Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Din Laponia către Apărătorii Patriei: Moș Crăciun, ambuteiaje, copii

De-ar fi să se pogoare Moș Crăciun din înaltul Laponiei acum, de sărbători, și de-ar vrea să ajungă la copiii cuminți și ascultători din Budești, să spunem, sau din Dor Mărunt, sau, la o adică, la vlăstarii de om din Militari sau din Berceni, ei bine, tare greu i-ar fi. Să presupunem că s-ar coborî din nord în atotprezentul mijloc modern de transport, mașina personală cu nas și cornițe de ren. Ar vâjâi ca vântul pe la unguri și s-ar gândi, măi, ce alegere bună am făcut, ce idee minunată să străbați Europa la volan! Apoi ar intra în România pe la Nădlac.

Cu chiu, cu vai, după eternități, ar ajunge și în București. Un fel de punct culminant, cum ar veni, după ce va fi luat cu asalt tot restul României, păzea, avalanșă de drăgălășenie, Nobody Expects the Spanish Inquisition, dar la Moșu se așteaptă, firește, toată lumea. În București ar pica de epuizare prin Băneasa și le-ar trimite vorbă câtorva corporatiști să-i preia task-urile. Și uite cum fac ei fapte bune de sărbători, că, vorba aia, corporatistului îi șade bine cu task-urile, călătorului cu drumul.  

Între timp, în Pipera s-a dus vestea că Moș Crăciun e căzut la datorie. Câteva fete cu sânge rece, temerare, dornice să se dezvolte pe plan personal și știind exact unde se văd peste cinci ani, au luat renul de coarne, hai că la copiii fără de familie din Apărătorii Patriei mergem noi, îi cunoaștem deja de mult, ne iubim, plus că au fălcuțe dolofane, numai bune de ciupit. Toți colegii le-au privit puțin pieziș, treaba lor, nu știu încă în ce se bagă, să faci pe Moșul e treabă dificilă, nu aplici un filtru in excel, cel mai bine ar fi să urmărească un tutorial pe youtube. Dar fetele nu au plecat urechea, și-au luat sacul în cârcă și, cu approval-ul managerului, au plecat de la job la 16.30.

Și s-au pus fetele pe căutat taxi, unele cu aplicație, altele direct la centrală, nimic, toate taxiurile parcă au intrat în pământ. Să nu ne pierdem speranța, fetelor, e aproape Crăciunul! Dar speranța, din contră, se ascuțea ca lupta de clasă și ideea salvatoare nu întârzie să apară: Uber-ul cel blamat și neplătitor de taxe, dar mereu acolo la nevoie. Caută, găsesc. Două mașini în care mirosea a turtă dulce le așteptau la baza clădirii și înfulecau nesătule, rând pe rând, cadourile de la Moș. Șoferi simpatici, cu gramatică ferchezuită și mașină îngrijită. Spre Apărătorii Patriei, la bulivar!, au râs fetele și s-au așezat comod în ceea ce urma să fie casa lor pentru viitoarele două ore, bula atemporală care le va purta prin urbe.

Muzica italiană le binedispune, ce e muzica asta, ne face să ne mișcăm umerii pe ritm! Rita Pavone, e femeia asta în stare să te ridice din morți cât ai clipi. Fetele s-au lăsat pe spate și i-au dat voie Ritei să le încânte până când, hopa, au ieșit hăt, departe, pe șoseaua Petricani.

Acolo – stau, jam, ambuteiaj până la Obor.

Pălăvrăgind, uite, m-am dat în roata asta din Tei, e alright, nimic spectaculos, trecuse o oră şi 17 minute de când vitezele noastre au plecat călare pe Uberul doldora de tot ce-şi doresc copilandrii şi au reuşit să străbată 3.8 km. Mai aveau 8.2, iar Rita Pavone începea să nu mai fie ca la început. Una e Rita la ora 17, alta e aceeași Rita de la 17, dar la o oră distanță. Bine că în mașină mirosea frumos.

Uneia dintre ele i se face rău, mă scuzați, pot deschide puțin geamul? Desigur, domnișoară. Ce să facem, așa e orașul ăsta. Uitați-vă puțin în mașinile din jur. Vedeți mai mult de o persoană în fiecare? Fetele s-au gândit că merită să arunce un ochi, să verifice personal dacă e așa cum zice șoferul, și, într-adevăr, pe șosea erau omul și mașina, omul și mașina. Păi asta e una dintre probleme, fiecare merge singur, rar vezi câte doi. Uitați, vărul meu e cel mai bun exemplu, stă la Obor și lucrează la Eminescu, în fiecare zi merge cu mașina la serviciu. Păi e normal? Nici nu i se încălzește motorul, și el tot diesel are, ca mine. Nu e normal. Acum mai e și Crăciunul, toți se luptă să cumpere cadouri și de mâncare. Parcă vine sfârșitul lumii, măi fetelor.

Fetele tăceau mâlc, dar aprobau dând din cap. Ar pune o pătură groasă peste Bucureştiul ăsta blocat, să se lase o beznă neagră şi să doarmă.

Asta e mentalitatea, continua șoferul, omul își ia mașină să se laude cu ea. De comod, nu mai spun. Mie, de exemplu, cel mai mult îmi place să conduc. Dar ăsta nu e condus, mereu numai cu-a-ntâia și-a doua. Și infrastructura asta, dă-o naibii. Parcări, ioc, toți își lasă mașina pe unde apucă, păi televizorul tot așa vi-l lăsați, în mijlocul străzii? Transportul în comun e la pământ, cum să convingi oamenii să meargă cu autobuzele tale? 

În mașină se făcea când cald, când frig, pietonii călcau apăsat pe dungile zebrei.

Domnul șofer ținea ambreiajul încordat, înaintând metru cu metru. Jumătățile de oră vuiau vitejeşte către înainte, le lăsau pe călătoare în spate, să stea la coadă, la Obor. În față, foarte încet, sprijinindu-se pe coate, se trag maşinile pe burtă.

Ajunși la Iancului, șoferul a băgat sania de ocazie a lui Moș Crăciun pe o scurtătură, dacă mergem pe unde trebuie, n-ajungem niciodată la copii. E în regulă, ziseră fetele printre zgâlțâituri, cu mașina trepidând ca pe câmp.

După două ore și exact 3 minute și o oprire la benzinărie, motorinărie, adică, pentru diesel-ul domnului șofer, voinicii junglei urbane și bravii luptători pentru fericire și orânduire întru ale Crăciunului au ajuns peste mări și țări, la 12 km de Pipera. Acolo, la locul faptei, la Apărătorii Patriei și ai tradițiilor de Crăciun, îi aștepta el, Moșul.

Fetele au sărit din mașină, mai mult din dorința de a simți pământ stabil sub picioare.

Bine ați venit, renii mei!, râse Moșul înfundat. Era cât p’aci să nu ajungem, ziseră fetele, care începuseră deja să se mai anime, simțeau, probabil, emoția buburuzelor de după pereții groși.

Au descărcat pachetele uriașe, au bătut la ușă și au intrat, cine a fost cuminte? Pășeau acum în bula atemporală a copilăriei. Povestea gălușcuțelor mici cu chip de om și fericire-n ochi s-a oprit puțin, pentru o seară, încremenită-n bucurie, apoi a continuat ca până atunci. Și-ar dori să fie Crăciun în fiecare zi, să cânte și să fie iubiți non-stop.

Ei își urmează drumul, ce soartă oare, ce viitor? Iar Bucureștiul, încotro?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult