Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De cinci ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Călători în sudul Turciei: am ajuns cu o barcă de pirați în Valea Fluturilor, canionul care-ți taie respirația (episodul 8)

Black Pearl

Foto: Ada Somkereki Facebook

Episodul 1: Prin Bulgaria, spre Turcia, eu, Silviu și… Stănică: Drumul la finalul căruia râdem sau plângem

Episodul 2: Am ajuns în Turcia: Dacă ai nevoie de o pauză de la viață, intră în Istanbul pe cale terestră și încearcă să-l străbați cu nervii întregi

Episodul 3: Pe străzile din Istanbul: suntem norocoși și atât de fericiți, încât uneori, doar uneori, e înspăimântător

Episodul 4: Turcia, dincolo de pliantele turistice. După un drum lung prin ploi și arșiță, am ajuns în Carnavalul din Ankara

Episodul 5: Turcia, „doar pentru călători”. În Cappadocia, Stănică a fost la un pas să-și dea duhul

Episodul 6: Călători în Turcia. Un clișeu turistic pe care trebuie să-l repetăm: să ne plimbăm cu caii în „țara cailor frumoși”

Episodul 7: Turcia, așa cum am descoperit-o noi. Și totuși, lecția de zbor din Cappadocia a avut loc

Episodul 8: 

Erau primele ore ale dimineții. Chemarea la rugăciune răsuna din toate piepturile de muezini și spațiul se umplea de o tânguială fantastică. Timpul rămăsese suspendat undeva între Ölüdeniz și Mecca, căldura încă nu se apucase să topească totul în jur, iar aerul era proaspăt, incredibil de curat. Era ceasul când oamenii se trezeau, nu știau pe ce lume sunt, cine e președintele țării natale sau de ce există pe lume bine și rău.

Ne-am îmbrăcat alene, am mâncat și am plecat spre plajă. De câteva ori pe zi, bărci kitsch de pirați, din care bubuie muzică electronică, pleacă pe mare spre punctele principale de interes din zonă. Deasupra, aventurierii se aruncă de pe Babadag și plutesc până jos, pe nisip, atârnați de parapante. Ne-am urcat și noi pe barca Jack Sparrow și am plecat spre Butterfly Valley, canionul care oferă casă pentru aproximativ 100 de specii de fluturi.

Când am văzut valea din depărtare, m-am holbat la ea luată pe sus de frumusețe, iar inima a început să-mi bată nebunește și mă-ntrebam cum de nu plesnește sau nu o ia în sus, ca un balon în înaltul cerului. Imaginea asta, cu albastrul infinit deasupra, muntele despicat la mijloc și apa bleumarin la bază, părea ireală, distorsionată, ne-a tăiat respirația și ne-a tulburat peste măsură. M-am uitat la Silviu, puteam să bag mâna în foc că și el simțea la fel. Mi-am pus palma pe palma lui și m-am simțit atunci mai la adăpost. Barca s-a tot dus, odată cu curentul, până când, cu un zgomot surd, a lovit ţărmul.

Pentru că nu se oferă autorizații de construcții, în vale există doar două terase de lemn, delimitate cu stâlpușori scunzi, înconjurate de corturile celor care vor să-și lase viețile aglomerate în urmă și stau aici, suspendați în timp. Jack Sparrow a poposit timp de o jumătate de oră, apoi a plecat mai departe, spre alte atracții, vuind și făcând să răsune în tot golful piesa tematică a Piraților din Caraibe. Noi am rămas în vale până seara, când urma să ne întoarcem probabil cu The Flying Dutchman, condus de Davy Jones.

