Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„- Boss, ăștia sunt balauri mari, n-ai tu ce să le faci…” Balaurul care mi-a lovit mașina era un „curajos” director de bancă

Șoferii din București

Foto: George Călin/ Inquam Photos

Mă sună, într-o dimineață, de la recepție, să-mi dea vestea cea neașteptată:

- Cristi, vezi că ți-a bușit unu’ mașina!

Nasol! Dau fuga jos să aflu detalii. Nu fusese nimeni pe stradă, doar o promoteriță care-și aștepta o prietenă, într-o mașină parcată, și care văzuse totul. Respectiv, pe aleea îngustă a firmei noastre, un șofer cu ochii în telefon se proptise în Wrangler-ul meu vechi, și-mi strâmbase bara din spate. Fata relata că șoferul coborâse din mașină, estimase superficial și indulgent valoarea prejudiciilor, apoi se asigurase că nu l-a văzut nimeni și se urcase liniștit inapoi la volan.

Dus a fost!

Din fericire, fata reținuse și modelul și numărul SUV-ului care îmi stricase dimineața. Am făcut imediat conexiunea între cele 3 litere ale numărului de înmatriculare și abrevierea unei bănci multinaționale de notorietate. Pe cine știam eu la banca aia? Ah da! Mi-am sunat imediat o prietenă care lucra acolo. Pe tipă, povestea a amuzat-o teribil, mai ales că modelul mașinii îi indica că este vorba de unul dintre manageri. M-a pus pe hold să pună câteva întrebări în jur, apoi mi-a comunicat că a aflat cine e, un nemernic, mi-a confirmat și ea, știa sigur că omul nu era la primul incident de acest gen. Mi-a trimis numărul de telefon pe SMS și m-a implorat să-i relatez povestea în continuare. Ca în orice companie multinațională, bârfele de genul ăsta au mare succes.

- Salut, sunt Cristi, tocmai mi-ai bușit mașina în parcare, acum șapte minute!

Ăla nu a răspuns nimic, normal. A închis imediat. Îmi place să cred că a fost terifiat! Îl găsisem practic instantaneu, nu cred că apucase sa treacă de semaforul de la Floreasca. L-am mai sunat de câteva ori, dintr-o plăcere sadică, doar pentru că îmi imaginam cum se uită îngrozit la numărul meu pe ecranul telefonului. Până la urmă i-am dat un SMS cooperant și am așteptat să-și revină din șoc și să mă sune înapoi. Nu m-am dus la Poliție, bineînțeles. Nici nu voiam să mă gândesc la vraful de documente fără sens care urmau să fie întocmite, cu numele meu scris pe o grămadă de tipizate, de toate mărimile. După mai multe experiențe dezolante, încetasem să mai cred că Poliția rezolvă astfel de probleme, însă eram conștient că le complică îngrozitor, așadar colaborarea cu polițiștii era de evitat. Poliția devenise, încă de pe atunci, doar un concept abstract, folosit exclusiv în scop de intimidare, împotriva celor care nu-mi respectau drepturile: Vezi că am să chem Poliția! nu mai era demult o acțiune potențială, ci doar o avertizare că cineva a întrecut limita.

La o ora după accident, mă sună secretara nemernicului. Cică domnu’ director este ocupat și nu poate vorbi, însă a însărcinat-o, pardon, a delegat-o pe ea să se ocupe de mine și de pretențiile mele. Eu i-am explicat că singura mea pretenție este ca domnul director să mă sune direct și să-și asume bărbătește faptele. Băieții de la firmă îmi evaluaseră deja dauna, care era infimă, nu implica decât niște ciocane și oricum Wrangler-ul meu era bușit pe toate părțile, așadar nu bara strâmbă a mașinii mele mă irita acum. Însă atitudinea curajosului Director de Bancă, care îmi băga la înaintare o sărmană nevinovată și sclifosită, asta era ceea ce mă revolta. Pentru că era curioasă de ce aș vrea să vorbesc direct cu dânsul, i-am explicat că topic-urile principale ar fi două: iresponsabilitatea șoferului neatent la drum pe alei fără trafic și lașitatea șoferului de a fugi de la locul accidentului. Ambele mă interesau, atât din perpectiva antropologică, cât și legală. Până la urmă, ca să fiu mai convingător, am amenințat că voi merge să fac reclamație la Poliție, dacă prețiosul ei șef nu își face curaj să mă sune în următoarele două ore. Ea m-a asigurat că va urma o rezolvare pozitivă a situației, iar eu i-am comentat că exagerează, și am simțit nevoia să-i precizez că încercarea de anticipare a viitorului, cu atât de puține date, așa cum face ea, este o formă de hybris. 

Tipul care m-a sunat ulterior s-a recomandat cu un singur nume propriu, scurt, Sorin parcă. Și el se străduia să mă liniștească, însă folosea un limbaj colocvial și expresii de cartier. S-a invitat la mine la birou să-mi explice cum stă treaba iar eu am fost frământat de curiozitate și de acord. Arăta ca un halterofil turtit, era chel și purta un tricou mulat care, efectiv, plesnea pe el. S-a recomandat în șoaptă, ca făcând parte din Clanul Sportivilor, însă awarness-ul brand-ului său nu ajunsese la mine pe atunci și nu i-am putut oferi iluzia de superioritate pe care cred ca o aștepta. Sorin a încercat, bineînțeles, să preia responsabilitatea accidentului pe seama sa, ca să-și scoată șeful basma curată. Argumentul sau era fatalist:

- Boss, ăștia sunt balauri mari, n-ai tu ce să le faci...

Eu i-am explicat că se înșală și l-am invitat până afară, să observe sistemul nostru de supraveghere cu camere video. Îl rugasem, în prealabil, pe un coleg să rotească una dintre camere către stradă, pentru a putea pretinde că accidentul a fost înregistrat. I-am explicat deci lui Sorin că se expune prea tare dacă încearcă să mintă, acoperindu-și șeful, întrucât noi avem filmarea care-l contrazice. Că Poliția nu se bucură la declarații false știa și el. L-am convins până la urmă să vorbească și el cu Balaurul și să încerce să-l convingă să-și asume prostia pe care o făcuse.

Până la urmă m-a sunat. A bâguit câteva scuze, și-a băgat copiii la înaintare, ca să stoarcă puțină emoție, a zis că se grăbea să ducă copiii nu-știu-unde, mă rog, a continuat probabil să mintă și să dea vina pe orice altceva, în afară de propria neatenție și lașitate. L-am ascultat, fără să zic nimic, și m-am amuzat de dificultatea cu care unii oameni nu pot accepta că au făcut o prostie, precum un banal accident de mașină. Mi-a fost limpede că omul ăla nu a înțeles absolut nimic din toată întâmplarea asta.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Dintre toate lucrurile care nu s-au întâmplat niciodată, cred că povestea asta nu s-a întâmplat cel mai mult! Totuși, ca basm modern e fantastic, are de toate: bancheri capitaliști lacomi și fricoși, secretare abuzate, lachei sportivi spâni. Dar mai are și un erou pe măsură, care înarmat cu puterea deducerii absolute și ajutat de promoterițe ochioase și prieteni inisideri, reușește să fie omniprezent și dă peste bot bancherului fără coloană care a zgâriat mârțoaga năzdrăvană. Pardon, încearcă să îl învățe pe domnul balaur ce înseamnă asumarea răspunderii. Nu vreau să fiu răutăcios, dar m-a amuzat mult de tot povestea și cred ca e posibil sa fie un "pamflet", nu?
    • Like 0
  • Sa înțeleg ca un mare director de banca nu numai ca este interlop, dar prefera sa se umilească in halul asta in loc sa facă o “amiabila”? Cred ca mai trebuie umblat la scenariu.
    • Like 1
  • Astazi aproape nimeni nu-si asuma responsabilitatea faptelor sale. De mult nu am mai auzit urmatoarele : Iarta-ma sau scuza-ma, am gresit !
    • Like 1
  • Da. Daca povestea nu e poveste ci intamplare reala, bine i-ai facut!
    • Like 1
  • Domnule Lică, chiar dacă ești în grațiile de neînțeles ale Republicii, cred că exagerezi cu aceste povestioare penibil-moralizatoare. Acum 2 zile, te văicăreai că nu ești primit cu brațele deschise (pâine și sare, niet?) când parchezi cum ai chef, în disprețul oricăror norme legale și de bun simț. Acum - victimizarea. Dle Negruțiu, de ce promovați și mențineți în pagină asemenea specimene? Dacă nu sunt indiscret... ce ar zice Petru?
    • Like 2
  • Dorin check icon
    Cred că ai făcut ce trebuia ,la poliție nu aveeai nici o șansă atâta timp când e condusă de Interlopi de felul perechii de Polițiști de la Caracal.
    • Like 1
  • Ma indoiesc de veridicitatea povestii si am 2 argumente. 1. Un director de banca multinaționala care are secretara, cu siguranta are masina de birou si prin urmare asigurare. 2. Un director de banca cu secretara pune un halterofil turtit sa vorbeasca cu "victima" (autorul povestii) pentru o bara spate de Wrangler vechi... Pai ii trimite 300 ron in cont in cel mai rau caz, daca nu voia sa-si asume oficial vina. Povestea asta e de clasa a 8-a
    • Like 2
  • Am înțeles care a fost imboldul acestei acțiuni și nu e de mirare că "eroul" a dezamăgit. Mai periculoși decât lașii sunt acele cefe late care se cred deasupra celorlalți muritori, sentiment alimentat de starea materială și poziția socială în care a ajuns. Totul se putea rezolva amiabil în timp foarte scurt și legal. Dacă un banal incident nu și l-a asumat, bănuiesc cum va actiona în situații mai complicate. A propos, ce autoservice face reparații fără dovadă de accident eliberată de poliție?
    • Like 3
    • @ Sorin Popescu
      GabiC check icon
      Ah, pai " nea Lica" pune "baietzii" de la el de la firma sa-i dea doua baroase si gata. Ca Wrangler-ul lui merge si asa pe soselele Romanicii. Nu te-ai obisnuit cu personagiul?
      • Like 1
    • @ Sorin Popescu
      Dupa noul cod rutier, dovada de la politie nu mai e necesara. Asiguratorul care intocmeste dosarul de dauna trebuie doar sa-si asume, intr-un mod pe care si eu il consider iresponsabil lasat la liber, semnatura conform careia lovitura pe masina corespunde cu a celuilalt vehicul, in cazul amiabilelor sau ca dauna masinii tale nu ar fi putut implica accidentarea unei persoane (de exemplu, far spart, fara bara sau capota indoita). Mie, politistul care m-a indreptat catre asigurator mi-a zis: "Stai linistit, ne-am mai desteptat si noi, nu puteai accidenta cu oglinda pe nimeni, atata vreme cat portiera sau aripa n-au nimic". Mie mi se pare ca s-au prostit.
      • Like 0
    • @ Dan Coman
      Ai dreptate ! Au preluat modelul din Occident însă aia cam au camere de supraveghere în marile orașe iar prin provincie oamenii cam raportează neregulile la poliție și aceștia chiar își fac treaba.
      Copilul meu a fost lovit de mașină doar cu oglinda retrovizoare, dacă mai era implicată și altă parte a autoturismului probabil că nu mai aveam copil acum fiindcă lovitura cu acea oglindă poate părea banală dar pentru un copil mic putea fi fatală.
      • Like 0
    • @ Sorin Popescu
      Victor66 check icon
      N-auzi, boss, ca l-a facut pe papagalul ala de la mafia sportivilor?
      • Like 0
    • @ Romulus Roman
      Corect, de-aia am spus ca sunt iresponsabili! Sau mana in mana cu cine trebuie! Mai scapa si baftosi care n-au nicio pila, dar pe ei ceilalti ii intereseaza!
      • Like 0
  • Ada check icon
    Daca stiam cine e faptasul eu mergeam la politie.
    Mai ales ca si-a trimis slugile.
    Un om fara caracter. Trebuia purtat pe drumuri .
    • Like 4
  • DorinO check icon
    N-am obiceiul de a comenta dar m-a dezamăgit conținutul articolului. Titlul acestuia sună promițător dar asemeni mesajului stupidei balade Miorita (băgată pe gat in timpul școlii), relatarea de mai sus prezintă imaginea unei persoane care se resemneaza și tolerează atitudinea unui nesimtit. Nu știu ce mesaj ar fi vrut să transmită autorul însă eu îl văd că fiind nul.
    • Like 0


Îți recomandăm

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult

RetuRO

Sunt pline rețelele sociale cu postări ale oamenilor care descriu că simt furie, frustrare, neputință, când văd deșeuri în Lacul Roșu sau lacul cu nuferi din Ipoteștii lui Eminescu, în stațiuni montane sau pe litoral. Le vedem peste tot - pe stradă, pe marginea drumurilor naționale, în tren, din tren, pe lângă calea ferată, în grădinile blocurilor, în gropile de gunoi de la marginea satelor, pe albiile pârâurilor și râurilor, în păduri.

Citește mai mult