Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Și ce mai înseamnă sărbătorile când stăm în orașe aglomerate, înconjurați de beton și asurziți de claxoane?

Pastele în catedrală

Foto: Inquam Photos

Sărbătorile nu se simt în București ca într-un sat ardenelesc, dar, mamaia mea a reușit să aducă cu ea în capitală tot ce era mai bun din Mărgău, satul în care s-a născut și unde mama și mătușa mea și-au petrecut copilăria și aproape toate vacanțele de vară. De când mă știu, pentru mine Săptămâna Mare a însemnat multe vizite la biserică pentru a mă spovedi, a mă împărtăși, a ocoli biserica, a trece pe sub masă și, în final, a merge la Înviere.

Înainte de Paște, mamaia mea reușea să ne facă să ținem post pe mine și pe cei doi veri ai mei, fără să ne dăm seama. Gătea orice ierburi, învârtea ceapa și cartofii în fel și chip, de aveam mereu impresia că mâncăm mereu altceva, ceva extraordinar, cum astăzi se servește pe bani serioși la restaurante fine-dining cu specific românesc. Zacuscă, mămăligă, tocăniță de legume, ciorbă de lobodă și, uite așa, trecea tot postul. Ceapalău – mâncarea ei de ceapă - a fost mâncarea mea preferată cât încă mamaie mai trăia și mi-o făcea. Tot meniul ăla bogat și gustos era o artă pe care o apreciez abia acum când nu știu ce să îi mai dai copilului meu de mâncare.

Dacă postul era al lui mamaie, masa de Paște îi aparține, fără dubiu, mătușii mele, la fel și ca cea de Crăciun. Sora mamei mele face sarmale cum probabil numai prin Mărgău se mai pot gusta. Am încercat să învăț de la ea rețeta, proporțiile în care se pun carnea și orezul, cum se rulează, dar gustul bun vine de la multe lucruri pe le mai am de învățat. Începe cu alegerea verzei perfecte, pe care o nimerește numai unchiul meu, mergând în Obor, la o băbuță, pentru că varza murată ținută de noi, la bloc, pe balcon, toată iarna, nu ajunge niciodată până la Paște. Doamne, suflatul prin țeavă în butoiul cu varză era cea mai amuzantă activitate de care îmi pot aduce aminte din anii ’90! După cum vedeți, în familia noastră, sarmalele se mănâncă și de Crăciun, dar și de Paști. De câte ori are chef să le facă mătușa!

De unde a început tradiția noastră preferată de Crăciun, nu știu. În fiecare an, împreună cu cei doi verii ai mei, aveam două variante de „styling”. Prima era un fel de încălzire, când bradul era abia adus în casă și pus în suport. Aruncam în sus, ca să ajungă până în vârf, toate șosetele și chiloții pe care îi găseam prin sertare. Textilele colorate atârnau festiv pe crengi, spre bucuria noastră, până ce adulții le strângeau ca să pună globuri și beteală. Într-un an, n-am cum să uit, a venit popa să ne binecuvânteze și când mamaie a deschis ușa nu și-a dat seama că în mijlocul sufrageriei era bradul cu chiloți. Ce față a făcut popică! A râs după ce s-a dezmeticit, așa cum fac toți popii buni, ăia care știu că cei mici sunt în stare de tot felul de năzdrăvănii, dar rareori asta e motiv de supărare. Asta nu a fost o tradiție adusă de la Mărgău, dar fiecare familie își inventează și unele proprii. O băutură fină desfăcută de unchiul meu pentru că era ocazie specială, o rețetă nouă testată de mătușa, întotdeauna râsete multe și vorbit tare. Cum văd în filmele americane că ar fi Ziua Recunoștinței. Așa arăta Crăciunul nostru. Nu făceam schimb de cadouri, nu trebuia să cumpărăm nimic de la mall ca să simțim că e sărbătoare. Cu toate astea, acum că eu sunt mamă, mi-e tare greu să stau departe de magazine, deși știu că nu acolo este Învierea.  

Putem căuta veșnicia născută la sat, contemplând plini de amărăciune că nimic nu mai e la fel, nici Vama, nici Paștele, nici noi, sau putem să învățăm de la ai noștri și să ne mirăm de cât de minunați sunt ei, cât încă suntem împreună, sănătoși, pe timp de pace. Cu mâncare comandată sau gătită, cu Iisus din Nazareth sau Singur Acasă la televizor, cu decorațiuni elegante sau chiloți în brad, sărbătoarea suntem noi. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • dan check icon
    Hristos a Inviat !
    Cat despre chiloti in brad , nu stiu in ce case ai vazut tu asa ceva.
    Poate nu ar fi rau o selectie a articolelor de catre redactie.
    • Like 0


Îți recomandăm

UNStudio 1

UNStudio este unul dintre cele mai cunoscute și apreciate birouri de arhitectură din lume, cu filiale în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne. are în portofoliu peste 120 de proiecte internaționale, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, poduri, dar și masterplanuri urbane. Printre cele mai cunoscute lucrări - Podul Erasmus din Rotterdam, Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, Arnhem Central Station, Designul Doha Metro Station.

Citește mai mult

Marius Sava

„La mine pacienții nu vin niciodată singuri, vin cu partenerul”, spune medicul specialist pneumolog Marius Sava, cu competențe în somnologie, de la Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, despre cei care ajung la ușa cabinetului cu simptome de apnee în somn.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Mihai Bran - Claudiu Pandaru

Când medicul psihiatru Mihai Bran le-a povestit colegilor săi de la muncă, în 2015, că ar vrea să își facă un startup în domeniul serviciilor de telemedicină, pentru a-și putea urmări mai ușor pacienții, cei mai mulți dintre ei au izbucnit în râs, neîncrezători. În prezent, business-ul său, ATLAS, pornit alături de câțiva prieteni IT-ști, a ajuns la o cifră de afaceri de un milion de euro și 400.000 de utilizatori.

Citește mai mult

Food waste Japonia

„În Japonia mâncarea e un personaj din marea poveste a lumii, un prim pas în călătorie. Fiecare regiune are cel puțin un ingredient sau o mâncare pentru care e faimoasă și care, când îi vine sezonul, e consumată în restul Japoniei. E și o formă ritualică de a reuni timpuri, locuri și oameni. Mâncarea japoneză e o formă de echilibru”, spune scriitorul George Moise într-un interviu pentru habits by Republica.

Citește mai mult