Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Sunt revoltată de ideea că elevilor de gimnaziu li se recomandă romanul „Baltagul” de Sadoveanu

Copil nefericit la școală

(Foto: Guliver / Getty Images)

Sunt revoltată de ideea că elevilor de gimnaziu li se recomandă romanul „Baltagul” de Sadoveanu, prezentat ca o monografie a satului românesc. Dintr-un motiv foarte simplu: romanul prezintă o familie în care agresivitatea bărbatului este acceptată și primită cu resemnare de nevastă. Iar acești soți sunt dintre cei care se iubesc. Leacul pentru încăpățânarea femeii este bătaia lui Lipan.

„Așa-i fusese în tinereță Lipan, așa-i era drag ș-acuma când aveau copii mari cât dânșii. Fiindcă ea era așa de aprigă și îndârjită, Lipan socotea numaidecât că a venit vremea să-i scoată unii din demonii care o stăpâneau. Pentru asta întrebuința două măistrii puțin deosebite una de alta. Cea întăi se chema bătaie, iar a doua o bătaie ca aceea ori o mamă de bătaie. Muierea îndura fără să crâcnească puterea omului ei și rămânea neînduplecată, cu dracii pe care-i avea; iar Nechifor Lipan își pleca fruntea și arăta mare părere de rău și jale. Pe urmă lumea li se părea iar bună și ușoară.”

Nechifor este în roman un om cu un suflet bun, un soț iubitor. Deși își bate uneori nevasta, el rămâne un om bun în esență, arată Sadoveanu. Violența nu e specifică oamenilor răi, ci oamenilor în general. Aceasta ar fi inerentă relației dintre soți și este semnul diferenței dintre bărbat și femeie: ea ascultă, el conduce.

Când profesorul cere lectura acestui text, el aprobă tot ceea ce se găsește în acest text. Iar copiii de gimnaziu sunt la vârsta acumulării, când învață din tot ceea ce văd în jur. Ei nu au privirea critică a adultului care înțelege spiritul vremii lui Sadoveanu și înțelege perspectiva autorului și se poate disocia de aceasta. Copiii preiau modele din lecturi, filme, povești și le integrează în propria viziune despre lume. Dacă aș propune lectura acestui text, nu aș face decât să aprob tacit că agresiunea dintre soți este acceptabilă. De aceea, elevii mei nu vor citi sau studia „Baltagul” de Sadoveanu.

Același lucru în „Mara” lui Slavici, așa zisul roman de dragoste, în care Persida este agresată constant, chiar și atunci când este însărcinată, de soțul ei, Națl. După bătăi monstruoase fata pierde o sarcină și se întoarce la mamă, la Mara, dar revine la bărbatul ei și rămâne iarăși însărcinată.

Prima bătaie pornește de la o palmă pe care Persida i-a dat-o bărbatului ei după ce acesta a jignit-o:

„Fără ca să-și dea seama de ceea ce face, ea înaintă spre el și-i trase o palmă, apoi rămase dreaptă și neclintită în fața lui.

El se ridică zăpăcit în picioare.[...]

Cuprins acum de mânie oarbă, el încleștă mâna stângă în părul ei bogat și începu s-o lovească cu pumnul, așa, pe nimerite, în spate, peste umeri, în față, cum dă omul care nu mai știe ce face.”

Femeia e descrisă ca tare, puternică, numai pentru că îi rezistă bărbatului și decide să nu plece de acasă: „Fie ce-i fi, eu tot rămân! Zise ea ridicându-și ca odinioară capul și simțindu-se mai tare ca oricând.” Ea speră că relația lor se va îmbunătăți și Națl n-o să mai fie așa de agresiv. Dar Persida e în continuare bătută de bărbat. Mara așteaptă cu satisfacție despărțirea celor doi și întoarcerea fetei:

„De aceea [Mara] a râs cu un fel de de mulțumire răutăcioasă când a aflat, peste câteva zile, că Națl iar a bătut pe Persida. Ar fi voit să-i scoată omului aceluia ochii cu ghearele, dar îi părea bine. « Așa-i trebuie! Zicea. Să-și vină în fire!»”

Uneori personajele dezaprobă comportamentul lui Națl. Fratele fetei, Trică, regretă că a înlesnit cununia celor doi, dar „încetul cu încetul se deprinsese cu gândul că așa le era soarta și că mai rău ar fi fost dacă n-ar fi cununați.” 

Doar Persida, victima, crede că bărbatul e îndreptățit să o lovească, din moment ce ea a inițiat conflictul, dându-i o palma lui Națl:

„C-a fost bătută de dânsul, aceasta i se părea un lucru firesc; i se oprea însă mintea în loc când se gândea c-a fost ea însăși în stare să-l lovească pe el cu palma, c-a putut să se însoțească cu un om care a dezbrăcat-o de firea ei.”

Mara se teme că fata ei va naște un copil bolnav, din cauza bătăilor repetate. Dar Persida naște un copil sănătos și nu-i mai pasă ce fel de om e Națl, își face mustrări pentru comportamentul ei față de el și acceptă comoditatea și resemnarea lui că nu se poate schimba:

„- Plângi, că-ți face bine, zise [Persida]. E băiat, urmă iar. O să vezi tu ce băiat ! Lasă, c-o să vezi cum toate au de aici înainte să fie altfel.

- Cum, altfel? grăi dânsul deznădăjduit. Eu tot eu rămân; de câte ori nu mi-am făcut cele mai amarnice mustrări? Tot nemernic am rămas și nemernic am să fiu toată viața mea![...]

Ce-i păsa ei acum dacă el se va îndrepta ori nu?!”

Aceasta este tipul de dragoste prezentat unor copii de 14 ani care sunt la vârsta învățării comportamentelor sociale și a rolului lor în raport cu ceilalți. Potrivit canonului literar, romanele „Baltagul” și „Mara” nu ar avea în centru doar tema iubirii, ci și imaginea unor femei puternice. Sunt celebrele femei puternice ale literaturii noastre clasice. Dar felul în care ele se dedică total familiei, chiar acceptând să fie lovite de bărbați în virtutea dăruirii totale prin cununie, creează un model cultural nociv pentru societatea de astăzi. Din literatura română clasică lipsesc modelele feminine pozitive, femeile puternice, independente, care să nu fie validate doar prin căsătorie sau maternitate.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • cromium check icon
    Abia acum vad si eu articolul asta si ma gandesc ca as avea cateva mici observatii: am citit baltagul pt ca am fost obligat sa o fac...in cele din urma e un roman politist, nu o monografie a satului si apoi sa mor de mai tineam minte chestia aia pomenita de dvs...nici macar nu s-a pus accentul pe acel text niciodata.Din acest punct de vedere cred ca modul de predare al acestui text a fost corect. Bine ca nu ni s-a predat Justine de Marchizul de Sade ca o monografie a mediului monastic catolic...Mara...n-am citit-o niciodata si nici nu i-am simtit lipsa din cultura.pana la urma poti trece clasa si cu o nota de 2...inveti restul operelor literare :) Insa taicamiu o batea pe maicamea de o zvanta si pentru ca mai urat decat pe maicamea nu am auzit niciodata vreo femeie vorbind, mereu certareata si plina de sine!In clasa a 10-a i-am cerut mamei sa dea divort , dar ea a recuniscut ca e dependenta de el...si asa au murit amandoi...plangand unul dupa altul. E greu de inteles pentru unii , dar dragostea e foarte asemanatoare cu dependenta de droguri...si nici o stiinta din lume nu va putea vreodata demonstra ca omul poate sa-ti controleze corpul si viata fara sa faca uz de vreun drog , fie el si psihotrop precum tamaia, sportul , slujbele religiaose ori sexul. Literatura si educatia feminista de tip occidental nu sunt cu nimic mai bune ca cea traditionala .Ambele ridica mari Semne de intrebare.Duceti-va in vest sa vedeti cate milioane de femei se casatoresc doar pentru a face un copil, unul singur!!! dand divort la o luna dupa nastere pentru a primi beneficii din partea statului , luindu-i barbatului si casa si masina si alegand sa traiasca singure(PENTRU CARE MAI PRIMESC UN BENEFIT DE MAME CARE ISI CRESC SINGURE COPILUL) in timp ce barbatului ii ramane sa plateasca pensie alimentara pt urmatorii 18-20 de ani BANI PENTRU CARE VA MUNCI!!!
    Singure cu numele...ca e plin netul de site-uri pt MILF-uri si servicii sexuale.
    • Like 0
  • Liviu check icon
    Lucrurile încep să se lămurească şi pentru cei care au făcut şcoală cu mult timp în urmă (subsemnatul chiar în regimul comunist) şi nu mai cunosc sistemul. Se pare că putem identifica buba, nodul gordian al întregii chestiuni, care ţine de o poveste mult mai veche şi cu rădăcini adânci.

    Comunismul a reuşit o performanţă tristă: lucruri anormale par astăzi absolut normale. Le acceptăm ca pe un dat, cu capul în pământ, fără să folosim nici măcar o logică elementară.

    Se pare că şcolile noastre mai păstrează încă un mastodont antic şi rugint numit ISTORIA LITERATURII. Dacă diferenţa nu e evidentă istoria literaturii e la fel de separată de literatură cum e istoria matematicii de matematică sau medicina de istoria medicinei. Istoria literaturii nu este egală nici măcar cu lectura.
    Istoria literaturii are două verişoare de gradul I: ISTORIA ARTELOR PLASTICE şi ISTORIA MUZICII. Toate sunt instrumente specializate, destinate filologilor, plasticienilor şi muzicologilor. Ele nu pot avea decât o singură destinaţie: liceele vocaţionale.

    O simplă schemă logică ne arată că:

    ISTORIA LITERATURII = LICEU DE LITERATURĂ
    ISTORIA ARTELOR PLASTICE = LICEU DE ARTE PLASTICE
    ISTORIA MUZICII = LICEU DE MUZICĂ

    Situaţia prezentă este:

    ISTORIA LITERATURII = TOATE LICEELE
    ISTORIA ARTELOR PLASTICE = ...?!
    ISTORIA MUZICII = ...?!

    Cineva ar spune: "Bun, dar dacă nu studiezi istoria literaturii nu vei avea o privire aprofundată asupra Marii Literaturi!" Da, şi s-ar putea să n-o am niciodată, pentru că NU sunt filolog, sunt AMATOR de literatură, aşa cum sunt şi amator de pictură sau muzică.
    Dacă se studiază istoria literaturii la orice liceu n-ar trebui să se studieze şi istoria artelor sau a muzicii, să avem o privire aprofundată şi asupra Marii Arte sau asupra Marii Muzici?

    Cine a hotărât că din toate artele doar literatura are un moţ în frunte? Unde scrie că pictura şi muzica sunt servitoarele literaturii, menite doar să-i ţină trena ca nişte cenuşărese? Cine a stabilit aşa ceva?

    Comunismul. Unde altundeva puteau băga mai abitir condiţia precară a ţăranului român comparativ cu societatea comunistă multilateral dezvoltată şi luminoasă? Sigur că nu asta a fost intenţia autorilor, dar aşa au folosite. Evident că literatura ca instrument de propagandă a dispărut, dar reflexul de a lăsa elefantul în magazinul cu porţelanuri s-a păstrat. Mai mult, a chestiona problema a devenit un sacrilegiu.

    În mod normal o artă are trei paliere:
    -elementele de limbaj (literar, plastic, muzical)
    -critică (literară, plastică, muzicologie)
    -istorie (literaturii, muzicii, artei)

    Primul se predă în orice sistem de învăţământ din lume, însă într-o modalitate practică, în care partea teoretică e servită treptat. Critica şi istoria sunt paliere specializate. N-ar trebui să existe într-un sistem normal (cu excepţia liceelor vocaţionale). La noi se fac la toate liceele şi - culmea! - nu la toate artele, ci doar la literatură!!!
    • Like 1
    • @ Liviu
      Andreea check icon
      Mi se pare un punct de vedere corect, deşi dificil de acceptat.
      • Like 1
    • @ Liviu
      Andreea check icon
      Un punct de vedere foarte corect, deşi e dificil de acceptat.
      • Like 1
    • @ Andreea
      Liviu check icon
      Un punct de vedere care începe să fie discutat. Până la urmă vom avea o materie mai practică, mai puţin specializată. Dacă se înţelege că marea majoritate suntem şi vom rămâne cititori amatori poate că problema se va şi îndrepta. Poate că gramatica va fi redusă la un nucleu practic, uzual, fără subtilităţile care se dau acum până şi la clasa a 6-a. Poate că vom scrie, pentru a stimula creativitatea. Poate vom înlocui critica literară şi istoria literaturii cu discuţii libere, cu tehnici de lectură, tehnici de comunicare. Există asemenea lucruri şi în programă, dar sunt pipernicite. Ne plângem de greşeli gramaticale, dar uităm că gramatica se punctează cu 14 puncte la un examen, iar critica literară cu 24! Enorm pentru un palier care nu serveşte nimănui doar specialiştilor. Să sperăm că lucrurile se vor rezolva.
      • Like 1
    • @ Liviu
      Sunt întru totul de acord cu punctul dvs de vedere.
      • Like 0
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Prea mult accent pe istoria literaturii propriu-zise nu se pune, conteaza operele in sine (observati ca in subiectele de bac nu sunt cerinte de tipul "scrieti un eseu in care sa caracterizati simbolismul/romantismul in literatura romana"). Se folosesc elemente de istorie ca puncte de reper. Nu ai o privire de ansamblu asupra literaturii romane daca il studiezi doar pe Creanga. Ei, atunci iei un autor apartinand unui curent literar, altul apartinand altui curent s.a.m.d.
      Nu e in nici un caz un sistem criminal.

      Elemente de istoria muzicii eu am facut in generala, evident mult mai putin pentru ca si numarul de ore difera consistent.
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Există două moduri de a folosi literatura: pentru ea însăşi (literatura de dragul literaturii) şi pentru uz practic. Filologii folosesc literatura pentru literatură (artă pentru artă), omul de rând foloseşte literatura pentru vocabular, pentru tehnicile de comunicare etc.

      Ar trebui să existe şi noţiuni elementare de istorie a literaturii, a muzicii sau a picturii? Desigur. S-a întâmplat să-mi pice în mână un manual de literatură din Olanda: primele capitole făceau un tur al literaturii. Dar atât şi nimic mai mult, în rest era scriere creativă, era comunicare, erau discuţii libere pe opere literare adecvate vârstei etc. Şi în niciun caz nu era obligatoriu, nu trebuia să dai examen din aşa ceva.

      La noi istoria literaturii se întinde pe 3 ani şi e obligatorie !!! Programa e clară, nu sunt doar nişte simple jaloane. Fiecare secţiune arată ca o carte de telefon, iar subiectele sunt de genul viziunea despre lume a lui Liviu Rebreanu sau Camil Petrescu. Problema nu e cu subiectele. Unele pot fi uşoare, altele grele, dar trebuie să toceşti toată programa, ceea ce nu se întâmplă prin alte părţi.

      Nu se face istoria picturii, cel puţin în alte sisteme. A, că ai trei pagini în care apare nenea Leonardo Da Vinci şi cu nenea Michelangelo e altceva, dar nu sunt obligatorii. Nu dai examen din ele. Sunt informative. Nu sunt absurd, nu susţin o beznă totală, dar de aici şi până la a face CRITICĂ LITERARĂ şi ISTORIA LITERATURII la 5-12 (pentru că începe din clasa a 5-a) e cale lungă.
      Subiectele sunt grele, de anvergură ca viziunea despre lume din opera lui Liviu Rebreanu. Nu există aşa ceva în alte sisteme. A, afli că a existat Skespeare, dar nu-ţi cere nimeni tema iubirii în Romeo şi Julieta.

      Sigur că nu ai o privire de ansamblu, pentru că nu te interesează să ai. Dacă eşti interesat urmezi un curs opţional. Faptul că în alte sisteme ai ceva noţiuni generale nu înseamnă că se obţine o privire de ansamblu, ci doar informare. În rest se merge pe conversaţie, pe scriere creativă, pe tehnici de lectură etc. La noi ai 3 ani de ISTORIE A LITERATURII cu examen!!! Mi se pare groaznic! Una e să mă informezi şi alta e să mă OBLIGI.



      • Like 0
    • @ Angela Elena Soare
      Liviu check icon
      Să sperăm că se va schimba ceva. De fapt se va schimba, problema e când...
      • Like 0
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Pai sunt 3 ani sau 7? Lasand asta la o parte, se pune problema si de cultura generala. Examenul respectiv nu e din istoria literaturii, se dau poate cateva puncte pe niste cunostinte legate de curentul literar, ceea ce e normal, e bine sa stii contextul in care a fost scrisa opera respectiva.

      Nu e doar problema de practic sau arta de dragul artei, ci si problema de cultura generala, as zice undeva intre pragmatism pur si arta de dragul artei.

      Subiectele au tot scazut in dificultate in ultimii ani. Ce se da la testarea nationala e banal, ce se da la bac nu mi se pare exagerat. Discutabile diferentele intre real si uman.

      Doar pentru ca altii fac altfel nu inseamna neaparat ca ce facem noi e gresit.
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      5-8 teorie literară, 8-12 punerea teoriei literare în context (istoria literaturii).
      Cultura generală se poate rezolva cu o simplă schemă, un capitol la începutul manualului, cum se face în alte sisteme. Discutarea unei opere literare într-un context înseamnă deja istoria literaturii.
      Subiectele nu au scăzut în dificultate. Citiţi programa, care arată ca o carte de telefon şi aflaţi cât de dură e notarea. Mai mult nu am ce să vă spun. Faptul că un enunţ are 10 cuvinte nu-l face mai uşor.

      Nu este obligatoriu să cunoşti contextul unei opere. Poţi avea o discuţie liberă fără săi iei în calcul acest aspect, doar pentru a dezolta comunicarea, imaginaţia etc. Doar filologii îl iau în calcul. Tot ce cunoaştem noi despre pictură e că Leonardo Da Vinci este reprezentativ pentru Renaştere. Ne ajunge, dacă vrem mai mult aflăm INDIVIDUAL. Asta înseamnă cultură generală. Generală.

      Ceea ce facem noi este greşit şi ne vom alinia cu restul sistemelor europene. Întrebarea este când. Sper să nu mai treacă alţi 20 şi ceva de ani.
      • Like 0
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Au scazut clar la testarea nationala. Eu de exemplu am avut Baltagul parca la testarea nationala. Se dadeau comentarii din opere studiate. Astazi nu se mai dau. Programa e aceeasi, subiectele sunt clar mai usoare.

      " Asta înseamnă cultură generală." - cine decide asta si pe ce criterii?

      Da, de cativa ani tot aud ca ne aliniem, ca ne aliniem. Intre timp lucrurile merg mai departe ca si pana acum. Nu stiu ce sa zic, nu prea se vad semne de schimbare. Nu ca schimbare inseamna totdeauna schimbare in bine, dar asta e alta poveste.
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Faptul că un comentariu s-a redus la 150 de cuvinte nu-l face mai uşor. Eu aş zice că e chiar mai greu. Vor fi, pentru că asemenea discuţii încep să devină mai dese.
      • Like 0
    • @ Liviu
      Anon check icon
      E net mai scurt si mai putin stresant, nu implica aceeasi nevoie de retinere de informatii ca in cazurile anterioare. E mult mai usor.
      Discutii se tot poarta de ani de zile. Nu vad sa se fi modificat frecventa in mod semnificativ.
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Doar dvs. consideraţi că e uşor şi mai puţin stresant. Comentariile spun altceva. Ca să simplificăm: în sistemul nostru se fac 8 ani (!) de teorie literară, adică din clasa a 5-a până în clasa a 12-a. Ea cuprinde în principal:

      - anatomia textului literar
      - critică literară
      - istoria literaturii

      Opt ani e mai mult decât o facultate pentru cineva care nu vrea să devină filolog. Alte sisteme au de obicei un nucleu restrâns de termeni şi procedee literare şi eventual un capitol cu titlu informativ privind punerea în context a literaturii.

      Nu se dau teorii, teoreme, nu se fac comentarii. Se scrie, urmărindu-se strict capacitatea creativă şi însuşirea unei brume de termeni literari din mers. Există proiecte şi nu teme, nu se descifrează un limbaj tehnic, nu se reproduce un limbaj tehnic, nu e important dacă se cunoaste prea bine definiţia hiperbolei etc. Şi mai ales nu se dă examen din aşa ceva.

      La noi e teorie şi limbaj de lemn de la start la finiş. Cu două exemane. Rudimentele de creativitate de la noi nu pot dezvolta o latură creativă solidă, cum se întâmplă în alte sisteme, pentru că teoreticul ocupă o parte uriaşă din sistem. Asta e ideea de bază.
      • Like 0
    • @ Liviu
      Anon check icon
      1) Doar pentru ca o majoritate sustine o idee nu o face neaparat si corecta.
      2) In afara de noi 2, cine a comentat asupra comentariului de 150 de cuvinte?
      3) Da, stiu ca alte sisteme fac altfel, de unde rezulta ca ce facem noi e gresit?
      4) Din moment ce compunerea libera e subiect de examen, nu vorbim doar de rudimente.
      5) Nu inteleg de ce ar fi creativitatea ridicata in slavi https://www.youtube.com/watch?v=ocDli45faiw
      • Like 0
  • Totusi, este trist pe lume... :))

    Va doresc viața frumoasa, n-avem ce căuta in acelasi univers.
    • Like 1
  • Din punctul meu de vedere, problema este ca doamna profesoara de romana nu e capabila sa citească bine un text, atribuindu-i lui Sadoveanu intenții pe care acesta, in fragmentul citat de ea, nu le are. Nu exista niciun element care sa demonstreze, prin raportare la pasajul propus, ca "perspectiva" lui Sadoveanu, de care ar trebui sa ne "disociem", promovează sau macar privește cu îngăduință violenta domestica.

    Si ar mai fi si altele de spus despre limitele doamnei profesoare, dar sa reușim mai întâi sa transmitem acest mesaj simplu - ca parca totuși nu-mi vine sa cred ca republica e gestionata de niste oameni care nesocotesc dreptul la libera exprimare... :)
    • Like 1
    • @ Vlad Slavoiu
      Liviu check icon
      Nu era vorba că Sadoveanu promovează, ci era de faptul că textul poate fi înţeles greşit de nişte copii. Era vorba de neconcordanţa textului cu vârsta.
      • Like 0
  • Ca un prof nu vrea sa predea Baltagul nu-i nicio problema. Ca o mana de cititori cam bat câmpii e amuzant si benign. Dar ca un absolvent de litere nu e in stare sa citească un text si sa il înțeleagă corect, atribuind autorului intenții pe care acesta nu le are, mi se pare demn de dispreț.
    • Like 1
  • Liviu check icon
    Culmea este că programa şcolară recomandă răspicat ca lecturile să fie în acord cu preocupările vârstei. Este poate cel mai important principiul al programei care este călcat în picioare golorios. În al doilea rând există şi un anumit respect pe care ar trebui să-l avem faţă de nişte autori care au murit şi care nu se mai pot apăra. Sadoveanu nu şi-a compus opera pentru 16 ani. Clasarea lui Sadoveanu ca literatură şcolară duce la anomalii haioase: pe coperţile unor cărţi Baltagul figurează lângă... Pinocchio, care e tot lectură şcolară !!! Cert este că eu, dacă aş fi scriitor şi aş munci din greu la un roman clar ţintit pe 30 de ani n-aş accepta să fie citit la 16 ani.

    "Mara" şi "Baltagul" sunt romane extraordinare, dar subtilităţile LITERARE (şi nu vorbim doar de simpla acţiune) sunt imperceptibile la 16 ani. E practic un roman aruncat pe apa Sâmbetei dacă e citit la o vârstă la care nu înţelegi decât acţiunea. Necazul e că fiind catalogat drept lectură şcolară nimeni nu-l mai reia şi la 30 de ani.

    "Păi îl ştiu din şcoală, de ce să-l mai citesc acum?" Păi pentru că în şcoală aveai 16. Şi romanul n-a fost scris pentru 16 ani. "Păi ştiu acţiunea, ştiu personajele, ştiu despre ce este vorba." Da, dar un text are şi subtilităţi literare, nu e doar despre acţiune şi personaje.

    Puţini înţeleg importanţa maturităţii şi a bagajului de experienţă în lectură. Pentru a înţelege un text trebuie să ai o experinţă cel puţin egală cu a autorului. Altfel nu vorbim aceeaşi limbă: el vorbeşte de moartea părinţilor, eu sunt copil şi părinţii sunt nemuritori. Este normal să fie aşa, e datul şi farmecul vârstei.

    Reflexul de a eluda etapele specifice vârstei vine din comunism. Comunismul n-avea nevoie de copii, avea nevoie de adulţi încolonaţi sub steagul partidului. Copii erau încomozi; dacă s-ar fi putut ca oamenii să se nască direct la vârsta adultă comunismul ar fi fost fericit. Expunerea la aceste texte - care clar n-au fost scrise pentru vârsta lor - avea menirea să-i maturizeze forţat. E o caracteristică proprie dictaturilor: maturizarea forţată pentru a adora puterea. Nu ursuleţul de pluş trebuia iubit, ci partidul, iar literatura a fost un mijloc de maturizare forţată.

    Din păcate reflexul s-a păstrat şi astăzi, deşi profesori tineri precum Cristina Tunegaru trag un semnal de alarmă. A schimba vârstele şi a sări peste etape este o formă de distrugere a literaturii, nu de îndrăgire a ei.

    UPDATE: Doamna Tunegaru pune problema greşit, deşi principiul este respectat. Nu violenţa e problema, căci şi eu, la vârstele mici, am fost impresionat de basmul "Corabiei fantomă", unde stafiile marinarilor bântuiau puntea cu piroane înfipte în frunte. Problema principală e adaptarea la vârstă, principiu stipulat clar în programă.
    • Like 1
    • @ Liviu
      Anon check icon
      "Cert este că eu, dacă aş fi scriitor şi aş munci din greu la un roman clar ţintit pe 30 de ani n-aş accepta să fie citit la 16 ani." - si cum ati controla cine citeste romanul si cine nu il citeste?

      "Altfel nu vorbim aceeaşi limbă: el vorbeşte de moartea părinţilor, eu sunt copil şi părinţii sunt nemuritori." - daca nu cumva au murit deja.

      "dar subtilităţile LITERARE (şi nu vorbim doar de simpla acţiune) sunt imperceptibile la 16 ani" - pai la scoala nu se discuta doar actiunea. Ca sa inveti sa percepi subtilitati literare trebuie sa incepi de undeva.
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Nu neg ce spuneţi, dar a începe să înveţi e una, a intra direct pe un roman adult e alta. Literatura română include şi texte pentru vârste mici (12-16 ani) scrise de marii scriitori. O mare parte din ele au fost cenzurate de regimul comunist, dar se poate repune în drepturi.

      Cezar Petrescu, Gellu Naum, Radu Tudoran sunt exemple strălucite de deprindere a subtilităţilor literare. Arghezi traduce Kenneth Grahame transformând textul într-o adevărată şcoală de limbă, însă romanul nu trece de cenzură. Naum a fost un poet de o subtilitate extraordinară, dar şi o fire generoasă, care a dăruit copiilor o operă literară de calitate. Din păcate cenzura nu l-a considerat destul de motivant ideologic. E drept că nici romanele adulte de genul Marei sau Baltagul n-au fost scrise cu intenţie ideologică, dar se puteau folosi ca instrument de propagandă (viaţa grea a ţăranului comparativ cu actualitatea luminoasă din comunism).

      Există deci literatură română pentru 16 ani, chiar foarte bună. Cred că ar fi timpul s-o repunem în drepturi. Să lăsăm romanele adulte adulţilor şi să dăm o şansă acestor autori. Dacă un autor scrie şi pentru vârsta adultă, dar şi pentru 16 ani nu e mai bine să îi respectăm intenţia ?
      • Like 0
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Adevarul e ca la cate teme triste tot apar in literatura de scoala, variatia ar fi binevenita.
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Se îngroapă o literatură pentru copii scrisă de autori mari ca Arghezi, Cezar Petrescu sau Gellu Naum ca să se perpetueze nişte reflexe din anii 80. Ca să nu mai vorbim că tristeţe există şi la Cezar Petrescu. Un roman pentru copii nu înseamnă un roman în roz, înseamnă doar un roman adaptat înţelegerii lor.
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Hm, ceva îmi spune că şi dvs. aţi vrea să daţi o şansă literaturii pentru copii, mai ales dacă e scrisă sau tradusă de scriitori mari.
      • Like 0
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Da, asa e.
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Mă bucur că avem şi puncte în care suntem de acord. N-aş putea să vă dau un fel de ghid de lectură formatoare în funcţie de vârstă, dar există un roman superb (pentru adulţi) intitulat "Misterioasa flacără a reginei Luana". Este scris de Umberto Eco. Ca subiect (mai corect ca pretext) personajul principal îşi pierde memoria şi încearcă să şi-o recupereze prin cărţile copilăriei. E un traseu de maturizare prin lectură care aparţine de fapt autorului. Eco a adunat în ea sute de coperţi şi ilustraţii care i-au marcat copilăria, benzi desenate, romane foileton etc.
      • Like 1
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Interesant, am sa o caut. Multumesc pentru recomandare :)
      • Like 0
  • Cri check icon
    Ideile d-nei Cristina Tunegaru ne arata cat de absurda poate fi o gandire care este tributara "corectitudinii politice".
    Dupa mintea distinsei doamne, "Baltagul" si "Mara", capodopere ale literaturii romane, nu ar mai trebui citite pentru ca descriu resemnarea si acceptarea de catre femeie a suprematiei barbatului in familie si societate, inclusiv acceptarea violentei familiale.
    Faptul ca in aceste doua romane sunt zugravite realitati existente in mai toate familiile rurale din Transilvania si Moldova scolului XIX pare sa fie irelevant pentru distinsa autoare a acestui articol pueril.
    Mergand in logica d-nei Cristina Tunegaru, ar trebui sa re-botezam Tziganiada lui Budai-Dleanu in "Romiada" sau asa ceva, pentru ca nu se mai permite sa le spui tziganilor ca sunt tzigani. Tot in aceeasi logica ( stupida ) a distinsei autoare, ar trebui sa interzicem copiilor sa citeasca basmele fratilor Grimm, pentru ca povestirile lor abunda in monstri si alte creaturi horror.
    Sau poate ar trebui sa interzicem romanul "Rascoala" al lui L. Rebreanu, pentru ca descrie cu maxima acuitate un viol in care Nadina, victima acelui viol, sfarseste prin a accepta si a simti placere, chiar daca actul sexual se petrece impotriva vointei sale.
    Lipsa de maturitate a d-nei Cristina Tunegaru in ceea ce priveste interpretarea mesajului unor romane exceptionale ale literaturii romane mi-o pot explica doar prin tineretea domniei sale; si poate ca si prin insuficienta lecturilor....


    • Like 0
  • simple sunt resorturile dv... ,
    citaţi "Muierea îndura fără să crâcnească puterea omului ei şi rămânea neînduplecată, cu dracii pe care-i avea; iar Nechifor Lipan îşi pleca fruntea şi arăta mare părere de rău şi jale."
    Ce poate fi mai frumos ca probă de feminism "[....] şi rămânea neînduplecată, cu dracii pe care-i avea [...]"
    Când se copie tendinţe, nu valori, se cade în ridicol. Istoria trebuie cunoscută. Ăştia am fost, ne-am bătut nevestele, era "obligatoriu" ca să fii un "om adevărat" (nu uitaţi, era vremea când "om" însemna "bărbat"). Cum poţi să explici succesele feminismului dacă nu se ştie cu ce concepţii s-a luptat? D-ra face un exerciţiu de aplicare mecanică a unei doctrine pe care o înţelege superficial. LITERATURA TREBUIE CUNOSCUTĂ ŞI INTERPRETATĂ, INCLUSIV dpdv MORAL, dar literatura este materie de studiu pt literatură. CRED CĂ DEMERSUL D-REI ESTE DE tip fundamentalist, adică să ne împiedice să gândim, ci doar să executăm "surate"... Păcat... am urmărit cu interes ideea.
    • Like 3
    • @ Lucian Constantinescu
      „D-ra”, ca să vă citez, nu consideră că aceste opere sunt adecvate vârstei copiilor din gimnaziu.
      Atât, și nimic mai mult!
      Mă tem că altcineva, forțând nota, „cade în ridicol”!
      • Like 2
    • @ aurora oncescu
      Liviu check icon
      Este şi o lipsă de respect faţă de un autor decedat. Sunt romane destinate unui public adult. Cu ce drept le schimbăm intenţia, mai ales că autorul nu se poate apăra? De ce nu ne punem întrebarea: pentru ce vârstă a fost scris acest text? Pentru 16 ani? Mă indoiesc.
      • Like 0
    • @ Lucian Constantinescu
      Liviu check icon
      Unul principiile de bază al programei şcolare este ACORDAREA LECTURII ÎN RAPORT CU PREOCUPĂRILE VÂRSTEI. 16 ani este vârsta la care un text literar nu se poate decodifica în toată plinătatea elemetelor stilistice, a intenţiilor autorului. Literatura lui Sadoveanu, Slavici, Rebreanu, Sebastian etc. este o literatură ADULTĂ, scrisă intenţionat pentru un public ADULT. A nu respecta această voinţă literară, a arunca pur şi simplu aceste texte la 16 ani este şi o lipsă de respect faţă de intenţia unor autori care nu mai au cum să se apere. Sadoveanu n-a scris pentru 16 ani. Necazul e că aceste texte nu mai sunt reluate la vârsta maturităţii. Se pierde astfel o porţiune valoroasă, şi datorită dificultăţii se induce cumva ideea că literatura este ceva greu şi plicticos. În realitate romanele adulte au şi o acţiune internă, psihologică, care scapă la vârsta lui Dumas şi Jules Verne. Un copil de 16 ani nu are nici maturitate şi nici bagajul de experienţă necesar unui roman de anvergură. Scriitorul şi semioticianul italian Umberto Eco explică foarte clar etapele vârstei într-un roman fascinant intitulat "Misterioasa flacără a reginei Luana" (din păcate nepublicat încă la noi). El apelează la memoria de cititor-copil trecând în revistă toate romanele pe care le păstrase în bibliotecă: romane cu piraţi şi comori, nuvele ilustrate etc. Cine citeşte "Flacăra reginei Luana" îşi dă seama că amestecarea unor etape ar putea avea efecte dezastruoase, care conduc chiar la depărtarea de literatură. E un fenomen pe care îl vedem astăzi din ce în ce mai des, pentru că sistemul nostru nu ţine seama de etapele de maturizare. Sadoveanu, Slavici sunt autor imenşi, însă nu pentru 16 ani. Principiul e atât de evident încât mă şi mir de ce e încălcat atât de grav.
      • Like 1
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Din cate vad e vorba despre particularitati de varsta, nu de preocupari (altfel facebook s-ar gasi mentionat in mult mai multe texte). Acele particularitati cred ca se refera la capacitatea de intelegere, nu la preocupari. Scrie undeva explicit preocupari ale elevului sau preocupari ale varstei si mi-a scapat mie? Ma uit la programa din 2017.
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Tocmai aici e problema, la 16 ani nu poţi înţelege corect un roman adult. Desigur, dvs. veţi spune că l-aţi înţeles perfect, dar permiteţi-mi să nu vă cred. E mai complicat, pentru că înţelegerea ţine şi de un grad de maturizare, de felul în care este procesată experienţa etc. Prefer să nu discutăm pentru că ne vom învârti vă veţi învârti din nou în cercuri.
      • Like 1
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Perfect... poate nici criticii de profesie nu inteleg 100%, nu vad fiecare fateta, dar e un exercitiu. Se va intelege o parte, cat se poate la nivel de scoala in...cat timp se aloca la ore.
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Adică să predăm literatură pentru 16 ani şi să dăm ca exerciţiu şi un roman adult? La noi e invers, se predă literatură adultă şi literatura pentru copii nu apare nici măcar ca exerciţiu.
      • Like 1
    • @ Liviu
      Anon check icon
      Corect. In scoala ii zice ora de sport. Fiecare exercitiu cu utilitatea lui.
      • Like 0
    • @ Anon
      Liviu check icon
      Câtă vreme nu devine regula dominantă poate, deşi eu n-aş da. De exemplu violul colectiv şi decapitarea din nuvela "Domnul Vucea" nu sunt o experienţă prea plăcută. Bun, sunt lucruri care există, dar totuşi e o vârstă la care trebuie păstrată o anumită limită. Printre altele vă pot spune că ora de sport e adaptată copiilor şi vă garantez că nu se fac exerciţii de adulţi. Am profesor de sport chiar în familie. Un profesor de sport are totuşi o facultate la bază, nu pune copii să alerge oricum.
      • Like 0
    • @ Liviu
      Sunt de acord cu multe din cele spuse de dv, Termenul de "literatură adultă" (adică pt adulţi) şi "intenţia autorului" ... scârţie pt mine. Literatura se eliberează de autor, dacă-i bună, se tot îmbogăţeşte şi adânceşte-n sensuri; cât despre adecvare, cu ei, copiii, se-ntâmplă ceva asemănător (adâncire, îmbogăţire, profunzime), dacă un copil capătă, câştigă dragostea, patima, morbul lecturii este cel mai important câştig în formarea lui şi treptat îşi va dezvolta şi spiritul critic, (de cititor, pentru el însuşi, nu mă refer la profesiunea de critic) unde mentorul, şcoala, părinţii pot sprijini cu formarea câtorva deprinderi, repere... Cel mai important este ca elevul să-nveţe a învăţa, să caute, să rezolve probleme, să formuleze idei, nu să înmagazineze informaţii, să reproducă cunoştinţe. Ideea de politicaly corectness este pt ora de diregenţie, nu pt cea de literatură. Desigur, adecvarea recomandărilor la vârstă este foarte importantă, dar urmărită cu atenţie de dascăl dedicat, nu militant! iar mixul care include Baltagul este pe gustul meu şi mi se pare ok. La vremea mea mi-a plăcut şi mai târziu m-a ajutat să-nţeleg ceva mai repede ce paşi uriaşi a făcut feminismul, şi ce luptă dificilă mai are de dus... În rest, multă stimă, pt dv şi Eco!
      • Like 0
    • @ Lucian Constantinescu
      Liviu check icon
      Una din greşelile pe care le facem frecvent este de a considera pe cei mici - 16 ani fiind tot o vârstă a copilăriei - ca pe un fel de adulţi în miniatură. Nu voi intra în detalii tehnice, dar fizic, la nivel de conexiuni neuronale, creierul copilului este diferit. Creierul este modelabil, însă în condiţiile pe care el le impune. A-l modela împotriva curentului, împotriva dezvoltării sale naturale, poate avea ca efect fie dezgustul pentru lectură - se induce reflexul că lectura este ceva insipid, ceva ce se dă la şcoală - fie un anumit tip de traume. De fapt senzaţia de plictiseală şi respingere este un semnal subtil al creierului care strigă: "nu acum, e prea devreme!"

      "Misterioasa flacără a reginei Luana" este poate cea mai frumoasă carte a lui Eco şi traseul lui de formare intelectuală. E un ghid extraordinar despre ce citeşti şi mai ales când citeşti.

      Sigur că Baltagul este o operă grandioasă - Sadoveanu e simfonic - dar nu mi se pare potrivit pentru 16 ani. Avem scriitori buni de literatură pentru copii. Sunt nume mari şi care au experienţă.

      Mai e o chestiune: cartea lui Eco pune problema copilăriei. "Misterioasa flacără" este de fapt copilăria pierdută. De ce să stricăm o vârstă pe care o vom căuta apoi cu disperare? Există literatură pentru copii. De ce o scoatem din ecuaţie? Ce câştigăm dacă obţinem nişte adulţi bătrâni? Avem impresia că ne uşurăm necazurile? Nu e vina lor că viaţa adultă e plină de probleme şi nu sunt ei responsabili de necazurile noastre. O să le vadă şi ei, dar să-i lăsăm să-şi trăiască vârsta.

      Mulţumesc pentru apreciere.
      • Like 1
  • IM check icon
    Ar fi interesant sa știm ce vor citi elevii doamnei profesor Tunegaru in locul romanului "Baltagul".
    Doamna afirma:" Elevii mei nu vor citi .......". Bine. Dar ce vor citi in schimb?
    Apoi, ce va raspunde dna. profesor unui elev/ unor elevi care ar intreba-o de ce nu studiază si ei "Baltagul" ca ceilalți elevi ai scolii sau ca elevii altor scoli? Diferența e buna, nu despre asta e vorba. Ar fi interesant cum o explicam. "Pentru ca așa am hotărât eu./ Pentru ca așa e mai bine. / Pentru ca " Baltagul" conține scene de violenta domestica./ Pentru ca nu contează ce roman citim." Pentru ca ...... Sau nu e posibil ca un elev sa puna o astfel de întrebare?
    • Like 1
    • @ IM
      Liviu check icon
      Problema nu se pune aici de violenţă, ci de intenţie a autorului. Sadoveanu şi-a scris romanul pentru un public adult. În mod clar asemenea roman nu e conceput pentru 16 ani, pentru că există subtilităţi literare (a nu se confunda cu acţiunea, care e altceva) care nu pot fi decodificate la o vârstă fragedă.
      • Like 0
  • Vedeti dumneavoastra, doamna Tunegaru, Baltagul chiar este o monografie a satului romanesc, de atunci, dar si de acum. Baltagul si Mara sunt chiar nevinovate pe langa un Ion, de exemplu, care i-a lasat absolut perpecsi pe colegii mei de la oras, care nu intelegeau de nici un fel atitudinea lui Ion.

    Eu sunt de la tara (am crescut in Bucuresti, dar vacantele le faceam intr-un loc uitat de timp...) si predarea lui Ion la clasa a corespuns acelei perioade oribile de dupa dezastruoasa Lege 18, cand oamenii de la mine din sat se omorau cu furcile pentru doua pogoane de pamant. Pentru mine, Ion era REAL; satul ala era REAL. Personajele cartii aceleia erau vecinii mei.

    Pentru colegii mei pur bucuresteni, insa, textul respectiv nu avea nici o relevanta. Faptul ca un om ar face toate aceste grozavii pentru pamant era de neconceput...Nu au inteles nimic atunci, si nici nu cred ca vor intelege vreodata, si dintre ei se mai scoala cate unul care vrea sa numere ouale nefiscalizate din curtea taranului...

    Toate aceste romane - Baltagul, Mara, Ion, Rascoala, Morometii - reprezinta niste momente traumatizante ale istoriei romanesti, din perspectiva oamenilor mai buni sau mai rai care le-au trait. Nu textele in sine sunt vinovate, ci felul in care sunt prezentate, lipsa contextului, lipsa exercitiului intelectual al intelegerii, pe care profesorii nu il cer elevilor, si nu il depun ei insisi: textele nu sunt irelevante, devin irelevante pentru ca profesorii nu stiu sa le aduca la viata.

    Sunt de acord cu autoarea ca Baltagul nu e un text pentru gimnaziu, dar este foarte potrivit pentru liceu. Dupa cum scriam mai jos, e un prilej de a deschide discutii cu elevii pe teme multiple - violenta provocata de saracie in mediul rural, violenta domestica inclusa...

    Cu un pic de efort intelectual, cartile mai sus mentionate pot fi aduse in prezent - Mara nu e oare doctorita aceea din Finlanda pe care parintii au trimis-o inapoi la un barbat abuziv ca sa nu ii faca de rusine in Piatra Neamt? E un exemplu de paralela, poate exagerata, dar...Moromete nu este oare muncitorul acela necalificat care priveste neajutorat cum un robot industrial de sudura il inlocuieste intr-o fabrica de masini? Toate aceste romane au teme care pot fi usor traduse in lumea de azi...


    • Like 2
    • @ Maria Zamfir
      În alte cuvinte, sunteți de acord cu profesoara Tunegaru, pe bună dreptate.
      • Like 1
    • @ Maria Zamfir
      Liviu check icon
      Programa şcolară stiuplează clar: lectura trebuie să fie adaptată vârstei. A deturna vârsta pentru care a fost scris un roman mi se pare o lipsă de respect şi faţă de autor. 16 ani este o vârstă la care nu se pot decodifica anumite subtilităţi literare (a nu se confunda cu acţiunea). Practic se pierd romane valoroase care nu mai sunt reluate la vârsta adultă şi se uită că de fapt ele n-au fost scrise pentru 16 ani. Ar trebui respectat principiul enunţat de programa şcolară.
      • Like 1
    • @ Liviu
      Absolut - raspunsul meu este si pentru doamna Oncescu - sunt, intr-adevar chestii care nu se preteaza la anumite varste. pentru ca elevul nu le poate intelege. Discutiile de mai jos suna de parca autoparea postului original ar vrea sa interzica Baltagul sau Mara, cand ea spune, pur si simplu ca nu e potrivit in gimnaziu :)
      • Like 0


Îți recomandăm

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult