Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Hello, goodbye! În Turcia, pe două roți e de un infinit de ori mai frumos decât cu avionul (episodul 9)

Două roți

Foto: Ada Somkereki Facebook

Episodul 1: Prin Bulgaria, spre Turcia, eu, Silviu și… Stănică: Drumul la finalul căruia râdem sau plângem

Episodul 2: Am ajuns în Turcia: Dacă ai nevoie de o pauză de la viață, intră în Istanbul pe cale terestră și încearcă să-l străbați cu nervii întregi

Episodul 3: Pe străzile din Istanbul: suntem norocoși și atât de fericiți, încât uneori, doar uneori, e înspăimântător

Episodul 4: Turcia, dincolo de pliantele turistice. După un drum lung prin ploi și arșiță, am ajuns în Carnavalul din Ankara

Episodul 5: Turcia, „doar pentru călători”. În Cappadocia, Stănică a fost la un pas să-și dea duhul

Episodul 6: Călători în Turcia. Un clișeu turistic pe care trebuie să-l repetăm: să ne plimbăm cu caii în „țara cailor frumoși”

Episodul 7: Turcia, așa cum am descoperit-o noi. Și totuși, lecția de zbor din Cappadocia a avut loc

Episodul 8:  Călători în sudul Turciei: am ajuns cu o barcă de pirați în Valea Fluturilor, canionul care-ți taie respirația

Episodul 9:

În penultima zi, soarele inunda cu totul peisajul, striga după noi să nu plecăm. L-am ferchezuit pe Stănică pentru drumul lung înapoi, prin peisaje care începeau să-i devină din ce în ce mai familiare. Am luat calea coastei, care urca spre Izmir prin păduri dese, unde crengile copacilor se întindeau unele spre celelalte, așa cum își întind oamenii brațele în îmbrățișări. Am trecut prin sate și orășele de unde marea se vedea ca o rană albastră în depărtare. Șoferii ne făceau semne din mașini, opreau lângă noi la semafor și ne salutau fericiți, povestindu-ne în câteva secunde, aplecați peste geam, viețile lor de călători. Noi le zâmbeam și inimile ne săltau cu fiecare la revedere scuturat cu mănușa sau fiecare bezea primită prin aer. Când călătorești cu motocicleta, simți că ești mai îndreptățit să te afli acolo unde te afli, în locurile pe care te-ai zbătut să le vezi, la finalul miilor de kilometri parcurși. 

E mai greu să ajungi în Cappadocia, de exemplu, pe două roți, dar, din punctul nostru de vedere, de un infinit de ori mai frumos decât cu avionul. Dobândești pe parcurs un sentiment de apartenență, simți mult mai rapid că faci parte din comunitate, iar băștinașii te acceptă indiscutabil mai ușor.

Am închis ochii și am lăsat mirosul pădurii să-mi inunde casca. Când i-am deschis, eram deja în Izmir.

Orașele sunt ca pizza, chiar dacă se-ntâmplă ca unele să nu fie minunate, tot găsești la ele ceva care să te seducă. În Turcia, lăsând la o parte istoria, cultura și arhitectura, oamenii sunt cei mai fascinanți. Oriunde te-ai duce, găsești hoarde de oameni simpatici, gata să te ajute și să-ți zâmbească. Nu știu din ce aluat sunt făcuți, dar sigur ingredientele sunt amestecate bine împreună. Izmir și Edirne au fost ultimele orașe în care am stat, dar eram deja pe drumul de întoarcere, deci ele nu erau o destinație în sine, ci mai mult niște pit stops care am avut norocul să fie fantastice. În primul oraș a descoperit Silviu desertul care i-a rămas adânc întipărit în memorie, Izmir Bomba, adică un bulgăre de ciocolată învelit într-o pojghiță de aluat. Îngerii și-au adunat rapid harpele de pe jos și au început să cânte dumnezeiește atunci când s-a produs întâlnirea explozivă dintre el și prăjitura pomenită. În cel de-al doilea oraș însă, am dat peste cele mai bune pide cu ou și peste Arnavut Ciğeri, cât să avem cu ce ne enerva prietenii la întoarcere, pentru că poveștile noastre vor descrie în cel mai mic detaliu experiențele turcești, la care vom adăuga de fiecare dată și câte una gogonată despre mâncărurile otomane.

