Foto: Profimedia Images
În 1990, Mircea Cărtărescu ajungea pentru prima dată în SUA cu o bursă dedicată scriitorilor. Și tot atunci, a fost pus în fața unei decizii care i-ar fi putut schimba destinul personal și literar. Se afla pe aeroportul JFK din New York, cu niște valize mari, fără roți, și cu o întrebare uriașă: să mă întorc în România sau să rămân în America? Invitat al podcastului „Scenă Deschisă”, realizat la Digi24 de Florin Negruțiu, scriitorul a povestit că a lăsat hazardul să decidă pentru el.
„Veneam din lagărul comunist. Am avut un șoc cultural, nimerind direct în New York, din Bucureștiul ruinat, distrus, înfometat, înfrigurat, care abia trecuse prin Revoluție. Și, când am plecat, firește că mi-am pus întrebarea: Ce să fac acum? Mă întorc sau nu mă mai întorc? Fiind foarte nehotărât - aveam unde să rămân, mi se propusese și o slujbă, am scos o monedă de 25 de cenți și am dat cu banul. Și banul a căzut pe partea românească. Și m-am suit în avion. Prin urmare, așa a fost să fie. Nu știu dacă cineva a ghidat banul acesta în timp ce se răsucea în aer, dar știu că nu aș putea fi mai mulțumit de această decizie. Știu că era ceea ce trebuia să se întâmple. Am fost foarte fericit că am rămas în România, că nu m-am pierdut în imensitatea Statelor Unite, probabil că nu aș mai fi fost scriitorul de acum, probabil că ar fi trebuit să-mi câștig existența, să-mi schimb stilul de viață, să învăț o limbă pe care o știam destul de aproximativ și să devin altcineva. Există o poveste a lui Henry James, în care un personaj stă în fața unei uși și se gândește dacă să o deschidă sau să nu o deschidă. Iar peste 20 de ani se întâlnesc două persoane. Unul care deschisese ușa și cel care decisese să nu deschidă ușa. Erau două persoane total diferite, care nu mai aveau nimic de-a face unul cu celălalt”, spune Mircea Cărtărescu.
Foto: Mircea Cărtărescu în anul 2002/ Profimedia Images
De 50 de ani, scrie în fiecare zi și, din Bucureștiul în care a rămas, cărțile sale și-au găsit locul în librăriile și bibliotecile din toată lumea. În ultimii doi ani, a construit lumea romanului „Theodoros”, care urmează să fie publicat luna aceasta de editura Humanitas și pe care l-a numit al său „Veac de singurătate”, „unul ”bizantin”, impregnat de cultură și imagistică răsăriteană”.
Eroul romanului are la bază un personaj real din scrierile lui Ion Ghica, un tânăr servitor de la curtea ghiculeștilor. Născut din mamă grecoaică și tată român, tânărul Theodoros dispare în mod misterios la vârsta de 19 ani, trimițându-i doar din când în când mamei sale câte o scrisoare. „Când Ion Ghica a mers la Londra, ca diplomat al nostru acolo, a făcut cercetări în arhive, la British Museum. Și a găsit scrisori ale unui împărat al Abisiniei, adică al Etiopiei, către regina Victoria. Scrisori care i-au atras atenția, pentru că, i s-a părut lui, formulele de introducere și de încheiere, ar fi fost tipic românești. Adică: „Majestate, Regină, aflați despre mine că sunt sănătos, ceea ce vă doresc și Domniei Voastre”. Și se terminau: „Fie ca îngerii din ceruri să vă țină în paza lor etc”. Și atunci el s-a gândit dacă nu cumva acest tânăr, care a dispărut la 19 ani, prin cine știe ce întorsături ale sorții, a devenit însuși împăratul abisinian. Care firește că a existat în realitate, a fost o mare personalitate istorică, Tewodros al II-lea, care a luptat împotriva englezilor, care s-a sinucis după bătălia de la Magdala cu un pistol pe care i l-a dăruit regina Victoria”, a povestit Mircea Cărtărescu.
Atunci când a scris cartea nu a ținut seama de nicio limită a imaginației.
„În Theodoros există o sămânță de roman de largă circulație”
„Aici eu am încercat să-mi ies din propria mea umbră, să-mi ies din propria mea piele, am încercat să fac un roman obiectivat. Celelalte romane ale mele, cum spunea Nicolae Manolescu cu o expresie, musteau de subiectivitate. Erau romane foarte subiective, aproape poeme - și „Orbitor”, și „Solenoid”, niște romane uriașe și din punct de vedere al numărului de pagini. Erau romane ale eului, ale vieții mele interioare. Acest roman, „Theodoros”, nu părăsește cu totul ideea de viață a mea, că până la urmă, „Madame Bovary, c' est moi”, și Theodoros, cu binele și cu răul din el, e într-un fel o proiectare a mea. Dar povestea lui nu este și povestea mea. Povestea lui este una obiectivă, este povestea unui om, care trăiește în câteva lumi foarte speciale și foarte diferite (...) Eu sunt primul meu cititor și pot să spun că sunt lucruri care mi-au ieșit în această carte, sunt foarte fericit că am scris-o și cred că va avea un public mult mai mare și la noi, și peste tot în lume decât cărțile precedente. În „Theodoros” există o sămânță de roman de largă circulație, nu pentru iubitorii de literatură înaltă, ci pentru toată lumea”, spune autorul.
