Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Tată de fată

Tată de fată

Foto: Guliver Getty Images

Venise într-o familie de oameni simpli. Era un fel de Prâslea cel voinic, copila cea mai mică, făcută la bătrânețe. Tata mai avea alți trei copii, acum deja adulți, la casele lor. Se recăsătorise cu o femeie mai tânără decât el cu 19 ani, care nu mai avusese copii.

Când fata a împlinit 3 ani, tatăl, deja ajuns la 60 de ani, s-a pensionat, ca să poată sta cu ea. Îi povestea cum a luptat el în război și s-a îmbolnăvit de malarie. Cum un glonț i-a șters abdomenul și l-a omorât pe băiatul din fața lui. Cum i-a împrumutat unui camarad rănit căciula și s-a îmbolnavit el din cauza asta. Cum a muncit el de la 13 ani și cum și-a pierdut un deget lucrând la tipografie.

Încerca să o învețe ce e bine și ce e rău. Ce trebuie și ce nu trebuie. Cum e frumos să te comporți și cum nu. Ce să facă când se va face mare ca să îi fie bine. Cum să trăiască. Cum și pe cine să iubească ca să fie fericită. Cum să își aleagă prietenii. Cum să testeze oamenii, să vadă dacă sunt de încredere.

Zi de zi, o lua de mânuță, și, cu dragoste și severitate în același timp, o învăța ce știa el că va avea nevoie ca să reușească în viață. O plimba pe la muzee, mergeau împreună cu tramvaiul și cu troleibuzul și o punea să memoreze numele tuturor stațiilor până la destinație. O dădea în leagăn pe ea și pe cea mai bună prietenă a ei, îî repara încălțămintea uzată, îî făcea seara masaj pe frunte așa cum primise și el la răndu-i de la Măluțica, bunica lui.

Ea a crescut și a început școala. Tata i-a scris atunci, în prima zi de școală, ceva pe un carton pe care apoi l-a înrămat și l-a pus lângă biroul ei. Pe carton scria, cu litere caligrafice, următoarele:

„Fetița noastră scumpă și dragă,

Să înveți bine, să asculți pe tovarășa învățătoare, pe mămica și pe tăticul tău, ca să fim mândri de tine, de iubirea noastră scumpă și dragă. Tata”

Tablouașul a stat pe peretele din stânga biroului ei ani și ani. Ea a crescut mare, a terminat școala primară, apoi gimnaziul, a intrat la liceu, apoi la facultate. Și ori de câte ori își întorcea privirea spre stânga, citea și recitea ceea ce scria acolo, pe acel carton acoperit cu un geam de sticlă și încadrat de o ramă.

A muncit mereu ca să aibă note bune și a fost ascultătoare. A fost premiantă an după an. Din clasa întâi până în clasa a douăsprezecea, când a terminat liceul.

Era o tocilară. Aragaz cu patru ochi. Pentru că purta ochelari cu lentile din alea groase, ca fundul de borcan. Băieții nu o băgau în seamă mai niciodată, iar ăia care se apropiau prea mult erau ciupiți. La propriu. Era urâțică, tunsă băiețește, apoi când i-a crescut părul și-l purta mereu într-o coadă de cal strânsă la spate. Nu era în nici un caz vreo populară. Poate doar la ajutat la teme.

Îi plăcea mult să se joace în fața blocului, cu prietenii de la scara unu și de la scara doi, fotbal, țintar, pac-pac și portofelul. Era chiar bună la elastic, poate pentru că era înaltă. Își termina lecțiile repede ca să iasă afară să se joace.

Tata era competitiv:

- Ce notă ai luat? Și ceilalți ce note au luat? Alexandra de ce a luat zece și tu nouă?

Mama lucra în trei schimburi la Flamura Roșie, fabrica de mătase. Era firăreasă. Lucra în trei schimburi, așa că fetița a fost crescută mai mult de tată. El i-a pregătit micul dejun zi de zi, an de an, până când a terminat liceul. Nu-și poate desprinde din memorie mirosul de pâine prăjită pe plita din bucătărie și căldura din bucătărie în zilele friguroase de iarnă. Mulți ani a dus-o zi de zi la școală, deși școala era la o aruncătură de bâț, chiar în spatele blocului.

El venea și la ședințele de la școală. Iar când se țineau de mână venind de la școală și unii o întrebau dacă este bunicul, ea răspundea cu mândrie:

- Nu este bunicul, este tata!

Apoi, când a mai crescut, mama a început să o învețe despre băieți. Ce știa ea că e bine și nu e bine. Ce să facă și ce să nu facă. Cum să se poarte și cum nu. Cum se fac copiii. La ce vârstă ar trebui să se pupe cu un băiat. Și cum trebuie să se căsătorească virgină, că altfel ea, mama ei, ar muri. Și apoi, ce va zice taică-su?

- Să te faci om de știință, să faci o facultate și să fii inginer! îi spunea adesea tatăl ei.

A crescut, s-a angajat.

- Ai carte de muncă acolo unde lucrezi? a întrebat-o atunci tata. Din ce o să trăiești la bătrânețe dacă nu ai carte de muncă?

A venit și primul prieten serios:

- Cine e băiatul ăsta cu care te duci la film? Unde l-ai cunoscut? Cine e maică-sa și taică-su? O fi vreun golan... Ce vrea de la tine? Care-i scopul pentru care te întâlnești cu el?!

De când împlinise 18 ani, se formase deja o coaliție. Mama și fiica pe de o parte. Tatăl cel sever de cealaltă parte.

- Nu poți să îi spui lui taică-tu că te duci la o petrecere, că nu o să te lase. Lasă că văd eu ce îi spun.

- Cum să îi spui lui taică-tu că vrei să te muți cu băiatul ăsta? Vrei să moară?!

Acum avea 21 ani și s-a hotărât că, odată și odată, va trebui să spună adevărul. Și într-o zi, i-a spus tatălui ei:

- Tata, eu îl iubesc pe M. și vreau să mă mut împreună cu el.

- Bine, dacă te-ai gândit bine și asta vrei, eu nu am nimic împotrivă, i-a răspuns senin tatăl.

A fost șocată... Oare fuseseră niște jocuri de culise? Oare mama ei exagerase? Ce se întâmplase de fapt?!

Anii au trecut...

- Ce fel de relație e asta? Asta nu e nicio relație, e concubinaj! s-a supărat tata. Pentru că a trăi cu cineva fără să fii căsătorit nu făcea parte din valorile lui morale.

Fata s-a căsătorit. A fost fericită și a dat naștere unei fetițe. Apoi, a simțit că lucrurile nu mai erau așa cum și le dorea ea. Familia aceea pe care și-o imagina ea nu semăna deloc cu familia pe care o avea. Prea multe certuri, prea multă tensiune. Prea multe lacrimi. De furie. De durere. De nefericire.

- Cum să divorțezi?! s-a opus mama. Taică-tu o să moară dacă faci așa ceva!

A divorțat. I-a spus lui tata:

- Ne-am despărțit, tata. Nu mai sunt fericită.

Și atunci tata a primit-o cu brațele deschise. Cumva, nu a murit nici atunci.

***

Astăzi a trecut un an și jumătate de când tata a plecat de lângă noi și îmi este de sus înger păzitor. La mulți ani după divoțul meu și la mulți ani după multe alte încercări și suferințe primite de la viață. Tata avea o vorbă: „S-auzim numai de bine”.

Enerva pe toată lumea cu vorba asta.

- Cu nenea Lică nu poți să vorbești nimic, că ți-o trântește imediat: „S-auzim numai de bine”, spunea mătușa mea mereu când suna și vorbea cu mama.

Tata a făcut cum a știut el mai bine. Toate acele rețete pentru o viață bună mi le-a dat din tot sufletul. Știu astăzi, după ani de dezvoltare personala și 11 ani de când sunt mamă, după greșeli și învinovățiri trăite ca părinte, după momente în care m-am felicitat pentru cum m-am comportat cu fiica mea și momente în care am plâns că nu am fost în stare de mai mult, de mai bine, știu că nu există o rețetă.

Știu astăzi că cel mai bun lucru pe care îl pot face pentru copila mea este să am încredere în ea. Să îi dau voie să își stabilească singură sistemul de valori, să o las pe ea să aleagă ceea ce vrea să devină în viață. Să o las pe ea să îți ia propriile decizii, indiferent dacă sunt sau nu de acord cu ele. Să fiu lângă ea să o acompaniez pe drumul ei în viață, să o ajut doar să fie conștientă de consecințele deciziilor ei. Să strig în gura mare să aibă curaj să își urmeze visurile. Să aibă încredere în ea. Să spună ce are de spus. Să nu îi condiționez fericirea și alegerile de așteptările mele sau ale celorlalți. Să o învăț să își asculte intuiția. Să (se) iubească. Să simtă cu toată ființa ei. Să râdă. Și să plângă atunci când simte să facă asta. Să se ridice mai puternică de fiecare dată când este doborâtă. Să își învețe lecțiile și să crească.

Să o las să trăiască viața ei, așa cum alege ea. Cu siguranță, tată, vom auzi numai de bine...

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Victor66 check icon
    Mi-a placut. O reala lectie pentru psihoterapeuti.
    • Like 0
  • HMG check icon
    Foarte frumos articolul, emoționant. Felicitări!
    • Like 1


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult

Eric Stab, Engie România

De la ultimele etaje ale clădirii în care se află sediul central al Engie România, când privești pe geam, îți poți imagina ușor o mare de panouri puse la muncă să capteze razele soarelui. „La finalul zilei, energia cea mai ieftină este energia pe care nu o consumi ”, spune zâmbind spune Eric Stab.

Citește mai mult