Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Smells like team spirit. Acum 5 ani am devenit „plăieș” și de atunci viața mi-e mai bogată

Plai

Voluntariatul înseamnă pauză. Pauză de la zgomot, viață agitată, monotonie, stres. Să te iei și să te oferi fără a aștepta ceva în schimb, să se termine acțiunea, să te uiți înapoi și să oftezi. O experiență foarte utilă pentru comunitate, și pentru cei întregi, şi pentru cei pe jumătate.

Plaiul din Timișoara, festivalul de World Music realizat 100% de voluntari.

Auzisem din povestiri că la Plai sunt băieţi şi fete gigant care pun pe picioare un ditamai festivalul de unii singuri. Atunci mi-am zis: trebuie să merg şi eu acolo, să văd cu ochii mei cum stă treaba. Şi chiar aşa stătea. Cât era Muzeul Satului Bănățean de mare, numai uriaşi. Unii cărau paleţi, alţii ridicau standuri, toţi mişunau care încotro, nu puteai să te ţii după ei nici cu privirea. Eram mută de admiraţie, n-am putut să deschid gura o vreme, mă gândeam că poate mă fac de minune şi nu apuc nici să dau mâna cu vreunul dintre ei, d'apăi să rămân acolo până-n zilele noastre. Dar n-a fost aşa, uriaşii m-au primit în sânul fertil al festivalului aşa cum bomboanele cu lichior primesc fericite în miezul lor vişinele confiate. Şi cam aşa mi-au trecut ultimii ani, cu o familie ici, cu o familie colo, cu prieteni care pun umărul la organizarea unuia dintre cele mai autentice, sincere şi generoase festivaluri din universul ăsta lat.

Sunt voluntară Plai de cinci ani şi de atunci viaţa mi-e mai bogată, mai veselă, mai plină de prieteni, mai cu moţ. Să fii voluntar înseamnă să iei parte activă la organizarea festivalului ăstuia cu nume atât de frumos şi să devii, vrei, nu vrei, uriaş. Pregătirile pentru ediţia ce va să vie incep imediat cum ediţia în curs ia sfârşit, aşa că treaba nu stă locului niciodată. Creşte lungimea nopţii, creşte si Plaiul, dospeşte cozonacul, se dolofăneşte şi festivalul nostru. Şi tot aşa. Voluntarii încep şi termină totul, ei sunt cheiţa de întoarcere a mecanismului.

În toți acești cinci ani am contribuit la festival cu absolut tot ce am putut, din primul moment m-am aruncat de-a dreptul în braţele lui. Dacă mă pricepeam la tăiat carton, ajutam la confecţionarea scrumierelor portabile. Dacă aveam o tehnică specială de ridicat baxuri, puteam să mă gândesc la patentarea ei în timp ce căram apa îmbuteliată spre birtuţ. Când partenerii aveau nevoie de ajutor pe aleea culturală, nu trebuiau decât să facă un semn discret. La poartă mi-am purtat mereu cu onoare tricoul de voluntar şi am inventariat cu succes copiii, părinţii, trotinetele şi căştile de protecţie cu bilet valid.

Ca să faci parte din echipă, trebuie să fii dedicat, să ai un caracter puternic şi să fii mereu pe fază, oricând poate veni spre tine o avalanşă periculoasă de drăgălăşenie. Ah, şi încă ceva. Să fii voluntar Plai înseamnă să renunţi voit la bronzul uniform, pentru că brăţările strânse de-a lungul timpului se păstrează cu sfinţenie pe încheietura mâinii preferate.

Nevoie de uriași e tot timpul. Nu doar la Plai, ci la toate acțiunile de acest gen.

Principala învăţătură din experiența voluntariatului este că schimbările mari au la bază schimbări mici, adunate una peste alta, iar acestea din urmă au, de fapt, cel mai mare impact şi vin natural, din noi înşine. Dacă vreau să fiu ajutată, să ajut. Dacă vreau să fie curăţenie în jurul meu, să fac primul pas şi să nu mai poluez. Normalitatea e atât de aproape de noi şi atât de uşor de atins.