Cu toate acestea, nu a fost preocupat niciodată de succes și nu a scris niciodată gândindu-se la ceea ce alții consideră succes. Pentru el, imaginea scriitorului care stă singur într-o cămăruță, aplecat deasupra foii, este cea reală: „Singurii scriitori pe care eu îi respect sunt de acest fel, au scris din propria lor substanță interioară. Nu e niciun secret că autorul pe care eu îl prețuiesc cel mai mult și cu care mă identific este Franz Kafka. Franz Kaflk a fost de felul acesta. Fără să fie un om chiar închis într-un turn de fildeș, pentru că așa ceva nu există, a fost totuși cel mai singur autor din câți cunosc eu. A fost cel mai singur, cel mai izolat, cel mai închis în sine și cel mai deschis către propria sa lume”, a explicat Mircea Cărtărescu.
Succes în țările nordice, dar și în Spania și America Latină
În ultimii 10 ani, cărțile sale au sărit pe spirala notorietății internaționale. „Inițial am avut mult succes în nord pentru ca, în cele din urmă, punctul central și fierbinte al scrisului meu să se mute în sud, în Spania și Italia, mai ales în Spania, pentru că acolo am avut norocul să găsesc un editor ultra-entuziast în privința scrisului meu, care a făcut enorm pentru mine”, a spus Mircea Cărtărescu în timpul dialogului cu Florin Negruțiu. Grație editorului Enrique Redel și a traducătoarei Marian Ochoa de Eribe, în ultimii 10 ani i-au apărut 12 cărți în limba spaniolă.
Foto: Mircea Cărtărescu, alături de traducătoarea Marian Ochoa de Eribe/ Facebook Mircea Cărtărescu
Atunci când are lecturi publice și conferințe în Spania sau America Latină, amfiteatrele sunt pline. La Bogota a fost șocat de numărul celor care s-au înghesuit pentru a-i cere autografe. „La Bogota, e un uriaș târg de carte, lecturile sunt în amfiteatre foarte mari. Încă din momentul lecturilor și discuțiilor, amfiteatrele au fost arhipline. Iar apoi a urmat sesiunea de autografe, care avea loc afară, într-un spațiu foarte mare, spațiul târgului - pentru ca oamenii să nu se înghesuie se făceau culoare, ca la aeroporturi. Ei, vreau să spun că oamenii aceștia, după ce am avut discuția, lectura, au fost un spectacol destul de neliniștitor pentru mine. Pentru că s-au îngrămădit dintr-o dată, eu dădeam autografe la o măsuță, au venit peste mine, ca într-un fel de Beatlemania încât nu mai puteam respira. Mă înghesuiau din toate părțile. Pentru că erau sute de oameni îngrămădiți acolo, au trebui să vină forțele de ordine, să ne încadreze pe soția mea și pe mine și să ne ducă în fugă prin această masă de oameni până la ieșirea din târg, vreo 400 de metri în care am alergat, cred că de 10 ani nu mai fugisem deloc”.
În ultimii ani, numele lui Mircea Cărtărescu este vehiculat pe lista scriitorilor cu mari șanse de a câștiga premiul Nobel pentru literatură, ceea ce s-a transformat într-o obsesie națională. „Slavă Domnului, în ultima vreme nu mi s-a mai întâmplat nenorocirea, aș spune, care mi se întâmpla acum 5-6 ani, când pentru oameni era o noutate că eu aș putea fi primul român care ia cu adevărat premiul Nobel. Dar acum ideea asta s-a tocit și oamenii s-au blazat, așa încât pot să respir și eu ușurat în octombrie în fiecare an, Nu m-a mai interpelat nimeni, n-a mai râs nimeni de mine că uite, nici anul ăsta nu l-am luat și așa mai departe. Iar pentru mine este o poveste care nu mă privește, nu e în puterea mea și deci nu am de ce să mă gândesc la ea”, a spus Mircea Cărtarescu.”
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cei mici mai citesc și Exuvii. Sincer nici nu cunosc termenul, trebuie să caut în Dex. Din nou un text fără prea multă legătură cu zona de interes a vârstei.
În concluzie, cred că e un text perfect începând de la nivelul copiilor de gimnaziu până mai departe, la orice vârstă. Sunt plăcut surprins că cineva de la vârful sistemului educativ a fost așa de deschis la minte și inspirat încât să introducă acest text în manualul respectiv.