Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Dacă orice e permis, de ce nu și o șaorma cu de toate, mâncată la teatru în primul rând de scaune?

Audiență teatru

Foto - rgb reporter/ Alamy/ Profimedia

Recent, postarea unui actor pe o platformă de socializare anunța un fapt de necrezut. Două persoane, aflate în primul rând într-o sală unde se desfășura un spectacol de teatru, mâncau... o șaorma. Imediat, așa cum ne-am obișnuit, au apărut reacțiile. Unele aplaudau gestul actorului care le-a apostrofat pe cele două persoane, apoi le-a invitat afară din sală. Altele, dimpotrivă, încercau să găsească oportunitatea momentului și cum ar putea fi el, momentul, folosit pentru a încuraja mai apoi și pe alții să vină la teatru, să nu rămână în fața televizorului, acasă, urmărind filme pe platformele de streaming. Cu alte cuvinte, „când viața îți oferă lămâi, fă limonadă”, așa cum spune o sintagmă supralicitată în discursurile motivaționale de azi. Cum am putea interpreta gestul de a mânca șaorma într-o sală de teatru, în timpul unei piese de teatru, cu actorii pe scenă? Unii ar sări ca arși, scuipând în sân și rostind rugăciuni către Thalia. Alții ar fi mai împăciuitori, poate. Dacă le era foame, ce să facă? Ce să faci, n-ai ce să faci (csf, ncsf, cum s-ar zice așa, pe repede înainte, în limbajul de chat). Să încercăm să ne lămurim...

Mersul la teatru, gestul de a lua parte, alături de alții, la un moment artistic, pentru care o echipă de oameni a pregătit totul (scena, costumele, decorurile, luminile)... este un gest important. Presupune, sau ar trebui să presupună, o pregătire. Minimal, ar fi vorba măcar despre alegerea hainelor (mai serioase, mai adaptate momentului), un bun management al timpului, pentru a nu întârzia, intrarea într-o stare de concentrare propice urmăririi unui act artistic de asemenea anvergură. Ar fi de preferat, pentru a câștiga și mai mult din situație, să ne informăm cu privire la actul artistic pe care alegem să îl urmărim: autor (cine a fost/este), text (când a fost scris, subiecte propuse), regie (cine e regizorul, dacă putem afla mai multe despre ce piese a mai regizat, dacă există ceva ce individualizează felul și modalitățile de lucru pentru respectivul regizor), actori (cine joacă, în ce piese au mai jucat). Ar părea că e multă informație, dar nu e. Dispozitivele mobile din buzunarele noastre ne pot răspunde la astfel de întrebări în câteva minute, într-o clipă de relaxare de dinaintea reprezentației. Iar o astfel de pregătire ne poate chiar ajuta să intrăm în starea de concentrare specifică. E un gest important și pentru că alegem să participăm la un moment care finalizează un drum greu al celor care îl pun în scenă: parcurgerea textului, înțelegerea și construirea personajului, repetiții, managementul emoțiilor, conectarea cu ceilalți. Cu alte cuvinte, nu e ușor nici pentru cei care ne încântă cu talentul lor pe scenă. Și urcă pe scenă, la fiecare reprezentație, încercând să fie cât de autentici pot, trecând peste eventuale probleme în familie, stări de moment, dileme... uneori peste sete și foame. Da, și actorilor le poate fi foame. Dar ei nu se opresc să ia o mușcătură din șunca preferată sau dintr-un corn cu ciocolată. În afară de situația în care mănâncă ceva pentru că așa e în piesă. Caz în care trebuie să mănânce și dacă nu le e foame. N-au ce face, cum s-ar zice. Așa încât, dacă e să fim corecți, măcar pentru asta, dacă nu pentru tot efortul lor, ar fi frumos să ne înfrânăm și noi, spectatorii, de la a transforma în bucătărie de moment o sală de spectacole. 

Dincolo de etichetă, măcar conștientizarea efortului. Dacă nu ne pasă de proces, măcar să onorăm momentul. Ăsta e teatrul, despre asta e. Apoi, oricât de foame ți-ar fi (în cazul în care nu ai pregătit cum trebuie momentul, mâncând acasă sau în oraș, înainte de piesă), nu mori acolo, în sală, de foame. Totuși, dacă e așa de grav (cum ar fi, de exemplu, o indigestie de moment care te scoate din sală și te trimite direct în toaleta teatrului), atunci poți ieși să muști câteva guri din șaormă afară, în foaier. Măcar așa nu arunci toate miasmele de ceapă, sos de usturoi, carne prăjită, care vin la pachet cu bucuria înghițirii și răsfățul propriilor papile gustative. Nu de alta, dar lângă tine sunt alții, asemeni ție. Cu nasurile și gurile lor. Măcar pentru asta și tot poți face efortul să nu desfaci folia de aluminiu atât de aproape de cei de lângă tine, în mijlocul unui moment artistic. Empatie, dacă nu politețe. Gândire proactivă, dacă nu etichetă și respect.

În același context s-a discutat despre alte asemenea „momente” care... se mai întâmplă. De exemplu, folosirea telefoanelor mobile. În sala de teatru sau la film, deopotrivă, dacă îi respecți pe ceilalți, nu ai de ce să le folosești, în afara unor cazuri cu totul excepționale (o urgență, în adevăratul sens al cuvântului - un accident de circulație, moartea cuiva etc). Îmi aduc aminte că, proaspăt ieșiți din comunism, după apariția posibilității de a folosi telefoanele mobile pe scară largă, pe plajele din România, în restaurante, pe străzi, erau destui care strigau cât puteau de tare atunci când foloseau telefonul mobil, pentru ca ceilalți să le remarce statusul dat de folosirea unui asemenea dispozitiv. Voiau ca toți să știe că vorbesc ei la telefon. Iar subiectele nu erau dintre cele mai presante. Dar acele vremuri au trecut. Am evoluat, am avansat ca societate. Nu mai e nevoie să știe și ceilalți că suntem la un film cu „tipu ăla care a jucat și în Smigăl” sau că o să cumpărăm castraveți când ne întoarcem acasă, sau că mâine nu ieșim la bar, că mergem la „unghii”. La teatru, la cinematograf... la fel... Empatie, dacă nu politețe. Gândire proactivă, dacă nu etichetă și respect.

Acum, să încercăm să explorăm și partea cealaltă a paharului. În ultima vreme, unii regizori, în încercarea de a fi deosebiți, de a monta altfel, de a se distinge, au folosit multe noutăți. De la animale vii urcate pe scenă, până la trupuri dezgolite fără discernământ și la exploatarea sexualității doar pentru a atrage publicul, toate acestea sunt elemente care construiesc o lume a „posibilului nelimitat”, ca să o numim așa. Orice se poate. Orice e permis. De ce nu și o șaorma cu de toate, servită în primul rând de scaune? Dacă tot am trecut de granița care separa cumva lucrurile, dacă am trecut de perspectiva în care actorii mai degrabă sugerau, lăsând imaginația spectatorilor să lucreze, să construiască, să „învețe”, de ce nu putem să scoatem și cartofiorii prăjiți în poală, când Hamlet ne forțează să ne gândim la sfârșitul inevitabil? Să nu uităm că rolul acestei arte e, printre altele, și acela de a educa. Cu siguranță nu e acela de a „însoți” și justifica pulsiunile de moment ale oamenilor și nu e acela de a se lăsa în voia pasiunilor maselor. Tocmai, atunci când societatea pornește pe drumuri întortocheate, rolul unei asemenea arte e acela de a construi repere. Empatia, politețea, eticheta, respectul sunt lucruri pe care le deprindem/învățăm în familie, școală, grupul de prieteni, dar și la teatru, de exemplu. Merită să ducem un război pentru ele. Ele, aceste repere, ne pot ajuta să navigăm în vremuri tulburi. Avem nevoie de repere pentru a construi. Avem nevoie de repere pentru a ne dezvolta. Avem nevoie de repere pentru a trăi în pace. Fără ele, lumea devine un „bellum omnium contra omnes”. Să nu ne înțelegem greșit! Sexualitate, da! Dacă ea construiește sugestiv, politicos, subiectul piesei. Dezbrăcatul desuet doar pentru a atrage, prezentarea sexului doar ca obiect pe care să îl vedem în toată spendoarea sa pe scenă, nu.

În anul 1978, abia după aprobarea Consiliul Culturii și Educației Socialiste (deh, cenzura specifică regimului comunist), apărea filmul Profetul, aurul și ardelenii, urmat, în 1980 de Artista, dolarii și ardelenii și, în 1981 de Pruncul, petrolul și ardelenii. În trilogia Ardelenii, doi frați din Poplaca, județul Sibiu de astăzi, pleacă în căutarea celui de-al treilea frate emigrat în America. Personajele întruchipate de Ilarion Ciobanu și Mircea Diaconu trec prin tot felul de situații și peripeții în căutarea personajului Ion, încarnat de Ovidiu-Iuliu Moldovan. Confruntați cu lumea nouă, folosesc umorul și înțelepciunea tipică unor oameni simpli, dar bine intenționați. Putem fi, fiecare dintre noi, ca frații Traian și Romulus Brad, atunci când ne confruntăm cu situații greu de gestionat. Să încercăm să fim înțelepți, să fim bine intenționați. Și astfel, totul se rezolvă.

Monologul părintelui Augustin din Conferința iraniană, o piesă a lui Ivan Vîrîpaev, regizată de Bobi Pricop și jucată pe scena Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, ne relevă aceeași înțelepciune izvorâtă din simplitate, care ne spune că lucrurile trebuie folosite în acord cu rostul lor. Din farfurii mâncăm, spune personajul nostru, la toaletă mergem să ne ușurăm, paharele le folosim ca să bem. La teatru nu mâncăm șaorma, la film nu vorbim la telefon, la botez nu mergem în pantaloni scurți.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • andrei andrei check icon
    mersul la teatru nu are nicio valoare. sunt doar urmasii taranilor de acum 100 de ani care vor prin asociere sa se simta nobili. nu e nicio diferenta intre un film bun sau teatru bun.

    e aceeasi poveste ca in hainele noi ale imparatului "doar prostii nu vad cat de frumoase sunt hainele"
    • Like 0


Îți recomandăm

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult
sound-bars icon