În imagine, aglomerație de Black Friday într-un centru comercial din Sao Paulo, Brazilia, noiembrie 2018/ Foto: Getty Images
„Lumea noastră, așa cum o cunoaștem, e pe cale de dispariție". Acesta a fost titlul știrii. Javier (ar putea fi oricine dintre noi) a făcut clic pe un link și a început să vadă fotografii cu topirea ghețarilor la poli și urși polari înfometați, păduri tăiate în Canada, dezastre nucleare în Japonia, râuri care arată ca niște canale de scurgere, braconieri pozând cu piei de tigri siberieni, oceane contaminate și păsări moarte din cauza ingerării de materiale plastice. Articolul se încheia cu următoarea imagine: Javier face clic pe săgeata care duce la ultima și, cu siguranță, cea mai importantă fotografie, iar computerul începe să gândească, Javier stă și stă și înjură blestemata de conexiune la Internet, computerul face un zgomot puternic urmat de pârâit și crapă. Javier pufnește plin de nervi pentru a-i transmite dispozitivului nemulțumirea și își spune că ar trebui să înceapă să se gândească să-și schimbe computerul cu unul mai nou. Javier apăsa butonul de pornire, computerul se inițiază cât mai repede posibil, nu pentru că ar fi simțit supărarea lui Javier sau intenția lui de a-l schimba cu unul mai modern, ci pentru că așa fusese proiectat de către ingineri și ordinatorul —în ciuda acestui nume— se supunea dorințelor inginerilor.
Javier rămăsese nelămurit, voia să vadă acea fotografie, ultima dovadă că lumea avea să dispară. Computerul era pregătit și nu numai că-și cerea scuze că se închisese în mod neașteptat, dar îl întreba pe Javier dacă dorea să raporteze acest incident inginerilor care, undeva, în lume, așteptau să fie anunțați despre probleme de funcționare pe care să le remedieze. Javier i-a ignorat întrebarea, a așteptat câteva secunde și fotografia pe care o așteptase s-a încărcat - era imaginea unei păsări moarte, cu stomacul plin de gunoi ingerat din oceanele poluate ale planetei Pământ. A dat clic pe săgeată și, acum, cu totală docilitate, computerul l-a dus repede la următoarea fotografie.
Javier a rămas surprins. Se așteptase la o fotografie despre petroliere, despre suprapopulare, râuri poluate sau accidentele ecologice și, când colo, a văzut o imagine a multor oameni care se luptau între ei, și, ca și cum ar fi fugit de cineva, o persoană îmbrăcată în uniformă albastră care încerca să controleze haosul. Câteva uși, în partea stângă a fotografiei, erau pe jumătate deschise, fără îndoială erau în curs de a se deschide, iar oamenii se luptau să intre, împinseseră un băiat care era strivit de ușă și încerca să respire, iar pe față i se citea teroarea. În partea dreaptă a imaginii, ușile erau închise, în spatele geamurilor vedeai oameni care așteptau să le vină rândul, uitându-se cu invidie la cei care reușiseră să intre. Dacă fotografia ar fi fost alb-negru și într-un loc unde era foarte frig, te-ai fi putut gândi la o imagine din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cu oameni care luptau pentru viața lor, fugind de un inamic care i-ar fi putut nimici. Dar fotografia era color, actuală, oamenii purtau haine călduroase, probabil că era iarnă, dar nu părea să fie foarte frig. Nu păreau a fi nici refugiați din vreun război. Uitându-se mai atent, Javier observă că o persoană care trecuse deja de ușa din stânga zâmbea, imaginea era neclară, camera nu reușise să o captureze clar, dar era limpede că zâmbea.
El a căutat legenda fotografiei, pentru a înțelege care a fost motivul zâmbetului, bucuria acelei persoane a cărei imagine a apărut fără focalizare și care a fost motivul pentru care continuau să se lupte oamenii, fugind, încercând să intre. Privirea lui poposea pe figura unui băiat de vreo doisprezece ani, care îl privea din cadrul ușii din dreapta, închisă, cu o expresie pierdută; un adult, care trebuie să fi fost tatăl său, l-a protejat cât a putut de presiunea maselor pentru a împiedica zdrobirea copilului între mulțime și ușa de sticlă. Ușa alăturată, cea din stânga, evident arbitrar, continua să rămână închisă.
Privirea lui Javier a ajuns la legenda fotografiei și, acolo, uimirea lui a crescut și el a putut doar să se întrebe: „suntem proști?" Indignarea pe care imaginile cu ursul polar mort, oceanele contaminate sau centrala nucleară care explodează nu reușiseră să i-o provoace, a reușit să i-o genereze acea fotografie făcută într-un centru comercial oarecare din lume, care-și deschisese ușile pentru Black Friday de anul trecut, pentru super-reduceri de tehnologii care, după Statele Unite, începuseră să devină foarte populare și aici. Javier a înțeles atunci: oamenii aceia nu fugeau de nimeni, viețile nu le erau în pericol, copilul tânjea nu să fie salvat, ci, probabil, după o nouă consolă și persoana neclară care zâmbea o făcea pentru că avea să obțină un televizor cu culori perfecte, designul curbat și sunetul surround, totul cu un discount mare, așa cum cei din urma lui nu aveau să mai prindă. Ceilalți încă se luptau cu mulțimea și cu încăpățânata ușă din dreapta, care continua să fie închisă și, spre deosebire de ei, domnul din imaginea neclară (și victorios) avea televizorul la care putea viziona programele preferate după ziua de lucru, după cele treizeci și șapte ore pe săptămână petrecute într-un loc de muncă pe care probabil îl ura, undeva în lumea civilizată.
Oamenii aceia nu fugeau de nimeni, viețile nu le erau în pericol, copilul tânjea nu să fie salvat, ci, probabil, după o nouă consolă și persoana neclară care zâmbea o făcea pentru că avea să obțină un televizor cu culori perfecte, designul curbat și sunetul surround, totul cu un discount mare, așa cum cei din urma lui nu aveau să mai prindă.
Javier închise laptopul, care păstra încă zgomotul ventilatorului fidel protocoalelor lui de securitate. Câteva secunde mai târziu, când temperatura de siguranță a fost atinsă, ventilatorul a încetat să mai funcționeze. Camera s-a umplut de o tăcere confortabilă, Javier e mulțumit, îi place liniștea, e recunoscător pentru singurătatea senzorială, pentru întunericul sonor și, brusc, își amintește de băiatul cu privirea pierdută, de domnul cu zâmbet vag, băiatul aproape se sufoca strivit de ușă, paznicul încerca să organizeze haosul, dar își amintește și de dorința lui de a schimba computerul, pentru că pierduse câteva secunde. Și-a amintit și de întrebarea pe care i-o trezise legenda fotografiei —„suntem proști?”— când a înțeles că oamenii se luptau pentru reduceri, nu pentru alimente sau necesități de bază, ci pentru reduceri la aparatură, despre care, în fiecare an, producătorii vor decide că e depășită și vor anunța un nou Black Friday sau single day, sau orice altceva pentru a-i face pe oameni să cumpere din ce în ce mai mult. Javier se uită acum la computerul său cu afecțiune și hotărăște că, într-adevăr, lumea așa cum o știm era pe cale de dispariție și, în tăcerea camerei sale, putea acum să elimine toate semnele de întrebare și să afirme: „suntem proști".
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
În ceea ce privește schimbările climatice suntem mai degrabă confuzi. E lăudabil într-un fel entuziasmul activiștilor anti-schimbări climatice, dar pe total confuzia vine de la o întrebare simplă: suntem cu adevărat noi, umanitatea, de vină pentru aceste schimbări climatice, având această pondere? Și dacă avem și noi o parte din vină, atunci în ce proporție? Activiștii (fanaticii) de mediu cred cu tărie că totul e doar din vina noastră. Dacă ar fi așa, atunci îngrijorarea lor e legitimă și trebuie într-adevăr impuse măsuri hotărâte de contracarare. dar nu cu prețul sărăcirii populației. Adică ÎNTÂI creezi capacități de producție a energiei verzi și abia apoi le închizi pe cele poluante. Altfel ne tăiem singuri creaca de sub picioare ca proștii și exaltații, fără a rezolva situația, dar dând drumul la crize diverse. Nebunie.
Dar mai e posibilitatea ca aceste schimbări climatice pe care le trăim acum să fie din cauze în principal naturale, deci influența poluării noastre să fie răspunzătoare într-o mică măsură. Atunci ar trebui să fim mult mai puțin isterici, să ne vedem de treaba noastră și da, să facem activitățile economice mai verzi, mai sustenabile, dar ușor, în ritmul nostru, pentru a asigura stabilitatea economiei și nivelul de trai.
Să le luăm pe rând:
- topirea ghețarilor - face parte din ciclurile globale ale climei, stați liniștiți nu vine sfârșitul lumii din asta, ne vom adapta că n-avem încotro;
- urși polari înfometați - imaginea ursului polar aflat în ultimul stadiu de decrepitudine a bântuit mult timp imaginația celor care se adapă cu nesaț din propaganda martorilor sectei apocaliptice. Da, un urs bâtrân, rămas fără putere moare în cele din urmă de foame dat fiind faptul că nu are dușmani naturali (cu excepția omului) și pentru că nu au apărut (încă!) sanctuare pentru urșii polari. Viața e crudă, asta e realitatea.
- păduri tăiate în Canada. De ce doar în Canada? Păduri tăiate peste tot pe glob. Pentru că lemnul este esențial în economia umană. La tropice se taie în draci și în locul pădurilor apar plantații de palmier ca să raportăm cu mândrie creșterea producției de biocombustibil! Suntem din ce în ce mai verzi!
- dezastrul nuclar in Japonia. În Japonia n-a fost nici un dezastru nuclear. A fost un tsunami devastator care a omorât zeci de mii de oameni. Ceea ce a creat niște probleme centralei nucleare. Nu au fost scăpări radioactive. Ați auzit de mutarea populației, oameni morți în urma expunerii la radiații? Cum a fost la Cernobil? Nu a existat așa ceva.
- râuri care arată ca niște canale de scurgere. Se datorează urbanizării accentuate. În țările civilizate deja sunt de decenii programe de renaturare și refacere a luncilor istorice. Unde se poate și cât se poate. Dar în orice caz nu vine sfârșitul lumii din asta;
- braconieri pozând cu piei de tigri siberieni. A șasea extincție! Se vânează tigri de sute de ani. Dacă va dispărea nu va fi din cauza braconajului ci datorită distrugerii habitatelor, dar în cazul Siberiei, nu pare prea stringentă această problemă.
- oceane contaminate. Face parte din civilizație umană. Se poate remedia cu timpul.
- și perla coroanei - păsări moarte din cauza ingerării de plastic. O tâmpenie sinistră repetată obsesiv de fanatici. Nu există nici o dovadă că păsările ar ingera pungi de plastic sau brichete. Cică nu le-ar putea diferenția de hrana lor naturală. Pe bune? A fost nevoie de un idiot care să pună o pungă de plastic și o brichetă într-un schelet de pasăre și să facă o poză care l-a făcut celebru! Adevărul e mult mai banal: păsările nu au dinți. Ca să digere hrana folosesc pipota. Ca să funcționeze pipota are nevoie de ceva dur, in speță pietricele înghițite ca pipotă să poată fragmenta alimentele. Păsările marine nu găsesc întotdeauna pietricele așa că uneori folosesc bucăți mici de plastic dur pe post de pietricele. Și le ajută la digestie. N-a murit nici una din cauza asta. Nici o pasăre n-a murit înghițind pungi de plastic. Pot muri dacă se încurcă în deșeuri, asta e altceva, dar probabilitatea e foarte mică.
Există o singură mare scăpare în text: ”insula” de resturi de plastic din Pacific. Cică a ajuns la o suprafață dublă chiar triplă comparativ cu Texasul. Toți au auzit de ea dar nimeni nu o vede. La astfel de dimensiuni ar trebui să fie vizibilă pe Google maps nu? Dar nu e. Eu nu spun că deșeurile de plastic nu sunt o problemă pentru civilizația umană dar ca să ajungi la astfel de aberații e cale lungă!
În rest articolul e despre lumea reală, consumism combinat cu prostie și suficiență. Perfect adevărat.
Hai sa-ti mai zic eu citeva chiar din zona noastra:
- uragane tot mai devastatoare, Stiu c-au fost mereu, de frecventa lor e vorba si de faptul ca apar zone neobisnuite ca marile Neagra si Mediterana.
- specii care dispar peste noapte. Nu ne uitam in Kalahari sau Patagonia ci in jurul nostru. In zona mea rindunicile, carabusii au disparut brusc la sf. anilor '70. Vulpile si lupii sint inlocuiti de sacalii care au aparut mai intii in Delta si acum sint peste tot, inclusiv in judetele 'reci' din Nord, adica Iasi, Satu-Mare, etc.
- desertificarea accelerata in zonele de sud. Plantatiile de bananieri si kiwi vor deveni o optiune viabila in curind.
- incendiile de padure din Vilcea, Gorj, etc. De cele din Turcia, Italia, Grecia, Portugalia nu mai vorbesc. Erau si inainte insa mult mai slabe, fara victime.
Trebuie sa ai capul bagat adinc in fund ca sa nu vezi toate astea. Sau sa fii platit de 'big oil'.
Ar fi complet idiot sa ne imaginam ca putem opri schimbarile climatice orice am face.
In orice caz finalul comentariului este apoteotic. Realizati cata propaganda este turnata zilnic in mintea oamenilor pentru ca niste ”glume” scumpe, proaste, putin fiabile si incapabile sa functioneze fara acoperirea sistemelor clasice, asa cum sunt energiile alternative sa ajunga sa fie considerate salvarea planetei? Unii naivi au chiar impresia ca aceste minunate energii alternative chiar pot salva lumea dar ”big oil” nu le da voie. Petrolul nu are nevoie de reclama. SI nici de subventii. Ia vedeti cu cat se subventioneaza energiile alternative si cine profita? Daca in loc sa salvam planeta producem mai multa saracie pe cine ajuta asta?