Foto: Femeie soldat se închină în timpul slujbei de Paște oficiate în Catedrala de la Kiev - Dimitar Dilkoff/ AFP/ Profimedia
60 de zile de când a început războiul pornit de Vladimir Putin în Ucraina. De atunci ținem pe Digi24.ro un LIVE TEXT în care găsiți info pe larg + foto și video. În rest, mai jos relatez [la rece] cele mai importante lucruri care s-au întâmplat în ziua de sâmbătă, dar și peste noapte. În plus, rezum și cum arată situația pe câmpul de luptă:
- În cea mai recentă evaluare a războiului din Ucraina, Ministerul britanic al Apărării informează duminică dimineață că, în ciuda faptului că Rusia a obținut unele câștiguri teritoriale, rezistența ucraineană a fost puternică pe toate liniile de contact ale frontului și a cauzat costuri semnificative forțelor ruse.
- Londra mai scoate în evidență că Ucraina a respins numeroase atacuri rusești de-a lungul liniei de contact în Donbas în această săptămână.
- În plus, Ministerul britanic al Apărării subliniază că moralul slab al Rusiei și timpul limitat de reconstituire, reechipare și reorganizare a forțelor care au participat la ofensivele anterioare împiedică probabil eficiența în luptă a rușilor.
Foto: Duminica Paștelui în Bucea, scena atrocităților comise de soldații ruși - Emilio Morenatti / AP - The Associated Press / Profimedia
- Războiul din Ucraina a intrat în cea de-a treia lună. În doar opt săptămâni, Rusia a dat ceasul înapoi, forțând Ucraina să retrăiască cele mai mari orori ale secolului XX. Mii de oameni au murit, milioane de ucraineni au fost nevoiți să fugă din calea luptelor, iar numeroase orașe au fost transformate în ruine. Forțele ruse sunt acuzate de crime de război după ce au bombardat maternități și civili ascunși într-un teatru. Și totuși, Rusia nu a reușit să pună mâna pe Kiev și să înlăture guvernul. Forțele ucrainene au organizat o apărare robustă, iar președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a dat dovadă de leadership. Acum, forțele ruse se regrupează în est, în încercarea de a cuceri Donbasul. Dar atacurile aeriene continuă și în alte orașe din țară, făcând noi și noi victime.
Foto: Slujbă de Paște în Catedrala de la Kiev -Dimitar Dilkoff/ AFP/ Profimedia
- Slujba de Înviere s-a desfășurat în Ucraina sub amenințarea bombardamentelor rusești. Oficialii de la Kiev i-au sfătuit pe credincioși să asculte slujbele online și să nu vină în număr mare la lăcașurile de cult.
Foto: Imaginea unei femei din Kiev reflectându-se în icoana lui Hristos - Dimitar Dilkoff/ AFP/ Profimedia
- Secretarul de stat american Antony Blinken şi ministrul apărării Lloyd Austin se vor deplasa la Kiev, duminică, exact la două luni după începerea invaziei ruse în Ucraina, a anunţat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de AFP. Aceasta va fi prima vizită oficială a reprezentanţilor guvernului american în Ucraina după 24 februarie.
- Cu această ocazie, președintele american Joe Biden a spus că unitatea aliaților Ucrainei a transmis Rusiei un mesaj puternic: „nu va reuși niciodată” să domine toată Ucraina. „Unitatea noastră pe plan intern, unitatea cu aliații și partenerii noștri și unitatea cu poporul ucrainean îi transmit lui Putin un mesaj clar: nu va reuși niciodată să domine și să ocupe toată Ucraina”, a scris Biden pe twitter. „Putin nu a reușit să-și ducă la îndeplinire marile ambiții pe câmpul de luptă”, se mai arată în mesaj.
Volodimir Zelenski, conferința de presă de sâmbătă într-o stație de metrou din Kiev
- Volodimir Zelenski a ținut conferința de presă de sâmbătă, într-o stație de metrou din Kiev. Președintele Ucrainei a vorbit cu jurnaliștii mai bine de o oră și a transmis, printre altele, că Ucraina va abandona negocierile cu Moscova dacă militarii săi, baricadaţi în vastul complex siderurgic Azovstal din Mariupol, în sud-estul Ucrainei, sunt ucişi de armata rusă.
- Liderul ucrainean a cerut din nou sâmbătă o întâlnire cu omologul său rus Vladimir Putin „pentru a pune capăt războiului”. „Cred că cel care a început acest război va fi putea şi să-i pună capăt”, a afirmat Zelenski , reiterând că „nu se teme să-l întâlnească pe Putin” dacă aceasta ar permite să se ajungă la un acord de pace între Rusia şi Ucraina.
- De asemenea, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis și că aproximativ 5.000 de copii au fost deportați în Rusia sau în teritoriile estice. „Cifrele sunt tragice... ceea ce avem sunt cifre aproximative. Credem că o jumătate de milion de persoane au fost deportate din teritoriile ocupate în Rusia sau în teritoriile (controlate de Rusia) din est. În ceea ce privește copiii, nu avem un număr exact, îmi amintesc doar că este vorba de aproximativ 5.000”, a declarat Zelenski.
- În plus, Zelenski a acuzat Rusia că s-a comportat ca naziștii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. „Ceea ce au făcut a fost nazism, au violat copii, toate aceste violuri, nu este doar o manifestare, este nazism”. El a apreciat că toți cei care au emis „ordine rușinoase” vor fi judecați de un tribunal. „Trebuie să mă întâlnesc cu președintele Federației Ruse. Vreau ca el să fie judecat? Nu că aș vrea eu, dar toți cei care au dat acele ordine rușinoase, toți vor fi judecați de un tribunal, sunt convins de acest lucru. Durează ani de zile, dar vom aștepta, dacă cineva ca mine nu trăiește suficient de mult, copiii noștri vor trăi suficient de mult”.
- Nu iau în considerare o posibilitate în care (SUA și Marea Britanie) vor înceta să furnizeze arme. Nu avem altă opțiune decât să luptăm pentru pământul nostru și să îl recuperăm. Nu iau în considerare o astfel de alternativă”, a mai adăugat liderul de la Kiev.
- Zelenski a fost întrebat dacă poporul ucrainean este pregătit să trăiască ani de zile într-o stare de pregătire militară precum Israelul. Președintele ucrainean a răspuns: „Vom fi o astfel de țară, am devenit deja o astfel de țară, suntem deja o astfel de țară, suntem o țară care știe că va trebui să ne apărăm țara. Cred că odată ce vom câștiga vom avea cea mai puternică armată, iar în ceea ce privește garanțiile de securitate, vom fi una dintre cele mai puternice țări din Europa”.
- Opt persoane au fost ucise şi cel puţin alte 18 rănite în urma unor lovituri ruseşti sâmbătă asupra oraşului portuar Odesa, în sudul Ucrainei, potrivit unui nou bilanţ anunţat de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. „Opt persoane au murit în acest stadiu şi alte 18 sau 20 sunt rănite", a mai afirmat Zelenski în cursul conferinţei de presă de la Kiev. Potrivit lui Zelenski, „şapte rachete au vizat Odesa" sâmbătă, dintre care una „a lovit un imobil de locuit", iar „două au fost doborâte" de sistemul de apărare antiaerian.
- „Singurul obiectiv al loviturilor cu rachete ruseşti împotriva Odesei este teroarea", a acuzat pe twitter și şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba, lansând un apel să se pună „un zid între civilizaţie şi barbarii care atacă oraşe paşnice cu rachete".
- Armata rusă a afirmat la rândul său sâmbătă că a vizat cu „rachete de înaltă precizie" un terminal logistic de pe aerodromul militar de lângă Odesa care adăpostea arme livrate forţelor ucrainene de SUA şi de ţări europene.
- Totodată, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vorbit sâmbătă cu premierul britanic Boris Johnson despre o „nouă fază” a ajutorului militar, inclusiv furnizarea de arme grele, a declarat sâmbătă adjunctul șefului de stat major al președintelui, Andrei Sibiga.
Trupele ruse extrase din retragerea de la Kiev reintră în luptă în estul Ucrainei
- În cea mai recentă evaluarea a frontului, Institutul pentru Studiul Războiului din Washington (ISW) notează că forțele ruse au continuat operațiunile ofensive de-a lungul mai multor axe, chiar dacă au finalizat deplasarea întăririlor extrase din retragerea de la Kiev în est și au continuat redistribuirea unor forțe de la Mariupol spre nord.
- Experții ISW spun că rușii nu și-au luat timp să reinstaleze trupele care se deplasează de la Kiev sau Mariupol înainte de a le reangaja în operațiuni de luptă. Ei nu opresc operațiunile ofensive pentru a aștepta până când își vor concentra o putere de luptă mai mare și nu par să grupeze forțe pe câteva axe decisive de avans. ISW spune că rușii continuă modelul operațiunilor pe care l-au urmat de-a lungul războiului: angajând mici grupuri de unități în atacuri larg dispersate de-a lungul mai multor axe și refuzând să accepte pauzele operaționale necesare pentru a stabili condițiile pentru operațiuni decisive.
- În evaluarea de sâmbătă noapte spre duminică, ISW spune că forțele ruse au angajat până acum doar câteva grupuri tactice de batalion (BTG) în operațiunile ofensive din Donbas. ISW evaluează armata rusă nu poate lansa o operațiune ofensivă în masă, având în vedere modelele observate și limitările ale puterii efective de luptă disponibile în rândul trupelor care au luptat din greu și au suferit multe victime, precum și provocările observate privind comanda și controlul la nivel de regiment/brigadă și divizie.
- ISW notează că este posibil ca rușii să abordeze sau să încerce să abordeze unele dintre aceste provocări și să lanseze în curând o ofensivă într-o formă nouă și mai bine coordonată, dar rămâne puțin probabil acest scenariu.
- Analiștii americani mai transmis că obiectivele ofensivelor rusești în jurul axei Izium-Donețk sunt neclare. Forțele ruse ar putea încerca să ajungă pe drumul Izium-Debaltseve de-a lungul a două sau mai multe axe pentru a încercui o mare concentrație de forțe ucrainene și zonele construite. Oficialii ucraineni au sugerat pe 23 aprilie că forțele ruse de lângă Rubijne și Popasna ar putea încerca să încercuiască zona Severodonetsk-Lysychansk, mai degrabă decât să urmărească învăluirea totală. Analiștii ISW spun că este prea devreme pentru a evalua probabilitatea acestui curs al acțiunilor rusești sau probabilitatea succesului lor.
- Pe scurt, ISW spune că trupele ruse extrase din retragerea de la Kiev reintră în luptă în estul Ucrainei, iar forțele ruse au continuat să desfășoare ofensive terestre la scară mică în mai multe puncte de-a lungul frontului de la Izium până la Zaporojie.
- Forțele ruse vor crește probabil amploarea operațiunilor ofensive terestre în zilele următoare, dar ISW spune că este prea devreme pentru a spune cât de repede vor face acest lucru sau cât de mari vor fi acele ofensive. De asemenea, este prea devreme pentru a evalua modul în care rușii își vor pondera eforturile în arcul de la Izium la orașul Donețk.
Evacuarea planificată sâmbătă pentru civilii din Mariupol nu a avut loc
- Kievul a anunţat sâmbătă recucerirea, de către trupele ucrainene, a trei sate în apropiere de Harkov (est), al doilea oraş ca mărime al Ucrainei, în timp ce luptele continuă în Donbas şi în sudul ţării.
- Germania trebuie să facă tot ce îi stă în putere pentru a ajuta Ucraina să câştige războiul împotriva Rusiei, dar fără a-şi pune în pericol propria securitate şi capacitatea de apărare a NATO, a declarat sâmbătă ministrul de finanţe liberal Christian Lindner, citat de Reuters. Lindner s-a declarat favorabil susţinerii Ucrainei cu arme grele, dar cu condiţia ca Germania să nu devină parte a războiului.
- Ministrul a respins criticile adresate cancelarului Olaf Scholz pentru aparenta reticenţă a guvernului de a livra arme grele pe câmpul de luptă, precum tancuri şi obuziere. „Olaf Scholz este un lider responsabil care cântăreşte lucrurile cu grijă şi ia decizii pe această bază”, a declarat Lindner. Cu o zi înainte, întrebat despre reticenţa Germaniei de a livra armei grele Ucrainei, Scholz a spus că NATO trebuie să evite o confruntare directă cu Rusia care ar putea duce la un al Treilea Război Mondial. Acest sprijin fără echivoc din partea unuia dintre greii guvernului german intervine pe fondul criticilor continue adresate cancelarului de opoziţia conservatoare, dar şi în cadrul propriului partid liberal şi al Verzilor, altă formaţiune care face parte din guvernul de coaliţie german.
