sursa foto: Inquam Photos
O societate nu începe să se destrame atunci când oamenii nu mai știu ce este bine. Începe să se destrame atunci când știu, dar nu mai cred că binele îi poate ajuta să reușească.
Într-un editorial publicat recent în The Economist, Mark Carney, premierul Canadei, și Alexander Stubb, președintele Finlandei, analizează destrămarea ordinii mondiale construite după 1945 și propun o formulă relevantă nu doar pentru relațiile dintre state, ci și pentru felul în care poate funcționa o societate: realismul bazat pe valori. Ideea lor este, în același timp, simplă și dificil de pus în practică. Nu ne putem apăra valorile ca și cum lumea ar funcționa deja potrivit lor, dar nici nu putem accepta că, într-o lume dominată de putere și interese, ele au devenit inutile. Cei doi lideri susțin că trebuie să rămânem fermi în apărarea libertății, a drepturilor omului și a solidarității, dar lucizi în alegerea partenerilor și a mijloacelor. Să construim alianțe solide cu cei care ne împărtășesc valorile și să cooperăm, în domenii precis delimitate, cu cei alături de care avem interese comune, chiar dacă nu împărtășim în întregime aceleași principii. Altfel spus, avem nevoie de valori suficient de puternice pentru a schimba realitatea, dar și de o putere care să rămână orientată, temperată și limitată de valori.
Lumea alianțelor flexibile
Carney și Stubb descriu lumea de astăzi ca pe un spațiu care nu mai gravitează în jurul unui singur centru occidental de putere. Influența se redistribuie între Occidentul Global, Estul Global și Sudul Global, iar alături de acestea se afirmă o a patra forță: tehnologia.
Datele, infrastructura de calcul și modelele de inteligență artificială modelează deja societățile dincolo de frontiere, adesea în absența unor reguli clare și fără o răspundere democratică proporțională cu puterea pe care o exercită. În acest context, multilateralismul tradițional nu mai este suficient, iar politica bazată exclusiv pe raporturi de forță riscă să producă și mai multă instabilitate. Alternativa propusă de cei doi lideri este plurilateralismul: coaliții flexibile, construite în jurul unor obiective concrete, precum securitatea, apărarea, energia, tehnologia sau protejarea lanțurilor de aprovizionare. Cu alte cuvinte, nu este necesar ca toate statele să împărtășească aceleași convingeri în toate privințele. Este suficient să existe interese comune, reguli bine definite și capacitatea reală de a acționa împreună. Iar aici se află miza întregii reconstrucții susținute de cei doi lideri: valorile nu supraviețuiesc prin declarații, ci numai atunci când sunt transformate în instituții, alianțe și capacitatea concretă de a schimba realitatea.
Contradicția românească
Această idee ne vorbește direct și despre societatea românească de astăzi. Cercetarea prezentată în volumul „România între lumi” ne arată că, atunci când se descriu pe ei înșiși, angajații români aleg încrederea, onestitatea, confidențialitatea, colaborarea, competența, relațiile de calitate, dezvoltarea personală, progresul, bunătatea și responsabilitatea. Când sunt însă invitați să îi evalueze pe români în general, ierarhia se schimbă radical. Primele locuri sunt ocupate de câștigul financiar, recunoaștere, confort, distracție, siguranță și avansare-promovare. Încrederea și onestitatea coboară dramatic, iar bunătatea ajunge mult mai jos în clasament.
Adevărul este plasat pe locul 33 în autoevaluare, pe locul 49 în evaluarea colegilor și pe locul 57 în evaluarea românilor. Din aceste diferențe, nu rezultă că românii nu au valori. Dimpotrivă, ele ne arată că cei mai mulți concetățeni cred, la nivel personal, în anumite principii, dar nu mai sunt convinși că societatea românească le respectă și le răsplătește.
Cred în onestitate, dar văd că minciuna poate fi mai eficientă pentru succesul social. Prețuiesc competența, dar observă că relațiile cântăresc adesea mai mult pentru a reuși. Cred în bunătate, dar se tem că succesul le aparține celor mai agresivi. Își doresc să colaboreze, dar aleg să se protejeze, pentru că nu au suficientă încredere în ceilalți.
Aici se află adevărata fractură a societății românești de astăzi: nu între bine și rău, ci între valorile împărtășite declarativ și comportamentele despre care am ajuns să credem că ne ajută să reușim.
Cinismul defensiv
În viața de zi cu zi, această ruptură se transformă într-un cinism discret, aproape reflex.
Nu spunem adevărul pentru că „nu este momentul potrivit”. Nu semnalăm o problemă pentru că „nu vrem să ne complicăm”. Acceptăm incompetența fiindcă „oricum nu se schimbă nimic”. Tolerăm nedreptatea pentru că „toți fac la fel”. Asta nu înseamnă că renunțăm cu totul la valori, ci mai degrabă le retragem în spațiul privat; și ne adaptăm, în viața publică, regulilor despre care credem că funcționează cu adevărat. Așa iau naștere micile noastre pacte de neagresiune: eu nu îți contest privilegiul, tu nu îmi ameninți siguranța; eu nu spun ceea ce știu, tu nu mă excluzi; eu pretind că respect regulile, iar instituția pretinde că le aplică. La nivel individual, această adaptare poate părea prudentă și chiar rațională. La nivel colectiv însă, ea slăbește instituțiile, blochează schimbarea și transformă neîncrederea, din excepție în regulă de funcționare.
