pe toată lumea fericită și atunci reacționează doar la cele mai grave probleme și la cele mai ridicate voci.
În lipsa unor indicatori transparenți de performanță, în lipsa unor sisteme de raportare a problemelor dintr-o unitate școlară și a soluțiilor găsite, inspectorii și angajații ministerului nu au nici cea mai mică idee dacă măsurile luate sunt bune sau dacă performanța obținută în această lună îi face să-și merite salariul primit.
Pe 14 septembrie a început noul an școlar, elevii de la o școală din sector 3, București au avut patru învățători în două săptămâni. Noi, ceilalți, cărora ne pasă de învățământul românesc, oare învățăm ceva din asta? Că parcă despre asta era vorba, despre educație și învățare.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
In alta ordine de idei am o curiozitate:
"achiziționarea unor lungi liste de rechizite și manuale (deși legea prevede ca acestea să fie gratuite)" - va refereati strict la manuale cand spuneati ca acestea trebuie sa fie gratuite? Va intreb pentru ca ar fi prima data cand aud ca rechizitele ar trebui sa fie gratuite, poate mi-a scapat mie ceva.