Dintr-o dată, plaja a rămas aproape pustie, bătută de o boare fierbinte. Ne-am înghesuit sub o umbrelă, apoi am intrat în apă. Mi-am adus aminte atunci de momentul istoric când, în urmă cu câțiva ani, Silviu a încercat să mă-nvețe să înot. Eram la mare, în Vamă, şi ne cărăbăniserăm pe plajă cu un arsenal inutil de colaci şi mingiuci de cauciuc. Întâi mi-a arătat el cum se face, s-a aruncat direct în valuri asemenea unui pinguin, a despicat apa fără niciun sunet şi dus a fost. Am stat puțin locului şi nu m-am liniştit decât atunci când l-am văzut ieşind la suprafață ca un proiectil, la un miliard de kilometri depărtare. A continuat să înoate pe față şi pe spate, în stânga şi-n dreapta, în timp ce eu loveam apa ca o antilopă nou-născută. Apoi a venit la mine, credea că eram deja instruită şi că înotul îmi fusese turnat între timp în căpățână printr-o pâlnie divină. Şi-a dat imediat seama că nu era cazul şi mi-am petrecut ziua toată plescăind marea, ascultând poveşti despre craul.

În fine, lucrurile nu s-au schimbat prea mult de atunci, el e încă un păstrăv, un adevărat păstrăv cu elice în coadă, iar eu tot o antilopă, care însă a investit în labe pentru scufundări.

Era atât de multă armonie în vale, încât singurele sunete care se auzeau, pe lângă vântul care trecea din când în când printre copaci, erau cântecele cicadelor, plescăielile valurilor când se spărgeau de mal, tălpile care apăsau scoicile adânc în nisip și răsuflarea oamenilor de sub umbrele. Atât.

Silviu citea liniștit Jupiter’s Travels, cartea de căpătâi a tuturor motocicliștilor din 1979 încoace, dădea paginile leneș și mai exclama din când în când, în momentele pe care le găsea de neconceput. Sarea se usca în părul lui de la vârfuri spre rădăcini, lăsând apa să se evapore aiurea, după mintea ei proprie. Eu aveam în brațe un anotimp al lui Karl Ove Knausgård, în care una dintre scrieri este despre limacși. M-am uitat puțin în gol, să-mi întipăresc în minte ideea de moluscă băloasă, apoi am terminat confesiunea cu imaginea melcului tăiat pe din două de o pereche de foarfece, țipând încet. Am închis cartea și am plecat cu Silviu în larg, cu caiacul. La întoarcere, el a tras concluzia că limba turcă seamănă cu niște gângureli de copii, iar eu nu am avut argumente să-l contrazic – cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mi-era mai clar că așa e.

Ne-am întors pe seară în Ölüdeniz, cu o barcă mai liniștită decât Jack Sparrow. Pasagerii erau arși de soare, obosiți de lumină, vânt și frumusețe, și zăceau liniștiți pe banchetele lor, cu privirea fixă, fără țintă. Noi zâmbeam prostește și ne minunam de culoarea apei.

Când am ajuns, oamenii se retrăgeau spre hoteluri și terase, iar marea căpăta un ton vinețiu la asfințit. Vântul aducea spre noi fragmente de discuții și de râsete. Undeva, departe, fluturii mergeau la somn în valea lor. 

Urmează:

Episodul 9: Hello, goodbye! În Turcia, pe două roți e de un infinit de ori mai frumos decât cu avionul

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Stinge lumina!

Consumerismul nostru a lucrat în compensare. Ne-am cumpărat frigidere mari și le-am burdușit cu mâncare. Ne-am vârfuit cărucioarele la supermarket, cumpărând produse la ofertă de care nu aveam nevoie și care ni s-au stricat în cămară. Ne-am construit clădiri de sticlă pe care le-am luminat feeric, așteptându-ne ca factura la curent s-o plătească sfântul CEO. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult

Carlos Moreno

„Logica e simplă de fapt - cu cât se construiesc mai multe drumuri pentru mașini, cu atât vom avea mai multe mașini, iar cu cât vom construi mai multe piste pentru biciclete, cu atât vom avea mai multe biciclete, de asemenea, cu cât vom face mai multe spații pentru oameni, cu atât va veni mai multă lume să facă activități”, spune Carlos Moreno. (Foto: ARCEN)

Citește mai mult

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult