Bunicu’ Nicu, cum îi spuneam eu, ar fi împlinit pe 7 ianuarie, 93 de ani. Din păcate, școala începea mereu în jurul acestei date, așadar aniversarea lui mă găsea acasă, la Braṣov.
Mă pregăteam însă din timp, fie cu câte o scrisoare, ori cu un telefon.
Era bunicul meu preferat. Înalt, cu un corp atletic şi o voce caldă. Când făceam câte o boacănă îl auzeam de undeva, din curte: „Iriniță, Iriniță, fii cuminte, măi, fetiță!”.
Pe prispă avea un scaun pe care, la ora prânzului se așeza să asculte știrile de la Radio România Actualități. ÎI și văd cum închidea ochii şi se bucura de binemeritata pauză din zi.
Vacanțele la țară erau perfecte.
Nici nu se termina anul școlar, că ardeam de nerăbdare să plec. Îi spuneam mamei mele că nu mă mai pot concentra la ore și trebuie să pornesc către bunici.
Am mers singură cu autobuzul, ori cu trenul, doar să ajung mai repede la ei. Bunicul mă aștepta mereu la gară sau în stația de autobuz. Îmi lua rucsacul uriaș din spate și porneam, pe jos către casă povestindu-i ce am mai făcut la școală.
Nu aveam decȃt doi copii, vecini, pe ulița unde locuiam, așa că majoritatea timpului mi-l petreceam în curte, dar nu reușeam să mă plictisesc.
Îmi plăcea să stau cu bunica în bucătăria de vară, ori să trăbăluiesc prin casă, însă preferăm să fiu în atelierul bunicului, cu el și să mă joc cu menghina albastră. Băteam cuie, spărgeam bucăți de șindrilă, aveam mereu ceva de meșterit. Cȃnd mă plictiseam, uriașul cireş negru din fața casei era locul perfect de cățărat.
Treabă la animale era zilnic. Le măturam curtea în fiecare marți, joi şi sȃmbătă. Curățam grajdul în fiecare zi, iar seara cand se mulgeau vacile eram mai tot timpul prezentă. Îmi plăceau tare mult ieșirile cu căruța la spălat de covoare. Era ocazia ideală pentru bălaceală în rȃu. Bunica pregătea mereu porumb fiert și copt.
Meniul de la țara era foarte, foarte simplu și asta pentru că eram un copil mofturos. Îmi erau suficiente laptele, fructele și legumele. Mӑ bucuram, totuși cȃnd mergeam cu bunicii să mai cumpărӑm cȃte o pȃine sau un pateu, însă era mult mai mare satisfacție când bunicul cobora din pod cu niște cȃrnați sau borcane de dulceațӑ, ori cand bunica fӑcea clӑtite.
În august, era curățenie generală și mai mereu vӑruiam casa la exterior. Era o plăcere pentru mine sӑ colorez cu bidineaua pereții.
Mă uit des la pozele de la țară şi-mi dau seama cȃt am fost de norocoasӑ să am o copilărie plină de zgȃrieturi și vȃnӑtӑi de la trȃntele din curte și căzăturile din copaci.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.