Foto - Batuhan Toker/ Alamy /Profimedia
Parafrazând titlul unui eseu al lui Camil Petrescu, și anume, „Noocrația necesară”, din 1924, putem considera astăzi că gerontocrația, adică puterea bătrânilor, este un fenomen foarte prezent în spațiul public românesc. Am putea echivala rolul important pe care trebuie să-l dețină intelectualii într-o societate, adică noocrația, cu rolul pe care gerontocrația, generația în vârstă, îl poate avea într-o țară. Bătrânii își au rolul lor firesc în zona sapiențială a unei societăți, rol dobândit prin experiența îndelungată de-o viață, de sfătuitori, de consultanți, de instanțe de apel morale și profesionale pentru o societate care, la rândul ei, trebuie să fie cea a echilibrului și a gestiunii cu băgare de seamă a treburilor publice. Bătrânii pot fi, așadar, oamenii echilibrului, ai simțului măsurii, ai direcționării raționale nedisruptive ale deciziilor majore într-o societate.
Astăzi însă, unii din generația în vârstă vor să devină ei înșiși o putere în stat, să-și consolideze rolul de primadonă, vetustă și fanată de altfel, în spațiul public. Aceștia își depășesc rolul și etapele biologice, dorind să fie vedete, mari băgători de seamă, să fie tot timpul în prim-plan. Pe de o parte, ei cad în ridicol și desuetudine, iar pe de altă parte, pot deveni frâne de picior pentru noile generații. Unii bătrâni își anulează cu bună știință propria menire, forțând biologia pentru a se menține aceiași actori importanți, plini de vitalitate, centrați în atenția publică. Ei nu se retrag, nu se repliază, nu se mântuiesc în spațiul mansuetudinii și decenței, în teritoriile sapiențiale circumscrise acelui „consilium et auxilium” din epoca antică și medievală.
Unii bătrâni de astăzi confiscă fără scrupule rolul de june-prim, de activiști fără astâmpăr și oboseală, străbătători ai tuturor funcțiilor, pozițiilor de forță și posturilor în spațiul public. Mă refer la mulțimea de televizoriste, mai ales de la posturile de stat, de mulțimea de consultanți în toate cele, de critici, de șefi ale unor mari uniuni de creație, precum cea a scriitorilor, de anchilozați în funcții publice și academice de vârf, recompensați fără nici un dubiu pentru serviciile aduse în perioada comunistă și securistă din România ca vajnici patrioți și apărători vigilenți ai patriei. Unii dintre cei bătrâni sunt premiați de mai multe ori, ca de exemplu de UNITER, fiind apăsați de greutatea onorurilor, dar mai ales de greutatea plachetelor de bronz realizate de remarcabilul designer Ion Bitzan.
Ne-am dori să vedem, totuși, figuri noi, schimbate, tinerești, oameni creativi și frumoși în spațiul public, să nu cădem în capcana toxică a oracolului de odinioară „înțelept” de la Dămăroaia (recte stalinistul S. Brucan) care ne-a agresat cu „înțelepciunea” sa zăbăloasă săptămână de săptămână, ani în șir, ca o zeitate ordonatoare, dar mai ales ofensatoare la adresa inteligenței noastre colective. Aceștia nu vor ca „trecutul să treacă”, ei sunt pionii unui „trecut care nu vrea să treacă”, ei sunt stăvilarele impertinente ale tuturor fluxurilor vitale proprii unei societăți care vrea să trăiască, să se afirme, să se împlinească prin sine. Poate că unora le lipsește tocmai înțelepciunea specifică vârstei înaintate și se află într-o fază recuperatorie a tuturor beneficiilor și privilegiilor vieții de care au avut parte atât în comunism, cât și în prelungirea lor în postcomunism. Senectutea nu este un merit, sau o plată compensatorie, ci este o răsplată a divinității.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Unii varstnici chiar au ce oferi mai departe si fac cati 10000 de juni la un loc in capul carora bate vantul. Mi-a placut intotdeauna sa intervievez varstnicii ei fiind o biblioteca vie, ambulanta si de la ei am aflat multe adevaruri netrecute in cartile de istorie dupa care invata elevii. Nu ma deranjeaza omul vedeta daca este varstnic sau june, doar daca ceea ce spune/face este pierdere de timp pentru ceilalti. Un varstnic maturizat,intelectual, intelept, trecut prin viata, are intotdeauna ce oferi, fiind astfel o valoare pentru neamul sau....deci nu asta este problema desi pot fi cazuri de varstnici cocotati in functie care nu vor in ruptul capului sa lase acolo pe altii mai capabili..vedem bine exemplul lui Biden al SUA unde un popor de tolomaci stau si se hlizesc cum tara lor a ajuns o mahala.
Mai explicit: cu excepția politruco-securiștilor pacepisto-petroviști și/sau a câtorva mii de șmecheri care s-au căpătuit prin jaful național numit privatizare, milioanele de români care alcătuiesc poporul de rând nu s-au căpătuit cu nimic în capitalism, ci au rămas în sărăcie mai mult sau mai puțin cruntă.
La aproape 35 de ani de la contrarevoluția burghezo-menșevică din decembrie 89, România continuă să fie țara cu cele mai mici salarii din UE, de câteva ori mai mici decât în Germania și alte țări europene normale. Ce nu se prea spune este că România precis este și țara cu cele mai mici pensii din UE, că doar se știe că la salarii mici - pensii și mai mici.
În aceste condiții, evident că vârstnicii care mai pot produce și se mai pot produce pe scenele țării și ale Europei, decât să ducă o viață mizeră dintr-o pensie mizeră prin grija statului român capitalist postdecembrist, preferă să își suplimenteze veniturile din munca lor. Îl vede cineva pe Nicu Covaci, de exemplu, trăind doar dintr-o pensie amărâtă?!
Atât timp cât continuă să aibă fani și să vândă bilete la concerte și spectacole, unde e problema cu vârstnicii? Că nu fură?