Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos
De puține lucruri ne putem îndoi, iar sexul, culoarea pielii, naționalitatea sunt printre acestea. Lista ar putea continua, dar mă voi opri aici. Când aud însă sintagma „identitate națională” adăugată titulaturii unui minister, simt nevoia să-mi ridic basmaua de pe frunte și să cuget puțin. Ce reprezintă identitatea noastră națională, ce ne definește pe noi ca popor? În primul rând, limba și obiceiurile. Apoi cultura, și nu doar cea populară. Să menționăm și portul – ia, ițarii și catrințele –, deși acestea sunt mai degrabă istorie. Sarmaua, oricât de mult ne place, e orientală. Mămăliga – nici ea nu-i tocmai românească.
De curând avem un minister care se ocupă, dincolo de cultură, care pare să devină o acoladă, tocmai de identitatea națională. Avem, așadar, o instituție publică, condusă de un om politic, care își propune să vegheze asupra acesteia. Cum, nu știm încă. Dar iată că dintr-o dată identitatea națională se mută în plan politic. Iar aici am reușit în ultimii ani să definim românismul într-un mod care nu ne aduce nicio onoare: corupție fără limite.
Guvernările, majoritatea acestora, au construit cu multă trudă și răbdare democrația originală pe care ne-o promitea, în deceniul trecut, președintele Ion Iliescu. Și cum amprenta spiritului politic național se regăsește în toate domeniile, nu pot să nu mă întreb de ce doar un singur minister a primit sarcina, deloc simplă, de a păstra nealterată identitatea națională. Ce se întâmplă cu restul? Vor deveni oare niște instituții democratice în adevăratul sens al cuvântului? De pildă, Ministerul Sănătății (care nu e și al identității naționale, deci se poate lepăda) va deveni unul centrat pe nevoile pacienților și se va pune cu adevărat în slujba acestora? Vom avea un Minister al Dezvoltării, Administrației și Fondurilor Europene sau un Minister al Transporturilor care ne vor construi autostrăzi la prețul pieței (și nu la unul de câteva ori mai mare), că va dispărea jungla din administrație sau că vom avea un nivel optim de absorbție a finanțărilor europene? Să mă aștept la un Minister al Muncii care să asigure respectarea dreptului la muncă decentă, în condițiile în care un angajat român – fericitul câștigător al unui loc de muncă - are o normă și jumătate față de unul din țările europene, iar salariul minim îl concurează pe cel al chinezilor? Probabil că lista interogărilor ar putea continua, dar mă voi opri și de această dată aici.
Pavel Năstase, ministrul Educației: „ Sunt oameni care din naştere, nativ, nu pot lua un bacalaureat”
Nu știu cum stau lucrurile pe la alte ministere, dar constat că Ministerul Educației și Învățământului s-a apucat deja serios de treabă și pare să își respecte promisiunile de a nu altera spiritul național, cel puțin la nivel politic. Așadar, directorii de școală care nu au trecut examenul organizat de către fostul ministru Mircea Dumitru pot dormi liniștiți – vor putea fi numiți în funcție ca și până acum. Chiar nu au de ce să își facă griji: au demonstrat în toți acești ani că și-au făcut treaba așa cum trebuie. E drept că avem un nivel alarmant al analfabetismului funcțional (42%, cel mai mare procent din Europa), dar asta nu are de ce să ne îngrijoreze din moment ce noul ministru Pavel Năstase consideră că există „oameni care din naştere, nativ, nu pot lua un bacalaureat.”
Acestea fiind spuse, școala nu are de ce să-și bată capul. Paradoxal, într-o țară în care există atâția oameni incapabili să ia un bacalaureat, avem o inflație de doctori în diverse domenii. E un lucru de care putem fi indubitabil mândri, așa cum suntem mândri de a fi români – noul ministru ne propune să rezolvăm elegant problema plagiatelor, plasând sarcina revizuirii tezelor de doctorat fix în ograda universităților care le-au acordat. Exact ca și cum ai pune lupul paznic la oi. Și asta îmi aduce aminte de o altă situație paradoxală în care chirurgul Gheorghe Burnei, acuzat de corupție și malpraxis în urma documentării jurnalistei Luiza Vasiliu, pretinde că nu a existat nicio plângere împotriva lui, uitând că orice eventuală plângere ar fi ajuns fix pe biroul său de la Colegiul Medicilor, de data asta în calitate de șef al comisiei de malpraxis în chirurgie pediatrică.
Nu știm care vor fi următoarele mișcări prin care Ministerul Educației își va dovedi grija pentru păstrarea identității naționale. Vom trăi și vom vedea. Dar apropo de identitate națională – e limpede că românismul o duce în continuare bine și prosperă sub diverse regimuri și culori politice. Românii o duc însă din ce în ce mai greu.
Și dacă tot a venit noul guvern cu un suflu inovator, poate că nu ar fi stricat să se gândească la un minister al viselor românilor, asemănător Palatului Viselor din cartea scriitorului albanez Ismail Kadare – dar dezbărat, dacă se poate, de implicațiile totalitare. Ar fi aflat cu această ocazie că visele românilor sunt dintre cele mai banale: un loc de muncă, un salariu decent, un coș zilnic suficient pentru toată familia, acces la servicii medicale și medicamente, un loc în școli pentru toți copiii, egalitate de șanse chiar și pentru cei care par a fi predestinați, prin naștere, să nu ia un examen de bacalaureat. Poate că așa am fi avut în sfârșit un minister care să-i reprezinte și pe români, nu doar România.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.