(Foto Guliver/Getty Images)
De pe la anii 1500 încoace, nevoile celor cu multe idei, dar fără destui bani s-au întâlnit în mod formal cu banii celor aflați în pană de idei. Atunci s-a înființat prima bancă din lume, s-a creat valoare și s-a încasat primul comision care retribuia un lucru bine făcut. Apoi, cei care aveau banii la saltea au început să îi dea băncilor, pentru ca acestea să îi plaseze mai departe către cei care puteau să îi folosească și aveau și reputația necesară pentru a-i aduce la un moment dat înapoi. Și uite așa, a început să se dezvolte managementul riscului, ca instrument de apreciere a reputației, a încrederii celor către care se împrumutau banii. Și de jumătate de secol încoace, nimic nu s-a schimbat în mod semnificativ.
Îndeletnicirea care între timp s-a consacrat sub denumirea de banking comercial s-a afirmat ca o afacere tradițională, eminamente locală, având la bază vizite, întâlniri, prietenii și dușmănii, tot arsenalul de emoții omenești, împletite pe alocuri cu interesul băncilor de a se îmbogăți, profitând de dimensiunea și de soliditatea lor.
Apoi au apărut crizele. Cu fiecare ocazie în parte, se ajungea la o înghețare a creditării, care nu se desțelenea decât în momentul în care criza se apropia de sfârșit.
Ciclul economic a avut mereu o legătură directă cu sistemul financiar, perioadele de depresie sau de avânt economic, fiind întotdeauna însoțite de o expansiune sau o înghețare a creditului. Și pentru că s-a ivit o oportunitate de diversificare a veniturilor, a apărut la un moment dat și investment banking-ul. Aceiași actori din banking-ul comercial au început să intermedieze și tranzacțiile de capital, fie ele cumpărări, vânzări, majorări, în limbajul lor sofisticat: securitizări. Și uite așa s-au amestecat banii depunătorilor de bună credință cu cei investiți în operațiuni pe termen foarte lung, în condiții de risc greu de apreciat. În mod evident, a avut loc cea mai dură criză din istorie, pe fond de bani extrem de mulți și sens extrem de puțin al investirii lor.
De atunci, instituțiile internaționale au început să impună ziduri, să oblige băncile să constituie rezerve mult mai sofisticate, să transforme o parte a profiturilor în garduri de sârmă ghimpată. Cu toate aceste transformări, sistemul financiar nu s-a reformat cu adevărat. Lăcomia nedisimulată acum câteva zeci de ani este astăzi îmbrăcată în veșminte ecologice, în grijă față de mediu și în eforturi de a reduce emisiile de CO2. Veniturile bancherilor au fost împinse înspre viitor, făcându-i mai responsabili față de depunători. Salariile au rămas însă la fel de mari, făcându-i pe acestea la fel de șantajabili ca în trecutul recent.
Și iată cum pe acest fond deprimant, schimbarea a apărut nu din sânul sistemului, așa cum ne pierdusem cu toții speranța, ci din noua economie, din ceea ce a început să se numească startup innovation. Este mediul în care minți neînrolate în sistem sau eliberate de constrângerile acestuia au devenit libere să creeze „disruption”, să corupă sistemele existente de mult timp, să se folosească de efectul de network pentru a dezvolta un aparat paralel, de sute de ori mai sărac, dar de mii de ori mai eficient decât băncile.
Ecosistemul FINTECH, așa cum este el categorisit astăzi, se folosește de inerția băncilor, de dificultățile de a inova și de a implementa inovația în sistemele lor tradiționale. Mai mult, generațiile noi nu mai știu ce înseamnă frauda, nu mai au în ADN această genă care vine din trecut. Acesta este motivul pentru care managementul tradițional al riscului a devenit o piedică, pe care bancherii nu o pot depăși.
FINTECH-urile folosesc sisteme statistice, mult mai adecvate noii lumi, se folosesc de big data analysis pentru a adăuga valoare ecosistemului. Nevoile ce țin de plăți și creditare sunt rezolvate alternativ prin mecanisme ce se numesc crowd, peer to peer sau e-payments. Aceste mecanisme sunt extrem de eficiente. Motoarele lor pot servi zeci de milioane de clienți folosind resurse infinit mai mici decât cele ale unei bănci locale.
Chiar dacă astăzi, din complezență, atât băncile, cât și FINTECH-urile declară ca nu sunt în competiție, vremea tradițiilor a trecut. Este vremea unei schimbări majore, care sper ca va fărâmița influența uriașă a băncilor o dată pentru totdeauna, în interesul strict al consumatorului, fie el client, fie investitor. Dispar granițe, limitări și instituții guvernamentale. Apar tehnologii care asigură control prin distribuția către milioane de oameni. Este mai comod să ignorăm aceste schimbări, dar este foarte probabil ca ele să se întâmple. Sistemele pot fi potențate sau blocate de practicile guvernamentale. Va rămâne România ancorată în trecut? Sau va încuraja inovația și progresul?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ca rezultat nu vad o diferenta intre o plata cash, un card cadou sau un alt card de credit. In plus, nu inteleg totusi cum functioneza creditarea in acest caz, si aici nu ma refer la cateva sute sau mii de euro, ci la sume mult mai mari de ordinul zeci si sute de mii de euro.
Ca si in cazurile Uber, AirBnB, este dovada ca tehnologia este mai rapida decat legislatia si nu cred ca este intotdeauna benefic. Deasemenea comparatia cu serviciile traditionale este intodeauna corecta, ca sa nu spunem de probleme de legalitate in anumite cazuri.
Este usor sa facem presiune si sa spunem ca business-urile traditionale sunt prea scumpe, dar sa nu uitam ca in aceste business-uri lucreaza oameni la fel ca si noi cu aceelasi nevoi si aspiratii. Ce faci cu ei dupa ce companiile lor dau faliment din cauza unei competiitii neloiale? Se apuca toti sa faca agricultura bio in jurul oraselor mari si sa vanda rosii si castraveti pe facebook si instagram catre clasa superioara de IT-isti?