(Foto: Guliver / Getty Images)
Sunt revoltată de ideea că elevilor de gimnaziu li se recomandă romanul „Baltagul” de Sadoveanu, prezentat ca o monografie a satului românesc. Dintr-un motiv foarte simplu: romanul prezintă o familie în care agresivitatea bărbatului este acceptată și primită cu resemnare de nevastă. Iar acești soți sunt dintre cei care se iubesc. Leacul pentru încăpățânarea femeii este bătaia lui Lipan.
„Așa-i fusese în tinereță Lipan, așa-i era drag ș-acuma când aveau copii mari cât dânșii. Fiindcă ea era așa de aprigă și îndârjită, Lipan socotea numaidecât că a venit vremea să-i scoată unii din demonii care o stăpâneau. Pentru asta întrebuința două măistrii puțin deosebite una de alta. Cea întăi se chema bătaie, iar a doua o bătaie ca aceea ori o mamă de bătaie. Muierea îndura fără să crâcnească puterea omului ei și rămânea neînduplecată, cu dracii pe care-i avea; iar Nechifor Lipan își pleca fruntea și arăta mare părere de rău și jale. Pe urmă lumea li se părea iar bună și ușoară.”
Nechifor este în roman un om cu un suflet bun, un soț iubitor. Deși își bate uneori nevasta, el rămâne un om bun în esență, arată Sadoveanu. Violența nu e specifică oamenilor răi, ci oamenilor în general. Aceasta ar fi inerentă relației dintre soți și este semnul diferenței dintre bărbat și femeie: ea ascultă, el conduce.
Când profesorul cere lectura acestui text, el aprobă tot ceea ce se găsește în acest text. Iar copiii de gimnaziu sunt la vârsta acumulării, când învață din tot ceea ce văd în jur. Ei nu au privirea critică a adultului care înțelege spiritul vremii lui Sadoveanu și înțelege perspectiva autorului și se poate disocia de aceasta. Copiii preiau modele din lecturi, filme, povești și le integrează în propria viziune despre lume. Dacă aș propune lectura acestui text, nu aș face decât să aprob tacit că agresiunea dintre soți este acceptabilă. De aceea, elevii mei nu vor citi sau studia „Baltagul” de Sadoveanu.
Același lucru în „Mara” lui Slavici, așa zisul roman de dragoste, în care Persida este agresată constant, chiar și atunci când este însărcinată, de soțul ei, Națl. După bătăi monstruoase fata pierde o sarcină și se întoarce la mamă, la Mara, dar revine la bărbatul ei și rămâne iarăși însărcinată.
Prima bătaie pornește de la o palmă pe care Persida i-a dat-o bărbatului ei după ce acesta a jignit-o:
„Fără ca să-și dea seama de ceea ce face, ea înaintă spre el și-i trase o palmă, apoi rămase dreaptă și neclintită în fața lui.
El se ridică zăpăcit în picioare.[...]
Cuprins acum de mânie oarbă, el încleștă mâna stângă în părul ei bogat și începu s-o lovească cu pumnul, așa, pe nimerite, în spate, peste umeri, în față, cum dă omul care nu mai știe ce face.”
Femeia e descrisă ca tare, puternică, numai pentru că îi rezistă bărbatului și decide să nu plece de acasă: „Fie ce-i fi, eu tot rămân! Zise ea ridicându-și ca odinioară capul și simțindu-se mai tare ca oricând.” Ea speră că relația lor se va îmbunătăți și Națl n-o să mai fie așa de agresiv. Dar Persida e în continuare bătută de bărbat. Mara așteaptă cu satisfacție despărțirea celor doi și întoarcerea fetei:
„De aceea [Mara] a râs cu un fel de de mulțumire răutăcioasă când a aflat, peste câteva zile, că Națl iar a bătut pe Persida. Ar fi voit să-i scoată omului aceluia ochii cu ghearele, dar îi părea bine. « Așa-i trebuie! Zicea. Să-și vină în fire!»”
Uneori personajele dezaprobă comportamentul lui Națl. Fratele fetei, Trică, regretă că a înlesnit cununia celor doi, dar „încetul cu încetul se deprinsese cu gândul că așa le era soarta și că mai rău ar fi fost dacă n-ar fi cununați.”
Doar Persida, victima, crede că bărbatul e îndreptățit să o lovească, din moment ce ea a inițiat conflictul, dându-i o palma lui Națl:
„C-a fost bătută de dânsul, aceasta i se părea un lucru firesc; i se oprea însă mintea în loc când se gândea c-a fost ea însăși în stare să-l lovească pe el cu palma, c-a putut să se însoțească cu un om care a dezbrăcat-o de firea ei.”
Mara se teme că fata ei va naște un copil bolnav, din cauza bătăilor repetate. Dar Persida naște un copil sănătos și nu-i mai pasă ce fel de om e Națl, își face mustrări pentru comportamentul ei față de el și acceptă comoditatea și resemnarea lui că nu se poate schimba:
„- Plângi, că-ți face bine, zise [Persida]. E băiat, urmă iar. O să vezi tu ce băiat ! Lasă, c-o să vezi cum toate au de aici înainte să fie altfel.
- Cum, altfel? grăi dânsul deznădăjduit. Eu tot eu rămân; de câte ori nu mi-am făcut cele mai amarnice mustrări? Tot nemernic am rămas și nemernic am să fiu toată viața mea![...]
Ce-i păsa ei acum dacă el se va îndrepta ori nu?!”
Aceasta este tipul de dragoste prezentat unor copii de 14 ani care sunt la vârsta învățării comportamentelor sociale și a rolului lor în raport cu ceilalți. Potrivit canonului literar, romanele „Baltagul” și „Mara” nu ar avea în centru doar tema iubirii, ci și imaginea unor femei puternice. Sunt celebrele femei puternice ale literaturii noastre clasice. Dar felul în care ele se dedică total familiei, chiar acceptând să fie lovite de bărbați în virtutea dăruirii totale prin cununie, creează un model cultural nociv pentru societatea de astăzi. Din literatura română clasică lipsesc modelele feminine pozitive, femeile puternice, independente, care să nu fie validate doar prin căsătorie sau maternitate.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Singure cu numele...ca e plin netul de site-uri pt MILF-uri si servicii sexuale.
Comunismul a reuşit o performanţă tristă: lucruri anormale par astăzi absolut normale. Le acceptăm ca pe un dat, cu capul în pământ, fără să folosim nici măcar o logică elementară.
Se pare că şcolile noastre mai păstrează încă un mastodont antic şi rugint numit ISTORIA LITERATURII. Dacă diferenţa nu e evidentă istoria literaturii e la fel de separată de literatură cum e istoria matematicii de matematică sau medicina de istoria medicinei. Istoria literaturii nu este egală nici măcar cu lectura.
Istoria literaturii are două verişoare de gradul I: ISTORIA ARTELOR PLASTICE şi ISTORIA MUZICII. Toate sunt instrumente specializate, destinate filologilor, plasticienilor şi muzicologilor. Ele nu pot avea decât o singură destinaţie: liceele vocaţionale.
O simplă schemă logică ne arată că:
ISTORIA LITERATURII = LICEU DE LITERATURĂ
ISTORIA ARTELOR PLASTICE = LICEU DE ARTE PLASTICE
ISTORIA MUZICII = LICEU DE MUZICĂ
Situaţia prezentă este:
ISTORIA LITERATURII = TOATE LICEELE
ISTORIA ARTELOR PLASTICE = ...?!
ISTORIA MUZICII = ...?!
Cineva ar spune: "Bun, dar dacă nu studiezi istoria literaturii nu vei avea o privire aprofundată asupra Marii Literaturi!" Da, şi s-ar putea să n-o am niciodată, pentru că NU sunt filolog, sunt AMATOR de literatură, aşa cum sunt şi amator de pictură sau muzică.
Dacă se studiază istoria literaturii la orice liceu n-ar trebui să se studieze şi istoria artelor sau a muzicii, să avem o privire aprofundată şi asupra Marii Arte sau asupra Marii Muzici?
Cine a hotărât că din toate artele doar literatura are un moţ în frunte? Unde scrie că pictura şi muzica sunt servitoarele literaturii, menite doar să-i ţină trena ca nişte cenuşărese? Cine a stabilit aşa ceva?
Comunismul. Unde altundeva puteau băga mai abitir condiţia precară a ţăranului român comparativ cu societatea comunistă multilateral dezvoltată şi luminoasă? Sigur că nu asta a fost intenţia autorilor, dar aşa au folosite. Evident că literatura ca instrument de propagandă a dispărut, dar reflexul de a lăsa elefantul în magazinul cu porţelanuri s-a păstrat. Mai mult, a chestiona problema a devenit un sacrilegiu.
În mod normal o artă are trei paliere:
-elementele de limbaj (literar, plastic, muzical)
-critică (literară, plastică, muzicologie)
-istorie (literaturii, muzicii, artei)
Primul se predă în orice sistem de învăţământ din lume, însă într-o modalitate practică, în care partea teoretică e servită treptat. Critica şi istoria sunt paliere specializate. N-ar trebui să existe într-un sistem normal (cu excepţia liceelor vocaţionale). La noi se fac la toate liceele şi - culmea! - nu la toate artele, ci doar la literatură!!!
Nu e in nici un caz un sistem criminal.
Elemente de istoria muzicii eu am facut in generala, evident mult mai putin pentru ca si numarul de ore difera consistent.
Ar trebui să existe şi noţiuni elementare de istorie a literaturii, a muzicii sau a picturii? Desigur. S-a întâmplat să-mi pice în mână un manual de literatură din Olanda: primele capitole făceau un tur al literaturii. Dar atât şi nimic mai mult, în rest era scriere creativă, era comunicare, erau discuţii libere pe opere literare adecvate vârstei etc. Şi în niciun caz nu era obligatoriu, nu trebuia să dai examen din aşa ceva.
La noi istoria literaturii se întinde pe 3 ani şi e obligatorie !!! Programa e clară, nu sunt doar nişte simple jaloane. Fiecare secţiune arată ca o carte de telefon, iar subiectele sunt de genul viziunea despre lume a lui Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu. Problema nu e cu subiectele. Unele pot fi uşoare, altele grele, dar trebuie să toceşti toată programa, ceea ce nu se întâmplă prin alte părţi.
Nu se face istoria picturii, cel puţin în alte sisteme. A, că ai trei pagini în care apare nenea Leonardo Da Vinci şi cu nenea Michelangelo e altceva, dar nu sunt obligatorii. Nu dai examen din ele. Sunt informative. Nu sunt absurd, nu susţin o beznă totală, dar de aici şi până la a face CRITICĂ LITERARĂ şi ISTORIA LITERATURII la 5-12 (pentru că începe din clasa a 5-a) e cale lungă.
Subiectele sunt grele, de anvergură ca viziunea despre lume din opera lui Liviu Rebreanu. Nu există aşa ceva în alte sisteme. A, afli că a existat Skespeare, dar nu-ţi cere nimeni tema iubirii în Romeo şi Julieta.
Sigur că nu ai o privire de ansamblu, pentru că nu te interesează să ai. Dacă eşti interesat urmezi un curs opţional. Faptul că în alte sisteme ai ceva noţiuni generale nu înseamnă că se obţine o privire de ansamblu, ci doar informare. În rest se merge pe conversaţie, pe scriere creativă, pe tehnici de lectură etc. La noi ai 3 ani de ISTORIE A LITERATURII cu examen!!! Mi se pare groaznic! Una e să mă informezi şi alta e să mă OBLIGI.
Nu e doar problema de practic sau arta de dragul artei, ci si problema de cultura generala, as zice undeva intre pragmatism pur si arta de dragul artei.
Subiectele au tot scazut in dificultate in ultimii ani. Ce se da la testarea nationala e banal, ce se da la bac nu mi se pare exagerat. Discutabile diferentele intre real si uman.
Doar pentru ca altii fac altfel nu inseamna neaparat ca ce facem noi e gresit.
Cultura generală se poate rezolva cu o simplă schemă, un capitol la începutul manualului, cum se face în alte sisteme. Discutarea unei opere literare într-un context înseamnă deja istoria literaturii.
Subiectele nu au scăzut în dificultate. Citiţi programa, care arată ca o carte de telefon şi aflaţi cât de dură e notarea. Mai mult nu am ce să vă spun. Faptul că un enunţ are 10 cuvinte nu-l face mai uşor.
Nu este obligatoriu să cunoşti contextul unei opere. Poţi avea o discuţie liberă fără săi iei în calcul acest aspect, doar pentru a dezolta comunicarea, imaginaţia etc. Doar filologii îl iau în calcul. Tot ce cunoaştem noi despre pictură e că Leonardo Da Vinci este reprezentativ pentru Renaştere. Ne ajunge, dacă vrem mai mult aflăm INDIVIDUAL. Asta înseamnă cultură generală. Generală.
Ceea ce facem noi este greşit şi ne vom alinia cu restul sistemelor europene. Întrebarea este când. Sper să nu mai treacă alţi 20 şi ceva de ani.
" Asta înseamnă cultură generală." - cine decide asta si pe ce criterii?
Da, de cativa ani tot aud ca ne aliniem, ca ne aliniem. Intre timp lucrurile merg mai departe ca si pana acum. Nu stiu ce sa zic, nu prea se vad semne de schimbare. Nu ca schimbare inseamna totdeauna schimbare in bine, dar asta e alta poveste.
Discutii se tot poarta de ani de zile. Nu vad sa se fi modificat frecventa in mod semnificativ.
- anatomia textului literar
- critică literară
- istoria literaturii
Opt ani e mai mult decât o facultate pentru cineva care nu vrea să devină filolog. Alte sisteme au de obicei un nucleu restrâns de termeni şi procedee literare şi eventual un capitol cu titlu informativ privind punerea în context a literaturii.
Nu se dau teorii, teoreme, nu se fac comentarii. Se scrie, urmărindu-se strict capacitatea creativă şi însuşirea unei brume de termeni literari din mers. Există proiecte şi nu teme, nu se descifrează un limbaj tehnic, nu se reproduce un limbaj tehnic, nu e important dacă se cunoaste prea bine definiţia hiperbolei etc. Şi mai ales nu se dă examen din aşa ceva.
La noi e teorie şi limbaj de lemn de la start la finiş. Cu două exemane. Rudimentele de creativitate de la noi nu pot dezvolta o latură creativă solidă, cum se întâmplă în alte sisteme, pentru că teoreticul ocupă o parte uriaşă din sistem. Asta e ideea de bază.
2) In afara de noi 2, cine a comentat asupra comentariului de 150 de cuvinte?
3) Da, stiu ca alte sisteme fac altfel, de unde rezulta ca ce facem noi e gresit?
4) Din moment ce compunerea libera e subiect de examen, nu vorbim doar de rudimente.
5) Nu inteleg de ce ar fi creativitatea ridicata in slavi https://www.youtube.com/watch?v=ocDli45faiw
Va doresc viața frumoasa, n-avem ce căuta in acelasi univers.
Si ar mai fi si altele de spus despre limitele doamnei profesoare, dar sa reușim mai întâi sa transmitem acest mesaj simplu - ca parca totuși nu-mi vine sa cred ca republica e gestionata de niste oameni care nesocotesc dreptul la libera exprimare... :)
"Mara" şi "Baltagul" sunt romane extraordinare, dar subtilităţile LITERARE (şi nu vorbim doar de simpla acţiune) sunt imperceptibile la 16 ani. E practic un roman aruncat pe apa Sâmbetei dacă e citit la o vârstă la care nu înţelegi decât acţiunea. Necazul e că fiind catalogat drept lectură şcolară nimeni nu-l mai reia şi la 30 de ani.
"Păi îl ştiu din şcoală, de ce să-l mai citesc acum?" Păi pentru că în şcoală aveai 16. Şi romanul n-a fost scris pentru 16 ani. "Păi ştiu acţiunea, ştiu personajele, ştiu despre ce este vorba." Da, dar un text are şi subtilităţi literare, nu e doar despre acţiune şi personaje.
Puţini înţeleg importanţa maturităţii şi a bagajului de experienţă în lectură. Pentru a înţelege un text trebuie să ai o experinţă cel puţin egală cu a autorului. Altfel nu vorbim aceeaşi limbă: el vorbeşte de moartea părinţilor, eu sunt copil şi părinţii sunt nemuritori. Este normal să fie aşa, e datul şi farmecul vârstei.
Reflexul de a eluda etapele specifice vârstei vine din comunism. Comunismul n-avea nevoie de copii, avea nevoie de adulţi încolonaţi sub steagul partidului. Copii erau încomozi; dacă s-ar fi putut ca oamenii să se nască direct la vârsta adultă comunismul ar fi fost fericit. Expunerea la aceste texte - care clar n-au fost scrise pentru vârsta lor - avea menirea să-i maturizeze forţat. E o caracteristică proprie dictaturilor: maturizarea forţată pentru a adora puterea. Nu ursuleţul de pluş trebuia iubit, ci partidul, iar literatura a fost un mijloc de maturizare forţată.
Din păcate reflexul s-a păstrat şi astăzi, deşi profesori tineri precum Cristina Tunegaru trag un semnal de alarmă. A schimba vârstele şi a sări peste etape este o formă de distrugere a literaturii, nu de îndrăgire a ei.
UPDATE: Doamna Tunegaru pune problema greşit, deşi principiul este respectat. Nu violenţa e problema, căci şi eu, la vârstele mici, am fost impresionat de basmul "Corabiei fantomă", unde stafiile marinarilor bântuiau puntea cu piroane înfipte în frunte. Problema principală e adaptarea la vârstă, principiu stipulat clar în programă.
"Altfel nu vorbim aceeaşi limbă: el vorbeşte de moartea părinţilor, eu sunt copil şi părinţii sunt nemuritori." - daca nu cumva au murit deja.
"dar subtilităţile LITERARE (şi nu vorbim doar de simpla acţiune) sunt imperceptibile la 16 ani" - pai la scoala nu se discuta doar actiunea. Ca sa inveti sa percepi subtilitati literare trebuie sa incepi de undeva.
Cezar Petrescu, Gellu Naum, Radu Tudoran sunt exemple strălucite de deprindere a subtilităţilor literare. Arghezi traduce Kenneth Grahame transformând textul într-o adevărată şcoală de limbă, însă romanul nu trece de cenzură. Naum a fost un poet de o subtilitate extraordinară, dar şi o fire generoasă, care a dăruit copiilor o operă literară de calitate. Din păcate cenzura nu l-a considerat destul de motivant ideologic. E drept că nici romanele adulte de genul Marei sau Baltagul n-au fost scrise cu intenţie ideologică, dar se puteau folosi ca instrument de propagandă (viaţa grea a ţăranului comparativ cu actualitatea luminoasă din comunism).
Există deci literatură română pentru 16 ani, chiar foarte bună. Cred că ar fi timpul s-o repunem în drepturi. Să lăsăm romanele adulte adulţilor şi să dăm o şansă acestor autori. Dacă un autor scrie şi pentru vârsta adultă, dar şi pentru 16 ani nu e mai bine să îi respectăm intenţia ?
Dupa mintea distinsei doamne, "Baltagul" si "Mara", capodopere ale literaturii romane, nu ar mai trebui citite pentru ca descriu resemnarea si acceptarea de catre femeie a suprematiei barbatului in familie si societate, inclusiv acceptarea violentei familiale.
Faptul ca in aceste doua romane sunt zugravite realitati existente in mai toate familiile rurale din Transilvania si Moldova scolului XIX pare sa fie irelevant pentru distinsa autoare a acestui articol pueril.
Mergand in logica d-nei Cristina Tunegaru, ar trebui sa re-botezam Tziganiada lui Budai-Dleanu in "Romiada" sau asa ceva, pentru ca nu se mai permite sa le spui tziganilor ca sunt tzigani. Tot in aceeasi logica ( stupida ) a distinsei autoare, ar trebui sa interzicem copiilor sa citeasca basmele fratilor Grimm, pentru ca povestirile lor abunda in monstri si alte creaturi horror.
Sau poate ar trebui sa interzicem romanul "Rascoala" al lui L. Rebreanu, pentru ca descrie cu maxima acuitate un viol in care Nadina, victima acelui viol, sfarseste prin a accepta si a simti placere, chiar daca actul sexual se petrece impotriva vointei sale.
Lipsa de maturitate a d-nei Cristina Tunegaru in ceea ce priveste interpretarea mesajului unor romane exceptionale ale literaturii romane mi-o pot explica doar prin tineretea domniei sale; si poate ca si prin insuficienta lecturilor....
citaţi "Muierea îndura fără să crâcnească puterea omului ei şi rămânea neînduplecată, cu dracii pe care-i avea; iar Nechifor Lipan îşi pleca fruntea şi arăta mare părere de rău şi jale."
Ce poate fi mai frumos ca probă de feminism "[....] şi rămânea neînduplecată, cu dracii pe care-i avea [...]"
Când se copie tendinţe, nu valori, se cade în ridicol. Istoria trebuie cunoscută. Ăştia am fost, ne-am bătut nevestele, era "obligatoriu" ca să fii un "om adevărat" (nu uitaţi, era vremea când "om" însemna "bărbat"). Cum poţi să explici succesele feminismului dacă nu se ştie cu ce concepţii s-a luptat? D-ra face un exerciţiu de aplicare mecanică a unei doctrine pe care o înţelege superficial. LITERATURA TREBUIE CUNOSCUTĂ ŞI INTERPRETATĂ, INCLUSIV dpdv MORAL, dar literatura este materie de studiu pt literatură. CRED CĂ DEMERSUL D-REI ESTE DE tip fundamentalist, adică să ne împiedice să gândim, ci doar să executăm "surate"... Păcat... am urmărit cu interes ideea.
Atât, și nimic mai mult!
Mă tem că altcineva, forțând nota, „cade în ridicol”!
"Misterioasa flacără a reginei Luana" este poate cea mai frumoasă carte a lui Eco şi traseul lui de formare intelectuală. E un ghid extraordinar despre ce citeşti şi mai ales când citeşti.
Sigur că Baltagul este o operă grandioasă - Sadoveanu e simfonic - dar nu mi se pare potrivit pentru 16 ani. Avem scriitori buni de literatură pentru copii. Sunt nume mari şi care au experienţă.
Mai e o chestiune: cartea lui Eco pune problema copilăriei. "Misterioasa flacără" este de fapt copilăria pierdută. De ce să stricăm o vârstă pe care o vom căuta apoi cu disperare? Există literatură pentru copii. De ce o scoatem din ecuaţie? Ce câştigăm dacă obţinem nişte adulţi bătrâni? Avem impresia că ne uşurăm necazurile? Nu e vina lor că viaţa adultă e plină de probleme şi nu sunt ei responsabili de necazurile noastre. O să le vadă şi ei, dar să-i lăsăm să-şi trăiască vârsta.
Mulţumesc pentru apreciere.
Doamna afirma:" Elevii mei nu vor citi .......". Bine. Dar ce vor citi in schimb?
Apoi, ce va raspunde dna. profesor unui elev/ unor elevi care ar intreba-o de ce nu studiază si ei "Baltagul" ca ceilalți elevi ai scolii sau ca elevii altor scoli? Diferența e buna, nu despre asta e vorba. Ar fi interesant cum o explicam. "Pentru ca așa am hotărât eu./ Pentru ca așa e mai bine. / Pentru ca " Baltagul" conține scene de violenta domestica./ Pentru ca nu contează ce roman citim." Pentru ca ...... Sau nu e posibil ca un elev sa puna o astfel de întrebare?