La ultima oprire în Bulgaria, am scos carnetul de notițe și m-am uitat peste ce a însemnat Turcia pentru noi. Tot ce am scris acolo mi s-a părut deodată anost și prostesc. Ce rost avea imaginea asta pe hârtie, când ea exista deja în mințile noastre, mult mai vie decât toate cuvintele? În plus, jurnalele de călătorie, articolele, tablourile și cărțile descriu mult mai bine Turcia profundă decât aș putea eu vreodată să o fac. Așadar, ce folos? Dar, în același timp și presupunând că cel din urmă ar fi un motiv real, unde am ajunge dacă am renunța toți la ceea ce ne face plăcere? Ce s-ar întâmpla dacă toți copiii s-ar abține și nu ar mai înfuleca niciodată vată de zahăr sau înghețată de la Yusuf? 

După ce l-am adăpat pe Stănică, am plecat mai departe spre patria noastră mamă. Prin cască, nu vedeam nimic altceva decât câmpie. Soarele își începuse de mult drumul pe boltă, atârna undeva deasupra noastră, mărginit de o aureolă galbenă.

Am ajuns în fix șase ore din Edirne în București, iar primul lucru pe care l-am făcut atunci când am intrat în casă a fost să ne spălăm pe mâini. Imediat după, ne-am năpustit asupra lui Miți şi i-am frământat fălcuțele grase, în timp ce inima ei bătea cu putere în spatele blăniței şi încearca să scape cu disperare din prinsoare. S-a arcuit, a oftat, s-a strâns ca o frunză de mușcată în arșița verii, dar n-a avut nicio şansă în fața amorului nostru furios. Abia când am fost gata cu drăgăleala, am lăsat-o să plece în treburile ei, iar noi am oftat și ne-am dus să ne spălăm încă o dată pe mâini.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Shelly la BT Talks

În cel mai nou episod al podcastului economic al Băncii Transilvania, BT Business Talks, am stat de vorbă cu Andrei „Selly” Șelaru despre transformarea din creator de conținut în antreprenor, despre Beach, Please și despre Nibiru – proiectul unei stațiuni private lângă Costinești, gândită ca o platformă de divertisment cu standarde unitare, mix de evenimente și o infrastructură permanentă.

Citește mai mult

Ferma Cernat

În ciuda tuturor costurilor și dificultăților, am simțit la acești oameni o dragoste profundă pentru pământul care ne hrănește pe toți. „Banii au un singur dezavantaj: nu se pot mânca”, râde dl. Moldovan.

Citește mai mult

Guvernul Ciolacu 2 și Iohannis

Efectele catastrofale ale guvernului-rotativă, cu premierii Ciucă - Ciolacu și miniștrii de Finanțe Cîciu - Boloș, ultimii învârtiți apoi pe la Fonduri Europene, se văd cu ochiul liber. În 2025, 7% din veniturile bugetare totale merg spre plata dobânzilor pentru datoriile contractate de România, față de 5% în 2024.

Citește mai mult

 Chris M

Pentru Chris Simion-Mercurian, scriitoarea și regizoarea de teatru care a pornit visul, și pentru partenerul ei, Tiberiu Simion-Mercurian, întreaga călătorie a însemnat nouă ani de eforturi, sacrificii și momente de criză, dar și întâlniri și emoții imposibil de trăit altfel. „Nouă ani a durat. A început în 2016. A fost foarte complicat. Și foarte impredictibil.

Citește mai mult

Theodor Paleologu, diplomat și președinte al Fundației Paleologu. Foto: Inquam Photos / Bogdan Buda

Pe fondul ascensiunii extremismului la nivel mondial, mulți se întreabă acum ce s-a întâmplat cu societatea și de unde a ieșit la lumină ura aceasta aproape perceptibilă fizic între oameni care nici nu se cunosc personal. Căci trăim, iată, vremuri în care amenințarea și injuriile sunt elemente la ordinea zilei. Mulți aproape că le ignoră, pentru că, pe nesimțite, ele s-au normalizat. Drumul de aici la agresivitate fizică e scurt. Și asupra acestui pericol atrag atenția mulți oameni ai cărților, care știu din istorie ce se întâmplă cu societățile în astfel de perioade.

Citește mai mult