Tot prin voluntariat ai ocazia nemaiîntâlnită de a cunoaşte oameni minunaţi după oameni minunaţi. Prin ei reuşești să te descoperi şi să afli că poți fi pozitiv şi la sfârşitul unei zile epuizante. Plăieşii, de exemplu, au spiritul autentic de echipă, smells like team spirit. Dacă vreun uriaș nu are o anume sarcină la un moment dat, acelaşi uriaș e gata să sară în ajutorul celorlalţi care au. Şcoala din muzeu e locul de adunare al tuturor voluntarilor, de acolo pleacă directivele. Şi tot de acolo radiază şi buna dispoziţie către toate colţurile pădurii de stejari.

Plai e ca o bulă atemporală de la mijloc de septembrie, manifestarea iubitorilor de artă şi multiculturalitate care se salută şi-şi zâmbesc pe aleile Muzeului Satului Bănăţean, e festivalul altruist care iţi oferă mult mai mult decât iţi cere. Învăţătura este să fii ca Plai. 

Festivalul Plai

Festivalul ăsta trage de tine, te pune la încercare, te face să te simţi într-un anume fel, îţi arată că ai umerii prea înguşti şi inima prea mică pentru a suporta atata mândrulenie. El e firicelul de apă pe care-l trag mereu după mine, de-a lungul anului, cu tot cu muzica lui care bate și se izbește de copacii din muzeu, cu atelierele în aer liber, cu filmele şi spectacolele de teatru parcă prea din altă lume. E genul ăla de festival la care îți iei bilet pentru vineri și te trezești că vii până duminică.

Anul trecut se zvonea că nu s-ar mai ține Plaiul, c-o fi, c-o păți. S-a ținut și în 2016 și a fost o minunăție. Soare ca gălbenușul, cer limpede, muzeu curat. Muzica ne-a cam făcut să zâmbim tâmp, mâncarea nu mai spun, trei sferturi din producția de untură a țării a fost acolo – preferata voluntarilor – pare-se că nici nu dăunează siluetelor subțiri.

Sentimente ca la festivalul ăsta găsești rar, poate numai în vise sau când smotocești un câine simpatic. Îți crește inima de când intri pe poartă, te gândești la cât de mari sunt unii oameni, la cam cât de mare e și cosmosul, ești prins în mâinile călduțe ale manifestării ăsteia, care-ți dă și Sieranevada, și Asphalt Theatre, și te face să te simți cool.

Mă rog, așa sunt zilele de Plai, n-am să detaliez. Primești câteva în septembrie, dar ai vrea mai multe, să se-ntindă ca iarna, pe o grămadă de luni. Dacă am calculat bine, mai sunt cam 250 de răsărituri până la ediția viitoare. E bine. Și a nu se înțelege că am fi nerăbdatori.

Din păcate, în România se face prea puţin voluntariat. Dacă voluntariatul ar fi o planetă, atunci ar fi Mercur. Atmosferă neobservabilă, suprafaţă foarte puţin cartografiată. Motivele sunt diverse, oamenii nu mai au timp, poate că ceea ce primesc în schimbul voluntariatului nu e chiar ceea ce sperau să primească, poate nu ştiu exact ce presupune o acţiune de voluntariat. E ciudat, când te gândeşti la asta. Este ciudat să ştii că, undeva, unii oameni se oferă necondiţionat, angajaţi în acţiuni organizate sau ne, în timp ce, altundeva, alti oameni nici nu ştiu de existenţa unui asemenea concept, nu l-au pus niciodată în practică sau îl iau în derâdere. Pentru unii e noapte târziu, pentru alţii sunt orele timpurii ale dimineţii, iar pentru o a treia categorie e deja amiază.

Dacă o zi pe Pământ ar dura cât o zi pe Mercur, poate lucrurile ar sta diferit. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    In Romania nu se prea face voluntariat pentru ca lumea mai trebuie sa si manance, sa se imbrace, sa-si plateasca diversele cheltuieli si obligatii catre stat... deci ...mai putin timp pentru voluntariat, mai mult pentru munca! Desigur, pentru cei care manaca la parinti si dorm la prieteni, o fi timp si pentru asta...
    • Like 1


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult