Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Hello, goodbye! În Turcia, pe două roți e de un infinit de ori mai frumos decât cu avionul (episodul 9)

Două roți

Foto: Ada Somkereki Facebook

Episodul 1: Prin Bulgaria, spre Turcia, eu, Silviu și… Stănică: Drumul la finalul căruia râdem sau plângem

Episodul 2: Am ajuns în Turcia: Dacă ai nevoie de o pauză de la viață, intră în Istanbul pe cale terestră și încearcă să-l străbați cu nervii întregi

Episodul 3: Pe străzile din Istanbul: suntem norocoși și atât de fericiți, încât uneori, doar uneori, e înspăimântător

Episodul 4: Turcia, dincolo de pliantele turistice. După un drum lung prin ploi și arșiță, am ajuns în Carnavalul din Ankara

Episodul 5: Turcia, „doar pentru călători”. În Cappadocia, Stănică a fost la un pas să-și dea duhul

Episodul 6: Călători în Turcia. Un clișeu turistic pe care trebuie să-l repetăm: să ne plimbăm cu caii în „țara cailor frumoși”

Episodul 7: Turcia, așa cum am descoperit-o noi. Și totuși, lecția de zbor din Cappadocia a avut loc

Episodul 8:  Călători în sudul Turciei: am ajuns cu o barcă de pirați în Valea Fluturilor, canionul care-ți taie respirația

Episodul 9:

În penultima zi, soarele inunda cu totul peisajul, striga după noi să nu plecăm. L-am ferchezuit pe Stănică pentru drumul lung înapoi, prin peisaje care începeau să-i devină din ce în ce mai familiare. Am luat calea coastei, care urca spre Izmir prin păduri dese, unde crengile copacilor se întindeau unele spre celelalte, așa cum își întind oamenii brațele în îmbrățișări. Am trecut prin sate și orășele de unde marea se vedea ca o rană albastră în depărtare. Șoferii ne făceau semne din mașini, opreau lângă noi la semafor și ne salutau fericiți, povestindu-ne în câteva secunde, aplecați peste geam, viețile lor de călători. Noi le zâmbeam și inimile ne săltau cu fiecare la revedere scuturat cu mănușa sau fiecare bezea primită prin aer. Când călătorești cu motocicleta, simți că ești mai îndreptățit să te afli acolo unde te afli, în locurile pe care te-ai zbătut să le vezi, la finalul miilor de kilometri parcurși. 

E mai greu să ajungi în Cappadocia, de exemplu, pe două roți, dar, din punctul nostru de vedere, de un infinit de ori mai frumos decât cu avionul. Dobândești pe parcurs un sentiment de apartenență, simți mult mai rapid că faci parte din comunitate, iar băștinașii te acceptă indiscutabil mai ușor.

Am închis ochii și am lăsat mirosul pădurii să-mi inunde casca. Când i-am deschis, eram deja în Izmir.

Orașele sunt ca pizza, chiar dacă se-ntâmplă ca unele să nu fie minunate, tot găsești la ele ceva care să te seducă. În Turcia, lăsând la o parte istoria, cultura și arhitectura, oamenii sunt cei mai fascinanți. Oriunde te-ai duce, găsești hoarde de oameni simpatici, gata să te ajute și să-ți zâmbească. Nu știu din ce aluat sunt făcuți, dar sigur ingredientele sunt amestecate bine împreună. Izmir și Edirne au fost ultimele orașe în care am stat, dar eram deja pe drumul de întoarcere, deci ele nu erau o destinație în sine, ci mai mult niște pit stops care am avut norocul să fie fantastice. În primul oraș a descoperit Silviu desertul care i-a rămas adânc întipărit în memorie, Izmir Bomba, adică un bulgăre de ciocolată învelit într-o pojghiță de aluat. Îngerii și-au adunat rapid harpele de pe jos și au început să cânte dumnezeiește atunci când s-a produs întâlnirea explozivă dintre el și prăjitura pomenită. În cel de-al doilea oraș însă, am dat peste cele mai bune pide cu ou și peste Arnavut Ciğeri, cât să avem cu ce ne enerva prietenii la întoarcere, pentru că poveștile noastre vor descrie în cel mai mic detaliu experiențele turcești, la care vom adăuga de fiecare dată și câte una gogonată despre mâncărurile otomane.

La ultima oprire în Bulgaria, am scos carnetul de notițe și m-am uitat peste ce a însemnat Turcia pentru noi. Tot ce am scris acolo mi s-a părut deodată anost și prostesc. Ce rost avea imaginea asta pe hârtie, când ea exista deja în mințile noastre, mult mai vie decât toate cuvintele? În plus, jurnalele de călătorie, articolele, tablourile și cărțile descriu mult mai bine Turcia profundă decât aș putea eu vreodată să o fac. Așadar, ce folos? Dar, în același timp și presupunând că cel din urmă ar fi un motiv real, unde am ajunge dacă am renunța toți la ceea ce ne face plăcere? Ce s-ar întâmpla dacă toți copiii s-ar abține și nu ar mai înfuleca niciodată vată de zahăr sau înghețată de la Yusuf? 

După ce l-am adăpat pe Stănică, am plecat mai departe spre patria noastră mamă. Prin cască, nu vedeam nimic altceva decât câmpie. Soarele își începuse de mult drumul pe boltă, atârna undeva deasupra noastră, mărginit de o aureolă galbenă.

Am ajuns în fix șase ore din Edirne în București, iar primul lucru pe care l-am făcut atunci când am intrat în casă a fost să ne spălăm pe mâini. Imediat după, ne-am năpustit asupra lui Miți şi i-am frământat fălcuțele grase, în timp ce inima ei bătea cu putere în spatele blăniței şi încearca să scape cu disperare din prinsoare. S-a arcuit, a oftat, s-a strâns ca o frunză de mușcată în arșița verii, dar n-a avut nicio şansă în fața amorului nostru furios. Abia când am fost gata cu drăgăleala, am lăsat-o să plece în treburile ei, iar noi am oftat și ne-am dus să ne spălăm încă o dată pe mâini.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult