În prima zi după alegeri, într-un liceu de provincie este convocat un consiliu profesoral ad-hoc. Se pune în discuție ocuparea funcției de director. Directoarea adjunctă ia cuvântul. Este de părere că cea mai competentă persoană pentru acest post este fosta directoare. Ovații. Din spate, o voce subțire încearcă să se facă auzită: Mă opun, această propunere este împotriva legii, deoarece doamna directoare a picat examenul pentru funcția de director! I se răspunde, cu zâmbetul pe buze, că legile pot fi schimbate. Cancelaria votează cu entuziasm revenirea pe post a doamnei directoare, care se întoarce cu o aureolă de martiră a regimului tehnocrat de tristă amintire. Cele 3-4 voturi împotrivă sunt socotite reacționare. Prin urmare, nici nu se mai consemnează în procesul verbal. Democrația a învins din nou. Votul a bătut legea.
Mi-am amintit azi de această poveste pe care mi-a spus-o „vocea subțire”, când am aflat de ordinul dat de noul ministru al Educației, Pavel Năstase, în urma căruia sute de picați la concursul de directori se pot întoarce pe post, prin numire din partea inspectorilor școlari. Proaspătul secretar de stat în ministerul Educației, Liviu Pop, spune că nu puteau rămâne școlile fără directori și, chiar dacă aceștia au luat nota 2 la concurs, nu vede o problemă în reîntoarcerea lor „temporară” pe post. Fostul ministru tehnocrat al Educației, Mircea Dumitru, estmează că în această situație sunt 500-600 de profesori, care fie n-au promovat, fie n-au participat la examen, așteptând schimbarea de regim și revenirea la normalitate.
Pentru că despre asta vorbim în aceste zile, stimați cititori ai Republicii: despre „România normală” pe care o anunța premierul Sorin Grindeanu. De pildă, în școala românească sunt normale numirea politică, rețeaua de pile, relația personală cu doamna de la inspectorat, temeneaua făcută în fața primarului în pixul căruia stau dotările din clase, mediocritatea nivelatoare. Anormale sunt diplomele luate pe merit (luați lucrările de grad ale profesorilor, să vedeți acolo cât copy-paste găsiți!), concursurile câștigate pe competențe și libertatea asumată deschis. Profesori liberi există. Profesori care au muncit pentru diplomele lor există. Profesori care-și înțeleg și își respectă cu cinste misiunea publică există. Aceștia vor prefera oricând un concurs organizat pe bune unei numiri politice; aceștia vor alege întotdeauna calea grea a studiului și a competiției unei seducătoare dependențe de bunăvoința unui șef politic căruia trebuie să-i pupe periodic mâna. Din păcate, deși acești profesori onești există, vocile lor vor fi mereu subțiri și minoritare câtă vreme bocancul politic va călca pe gâtul Educației.
După experimentul tehnocrat de 1 an, ne întoarcem, așadar, la România normală, unde carnetul de partid bate orice concurs. România normală a început în anii '50, când originea sănătoasă a început să funcționeze drept criteriu de avansare socială. Orice cizmar avea atunci în raniță bastonul de secretar general, așa cum azi orice secretară din Teleorman sau orice vechil din Cornu poate ajunge ministru. Azi nimic nu-ți certifică mai bine originea sănătoasă decât adeziunea la Partid. Concursuri, competențe, integritate, respectarea legii? Provocări burgheze!
Partidul își ia țara înapoi. Sute de mii de cetățeni cu origine sănătoasă așteaptă în aceste zile să fie (re)puși în tot atâtea posturi de directori, servicii, oficii, comitete și secretariate. Sunt semne că totul va trebui să treacă prin filtru politic: de la ministru, la prefect, de la inspector și director de școală, la secretară.
Vă miră îndrăzneala cu care PSD pune în practică programul alternativ de guvernare? Vă miră faptul că din prima zi ministrul Justiției vorbește despre amnistie și de grațiere? Vă miră că Avocatul Poporului s-a trezit din adormire să ceară schimbarea Legii 90, care-i interzice lui Liviu Dragnea să devină premier? Vă miră că premierul în funcție îi numește „beneficiari” pe salariații care vor plăti mai mult la asigurările sociale, ca să aibă Guvernul bani să crească salariu minim? Vă miră faptul că prima decizie a ministrului Educației este să-i repună în drepturi și în poziții de conducere pe mediocrii școlilor? Asta-i problema cu intelectualii șovăielnici: multe mirări, puțină implicare. Avem ce (n-)am votat.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Comisia Mccarthy a fost o reactie a statului american, in incercarea de a prezerva valorile democratiei in fatza infiltrarii comunistilor in toate structurile Statului.