- Presupusa iubită a președintelui rus Vladimir Putin a apărut în public pentru prima dată de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina. Alina Kabaeva, în vârstă de 38 de ani, fostă gimnastă olimpică, a fost fotografiată joi la un eveniment de la VTB Arena din Moscova, imaginile fiind postate pe Instagram de Ekaterina Sirotina, antrenoarea echipei naționale de juniori de gimnastică ritmică, potrivit Business Insider.
- Evacuarea planificată sâmbătă pentru civilii din Mariupol nu a avut loc, a declarat un consilier al primarului din orașul ucrainean aflat sub asediu. Oficialul a dat vina pe Rusia pentru eșecul efortului de evacuare. Acesta a spus că deși 200 de locuitori din Mariupol s-au adunat pentru a fi evacuați, armata rusă le-a spus să plece și a avertizat privind posibile bombardamente. Evacuarea trebuia să înceapă la amiază, potrivit vicepremierului ucrainean Irina Vereșciuk. Însă, aceasta a precizat că evacuarea va avea loc „dacă totul decurge cum trebuie” și a avertizat că forțele ruse „ar putea încerca să organizeze propriul coridor de evacuare către Rusia”. Sute de locuitori din Mariupol ar fi fost deportați cu forța în Rusia de la începutul invaziei. Eforturile pentru evacuarea civililor din orașele aflate sub asediu, inclusiv din Mariupol, au eșuat în mod repetat.
- 3.640.000 de persoane au părăsit ţara de la intervenţia Rusiei în Ucraina, dar peste un milion s-au întors deja, a spus sâmbătă, într-un mesaj video, ministrul ucrainean de interne, Denis Monastîrski.
- Forțele ruse au continuat să bombardeze sâmbătă orașul Harkov din nord-estul țării, a spus un guvernator militar ucrainean, citat de CNN. „Ocupanții ruși continuă să tragă asupra infrastructurii civile din Harkov și din regiune", a spus Oleh Siniehubov, șeful administrației militare regionale din Harkov. „Pe parcursul zilei, ocupanții au aplicat 56 de lovituri. Rezultatul, 19 răniți, două persoane au murit”, a adăugat el. Civilii din Harkov au îndurat zile întregi bombardamente intense.
- Forțele ruse au reluat sâmbătă la prânz atacurile aeriene asupra fabricii de oțel Azovstal din Mariupol, unde se află trupele ucrainene rămase în oraș și unde se adăpostesc numeroși civili, a spus consilierul prezidențial ucrainean Oleksii Arestovici. El a mai spus că forțele ruse încearcă să ia cu asalt uzina: „Inamicul încearcă să sugrume rezistența finală a apărătorilor Mariupolului din zona Azovstal”, a precizat Arestovici.
- Mihailo Podolyak, unul din principalii consilieri ai președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a afirmat sâmbătă că Republica Moldova este următoare țintă a Rusiei, după declarația generalului rus Rustam Minnekaiev, care a spus că Moscova urmărește să obțină acces spre Transnistria prin sudul Ucrainei. Avertismentul lui Mihailo Podoliak este asemănător cu cel al președintelui Volodimir Zelenski, care a spus că invazia declanșată de Rusia asupra țării sale este doar începutul și că Moscova are planuri pentru a captura și alte țări.
- Rusia a anunțat sâmbătă, prin vocea șefului agenției spațiale, Dmitri Rogozin, că plănuiește să desfășoare cel mai târziu la toamnă prima unitate înarmată cu rachete balistice Sarmat, cu capacitate nucleară. În această săptămână, Moscova a efectuat primul test cu o astfel de rachetă. Unitatea va fi amplasată la Uzhur, în regiunea Krasnoiarsk region, la circa 3.000 km este de Moscova, a mai spus Rogozin, potrivit TASS. El a spus că rachetele vor fi plasate în aceleaşi locuri şi în aceleaşi silozuri ca rachetele Voevoda din era sovietică pe care le înlocuiesc, ceea va duce la economisirea de „resurse colosale şi de timp”. Racheta Sarmat este capabilă să transporte 10 sau mai multe focoase nucleare şi să lovească ţinte aflate la mii de kilometri distanţă, în SUA sau Europa. Lansarea „superarmelor” a fost un eveniment istoric, care va garanta securitatea copiilor şi nepoţilor Rusiei pentru următorii 30-40 de ani, a adăugat Rogozin.
- Spațiul aerian al Turciei a fost închis pentru avioanele militare și civile care transportă trupe din Rusia în Siria, după consultări cu Moscova, a declarat sâmbătă radiodifuzorul de stat turc TRT Haber, care l-a citat pe ministrul de externe Mevlut Cavusoglu, potrivit Reuters.
- Polonia a furnizat Ucrainei arme în valoare de 1,6 miliarde de dolari pentru a o ajuta să facă faţă invaziei ruse, a spus premierul polonez, Mateusz Morawiecki.
- Fostul cancelar german Gerhard Schröder, ale cărui strânse legături cu preşedintele rus Vladimir Putin s-au dovedit a fi extrem de controversate de la începutul războiului din Ucraina, a declarat pentru cotidianul american New York Times că liderul de la Kremlin nu va întrerupe livrările ruseşti de gaz către Germania, notează agenția germană de presă dpa.
- Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa a anunțat că acţionează pentru a asigura eliberarea unui număr de membri ai Misiunii Speciale de Monitorizare (SMM) care au fost reţinuţi în estul Ucrainei, scrie Reuters.
- „Șantajul nuclear” pe care îl practică Vladimir Putin în contextul invadării Ucrainei va duce probabil la creșterea cererii de arme nucleare pe plan global, afirmă fosta consilieră de informații la Casa Albă Fiona Hall, expertă în ceea ce privește politicile Rusiei. „Problema nucleară ar trebui să îngrijoreze pe toată lumea, pentru că Putin practic transmite tuturor țărilor: Aveți nevoie de arme nucleare. Deci toată povestea non-proliferării este aruncată pe geam, pentru că este foarte clar că motivul pentru care noi nu mergem peste Rusia cu tot ce avem la îndemână este că ei au arme nucleare și că el (Putin - n.r.) spune că e gata să le folosească”, a declarat Fiona Hall la BBC.
- Ea a mai adăugat că războiul ar fi convins unele țări să obțină arme nucleare, pentru că au văzut că „nu se pot baza pe altcineva să le vină în ajutor”. Fiona Hill a dat Japonia și Coreea de Sud ca exemple de țări care și-ar putea reconsidera statutul non-nuclear. „Deci ne află pe un teritoriu cu totul nou, unde nu am fost nici în Războiul Rece, iar acest lucru cere o diplomație cu adevărat puternică”, a mai spus ea.
- Patriarhul Kiril, şeful Bisericii Ortodoxe Ruse, a pledat sâmbătă pentru pace şi depăşirea conflictelor, într-un mesaj transmis cu ocazia Paştelui Ortodox. Aceasta, deși este un susținător al invaziei declanșate de Vladimir Putin în Ucraina.
- Ucraina are acum mai multe tancuri pe teren decât are Rusia, a declarat pentru Washington Post un înalt oficial american din domeniul apărării. Aceasta, în condițiile în care mai multe state occidentale continuă să furnizeze ajutor militar Kievului, iar rușii pierd echipament militar atât în luptă, cât și din cauza problemelor logistice. Numărul tancurilor nu este în sine un factor determinant al părții care deține avantajul. Dar Ucraina pare să le folosească mai eficient. Trupele ucrainene au avariat unele vehicule blindate rusești, în timp ce altele au fost abandonate pentru că s-au defectat sau au rămas fără combustibil - dovezi că Rusia nu a fost pregătită pentru rezistența ucraineană. Un înalt oficial din domeniul apărării a declarat la începutul acestei săptămâni că Rusia încearcă să învețe din propriile greșeli, în timp ce își transferă operațiunile spre estul Ucrainei.
- Militarii din regimentul Azov au publicat o înregistrare video în care sunt prezentaţi mai mulţi copii care se adăpostesc în prezent în buncărele subterane de sub combinatul Azovstal din Mariupol, informează Ukrinform.
- Amiralul Igor Osipov, comandantul flotei ruse din Marea Neagră, a fost eliberat din funcție și arestat în urma scufundării crucișătorului Moskva, anunță serviciul de informații al armatei Ucrainei. Adjunctul său, viceamiralul Serghei Pinciuk, este și el anchetat în această cauză, potrivit aceleiași surse, care mai arată că și alți comandanți ruși au fost eliberați din funcții.
- Forțele ruse ocupă orașe din Ucraina, amenință jurnaliștii și le cer să difuzeze informații și opinii pro-Kremlin. Cei care refuză sunt nevoiți să-și închidă platformele, reatează BBC. Strategia de înlocuire a presei ucrainene cu mass-media pro-Kremlin include cucerirea turnurilor de televiziune și tăierea accesului la programele naționale de știri ucrainene în zonele controlate de forțele ruse. Acestea sunt înlocuite cu emisiunile pro-ruse.
- Doi generali ruși au fost uciși în apropiere de Herson, a anunțat direcția de informații a Ministerului ucrainean al Apărării. Un altul este în stare critică. Armata ucraineană a lovit vineri postul de comandă al celei de-a 49-a armate a Rusiei în apropiere de capitala regională ocupată Herson, potrivit comunicatului, citat de The Guardian. Teritoriul dintre Nikolaev și Herson, în sud-est, a cunoscut lupte intense în ultimele trei săptămâni, când forțele ucrainene au lansat contraatacuri.
- Bombardele s-au intensificat sâmbătă în orașele controlate de forțele ucrainene din regiunea Lugansk, a spus guvernatorul regiunii, Serghei Haidai. Potrivit Reuters, Haidai a spus că forțele ucrainene părăsesc unele așezări pentru a se regrupa, dar că mișcarea nu înseamnă o retragere. Rusia a negat din nou că a atacat zone civile.
- Mai multe supermarketuri din Marea Britanie au decis să raționalizeze cantitatea de ulei de gătit pe care o pot cumpăra clienții, deoarece aprovizionarea este afectată de războiul din Ucraina, relatează BBC.
- Rusia a adus lansatoare de rachete Iskander-M lângă graniță, afirmă armata ucraineană. Sistemele au o rază de acțiune de până la 500 km și pot transporta focoase convenționale sau nucleare.
Noi gropi comune lângă Mariupol
- Noi imagini din satelit publicate de Maxar Technologies arată mai multe gropi lungi proaspăt săpate într-un cimitir de lângă Vinohradne, la aproximativ 12 kilometri de Mariupol. Imaginile dezvăluie existența unui al doilea cimitir care s-a extins în ultima lună și include mai multe gropi lungi. O analiză a imaginilor din satelit furnizate de Maxar de la mijlocul lunii martie până la mijlocul lunii aprilie arată că noile săpături de la Vinohradne constau în gropi paralele, iar fiecare dintre ele are aproximativ 40 de metri lungime. Extinderea cimitirului a avut loc în perioada 22-29 martie 2022, aproximativ în aceeași perioadă în care au fost săpate pentru prima dată noi morminte lângă cimitirul Manhuș de la marginea Mariupolului.
- Armata ucraineană a declarat că a lovit sâmbătă 17 ținte aeriene rusești, relatează CNN. Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării din Ucraina, este vorba despre 3 avioane rusești, 5 rachete de croazieră și 9 drone.
- Finlanda reduce importurile de energie electrică din Rusia. Potrivit operatorului național de rețele electrice Fingrid, acest lucru este făcut pentru a preveni posibilele încercări ale Rusiei de a influența Finlanda în timpul procesului de aderare la NATO.
- OMS a consemnat 162 de atacuri asupra unităților sanitare ucrainene de la începutul invaziei și până săptămâna trecută. Organizația Mondială a Sănătății a precizat că atacurile asupra unităților de asistență medicală între 24 februarie și 16 aprilie au provocat 73 de morți și 52 de răniți.
- Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, va merge luni în Turcia, un mediator important în conflictul din Ucraina, înainte de a se deplasa la Moscova şi Kiev, a anunţat ONU într-un comunicat.
- În actualizarea de sâmbătă seară a războiului, Ministerul britanic al Apărării a informat pe twitter, citând direcția principală de informații de la Kiev și Statul Major ucrainean, că Rusia plănuiește să recruteze civili ucraineni din regiunile Herson și Zaporojie. Londra amintește că articolul 51 din Convenția a patra de la Geneva prevede că „Puterea ocupantă nu poate obliga persoanele protejate să servească în forțele sale armate sau auxiliare” și „nicio presiune sau propagandă care vizează asigurarea înrolării voluntare nu este permisă”. Ministerul britanic al Apărării mai spune că orice înrolare a civililor ucraineni în forțele armate ruse, chiar dacă Rusia este prezentată ca fiind voluntară sau încadrată în serviciu militar în conformitate cu legislația rusă, ar constitui o încălcare a articolului 51 din Convenția a patra de la Geneva.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.