Realismul bazat pe valori. Cum dăm putere valorilor?
România nu mai are nevoie de încă o campanie despre valori, ci de instituții capabile să le transforme în reguli, stimulente și consecințe reale. Încrederea nu se construiește cerându-le oamenilor să aibă încredere. Ea apare atunci când deciziile sunt previzibile, regulile sunt clare și se aplică în mod consecvent tuturor. Onestitatea nu devine normă pentru că este înscrisă pe pereții unei instituții. Devine normă atunci când cel care spune adevărul este protejat, iar manipularea, indiferent de poziția celui care o practică, are consecințe. Competența nu capătă valoare prin simpla ei invocare. Contează atunci când funcțiile, autoritatea și recunoașterea sunt acordate pe baza capacității și a rezultatelor, nu a obedienței, a relațiilor sau a conformismului. Colaborarea nu se naște din discursuri despre echipă, câtă vreme sistemul recompensează competiția internă, protejarea informației și succesul obținut în detrimentul celorlalți. În fond, valorile reale ale unei instituții nu sunt cele pe care aceasta le declară, ci comportamentele pe care le încurajează, le tolerează și le apără.
Nu trebuie să așteptăm consensul
Plurilateralismul propus de Carney și Stubb ne oferă și o lecție practică: schimbarea nu trebuie să înceapă cu acordul tuturor. Nu este nevoie ca întreaga societate să se transforme în același timp. Putem începe prin alianțe concrete între administrații locale, companii, universități, organizații profesionale și grupuri de cetățeni care aleg să rezolve împreună o problemă precisă.
Acești actori nu trebuie să gândească la fel în toate privințele. Este suficient să împărtășească un obiectiv comun, să accepte reguli transparente, să își asume contribuții clare și să poată fi evaluați prin rezultate. Schimbarea autentică începe rareori printr-un mare consens național. De cele mai multe ori, ea începe atunci când câțiva oameni și câteva instituții serioase refuză să mai întrețină aparențele și demonstrează, prin ceea ce construiesc, că lucrurile pot funcționa și altfel.
Să facem binele capabil să câștige
Carney și Stubb ne îndeamnă să nu deplângem lumea care a fost, ci să construim pentru lumea care există: prin tehnologie, infrastructură, instituții funcționale și alianțe suficient de solide pentru a le proteja. Pentru România, acest lucru înseamnă să transformăm încrederea în predictibilitate, onestitatea în protecția celui care spune adevărul, competența în criterii reale de selecție, responsabilitatea în consecințe și colaborarea în obiective comune. Valorile lipsite de instituții rămân doar simple intenții. Instituțiile lipsite de valori devin instrumente de putere, iar orice societate sănătoasă are nevoie de amândouă: principii care îi dau direcție și instituții care îi dau forță.
Problema noastră nu este că nu mai știm ce este bine, pentru că, în mare măsură, încă știm. Problema este că am construit o societate în care binele pare adesea o slăbiciune, iar abaterea de la el, o dovadă de inteligență și adaptare. România nu se va schimba atunci când vom vorbi mai convingător despre valori, ci atunci când onestitatea va fi protejată, competența va decide selecția și promovarea, aceleași reguli se vor aplica tuturor, iar încălcarea lor va avea consecințe clare și previzibile. Cu alte cuvinte, atunci când instituțiile vor recompensa comportamentul corect și vor face ca reușita să nu mai depindă de relații, obediență sau ocolirea regulilor. Abia atunci valorile vor înceta să fie simple declarații și vor deveni cea mai realistă cale de a reuși. Pentru că binele nu câștigă doar fiindcă este bine, ci câștigă atunci când devine mai puternic decât mecanismele care îl împiedică.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Dar unde suntem noi în acest moment? Îmi permit să răspund prin a reproduce o declarație a judecătoarei Adriana Stoicescu, pe care am găsit-o pe Facebook :
" Noi nu mai existăm, să ne înțelegem. România e doar un nume, o structura ce a existat cândva, sub nume de țară, azi o biata cârpă folosită doar de infractori să își curețe urmele de noroi de pe pantofii de mii de euro " .
Am văzut deja multe speculații după postarea respectivă, nu mă interesează teoriile celor care au lansat atacuri asupra autoarei, sunt doar convins că citatul respectiv reprezintă cel mai concis și corect tablou al României în momentul actual.
În plus, cu cât grupul este mai numeros, IQ-ul mediu scade și direcția de mers se abate grav de la drumul optim.
În realitate, nu contează cât de numeros este grupul, contează cine are putere de decizie în grup și care e nivelul celor care conduc grupul, pe toate zonele semnificative (competență, etică/moralitate etc.).
De peste 36 de ani suntem o turmă bleagă, condusă ca-n Ferma animalelor, a lui Orwell.