Foto: Paul Chiasson/ Zuma Press/ Profimedia
Nu am mai trăit până acum așa ceva, nici noi și nici generațiile de dinaintea noastră.
Toate reperele ne-au fost provocate. Ni s-au construit pereți între noi și lume, între fiecare și fiecare. Resursele ni s-au diminuat, în timp ce constrângerile și elementele de stres au crescut. Și am simțit limitări, frustrare, neputință, pe lânga teamă (pentru noi sau pentru ai noștri), pe alocuri panică.
Ce a făcut mai grea acomodarea cu noile reguli ?
Ne bazam pe o rutină. Ne bazam pe un previzibil. Ne bazam pe alții, pe bună dreptate, ca să delegăm, să fie o extensie a noastră pentru a ne putea desfășura sau odihni. Și cum, pentru mulți, momentul definirii tuturor restricțiilor a fost unul care ne-a surprins, am intrat într-un mod de supraviețuire în care am delegat ieșirea din criză autorităților care decid când anume reintram în normal. Am trecut pe scaunul din spate și am așteptat, cu un sentiment de neputință.
E poate util să menționez că, în general, în majoritatea situațiilor, nu avem putere să influențăm evenimentele și circumstanțele exterioare nouă. Nu decidem ce obstacole ne apar în drum, în timp ce suntem în mașină. Decidem însă cum anume navigăm printre obstacole, ce drum alegem, cum plănuim călătoria. Gândurile noastre creează sentimente, care creează răspunsul nostru la situația dată. Când avem gânduri de limitare, când vedem doar prăpastii și ziduri, sentimentele pot fi de frustrare, de neputință, iar răspunsul este pe măsură și nu lasă loc găsirii de soluții. Când, în schimb, alegem să ne gândim la posibilități, să vedem întreaga imagine, creăm sentimente de speranță, de posibilitate și răspunsul nostru va rezulta în reziliență, în acțiuni, în pași înainte.
Ce atitudini ne pot ține în spate?
- Să delegăm responsabilitatea viitorului nostru altcuiva.
E mai util poate să ne dam seama că, atâta vreme cât mintea ne servește (cel puțin în majoritatea zilelor), noi suntem creatorii propriilor gânduri și, prin asta, avem libertatea și puterea să ne creăm realitatea în care trăim, după valorile și resursele noastre.
- Să nu ne cunoaștem resursele
Ce abilități avem – fizice, mentale, emoționale, ce talent avem, care ne sunt punctele forte, care ne sunt punctele de ameliorat? Care ne sunt resursele financiare? Și care sunt resursele umane pe care putem conta chiar și într-o situație de izolare?
- Să ne punem mereu la „efect” în loc de „cauză”.
Toate realitățile pot fi puse sub forma unei ecuații: cauza generează efect. Și, cum am spus mai sus, nu ține de noi ce se întâmplă în exterior, însă ține de noi 100% care ne este răspunsul. Când ne vom da seama de asta, va deveni greu să inventam scuze pentru inacțiune, va deveni greu să ne sabotăm noi înșine planul. Vom putea zice că suntem 100% responsabili de acțiunile (și inacțiunile) noastre. Și asta e deja o poziție de putere, o stare plină de posibilitate, de unde putem porni în a ne defini calea nouă.
- Să căutam mereu a fi fericiți și să nu fim comozi cu sentimente incofortabile.
Poate marea defavoare pe care ne-o fac rețelele sociale este aceea că ne învață a căuta mereu mulțumirea imediată, aprobările, căutam like-uri. Și, din alta privință, ne prezintă imagini ideale, familii perfecte, corpuri de invidiat și ne trimit într-o falsă impresie că toată lumea e fericită, doar noi nu. Este poate util să ne distanțăm de stilul acesta de a consuma realitatea și să înțelegem că, cu mici variații, viața fiecăruia e 50% pozitivă și 50% negativă, într-un echilibru cateodata frustrant. Iar ca să putem spera la serenitate, ar fi util să ne obișnuim cu disconfortul sentimentelor negative.
Cum ne pregătim pentru surprize în viitor? Ce competențe ne servesc pentru a fi rezilienți?
Foarte puțini dintre noi petrec timp ei cu ei ca să își facă un bilanț periodic al resurselor de orice fel. Și foarte putini suntem conștienți de ce gânduri avem sau ce sentimente simțim pe parcursul zilei. Nu de puține ori, acestea formează un șablon după care ne ghidăm zilele și săptămânile...
Să fim lucizi!
Să devenim constienți pentru noi de care ne sunt resursele. Să le punem pe hârtie, din când în când. E poate mai ușor dacă facem împreună cu altcineva exercițiul acesta – un prieten, partenerul sau cineva total neutru, cum ar fi un coach.
Să învățăm să ne numim sentimentele și să identificam gândurile care le generează. Căci am stabilit că ele ne definesc atitudinea și răspunsul. Cum facem asta: prin alegerea de momente aleatorii din zi sau de momente cu intensitate mai mare, în care să ne întrebam: Ce simt acum? Ce gânduri am? Mai formal, aceste exerciții pot fi parte din momente de meditație: ne concentrăm inițial pe respirație, urmărim senzațiile corpului, pentru a ne decupla de la ce activitate facem și a activa modul de observație. Apoi, numim, fără a judeca dacă e bun sau rău, fiecare sentiment și gând care apare la orizont. La început poate fi mai dificil, dar cu o practică constantă, vom deveni foarte buni în a le identifica.
E interesant să știm că putem profita de momentele și situațiile cu provocări tocmai pentru a face aceasta incursiune. Acum tot ce simțim e într-un contrast mai mare, toate gândurile au un volum mai mare și deci pot fi mai ușor de urmărit decât într-o perioada de calm.
Să ne punem la „cauză”, nu la „efect”. Pornind de la limbaj („aleg să”, „am decis să”) până la a învăța să identificăm scuzele ca fiind scuze și să le credem mai puțin decât înainte. Iar asta, fără a ne judeca.
În ultimul rând, și poate cel mai important: e crucial (să începem) să vorbim frumos cu noi, să ne susținem noi pe noi. Dacă ceea ce propun e o transformare, să ne susținem prin această transformare așa cum ne-am susține cel mai bun prieten. Să ne șlefuim cât putem competențe ca autocompasiune, flexibilitate, responsabilitate și solidaritate, atât în noi și în afara noastră. Vom ști astfel că ne-am pregătit pentru orice moment cu provocări ne mai apare în cale.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.