S-au comis insa multe abuzuri; dar, spre deosebire de "lupta anti-coruptie" a Statului roman, in SUA presa a criticat cu ferocitate derapajele comisiei respective, iar cei vinovati de anchete sau incarcerari abuzive au fost pedepsiti exemplar, in pofida motivatiei legitime a activitatii lor.
In legea si in mentalitatea americana, scopul, oricat de legitim ar fi ( lupta contra infiltrarii comuniste ), nu a scuzat niciodata mijloacele, iar presa a aparat intotdeauna cu ferocitate drepturile si libertatile individuale ale cetatenilor.
A se vedea reactiile presei si ale societatii civile americane din zilele noastre fatza de duritatea anchetelor efectuate asupra suspectilor de TERORISM, incarcerati la Guantanamo. Si, subliniez, era vorba de indivizi suspectati de complicitate la atentele criminale comise la Tween Towers, soldate cu peste 3000 de morti !
Totusi presa si societate civila americane au sanctionat drastic ceea ce au considerat a fi anchete abuzive !
Iar ceea ce cetatenii americani au considerat a fi "tortura" a fost, intre altele, servirea de mancare de porc pentru detinutii islamici, sau difuzarea de muzica rock in peniteciar !!!
Eu, ca si oricare individ cu creierul la purtator, as fi fost complet imun la o asemenea "tortura", eventual le-as fi solicitat sa "bage" si Uriah Heep sau Led Zeppelin !
Spre deosebire de presa si societatea civila romaneasca, ajunse in mare parte trompetetele institutiilor de forta ale statului, mass media si societatea civila americana nu a facut niciodata vreun "laudatio" pentru FBI, CIA sau NSA, nici macar atunci cand aceste institutii au adus servicii importante natiunii. Niciodata !
In mentalitatea societatii civile americane, "catusa" si "arestul preventiv" sunt din principiu suspecte de abuz, astfel ca institutiile de forta ale Statului, cu exceptia flagrantului, se gandesc de 10 ori, de frica presei, inainte de a pune catuse sau de a incarcera un suspect.
La noi in schimb, sefii institutiilor de forta sunt, in mentalitatea multor ziaristi sau reprezentanti ai societatii civile, sunt "eroi" care trebuie "sprijiniti" si "protejati", iar cine indrazneste sa-i critice este "dusmanul poporului".
Acest lucru constituie inca o consecinta a "amprentei genetice" toxice inoculate de comunisti romanilor, transmisa din pacate si tinerilor din zilele noastre,si conform careia Statul, prin Presedintele tarii, alaturi de Justitie si de Institutiile de forta sunt mai presus de cetatean si au intotdeauna dreptate.
Aceasta eroare de perceptie a multor cetateni romani va bloca in continuare cu zeci de ani democratizarea reala a Romaniei.
Cât privește fundamentul ales de noul guvern drept călăuză a activității sale, cel al „României normale”, ce fel de termen putea fi mai permisiv și relativ decât acesta???
Este adevarat ca pe vremea lui Nastase era o "liniste" impusa de stilul autocratic cu care fostul premier a condus Romania: presa a fost "cumparata" cu publicitate guvernamentala, iar o pozantii din societatea civila au tacut, intimidati amenintarile explicite ale prim ministrului, care nu s-a sfiit, folosind mecanismele Justitiei ( "deja-vu", cum va exprimati Dvs ) sa ordone arestari sau anchetari ale opozantilor, pentru acuzatii inventate ( vezi cazul Ciuvica ).
Astazi insa, si acest site sta marturie, o mare parte din presa si din societatea civila ataca zilnic si cu ferocitate noul guvern si noua majoritate parlamentara; iar in fruntea acestor atacuri sta insusi presedintele Johannis; pe vremea lui Nastase, guvernul PSD a abeneficiat de sprijinul nemijlocit si fatzis al fostului presedinte Iliescu.
Insa guvernul Grindeanu nu pare sa fie interesat sa-si subjuge institutiile de forta ale Statului, precum a facut Nastase, astfel ca opozitia, civila sau politica, se poate manifesta nestanjenit, cel putin pana la acest moment.
Din fericire, criticii actualului guvern nu sunt in pericol de a fi persecutati sau abuzati de noua putere instalata la Palatul Victoria. Asfel ca democratia romaneasca, atata cata este ea, nu va fi restrictionata cum s-a intamplat pevremea lui Nastase.
Până la 28 de ani nu am știut că există o luptă între mediocri și performanți. Mediocritatea era un concept abstract, un cuvânt din dicționar, nu catalogam oamenii ca mediocrii sau performanți, iar eu nu mă consideram performantă. Eram sigură că toți apreciază în mod implicit performanța, lucrul bine făcut, și o respectă bucurându-se de beneficiile pe care aceasta le revarsă asupra tuturor. Pentru că, așa cum înțelegeam eu lucrurile, performanții sunt oameni cărora le plac lucrurile bine făcute, se străduiesc întotdeauna să ofere calitate, și se preocupă de îmbunătățirea lucrurilor pentru toți cei din jur.
Îmi amintesc foarte clar momentul în care în timpul unei discuții cu un coleg ceva mai în vârstă (foarte adaptat la mediu) am avut revelația că oamenii care nu excelează sunt oameni „normali” și atât. Am mai aflat că oamenii aceștia, mulți dintre ei, se simt amenințați. Nu le place când tu faci lucrurile „prea bine”, când ai standarde de calitate și vrei mereu să îmbunătățești. „Ce nu-ti ajunge? De ce nu e bine așa? De fapt, tu ce urmărești?” Atunci am aflat și că eu aș fi „un performant”; chiar dacă nu mă consider așa nici în ziua de azi, la 10 ani de la acea discuție, având în vedere reperele la care mă raportez.
Revenind la „oamenii normali”, mi-am dat seama că, într-adevăr, în universul mic al unei clase de elevi (de 33-40 cum erau cele în care am învățat eu din școala primară până in liceu) 3-5 performau, pe diverse direcții, și aproximativ 10 se remarcau prin ceva. Restul? Ce se întâmpla cu ei? Cum vedeau ei lumea? Cum își construiau convingerile și strategiile de reușită sau supraviețuire, în lipsa validării profesorale? Era vorba de două treimi până la trei sferturi (în linii foarte mari) din grupul social în care ne duceam existența zilnică. Ierarhia era clară, girată de o autoritate centrală - profesorul, criteriile erau cunoscute, stabile si previzibile, contextul era bine delimitat - școala. Ei bine, în viața reală, „restul” sunt majoritari. Autoritatea centrală (profesorul) nu mai există sau nu e prezentă zilnic, criteriile sunt neclare, schimbătoare, nedeclarate, adesea aplicate aleator, iar contextul e orice numai bine delimitat nu, pentru că nu poate fi. Contextul e unul dinamic, incert, variabil, instabil. Iar noi nu știm mai nimic despre cum gândesc și simt „majoritarii”.
Guess what: între timp (în timp ce noi eram ocupați cu performanța și cu lucrurile bine făcute, cu creșterea dezvoltarea, bunăstarea, sănătatea, evoluția) ei și-au făcut lumea lor. Simplu. In mod firesc, organic, în cel mai natural mod cu putință. Și noi ne-am construit lumea noastră, în mod firesc, organic, conform valorilor și convingerilor noastre. Iar lumea lor merge înainte, cu școlile lor cu educatori care își fac educația de la televizor și din telenovele, cu spitalele lor în care dezinfectații sunt apă de ploaie pentru că doctorii sunt dumnezei și asta e de ajuns, cu bisericile lor în care înainte să intri te cauți în buzunar să fii sigur că ai bani pentru apa sfințită, cu politicienii lor validați de „voropchieviști” și horoscoape la televizor.
Și acum ce? Lumile acestea vor merge, probabil, în continuare în paralel, cum au mers și până acum, prin diverse resorturi. Într-o cultură a „normalității” te poți oare aștepta la politici care să susțină (sau măcar să nu obstrucționeze) performanța? Sau sunt ei, performanții, deja destul de favorizați „de soartă” și ar fi cazul să fie generoși și altruiști? Din păcate chiar acest caz, al performantului generos și altruist, este cel mai demonizat. Pentru că oamenii „normali” nu înțeleg cum faci asta, deci trebuie să fie ceva necurat la mijloc.
Dilemele devin din nou individuale. Sunt dilemele celor care simt o contorsiune interioară dureroasă atunci când își dau seama, dintr-o postare de pe Facebook sau dintr-o discuție la telefon cu cei de acasă, că mama, tata sau doamna învățătoare (sau toți trei) sunt de partea cealaltă. Exact cei care te-au învățat despre calitate, performanță, corectitudine și dreptate. Și atunci ce să mai crezi, ce să mai speri? Împotriva cui sau pentru ce să mai lupți?
Răspunsul universal la astfel de dileme pare a fi compasiunea, revenirea la ultimele rezerve de compasiune, pe care suntem datori să le reînnoim, și care îți spun că fiecare ființă de pe Pământ își dorește, de fapt, să fie fericită, să trăiască fără suferință. Putem atunci să înțelegem că poate „oamenii normali” își doresc să nu se simtă în permanență depășiți (mai ales la bătrânețe), verificați, contestați în felul lor de a face lucrurile; că poate își doresc să se simtă în control, să-și păstreze stima de sine, să-și confirme că au dus o viață bună și că e bine cum gândesc ei; să aibă liniște și siguranță, și, dacă se poate, să se mai și bucure. Acestea fiindu-le dorințele, nu garantează nimeni că le vor fi îndeplinite. Dar promisiunile politicienilor par salvatoare. Și-atunci, de ce să nu-i voteze?
Un alt răspuns poate fi creativitatea, capacitatea de a genera soluții noi. Resursele de creativitate ale „performanților” ar putea să îi ajute să găsească moduri noi de a comunica social, moduri noi de a fi împreună cu ceilalți, moduri noi de a face lucrurile bine. Dar poate că sunt și ei prea ocupați, iar școlile în care s-au format nu le-au încurajat creativitatea și empatia îndeajuns încât să facă aceste lucruri.
La ora asta sunt cateva zeci de comentarii care condamna actiunea si idea in sine; alte zeci/sute la articole ce scot in evidenta matrapazlacurile PSD. Toata lumea-i indignata, toata lumea scrasneste din dinti. Citesc printre randuri "mama lor de hoti" dar absolut nimeni n-ar spune: SA IESIM IN STRADA!!! De la prima numire a lu' Sevil (putin imi pasa ca-i musulmana sau oricr alt motiv tampit au gasit comentatorii de serviciu) trebuia sa fim in STRADA. Da, PSD-ul a luat 45% din voturi, dar asta nu-i da dreptul lui Dragnea sa ne joace-n picioare. De ce nu suntem in STRADA?
I-a votat poporul? Foarte bine, dar poporul reactioneaza!!
Noi nu si nu...trosnim tastaturi, pocnim touch-screen-uri, share-uim tot dar stam la caldurica ca in strada e frig!!!
Si Dragnea stie ca tot ce vom face e sa dam din gura pe taste ca nu-s "cojones"!!....Nu-l deranjeaza absolut deloc, ba chiar are vorbele la el si ne da peste nas live dupa live!!!
Noi nu tre' sa fim politicaly-corect!!
Indignarea de la caldurica si din spatele tastaturii nu-si are rostul!!
Cu poporu' pus in cap nu le-ar mai fi dat mana penalilor sa ne dea lectii de corectitudine de la tembelizor!
TOATA acesta chestiune legata de problemele din invatamant, aruncata in a 2-a saptamana de guvernare ESTE ABUREALA.
este o actiune de EVALUARE a RASPUNSULUI POPULATIEI si o DISLOCARE a fortelor.
abia din a 2 luna de guvrnare vor incepe ADEVARATE SCHIMBARI DRAMATICE.
presupun in iulie-august - la vremea concediilor - o LOVITURA DE STAT de tip opereta, un vodevil cu demonstratii de strada anti UE si NATO, cu demiteri si demisii si in final cu SUSPENDAREA presedintelui.
FITI PREGATITI !
raul, ca si binele, nu este acelasi pt toti ! astfel ca unii se vor bucura si altii vor lua calea codrului, daca ma intrebati pe mine, eu zic ca romanului ii sade bine frate cu codrul :)